Grădina uitată – Kate Morton, editura Humanitas ***Recenzie

19030376_1922800137986692_8751276688885044935_n.jpg

Despre Kate Morton v-am spus cândva că scrie uimitor și că prima ei carte a fost balsam pentru sufletul meu. Deși îți poți face o idee despre ”scenariul” după care își alcătuiește cărțile, nu știi niciodată ce secrete întrepătrunde, ce personaje crează și cât de întortocheate vor fi căile către elucidarea misterului.

În toate cărțile ei de până acum un secret teribil din trecut are nevoie să fie dezvăluit în prezent pentru a înțelege mai bine acțiunile anumitor persoane sau pentru a se afla adevărul bine tăinuit atâta amar de vreme. Dar măiestria cu care își țese narațiunea, planurile ei care par complicate dar pe care le redă într-un mod atât de natural și de simplu, frumusețea poveștilor ei și personajele care sunt construite atât de frumos, nu te vor lăsa să lași cartea din mână sau să te simți vreodată saturat de scrierile ei.

 

Oare pe ce cărari ne vor purta secretele în Grădina uitată? Ce mireasmă poartă trecutul și ce parfum va avea viitorul?

 

De îndată ce am văzut acest roman pe site-ul celor de la targulcartii.ro am știut că trebuie să fie a mea. De Kate Morton m-am îndrăgostit de la prima sa carte, Casa de la Riverton, despre care v-am povestit aici. Poate că nu este o carte plină de tente psihologice, de acțiune la foc continuu, dar este un roman care suprinde prin varietatea de emoții, prin hățișurile de secrete care se întind pe câteva generații, prin vulnerabilitatea și dualitatea caracterului uman.

Grădina uitată este un amalgam de sentimente, de taine ce își au rădăcina cu multe generații în urmă, care a tot crescut umbrind tot mai mult viața celor care au urmat.

 

           Astăzi prin trecut se redă viitorul. Este oare momentul potrivit sau este tardiv? 

 

Cartea are trei planuri principale, dar există și unele secundare prezentate pentru a ajuta la creionarea cât mai perfectă a tuturor întâmplărilor ce erau legate chiar dacă aparent nu aveau vreo legătură. Succesiunea episoadelor – anii 2005, 1970, 1900-, mi-au sporit curiozitatea și m-au determinat să vreau să o ajut pe tânăra Cassandra în aflarea adevărului. Deși nu era viața ei cea care trebuia anchetată, Cassandra își va descoperi cumva propriul viitor și noua ei identitate.

 

Acțiunea debutează în anul 1913 când ne este prezentată o fetiță în vârstă de 4 ani care se ascundea la bordul unei nave. Juca un fel de joc secret cu o doamnă căreia îi spunea Autoarea, și conform căruia nu trebuia să spună nimănui numele ei. Autoarea a dispărut iar ea s-a văzut singură la bordul navei cu destinația Australia. Păstrase doar regulile jocului și un geamantan mic alb care conținea o carte de povești, o perie de păr și o rochiță.

 

Ajunsă la destinație, singură și speriată, micuța continuă jocul chiar și atunci când domnul din port o întreabă unde trebuia să ajungă și cum o chema. Domnul o luase acasă la el fiindu-i milă de ea, iar Lil, soția lui, fusese fermecată de chipul angelic al fetiței. Primește numele de Eleanor, dar îi spuneau Nell, și este crescută ca fiind fiica celor doi. Ani de zile ascunseseră adevărul de ea, dar la petrecerea de aniversare a celor 21 de ani, tatăl decide să îi spună adevărul. Nu știau cine este cu adevărat, nici dacă cineva îi dusese dorul, știau doar că o iubeau la fel de mult ca pe fiicele lor biologice.

 

Apoi acțiunea ne poartă în 2005 unde Nell era bătrână, era bunică și era bolnavă. Ajunsese cumva să facă o călătorie în Anglia acolo unde își avea rădăcinile, dar Cassandra, nepoata ei, avea mai multă nevoie de ea, așa să își anulează toate planurile și rămâne în însorita Australie având grijă de magazinul ei cu antichități și de nepoțica ei.

 

După moartea lui Nell, Cassandra are parte de un șoc atunci când primește de la avocat și actele de proprietate a unei căsuțe pe o stâncă în Cornwall, un loc unde unde nu fusese niciodată. Dedicația scurtă scrisă de bunica ei (”pentru că va ști ea de ce” ), o obsedează pe Cass într-atât încât va pleca în Anglia pe urmele bunicii ei având ca aliat numai dorința de a afla adevărul și un carnețel mucegăit cu notițele bunicii sale.

 

Pe cel de-al treilea plan facem cunoștință cu familia Mountrachet de la conacul Blackhurst. Georgina Mountrachet era o ființă absolut adorabilă, dar care ajunge să își dezonoreze familia prin fuga ei cu un pescar de care se îndrăgostise. După ce soțul ei moare și ea rămâne cu gemenii pe care îi adusese pe lume, Georgina este nevoită să uite traiul bun pe care îl dusese acasă și să învețe să se descruce în mahalalele Londrei.

 

După moartea Georginei, Eliza și Sammy rămân singuri în cămăruța închiriată în care locuiau. Cei doi copii erau obligați să muncească zi și noapte pentru familia la care locuiau, trăind doar cu iluzia că într-o zi tatăl lor îi va salva. Pentru Sammy salvarea vine prea târziu, dar Eliza ajunge înapoi în conacul familiei mamei sale în grija unchiului matern și a unei mătuși măcinată de invidie și răutate.

 

Eliza este personajul care mi-a fost cel mai drag. Rebelă, independentă și dornică de afecțiune, cu o imaginație incredibilă și cu talentul de a născoci povești din nimic. Mai târziu, autoarea Eliza Makepeace va ascunde printre poveștile pentru copii toate dramele vieții ei. Dar oare puteau fi ele interpretate în mod corect?

Eliza și Rose, verișoara ei, ajung de nedespărțit, spre disperarea mamei lui Rose. Pe cât de sănătoasă și de extrovertită era Eliza, pe atât de bolnăvicioasă și de introvertită era Rose. Dar cele două copile se iubeau și își ofereau reciproc tot ce le lipsea.

Până când Rose se căsătorește cu Nathaniel Walker iar Eliza este îndepărtată.

Pe umele lor trebuie să meargă Cassandra dacă vrea să afle adevărul despre Nell. De ce plecase Nell de una singură în călătorie? Cine erau părinții ei și de ce copila ajunsese în Australia fără ca cineva să o mai caute ulterior?

*** Mi-a plăcut tare mult acest roman. Am încercat continuu să descopăr firul roșu al narațiunii care să mă conducă la ieșirea din acest labirint al secretelor adânc îngropate. Am trăit pe tot parcursul al celor 475 de pagini cu speranță, cu furie și cu sentimentul de nedreptate. Este un roman care te fascinează de la prima pagină și despre care mie mi-a fost greu să scriu. Nu pot cuprinde tot freamătul din interiorul meu, toată bucuria și toată plăcerea cu care l-am parcurs. V-am precizat faptul că Eliza Makepeace a fost scriitoare. Vă veți putea bucura de câteva povești scrise de ea și sunt sigură că veți fi la fel de bucuroși ca mine atunci când le veți înțelege tâlcul ascuns.

Este foarte interesant de urmărit și traseul tuturor personajelor din acest roman, pentru că veți vedea că nu vor fi puține. Toți încărcați de vină, toți aspirând către ceea ce nu aveau uitând că ”viața ți-o faci din ce ai, nu din ce-ți lipsește”. Va primi cu siguranță cele 5 steluțe binemeritate! V-o recomand cu drag!

Dacă v-am făcut curioși în legătură cu acestă carte, vă spun să urmăriți atent site-ul celor de la târgulcărtii.ro, pentru că aici mereu găsiți super reduceri la cărți minunate! Cartea o găsiți chiar aici!

Mulțumesc mult Târgul Cărții pentru exemplarul oferit pentru recenzie! A fost o reală plăcere să îl citesc!

1406-v1-800x365

 

Soția plantatorului de ceai – Dinah Jefferies, editura Nemira ***Recenzie

18893437_1917316591868380_1026479967535806123_n.jpg

Ce mult îmi place când primesc recomandări de cărți care îmi ating sufletul. Zilele trecute chiar doamna Monica Șerban, doamna care a tradus această carte din engleză în română, ne sugera să o citim pentru că este o carte care promite o poveste bună. Ce bine că am ”ascultat” și că nu am lăsat-o prea mult pe rafturi.

Este o carte care te prinde, te atinge, te emoționează, te revoltă, te doare și te face să suferi. Este o carte care te învață despre cum să trăiești sub apăsarea sentimentului de vinovăție și sub presiunea spaimei. Prejudecăți rasiale, bogați și săraci, sclavi și domni puși laolaltă… rezultatul: o carte de păstrat și de recomandat.

Mi-a plăcut tare mult ce am citit pe prima pagină: romane cu dragoste. Da, cu dragoste. Acea tentă de dragoste ce se materializează sub toate și în toate formele. Dragostea – sentimentul care îmbracă atâtea suflete, care dă naștere dorului și dorinței. Aici, în acest roman, dragostea este atât de variată (dragostea pentru oameni, pentru familie, pentru loc, pentru cei dragi, pentru prieteni) încât te face să te simți mai afectat pe măsură ce lucrurile se complică datorită tăcerii și fricii.

Nu aș putea să vă spun punctual despre acțiunea ei pentru că această carte nici nu poate fi trunchiată, nici împărțită și povestită. Ea trebuie să fie citită și simțită. Nu aș putea să redau farmecul locului descris atât de bine de autoare, nici nu aș putea reproduce cu fidelitate toate accentele și cuvintele atent plasate de-a lungul poveștii cu menirea de a te face să vizualizezi cu ochii minții animale exotice, arbuști de ceai cu frunze lucioase, flori colorate, vegetația luxuriantă și perdeaua de ploaie din timpul musonului. Nici nu aș putea să vă fac cumva să înțelegeți toate sentimentele, toate implicațiile tăinuirii trecutului, toate greșelile înfăptuite în numele secretelor atent tăinuite. Ce vă pot spune este că prejudecățile rasiale au existat dintotdeauna și vor exista. Că încă de pe atunci culoarea pielii putea să atragă simpatii sau antipatii, că putea distruge familii și că pe măsură ce nuanța pielii se închidea cu atât erai mai puțin luat în considerare.

Acțiunea este plasată în Ceylon, Sri Lanka de astăzi. Ceylon era un tărâm magnific, fertil, cu vegetație bogată și cu oameni cu veșminte colorate. Ar fi fost unul de poveste, dacă nu ar fi fost împărțit între cei dornici de îmbogățire și cei nevoiți să lucreze pentru a trăi. Nimic greșit, nu? Da, doar că tamilii (indieni) și singalezii erau considerați ca fiind nimic și nu aveau drepturi. Era dureros să vezi că pe pământul lor ajunseseră sclavi biciuiți, îngenunchiați de foame și cu fruntea plecată.

Gwen crescuse în Anglia într-o familie normală. Se îndrăgostise fără margini de Laurence Hoover, un domn mai în vârstă ca ea, și se căsătorise cu acesta în ciuda protestelor tatălui ei. Poate că de vină pentru acest lucru nu era tocmai vârsta ci faptul că Gwen trebuia să se mute în Ceylon, acolo unde era plantația soțului său. Am privit o dată cu ea noua lume colorată care era gata să o adopte. Îi era frică, îi era cald, nu știa limba și nu știa nimic despre obiceiurile locale, dar iubea și era convinsă că va învăța tot ce trebuia.

Pe cât de străină îi era această lume, pe atât de străin îi era și trecutul soțului ei. Era plecat mai toată ziua la fabrica de ceai și uneori avea impresia că privește prin ea și nu la ea. Credea că îl dezamăgește, că nu o iubește, ba chiar că are o relație cu altcineva. Localnicii nu erau gata să o primească cu brațele deschise și nici obiceiurile londoneze nu o ajutau prea mult. Aici nimeni nu îi era prieten.

Pe vasul care o adusese în Ceylon, Gwen îl cunoaște pe Savi Ravasinghe, un pictor singalez. Deși îi arătase bunăvoință, Gwen află că soțul său nu prea îl simpatiza pe Savi, motivele nefiindu-i cunoscute încă. Și curând, după ce participă la o petrecere alături de Savi unde ea se îmbătase cam tare și se trezește a doua zi pe jumătate dezbrăcată și fără amintiri din seara precedentă, chiar ea va ajunge să îl urască pe Savi. Îl bănuia că profitase de ea folosindu-se de starea în care era.

Episodul este uitat cu desăvârșire când Gwen află că va aduce pe lume primul ei copil. Iar când doctorul îi spune că va avea gemeni, lumea ei este inundată de fericire iar toate problemele legate de plantație, îndoielile ei, trec pe un loc secundar.

Dar se pare că fericirea nu este așa ușor de obținut. În noaptea în care îi aduce pe lume pe gemenii săi, Gwen primește cea mai mare lovitură de la viață. Hugh, primul născut, era alb, copia fidelă a tatălui lui. Fetița era mai închisă la culoare iar Gwen este cuprinsă de disperare. Cu ajutorul doicii Navveen, hotărăște să ascundă de toată lumea nașterea fetiței. Se simțea murdară, nu voia să piardă dragostea soțului său, a părinților săi și căminul pe care îl iubea atât.

Momentul în care a decis să ducă fata în sat și să o dea spre creștere altcuiva a fost momentul când am simțit că mă sufoc și am avut nevoie de pauză. A fost un pasaj tulburător, un pasaj intens la care nu poți asista tacit. Acesta este momentul când toate spaimele ei se declanșează și momentul în care va simți că trecutul și secretul ei teribil o vor însoți întotdeauna. Și soțul ei avusese secrete față de ea: moartea primei lui soții, a copilului pe care îl avuseseră împreună, dar parcă niciunul nu egala taina ei care o măcina constant.

La un moment dat am avut impresia că Gwen este o păpușă de cârpe de care toți trag în toate părțile. Verity, sora lui Laurence, nu o simpatiza. Administratorul plantației o evita continuu după ce încercase să ajute culegătorii de ceai, Laurence era disperat să o vadă mereu nervoasă, Fran – verișoara ei și singura prietenă- o abandonase treptat, și secretele care amenințau să iasă la lumină. A trecut treptat prin crize de personalitate, prin boală și abandon, dar trebuia să lupte pentru Hugh și pentru Liyoni, fetița ei care fusese vitregită de dragostea de mamă.

Sunt multe lucruri care se întâmplă, sunt multe detalii de descoperit iar secretele se pare că se întind mult prea adânc. Este o carte pe care o citești cu inima, cu sufletul, implicat total și cu pumnii strânși. Am vrut să intru în carte și să dau puțin curaj personajelor pentru a le face capabile să recunoască adevărul. Jumătățile de cuvinte, prejudecățile rasiale, conflictele familiale și cele etnice nu îți permit să lași cartea din mână.

Va reuși să țină ascuns secretul ei? Sau consecințele păstrării lui vor fi mai puternice ca un muson?

Pe Gwen am iubit-o la început pentru curajul si devotamentul ei. Apoi mi-a fost mai greu să îi înțeleg decizia și tăcerea, frica și reținerea.  Mai târziu am încercat să mă pun în locul ei. A fost la fel  de greu să o înțeleg, mai ales știind cât de mult lupta să protejeze angajații plantatiei, dar am ajuns într-un punct în care am considerat că a plătit un preț destul de mare pentru greșeala ei. Aș fi vrut să aibă mai mult curaj, mai multă încredere și să fi crezut mai mult în dragostea sotului ei. 

Eu am citit mereu cu mare drag cărțile cu și despre plantații, despre obiceiuri locale, despre băștinași și despre colțurile îndepărtate ale lumii unde eu nu pot ajunge altfel. Cu ”Soția plantatorului de ceai” veți călători, veți suferi și veți fi martorii lucrurilor care contează cu adevărat! Este un roman fermecător, încărcat de sentimente ce acoperă o paletă largă: teamă, spaimă, revoltă, dragoste, prietenie, empatie, compromis, toate unite de motivațiile complexe ale personajelor. O frescă a vieții…

Coroana de spini și stele (#1) – Lina Moacă ***Recenzie

18671204_1913352012264838_1615217567592682932_n

” Cât timp mă vrei, sunt a ta. Pe fruntea asta a mea, poți să așezi coroană de spini sau de stele…” 

Autoarea a știut să așeze pe fruntea mea cunună de emoții împletită cu dragoste și lacrimi sub formă de mărgăritare. În ziua în care alegeți această carte pentru lectură, trebuie să vă pregătiți mai întâi. Sufletește. Fizic. Total.

Este o carte care se citește cu sufletul plin de încântare, de durere, de revoltă, de dragoste, de iertare și de empatie. Este o carte care te îndeamnă nu să o citești, ci care te îndeamnă să lași să îți citească literele încărcate de emoții întipărite în minte și pe inimă. Este o carte care îți insuflă dragostea pentru țară, pentru oameni, pentru tradiții, care te obligă să te întorci în perioada când totul era pur, sincer și curat. Te determină să apreciezi mai mult valorile ce ne reprezintă în lume și face ca prin venele tale să curgă în același timp foc și gheață.

O poveste de viață, de dragoste, cu un început atipic și cu un deznodământ care mie mi-a rupt sufletul în două și mi-a pus răbdarea la încercare. O luptă continuă de a aduce stele în locul spinilor, de a îndepărta răul și de a călăuzi pașii celor care rămăseseră în viață fără steaua călăuzitoare. Trebuie să o felicit pe autoare că a ales din nou să insereze în operele sale elementele de preț ale culturii noastre: Luceafărul, operele lui Brâncuși, bunicii și nemurirea născută la țară. Reușește să transmită mii de emoții, poate să ajute la sculptarea lor în suflete, le asigură continuitate și nu le lasă să dispară. Iar faptul că reușește printre atâta tehnologie, superficialitate și strălucire să împletească resursele noastre autentice, pe mine mă face să mă cutremur de încântare.

A fost dragoste la prima vedere. Am văzut-o și am știut că trebuie să fie a  mea. Știam deja de pasiunea cu care scrie Lina și mă întrebam dacă mai poate să mă surpindă. Da, poate. Lina are un scris cameleonic. Se mulează pe diferite stiluri, construiește cu migală personaje remarcabile și asamblează povești care nu au cum să nu te atingă. ”Coroana de spini și stele” este preferata mea! Mi-a atras atenția de la primul rând și a creat un uragan de trăiri și de stări.

 

De la agonie la extaz, de la compasiune la furie, de la acceptare la revoltă. 

Medeea Pop era o tânără remarcabilă. Rămăsese orfană de mamă și creștea alături de tatăl său în Maramureș. Aron și Ana, o familie simpatică de evrei ce nu aveau copii, o îndrăgesc atât de tare pe micuța Medeea încât îi cer voie tatălui acesteia să o ia la București pentru a-i oferi o educație aleasă.

Și s-au ținut de cuvânt. Medeea era stăpână pe viața ei la 22 de ani. Făcea stagiatura la cabinetul de avocatură condus de Aron, locuia singură într-un duplex (în aceeași clădire cu bătrâneii simpatici), înființase un centru de dans pentru copiii străzii pentru a -i îndepărta prin dans și muzică de lumea drogurilor și a pierzaniei. Terapie pură care izvora dintr-un suflet care avea proprille carențe și care umplea viețile altora cu dragoste și atenție.

” În mine e un tunet de rătăciri și căutări.” 

 Medeea semnase un contract de publicitate în calitate de model și acum trebuia să meargă la New York. Acceptase pentru că avea nevoie de banii aceștia pentru a plăti chiria clădirii unde funcționa micuțul ei centru. Trebuia să locuiască în apartamentul prietenulei ei bun Ștefan, pentru că și acesta plecase în Tokyo pentru ședințe foto. Între sesiunile ei de fotografie, Medeea o cunoaște pe Jessica, o altă amică de-a lui Ștefan.

Jessica fusese o victimă a propriei vieți. Se drogase, abuzase de alcool, rămăsese însărcinată și adusese pe lume o fiică pe care acum o creștea bărbatul cu care o concepuse. Disperată acceptase să intre în niște jocuri periculoase unde femeile se îmbrăcau în negru, purtau măști pe față și așteptau să fie alese de anumiți bărbați pentru nopți de pasiune. Primeau bani chiar dacă nu erau alese, iar ea avea nevoie de bani pentru a-și recâștiga fiica.

 

Jessica devine victimă sub ploaia de lovituri a celui care ar fi trebuit să o iubească și îngrijorată că va pierde locul de pe lista restrânsă de modele care participau la acele orgii, o roagă pe Medeea să îi țină locul. Naivă și inocentă, Medeea acceptă și când instinctul îi spune că nu este în regulă, este deja prea târziu. Pusă laolaltă cu fetele de pe lista faimoasă, Medeea este aleasă de un bărbat ce poartă o mască pe chip, este abuzată sexual în ciuda protestelor și a urletelor ei și este abandonată în camera aceea întunecată.

Urmează câteva zile de agonie, de durere, de suferință, iar Medeea pură care exista înainte, astăzi este doar o amintire. ”Murdară”, tristă, folosită și furioasă, Medeea revine în țară și încearcă să se reconstruiască din cioburile propriei vieți. Numai că oricât de pricepută ar fi, lipiturile rămân. Mai ales când lipiturile prind viață, pentru că Medeea este însărcinată. Monstrul acela de bărbat care o folosise în acel mod josnic, care chiar îi dăruiește a doua zi după noaptea de coșmar bijuterii și un milion de lire, îi distrugea încă o dată imaginea și stima de sine. Doar gândul la viața nevinovată din pântecele ei o ajută să nu se prăbușească.

Viața ei continuă pentru că are alături oameni dragi, iar liniștea începe să se aștearnă din nou peste ea. Dar numai pentru puțin timp, pentru că Daniel Atlasus Gabriel Roth, un tânăr lord și un bancher lipsit de scrupule, apare din senin cu unicul scop de a lua totul și de a distruge inocența, demnitatea și urmărind mereu câștigul.

Daniel o ajuta să înființeze mai multe centre umanitare pentru oamenii pe care ea îi apăra, dar bunătatea numărată în zerouri contrasta cu firea dură și implacabilă a celui mai rece posesor de ochi albaștri pe care ea îl văzuse vreodată. Îl cunoaște când este invitată alături de prietenii ei buni la un castel de la Cannes pentru o strângere de fonduri. Teoretic nu aveau ce să caute printre atâtea capete încoronate și titluri nobiliare, nici conturile nu le erau pline, nici sângele nu avea vreo tentă albastră, și totuși erau acolo.

Ce urmărea Daniel și ce fel de joc pusese la cale? 

Eu vă spun că l-am urât din prima clipă. La fel de rece ca diamantele care conduceau în lumea lui, cu aceleași tăieturi aspre și tăioase, cu aceeași duritate, Daniel mi-a câștigat detașat antipatia. Mi-a fost imposibil să îi înțeleg jocul și l-am condamnat pentru toate lacrimile pe care i le-a adus Medeei.

Mi-a plăcut tare mult ritmul alert în care se petrece totul. Nu am simțit când am citit cele 313 pagini ale cărții pentru că dinamica ei nu mi-a permis să mai fac altceva. Am citit, am trăit și am fost alături de personaje!

Două firi atât de diferite, două lumi opuse, două personalități contrastante… și totuși, autoarea îi aduce împreună.

Ce vor purta pe cap? Stele sau spini? 

Lina, te felicit încă o dată pentru sensibilitatea și profunzimea cu care scrii, pentru modul în care împletești atâtea stări, pentru amprenta ta care te face unică, pentru modul frumos în care evoluezi de la o carte la alta!

Asta este, cu siguranță, o carte pe care nu o uiți ușor!!

Roma. Pasiuni întunecate – Rodica Mijaiche ***Recenzie

 


Nu am putut să adorm până nu am terminat cartea! ”Stai calmă, inimă!”. Așa spune autoarea în carte. Inima mea numai calmă nu a stat. S-a bucurat, a plâns, a suferit, s-a îndrăgostit și s-a lăsat purtată peste rânduri și cuvinte atent meșteșugite, capabile să redea perfect esența și puterea dragostei, tumultul și vulnerabilitatea.

De la prima carte semnată de Rodica Mijaiche pe care am citit-o am simțit doza ei de sensibilitate, poveștile care par rupte din viață, personajele ei care tind spre ceva sau fug de trecut. Le-am simțit pasiunea, zbuciumul, le-am fost martoră, le-am fost prieten. Trebuie să specific pentru că altfel simt că explodez 🙂 și să o felicit totodată pe autoare pentru evoluția care se remarcă în stilul de scriere.  Personaje mult mai bine conturate, acțiune mult mai profundă și mai bine conturată, atenție către detalii și trăiri, chiar dacă nu este plină cartea de metafore și floricele.

Cel mai mult mi-a plăcut la acest volum faptul că nu am simțit o ”rupere” între cărțile seriei. Deși fiecare volum ne prezintă povestea de viață și de dragoste a altor personaje, nu ne despărțim nici de cele cunoscute până acum, ba chiar aflăm detalii noi despre aceștia. Pentru mine a fost o încântare să o descopăr din nou pe Alyssa Martinez, să îl reîntâlnesc pe marele Alexander Chase și să fiu părtașă la focul mistuitor ce îi devorează pe amândoi. Deși povestea se axează mai mult pe Regina Nunzio și pe Alessandro Martinez, firele trecutului se pare că s-au întins prea mult și țin captive suflete nevinovate, conectate între ele fără ca vreunul să știe.

Autoarea ne ajută să le descoperim. Cu răbdare, cu dragoste, cu pasaje frumoase și cu …pasiune. 

 

Regina Nunzio mi-a rupt inima de la primele pagini. O admirasem din volumul trecut, dar de data asta mi-a intrat complet la suflet. Regina era orfană, nu își cunoscuse părinții și creștea într-o mănăstire de maici, unde dragostea era puțină, iar regulile multe. Singura ei legătură cu exteriorul era televizorul. Acolo văzuse prima oară un podium, niște manechine și tot în fața lui își pusese prima dorință: să ajungă ca ele.

Avea zece ani, puțină siguranță și multe necunoscute. Apariția lui Franco Nunzio la mănăstire cu dorința clară de a o adopta ar putea fi începutul vieții minunate la care aspirase dintotdeauna. Să nu credeți că la zece ani voia prea multe. O cameră numai a ei, un televizor și un strop de dragoste. Dragostea o primea din partea lui Franco, deși nu era prea bine exprimată și dozată. Dar îi uita intensitatea și puterea în fața antipatiei pe care o resimțea venind din partea Mariei, soția lui Franco, dar mai ales în fața abuzurilor emoționale ce veneau din partea lui Paolo, fratele ei vitreg.

Când a considerat că nu mai putea îndura și când află că tatăl ei adoptiv era șeful clanului mafiot, a fugit din Roma la New York și și-a îndeplinit visul. Ajunsese model, dar nu se putea bucura de faimă pentru că era mereu pe fugă datorită fratelui său. Paolo dorea să se răzbune pentru că fusese lăsat pe dinafară din testament și își câștigase garantat furia tatălui său după ce acesta aflase cât de urât se comportaseră atâția ani cu Regina.

Regina îl întâlnise pe Alessandro Matinez, fratele dispărut al Alyssei și rămăsese marcată de sărutul pe care acesta i-l dăduse. Alessandro era un bărbat frumos, încărcat de masculinitate, cu trăsături bine definite și cu o aură de mister acutizată de cicatricea de pe obraz. Nu știa nimic despre el, dar corpul ei tânjea după atingerile lui. Când Paolo ajunge la ușa apartamentului ei, Regina cere înspăimântată ajutorul celei mai bune prietene, Alyssa, și aceasta o direcționează spre îngerul ei păzitor, Carlo d”Angelli.

Hotărând că Regina nu mai poate umbla neînsoțită, mai ales după ce află că Samuel Gill avea niște interese ascunse în ceea ce o privește, Carlo îl angajează pe Alessandro pentru a o proteja.

Da, dar cine îi proteja inima de el? Cine ar fi protejat-o pentru a nu se îndrăgosti de bad boy-ul negru până în măduva oaselor?

Se așează unele piese, se aprinde lumina în câte o direcție, dar mai sunt multe enigme de rezolvat și multe întrebări își așteaptă răspunsul. Iar antiteza dintre cele două personaje principale m-a cucerit imediat. Ea fuge de trecut pentru a fi fericită, el aleargă către trecut pentru a-l înfrunta și pentru a fi liniștit. Se au unul pe altul, dar este de ajuns?

O căsătorie, o apariție, o întâlnire, răzbunare, crime, niște bariere dărâmate, niște secrete dezvăluite și multe emoții pe parcursul lecturii, Asta vă așteaptă, vă spun ca să fiți pregătiți!

 

Când am citit primul volum și am văzut lista personajelor din viitoarele volume ale seriei, am spus că Rodica a ales parcă ghidata de mine. Dar nu mă așteptam să se ajungă la atâtea dedesubturi, să apară atâtea secrete din trecut care nu lasă prezentul să fie unul liniștit și care fac viitorul să pară incert.

Știam că voi avea parte de povești de dragoste și de pasiune, dar nu mă așteptam să îndrăgesc atât de mult personajele. Știam că o să îmi placă, dar nu știam că fiecare volum în parte va fi preferatul meu. Știam că Rodica scrie ghidată de emoții, dar nu știam că mă va suprinde din nou și că mă va emoționa teribil.

 

Pasiuni. Dar nu întunecate. Povești de dragoste. Dar nu plictisitoare. Durere. Dar nu suferință. Volumul doi. Dar nu de-ajuns. 

 

Rodica, te felicit pentru minunăția asta!  Și nu te iert pentru câtă nerăbdare mi-ai pus în suflet cu ultimele pagini! Glumesc!

Ce-aș fi eu fără tine – Guillaume Musso ***Recenzie

18052835_1499263053469979_106625768_n

Zilele trecute vă arătam razele mele personale de soare primite de la Editura All. Cum afară era cenușiu și mohorât ca o zi de toamnă, nu a fost greu să aleg cartea pe care să o încep.

Musso și o copertă superbă cu un cer senin- mai aveți nevoie și de alte motive? Eu nu! Vă spusesem, ba chiar am declarat oficial, că sunt îndrăgostită de stilul lui Musso, iar autorul nu se dezminte. Emoție, dragoste, putere de sacrificiu, sensibilitate, o altfel de iubire și un scenariu de film polițist…o infuzie marca Musso care are darul de a vă rupe din cotidian și din monotonie.

Nu știam la ce să mă aștept. Am vrut să văd dacă a doua întâlnire cu autorul va avea același impact asupra mea. Cu toate că scnariul polițist este prezent și aici, este total diferit față de cel din ”După șapte ani”.

”Ce-aș fi eu fără tine” este un început și un sfârșit. Este conștientizarea faptului că ”amor” și ”mor” se află doar la o literă distanță, că nu ne putem ascunde până nu facem pace cu trecutul, că unele lucruri sunt menite să se întâmple chiar dacă trec cincisprezece ani, că nu există limită a puterii de sacrificiu, că nu există măsură în iubire, indiferent de haina pe care o îmbracă ea. Musso m-a sensibilizat și m-a suprins prin modul în care a ales să împletească toate ițele poveștii, dar și prin faptul că a avut grijă să le netezească pe toate, lăsându-mă pe mine și mirată și cu lacrimi în ochi.

 

    ”Urâm sau iubim o persoană pentru exact aceleași motive. ” – Russel Banks 

Gabrielle și Martin – o americancă și un francez. Doi  nebuni de tinerețe și dragoste, care au avut nevoie doar de câteva zile, într-o vară cândva, vara aceea de demult, pentru a se îndrăgosti iremediabil unul de celălalt. Despărțiți de continente, de prejudecăți și de ambiții, cei doi se vor hrăni pentru prea multă vreme cu amintirile lor- rămășițele unei povești minunate înnăbușite înainte de vreme.

Martin ajunge polițist, mai întâi în brigada Antidrog, apoi mutat la secția celor care se ocupau cu furturile bunurilor culturale. Martin făcea totul cu dăruire și pasiune, lupta ca și cum ar duce un fel de răzbunare personală, nu suporta nedreptatea și se transforma imediat în îngerul păzitor al oricui. Misiunea lui fără termen limită era capturarea lui Archibald McLean, hoțul faimos care opera deja de prea mulți ani fără a-i fi cunoscută identitatea. Martin reușise cumva să descopere algoritmul după care se ghida Archibald, dar aștepta o mișcare greșită din partea hoțului pentru a-l captura. Polițistul nostru nu știa că și hoțul păstra câțiva ași în mânecă.

Archibald angajase un detectiv pentru a fi la curent cu fiecare pas făcut de Martin, așa că filarea lui din această seară îi era complet cunoscută și avea totul pregătit.

Gabrielle rămăsese acasă în San Francisco. Îl iubise pe Martin, dar nu fusese pregătită pentru tot ce aștepta el de la ea, așa că tăiase toate legăturile dintre ei doi. Trecuseră treisprezece ani…treisprezece ani, câteva relații eșuate și multe gânduri. Nimic nu îl putuse alunga din gândurile ei. Gabrielle își pierduse părinții, sau cel puțin știa ea. Mama ei murise în urmă unui șoc la nașterea ei iar tatăl dispăruse fără urmă. Habar nu avea că tocmai tatăl ei va conduce din nou pașii singurului om pe care l-a iubit înapoi către ea.

Da, ați ghicit! Archibald era tatăl ”dispărut” al lui Gabrielle. După ce o pierduse pe Valentine, soția lui minunată, datorită faptului că aceasta hotărâse să își aducă micuța pe lume cu orice preț, Archibald își reneagă fiica și dispare. Acum era un hoț celebru. Nu fura din necesitate, fura pentru a răpi cele mai de preț lucruri, așa cum viața îi răpise soția și dragostea.

Acum era bolnav și bătrân. Avea nevoie de iertarea și de dragostea fiicei lui, dar Martin era pe urmele sale. Putea risca să îl aducă aproape de ea? Va putea ea să aleagă între cel care nu putuse să o accepte și cel care o iubise fără limite? Salvarea unuia va însemna condamnarea celuilalt?

„Viața noastră e o carte care se scrie singură. Noi suntem niște personaje de roman care nu înțeleg întotdeauna prea bine ce vrea autorul.” – Julien Green

Sunt mult mai multe secrete ce amenință să iasă la iveală iar asta nu face decât să zugravească personajele principale în tonuri și mai captivante. Profunzimea ultimelor pagini m-a emoționat și m-a îndemnat să privesc și aștfel persoanele aflate în comă. Să fie și altă lume acolo? Să fie un hotar cu o linie bine stabilită? Să avem  noi oare puterea de decizie?

Un lucru știu sigur! Dacă vă face plăcere să descoperiți cărți minunate semnate de Musso și nu numai, trebuie să aruncați o privire pe site-ul editurii All. Dacă v-am făcut curioși în privința cărții, vă spun că o găsiți chiar aici unde aveți și REDUCERE!!

Dacă ați citit cartea deja, vă aștept impresiile într-un comentariu!

Ross Poldark- Începuturi / Ross Poldark – Winston Graham ***Recenzie

17888929_1492979870764964_1742851379_n

Ross Poldark- Începuturi este primul volum din saga de familie a lui Winston Graham, o mărturie ce se întinde de-a lungul a mai multor generații, ce reunește destine și iubiri închise între paginile unei remarcabile creații.

Vă reamintesc volumele care fac parte din această serie:

1. Ross Poldark – începuturi , apărută la editura Litera

2. Demelza, tradusă și apărută la editura Litera

3. Jeremy Poldark, tradusă și apărută la editura Litera

4. Warleggan , tradusă și apărută la editura Litera

5. The black moon

6. The four swans

7. The angry tide

8. The stranger from the sea

9. The miller” s dance

10.The loving cup

11.The twisted sword

12.Bella Poldark

Sper să se traducă întreaga serie, pentru că în ciuda faptului că poate locul ei nu este în colecția Cărților romantice, este o saga de familie, cutremurătoare, detaliată și care cu siguranță îți rămâne în suflet pentru mult timp.

Când am ales cartea, nu știam la ce să mă aștept…am citit descrierea de pe spate și m-am gândit…ok după cărți romantice, iubiri de poveste, fantasy, am nevoie de ceva diferit…și a fost. Știți expresia ” toate-s vechi si nouă-s toate”? E, exact senzația asta am avut -o eu. Nu contează că vorbim de societatea anilor 1700, 1800, 2000, sau 2016…asistăm încă la linia dintre cei care au si cei care nu, la cei care poate s-au născut sub cea mai luminoasă stea și cei care parcă se iau la trîntă zilnic cu destinul. Da, asta e viața …nu toate sunt roz și acoperite de praf de zâne, important este cum te raportezi tu la cei din jur, alegi să te implici, să schimbi ceva sau alegi să îți întorci privirea?

Ross Poldark se întorcea acasă. Atât trupul lui, cât si lucrurile materiale erau la fel de terminate pe cum erau și speranțele în legătură cu visele care îl purtaseră în America, aruncându-l în luptă.

Istovit, rănit și deziluzionat se retrăgea în locul pe care îl purtase în suflet. Însă, se pare că viața nu își epuizase încercările. Tatăl lui decedase, Elizabeth – fata pe care spera să o ceară de nevastă- tocmai își anunțase logodna cu Francis, vărul lui Ross, iar casa lui, care nu arătase niciodată ca un conac, era aproape o dărăpănătură, unde dormeau găinile iar cei doi servitori erau prea beți pentru a se spăla pe ei, darămite pentru a se preocupa de gospodărie.

Acțiunea cărții dar si detaliile extrem de bine punctate ale autorului, ne poartă pașii într-o societate care dorea să își revină. Singurul venit al celor din zonă era strict legat de filoanele de cupru pe care le găseau în mină, pentru câțiva penny pe zi si cu prețul sănătății. E suficient să vă spun că din mină nu mai ieșea nimic, puțurile erau inundate de apă stătută, nu de minereu gata să iasă la suprafață.

Judecat prin prisma greșelilor tatălui său, cel care după ce rămăsese văduv, nu iertase nici o domniță din ținut, Ross dovedește că este total diferit de cei din familia sa, anușând astfel toate preconcepțiile sătenilor. 

Începe să se intereseze de cei din zonă, știa că minerii erau responsabilitatea sa, angajează un băiat care era prea bolnav să mai muncească în mină, ba chiar îl ajută și să își întemeieze propria familie. Ba chiar plănuiește redeschiderea minei, alături de câțiva oameni mai înstăriți din zonă.

Gospodăria începe deja să arate mult mai bine, grație numărului redus de pahare de gin consumate de cei doi servitori, iar când Ross intervine la o banală ceartă între copii și o salvează pe o copilă nespălată, care avea numai 13 ani, numărul mâinilor gata de muncă, se mărește.

Știa ce înseamnă în fața legii să aibă o copilă minoră, luată fără consimțământul tatălui, dar rănile de pe spatele copilei și starea de subnutriție în care era aceasta, sunt de ajuns pentru ca Ross să fie gata să țina piept oricui.

Firul poveștii, evoluția personajelor și modul în care este așezata pe hârtie întreaga poveste, pe mine m-au ținut conectată cu sufletul și gândul.

Lupta lui Ross, pentru oricine ar fi avut nevoie: fie ca e vorba de verișoara Verity, fie că este vorba de băiatul din casă, uitând astfel de suferințele proprii, (nu îi era ușor să vadă iubirea dintre Francis și Elizabeth), m-au determinat să îl îndrăgesc și să vreau să îi cunosc povestea pe mai departe.

I-a oferit Demelzei un cămin, în ciuda bârfelor pe seama lor. Toate țațele, pardon doamnele societății, o considerau pe Demelza amanta lui. Dar relația lor era fără păcat. Însă, ea era acum o domnisoară de 17 ani, nu mai era copila zgribulită, pe care a băgat-o sub pompă cu mâinile lui, pentru a îi îndepărta mizeria de pe trup.

Oare o va privi cu alți ochi? Să fie ea cea care să îi ștearga suferința după Elizabeth? Poate deveni Demelza din slugă-doamna casei? E drept, este harnică, isteață si mult mai curată, ba chiar se îmbracă în rochii. Dar este oare de ajuns?

Nu vreau să vă mai dau detalii, vă spun doar că asistăm la iubiri distruse de normele societății, mariaje nefericite, copii care se nasc si vieți care se sting, relații care înfloresc aducând speranțe acolo unde nu mai erau.
Seria Poldark nu este povestea unui destin, a unei perechi… este povestea unui colț de lume, cu asfințit și răsărit și tot ce poți cuprinde între ele, este povestea unor generații care poartă pe umeri blesteme sau binecuvântări.
Veți întâlni atâtea personaje, fiecare cu lupta lui, fiecare cu destinul lui, veți urmări evoluția lor- fie vă vorbim despre anii care trec, sau pur si simplu despre comportamentul lor.

Vă recomand cartea cu drag! Eu abia aștept să citesc volumul 2!

Grădina umbrelor / Garden of shadows – V.C. Andrews (Dollanganger #5) ***Recenzie

17880376_1893006527632720_8759325580559737012_o

Acest ultim volum se poate citi foarte bine și la începutul seriei, dar credeți-mă când vă spun că este mai bine să îl lăsați ultimul. Pe parcursul celorlalte volume mi-am pus o grămadă de întrebări. Am oscilat continuu între a arunca vina pe umerii lui Malcolm sau pe cei ai Oliviei. Am știut că trebuie să fie ceva, acolo undeva în trecut, acel ceva ca un punct de cotitură de unde totul a început să meargă prost.

Să fi fost o genă a nebuniei pe undeva prin moștenirea genetică? Să fi fost secrete bine păstrate? Sau poate frustrările și orgoliile cuiva?

Cert este un singur lucru…la un moment dat începusem să aranjez mai bine piesele istoricului familiei si ceea ce am descoperit, m-a șocat. Am avut nevoie de câteva minute de pauză pentru a recapitula tot ce citisem în celelalte volume și vă spun sincer că fiori reci am simțit trecându-mi prin spate.

Deși cartea debutează cu povestea Oliviei și a lui Malcolm, bunicii păpușilor din Dresda, (cei patru copilași închiși pentru trei ani și patru luni în mansarda casei), acțiunea merge până în ziua în care destinele lor au fost decise și copilașii au văzut doar ușa ce s-a închis, neștiind la acel moment nici pentru cât timp vor rămâne acolo, nici toate consecințele ”captivității” lor.

Olivia, bunica maternă, a fost personajul pe care l-am urât de la început și până la sfârșit. O femeie înaltă, cu o construcție osoasă și cu ochii la fel de cenușii precum viața ei la conacul Foxworth.

La începutul volumului cinci, Olivia mi-a inspirat milă, dar sentimentul s-a evaporat la fel de repede ca și aburul. Crescuse alături de tatăl său, așteptând fericirea. Mama ei murise exact când avea mai mare nevoie de ea. Moștenise constituția puternică și înaltă a tatălui său și îi era tare greu să găsească pe cineva care să o iubească. Femeile gingașe, fragile, frumoase și prostuțe, aveau trecere mai mare în rândul căsătoriilor.

Într-o zi, casa lor este vizitată de Malcolm Foxworth. La fel de înalt ca și tatăl ei, hotărât și prosper în afaceri, și chipeș pe deasupra, lui Malcolm nu i-a fost deloc greu să o cucerească pe Olivia. Până la urmă, bărbații nu roiau în jurul ei, așa că putea fi unica ei șansă.

Nu știa nimic despre el. Bogăția și determinarea, privirea lui rece și ochii albaștri precum cerul iernii, erau singurele trăsături pe care le remarcai imediat. Ajunsă la reședința lui Malcolm, Olivia dă piept cu atmosfera sumbră a conacului Foxworth. Casa purta trăsăturile lui Malcolm: rece, goală și fără prea multe de oferit.

Însă, mult prea curând, liniștea le va fi spulberată. Olivia va regreta decizia ei luată în pripă, mai ales când se lovește de caracterul mult prea dur al soțului său. Nu era nici vorbă de romantism, de priviri cu subînțeles, de gesturi și tachinări. Uși bine închise, secrete și dorința de a avea moștenitori.

Olivia se va căli treptat în lupta cu soțul ei. Nu pentru că ar fi vrut, ci pentru că a fost nevoită. Mai întâi, a trebuit să accepte și să înțeleagă aversiunea lui Malcom față de mama lui, femeia care îl părăsise când el avea doar cinci ani. Apoi a trebuit să lupte cu atracția lui Malcolm față de Alicia, soția mult mai tânără a tatălui lui Malcolm.

Destinele lor vor fi zguduite de vești proaste care vin în cascadă, ca pentru a sublinia faptul că în familia Foxworth, nimeni nu se născuse pentru a fi fericit.

Este o serie care merită citită, în ciuda îcărcăturii ei emoționale. Eu am învățat despre cât rău pot face secretele, despre cât de multe destine pot afecta orgoliile și cât de greu este să fugi de ceea ce ți-a fost scris. Să fie destin sau să fie doar o coincidență nefastă?