Uniți pe vecie – Taylor Jenkins Reid, Grup Editorial Corint / Leda, ***Recenzie

18871179_1540057919390492_1829814902_n

 

Dacă luna trecută am ales numai cărți fantasy de la Grupul Editorial Corint, de data asta am ales cărți cu subiecte mai sensibile, reale și diferite de tot ce citisem eu până acum.

Nu știu de ce dar în ultima vreme sunt tot mai atrasă de cărțile triste, de cele care au un substrat mai dureros, dar care pot să îmi ofere lecții de viață și mă determină să privesc lucrurile și dintr-un alt unghi. După ce am parcurs descrierea de la ”Uniți pe vecie” am știut că aceasta este o carte pe care aș vrea să o parcurg și să văd dacă autoarea chiar mă poate ajuta să înțeleg ”că există mai multe căi de a găsi fericirea”.

 

Având în vedere că nu ne este ascuns faptul că soțul lui Elsie Porter moare după ce este lovit de un camion, nu știu câți am mai alege cartea pentru a o parcurge. Dacă gândiți așa eu vă spun că greșiți. Oriunde în lume o dată la câteva minute cineva se stinge și altcineva trebuie să facă față durerii și golului uriaș care rămâne în urmă. Acest roman nu este unul motivațional, nu este unul psihologic, nu este unul plin de sfaturi numai bune de urmat pentru a face față suferinței. Nu! Acest roman este un exemplu, este o poveste a cuiva care a pierdut, a negat pierderea, a învățat să trăiască mai apoi cu ea ca în final să o accepte.

 

Poate tocmai de aici vine și frumusețea acestei cărți, din punctul meu de vedere. Scrisă atât de simplu și de frumos, cartea nu vine să îți predea niște pași de urmat, ci îți oferă un exemplu, îți arată un om ca oricare altul, un om care luptă, plânge, se revoltă, disperă și caută alinare în orice bucățică de amintire sau în orice lucru material care poartă amprenta celui care a fost cândva alături de el.

 

Un lucru este cert.. nu ești niciodată pregătit pentru a pierde pe cineva pentru totdeauna și nu contează neapărat timpul petrecut alături de acea persoană. Lucrurile se trăiesc intens, antrenant și diferit de fiecare dată.

 

Despre carte nu aș vrea să vă spun prea multe pentru că aveți nevoie să trăiți fiecare pagină pentru a-i simți magia, pentru a îi înțelege esența.

 

Elsie Porter era fiică unică la părinți. Mama și tatăl ei, oameni cu o carieră strălucită, aveau mari așteptări de la fiica lor. Elsie fusese o fire rebelă încă de mică, așa că atunci când ea dorește să devină bibliotecar părinții nu pot decât să accepte chiar dacă asta însemna ca relația lor să se răcească în timp.

Romanul debutează cu vestea șoc a morții lui Ben. Am citit și mi s-a pus un nod în gât deși știam la ce să mă aștept. Am simțit durerea pierderii și disperarea că nu poți face nimic pentru a da timpul înapoi. Ben și Elsie se întâlniseră chiar pe 1 Ianuarie când propria tradiție a lui Elsie de a schimba poziția mobilei prin apartament și de a petrece mai apoi o seara pe canapea uitându-se la televizor, cerea și o pizza bună. Numai că pentru a se putea bucura de delicioasa mâncare trebuia să se deplaseze prin ploaie pentru a o cumpăra.

Aici îl întâlnește pe Ben căruia îi dă și numărul de telefon după un schimb interesant de replici. În câteva ore acesta o sună pentru a o invita în oraș, în câteva zile ajung să fie de nedespărțit, în câteva luni se vor muta împreună, se vor căsători, iar el va muri la nouă zile după căsătorie lăsând-o pe ea singură în fața durerii și în fața soacrei pe care nu o cunoscuse și care nu știa de existența unei soții în viața fiului său.

Elsie o avea alături pe Ana, prietena ei. Dacă Elsie era calculată, hotărâtă și solitară, Ana era fix opusul, dar era doza exactă de imprevizibilitate și nebunie de care viața lui Elsie avea nevoie. Susan, mama lui Ben, nu mai avea pe nimeni și am avut impresia la început că cele două femei vor lupta pentru amintirea lui Ben și pentru întâietate în viața lui de parcă ar mai fi contat. Ambele îl iubeau, ambele voiau să păstreze amintirile și lucrurile lui, dar cine era mai în măsură să o facă?

 

De ce nu avusese Ben curajul să îi spună mamei lui de relația cu Elsie? Va putea Susan să își accepte nora? 

 

 Mi-a plăcut tare mult modul în care autoarea a ales să prezinte povestea. A îmbinat absolut remarcabil prezentul cu trecutul. Fiecare episod din prezent declanșa o amintire a lui Elsie cu Ben și așa am putut să mă bucur de povestea lor minunată și diferită de dragoste, chiar dacă știam că în cazul lor nu vom avea parte de happy end. Lăsând la o parte povestea lor, m-am bucurat de noțiunea de prietenie, de oameni calzi care erau gata oricând să ofere un sfat sau o vorbă bună, am înțeles încă o dată efemeritatea și fragilitatea vieții. Am învățat că oamneii care trec prin viața noastră au un rol, că ei se poartă în suflet și nu în lucruri.

Este o carte despre viață, despre moarte, despre bucurie și tristețe. Exact ca-n viață…

 

Mulțumesc mult Editurii Corint / Leda pentru exemplarul oefrit pentru recenzie. Dacă aveți nevoie de lecturi diferite, cartea o găsiți chiar aici, cu reducere!!  Dacă tot ajungeți pe site aruncați o privire! Nu veți regreta, vă garantez. 🙂

 

 

Când înflorește liliacul/ Lilac girls – Martha Hall Kelly ***Opinie personală

 

18274897_1904589163141123_4432718579856228900_n.jpg

” Inspirată de evenimente și de oameni reali, Martha Hall Kelly a spus povestea a trei femei, plasată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care dezvăluie curajul, lașitatea și cruzimea acelor zile. Aceasta face parte din istorie – istoria feminină- și nu ar trebui să fie uitată. ” – Lisa See 

 

Deși m-am tot gândit cum să încep să aștern gândurile mele în legătură cu această carte, nimic nu se potrivește mai bine ca un pasaj din cartea lui Kristin Hannah, Privighetoarea. 

”- Bărbații spun povești…Dar femeile acționează. Pentru noi, a fost un război din umbră. N-au existat parade pentru femei atunci când războiul s-a sfârșit, nici medalii, nici menționări în manualele de istorie. În război, am făcut ce trebuia să facem și, când războiul s-a terminat ne-am cusut viețile la loc și am pornit mai departe.” – Privighetoarea, Kristin Hannah 

Războiul este prin definiție un eveniment tulburător. Datele stricte și exacte care ne descriu succint evenimentele nu sunt capabile să redea tot zbuciumul, toată nedreptatea și toată suferința. Au existat oameni curajoși care au încercat cu prețul vieții să lupte pentru ceea ce credeau, să aibă un cuvânt de spus. Credeți că s-au gândit măcar o clipă că vor rămâne în istorie ca niște nume? Nu. Au trăit ghidați de suferință, de strigăte, de foamete, de oamenii mutilați, de copiii fără copilărie, de trenurile pline de mii de suflete care porneau într-o călătorie fără cale de întoarcere. 

Iar printre acești oameni, au existat ele…femeile. Cele care au luptat și au dovedit că atunci când vine vorba de semeni, de copii și de țară, materialul fragil din care sunt construite devine mai tare ca o stâncă. Pe lângă evenimentele ce au zguduit lumea, pe lângă milioanele de suflete ce au plătit un preț cumplit fără să aibă vreo vină, femeile nu ar trebui nici ele uitate. Eu după ce am terminat cartea am căutat și m-am lăsat condusă de zeci de articole legate de experimentele pe oameni din cadrul războaielor mondiale. Am privit unele poze, pe unele nu am putut să le privesc. Atâta durere, atâta suferință și atâția oameni nemiloși, cruzi, ce au amputat membre și suflete. 

Cartea este plină de evenimente și oameni reali, împletite cu mici bucăți de ficțiune și este ca un omagiu adus celei ce a fost Caroline Ferriday

”Caroline era o eroină adevărată, cu o viață fascinantă, o fostă debutantă, în înalta societate și actriță pe Broadway care a dinamizat o Americă postbelică blazată și și-a dedicat viața ajutorului dat unor femei pe care alții le-au uitat.” 

Trei femei puternice, fiecare făcând parte dintr-o altă tabără, toate trei inspirate din caractere reale. Caroline Ferriday, Herta Oberheuser, Kasia Kuzmerick.

Herta Oberheuser a existat chiar cu acest nume. A fost singurul medic femeie din lagărul de la Ravensbruck. A scăpat de spânzurătoare la final războiului pentru crimele împotriva umanității și pentru experimentele medicale pe oameni și a fost condamnată la 20 de ani de închisoare, însă este eliberată discret după 5 ani, profesând în continuare medicina până când identitatea ei este deconspirată. 

Kasia Kuzmerick – a fost inspirată din viața Ninei Iwanska și sora ei medic Krystyna, ambele operate în lagăr. 

Ce legătură există între cele trei femei? Ce le unește?

Drama. Suferința. Lașitatea. Curajul. Empatia. Războiul. Foametea. Experimentele. 

Acțiunea debutează în Septembrie 1939 și se va extinde până în 1959, urmărind îndeaproape destinele celor trei femei. 

Caroline era orfană de tată. Fusese o pierdere care îi marcase existența. Locuia cu mama ei și era necăsătorită. Nu se putea lega de un bărbat, nu reușea. Nici nu avea timp, își dedica întreaga viața și puținii ei bani tuturor cauzelor umanitare. Era voluntar la sediul Consulatului Francez și strângea donații pentru copiii orfani din Franța. Cândva fusese actriță pe Broadway, astăzi nu mai avea timp pentru această lume plină de superficialitate. Se folosea doar de relațiile ei sus puse pentru a aduna fonduri pentru copiii orfani. 

Urmărea pe cât posibil tot ce se întâmpla în Europa și se temea de război. Se temea de repercursiunile lui și de toată urâțenia pe care o instala pe străzi și în suflete. Așa că nu avea timp de pauză, trebuia să lupte pentru cei care nu mai aveau pe nimeni pe lume. 

Herta era mândră de originea ei germană. Făcea parte dintr-o familie unită și plină de iubire. Mama ei  lucra de dimineața până seara, iar tatăl ei îi insuflase umanitatea, iubirea și respectul. Herta voia să fie chirurg dar singurul domeniu unde o femeie era acceptată era Dermatologia. Deși tatăl ei nu era de acord cu drumul impus de Hitler, nu putea să strige zărilor convingerile sale. Nu ar fi fost lăsat și mai era și bolnav. Herta era ambițioasă si dornică de a profesa, așa că un anunț de angajare la un centru de reeducare pentru femei era șansa pe care o așteptase toată viața. 

La intrarea în lagărul de la Ravensbruck, Herta era un om empatic, plin de principii. Observase de afară jardiniere pline cu mușcate pline de flori, cuști cu animale exotice, ordine și disciplină. Nu știa că toate astea erau doar aparențe. Nu știa că înăuntru se făceau experimente pe oameni, că exista un crematoriu unde trupurile măcinate de boală erau arse, că mâncarea era raționalizată și că deținutele erau înfometate, că era plin de păduchi și tifos, că ajunsese într-o lume dominată de bărbați și de duritate.

Când îl întâlnește pe Fritz, un coleg de la școala de medicină, Herta crede că se va acomoda mai ușor și are impresia că poate pleca sau că poate refuza anumite sarcini. Se înșsela, ca de obicei. Curând a făcut primele injecții letale subiecților care nu îndeplineau parametrii impuși de mai marii lagărelor. Apoi cuprinsă de dorința ei cea mai mare, chirurgia, începe nu să opereze, ci să măcelărească trupurile firave ale femeilor din lagăr.

Le scoteau din picior bucăți de mușchi, le scurtau tija osoasă, le introduceau corpuri străine (cuie, cioburi, rumeguș) și la coseau cu noduri uriașe. Apoi puneau piciorul în ghips și așteptau ca infecția să se instaleze. Altele au fost injectate cu tetanos sau sterilizate. Nu li se administrau nici medicamente, nici apă. Erau lăsate să delireze zile în șir și se nota cu minuțiozitate rezultatele experimentelor. Herta nu mai avea onoare. Era oficial, devenise din doctor măcelar.

Kasia Kuzmerick era un copil fericit. Tatăl ei lucra la oficiul poștal, sora ei lucra la spital iar mama ei o iubea mai presus de orice. Mama Kasiei era pictoriță. Își iubea pensulele lăsate moștenire de propria mamă. Kasia fusese întotdeauna o fire directă care spunea ce avea de spus și care avea opinii proprii. Când bombele încep să cadă peste iubita ei Polonie și nemții încep să ajungă în orașul ei, Kasia își va dori să facă ceva pentru a-i împiedica.

Pietrick, băiatul de care ea era îndrăgostită, îi oferă șansa de a face parte din Rezistență și de se opune normelor germane. Reușește de câteva ori să înșele vigilența nemților, dar este prinsă alături de sora ei în cabina de la cinematograful unde lucra și sunt deportate. Mama ei care venise să îi aducă mâncare se opune arestării fetelor sale și este reținută și ea.

Ajung împreună la Ravensbruck și coșmarul vieții lor este pe cale să înceapă. Puse într-o baracă alături de fetele cu Biblia, sau de deținutele politice, li se dă un castron de tablă și o lingură. În rest sunt deposedate de tot ce aveau, de la haine până la demnitate. Înfometate, înfrigurate, scoase la apel, trăind mereu sub o ploaie de lovituri și amenințate de câinii soldaților care le păzeau, fetele își pierd speranța. 

Sunt și câteva tinere curajoase care nu renunță la încercările de a comunica cu exteriorul, de a spune lumii întregi atrocitățile lagărului. Au fost pagini întregi pe care le-am parcurs cu furie, cu lacrimi în ochi și cu durere în suflet.

Zuzanna și Kasia cad pe mâinile Hertei și sunt victimele experimentelor ilegale pe oameni. Zuzanna este sterilizată și injectată cu Tetanos, iar Kasia suferă de o ”operație” la picior care o mutilează pe viață. Totul culminează cu pierderea mamei lor. Matka Halina dispăruse fără urmă iar viața lor pare și mai sumbră ca înainte. 

Au avut parte de un singur lucru bun: un autobuz al Crucii Roșii Suedeze care la finele războiului a venit să salveze femeile din lagăr. Sufletele le erau mutilate, mai exista oare acasă? 

Viața lor continuă și a fost la fel de interesant de urmărit. Repercursiunile unei astfel de vieți nu s-au lăsat așteptate și deși au fost privite cu milă ”iepurii” după cum au fost numite femeile operate, nu au primit nimic de la lumea care le aștepta. Nici despăgubiri, nici tratamente, nici compensații pentru nedreptate și traume. Aici intervine Caroline și viața se pare că este cel mai bun lucru care li s-a întâmplat iepurilor. Ele erau în viață, uitarea nu putea să se aștearnă, puteau vorbi tuturor despre cele care rămăseseră fără glas.

Întâmplările sunt relatate din perspectiva celor trei femei iar povestea lor continuă mulți ani după încetarea războiului. Trebuie să aflați voi cum au reușit să se întâlnească și ce amprenta au lăsat una în viața celeilalte. Eu simt că nu am destule cuvinte, că nu pot să redau și să exprim tot ce am simțit citind acestă carte! 

Deși am terminat cartea aseară, am în minte scene atât de vii și de dureroase, încât pot să vă spun că această carte face partea din categoria celor care m-au marcat și care îmi vor rămâne în suflet pentru totdeauna. Dacă dați de carte pe undeva și dacă și pe voi vă atrag aceste subiecte să nu o ocoliți. Este o carte de citit și de păstrat! 

Ps: Eu nu am simțit nicio clipă că ar fi o carte de debut! Extrem de bine construită, de documentată!

Splendida cetate a celor o mie de sori / A thousand splendid suns – Khaled Hosseini ***Recenzie

Ui

16819387_1867605033506203_7552313892265878556_o

” Nici c-ai putea să socotești acele luni ce-i strălucesc pe-acoperișuri 

Sau miile de sori splendizi ce i se ascund după ziduri.”

Este, cu siguranță, una dintre cele mai tulburătoare și mai triste cărți pe care le-am citit vreodată. Am citit descrierea, am văzut că multă lume era afectată de tristețea ce răzbătea din paginile ei, dar nu știam deloc la ce să mă aștept. O lume arătată de alții cu degetul pentru habotnicia religioasă, o lume care este blamată pentru toate atacurile teroriste, pentru kamikaze și pentru atacuri sângeroase. Dar între zidurile cetăților, sub același soare, lumea lor este decimată în urma conflictelor armate, în casele lor bărbatul încă are putere de decizie în privința vieții femeilor, fetele sunt considerate nefolositoare, nevestele poartă burka ascunzându-și complet chipul și identitatea, au loc căsătorii la vârste fragede și ele devin mame atunci când încă mai sunt copii.

Poate că titlul a plecat de la versurile de mai sus. Pentru mine a fost diferit. Am putut compara răsăritul soarelui într-o zi de vară cu modul în care a început cartea: molcom, blând și mustind a speranță. La prânz căldura lui este sufocantă și intensă exact așa cum a fost viața celor două femei în jurul cărora este brodată acțiunea. Iar la asfințit culori pale scald cerul, culori care te fac să suspini pentru ziua care este pe terminate și te determină să crezi în liniștea și frumusețea zilei de mâine, exact după cum am simțit eu la finalul romanului.  Dar oare poate un asfințit liniștit să șteargă tot tumultul unei zile? Poate alunga arsurile din suflet și ridurile de pe chip?

 *****

Mariam crescuse auzind constant că este o harami, o rușine, un copil din flori. Mama ei, Nana, punea pe umerii săi toate neîmplinirile. Jalil, tată el, nu fusese suficient de puternic pentru a o apăra pe cea pe care o necintise în fața celor trei soții pe care le avea deja. Așa că a fost mai ușor să le construiască o cabană micuță, departe de Herat, unde venea joia să le vadă și unde trimitea o roabă cu alimente pe săptămână. În ziua aceea, Mariam era fericită. Creștea cu poveștile lui și ignora tot ce spunea mama ei, toată vina pe care o arunca asupra celui care ar fi trebuit să le protejeze. Alimentată de vise copilărești Mariam merge pe jos în Herat, la casa tatălui său pentru că își dorea cu disperare să crească alături de frații săi în casa aceea mare cu mașina la poartă. 

Însă acolo nu era loc pentru ea. Tatăl ei a fost din nou prea slab pentru a-i oferi viața care i se cuvenea. Întoarsă acasă va înțelege pentru prima oară cuvintele mamei sale și va da piept cu prima mare cumpănă a destinului său: moartea Nanei. Curpinsă de disperare și de tristețe, mama ei își pusese capăt zilelor.

Mariam ajunge în casa tatălui său, dar acum nu mai voia să stea alături de el. Se simțea un intrus. Femeile din casa aceea nu o puteau ține aproape, așa că au măritat-o la Kabul cu un cizmar mult mai în vârstă ca ea. Viața ei luase o alta turnură, una la care ea nu avea nici un cuvânt de spus. Va da piept cu greutățile vieții, cu burka impusă de un soț prea gelos și cu zile lipsite de zâmbete.

***

Leila era o fată din vecini. Crescuse alergând pe străzile orașului alături de băieți și fete. Dar cel mai apropiat de sufletul ei era Tariq, cel care își pierduse un picior și purta o proteză.

Pe fondul războiului și opresiunilor din istoria tumultuoasă a Afganistanului, autorul construiește o poveste teribilă, una în care destinele celor două femei atât de diferite se întrepătrund. Unite de aceleași obiceiuri, de suferință și de zile anoste, cele două femei vor însemna atât de mult una pentru cealaltă.

La început am citit cât se poate de relaxată, dar pe final vă spun sincer că m-am cutremurat și mi-a fost destul de greu să citesc anumite pasaje. Sub acealași soare cald și zâmbitor se întâmplă deopotrivă nenorociri și bucurii. O carte care marchează sufletul cititorului și care arată o altă față a acestei lumi. Aveam deja pe lista mea de lectură și celelalte cărți ale acestui autor. Acum știu că sunt un must-read. Da, sunt triste dar îmi mai spulberă din prejudecăți și preconcepții.

Recomand!

Fata pe care ai lăsat-o în urmă / The girl you left behind – Jojo Moyes ***Recenzii

fata_pe_care

Nedreptate, suferință, sacrificiu, dragoste și un milion de emoții.

Jojo Moyes este o autoare pe care am descoperit-o încă dinainte de nebunia iscata de „Me before you”. Descoperisem în „Ultima scrisoare de dragoste” o scriitoare cu un talent deosebit, un talent pentru a amesteca atâtea emoții care au ca scop final o poveste bună . Una care te ține cu gândul la carte, care te îndeamnă să te întrebi la ce ai fi făcut tu, sau la ce crezi că se va întâmpla.

” Fata pe care ai lăsat-o în urmă” este nu numai un tablou care ilustrează portretul unei tinere șarmante, cu o notă de mister ci și pârghia dintre trecut și prezent, legătura dintre două femei puternice, care nu au nici o legătură și care au trăit în secole diferite, în vremuri diferite.

Dacă în ultima carte pe care am citit-o ( Cântecul păsărilor – Sebastian Faulks, de care v-am si povestit), am „trăit” războiul pe front, în mijlocul soldaților englezi și francezi, în cartea lui Moyes am trăit de partea cealaltă a baricadei: în satele ocupate de germani.

Viata nu era ușoară nici in sate: înfometați, chinuiți, trăind zi de zi cu restricții, francezii din St.Peronne fac front comun în fața nemților încercând să nu se lase subjugați total.

Sophie, soția pictorului francez Edouard Lefevre, după plecarea acestuia pe front, merge în sătucul ei natal pentru a o sprijini pe sora ei Helene, care are doi copii mici și conduc împreună afacerea familiei, un hotel numit „Le Coq Rouge”. Sophie prinde curaj să înfrunte germanii, atrăgând astfel atenția unui general neamț, Komandant, care va folosi hotelul ei pentru loc de servit masa a armatei germane, în ciuda încercării femeii de a zădărnici acest fapt. Sophie știa că va atrage comentariile răutăcioase ale sătenilor iar familia ei va fi disprețuită.

Singura ei amintire de la soțul pentru care se ruga zi de zi, era un tablou pictat de el. Portretul ei din zilele lor de dinainte. Komandantul remarcă tabloul și în vizita lui zilnică de la hotel se oprește pentru a îl admira. Încercând să profite de „prietenia” ce se înfiripă între ei, Sophie îi cere ajutorul comandantului german pentru a-și regăsi sotul, de care aflase că este închis într-un lagăr, oferindu-i la schimb tabloul.

Lucrurile degenerează iar Sophie este luată de naziști, aruncată intr-un camion și deportată sub privirile dezaprobatoare ale sătenilor.

***

În Londra, 2006, Liv o tânără văduvă, încearcă sa își găsească drumul printre datorii, ipoteci și depășiri de credite. Ca și cum nu era de ajuns, află că tabloul pe care îl primise cadou de la soțul ei în luna de miere, ” Fata pe care ai lăsat-o în urmă”, este revendicat de urmașii pictorului Edouard Lefevre. Insă, Liv nu vrea sa renunțe atât de ușor..Intr-o lume atât de nesigură, în care se simte din ce în mai singură, „Fata” este tot ce mai are.

Care va fi deznodământul? Va afla povestea lui Sophie?

Deși debutează cu scene din cadrul războiului, ” Fata pe care ai lăsat-o în urmă” nu este o carte cu istorică. Este o carte plina de emoții, de empatie care ne aduce în lumină două femei puternice, care ar fi în stare de orice pentru a păstra amintirea celui drag. Sophie lupta pentru Edouard, Liv luptă pentru a păstra amintirea soțului ei mort.

Am admirat puterea lui Sophie de dăruire, curajul ei și faptul că nu și-a pierdut speranța. Iar dragostea ce i-o purta soțului ei a fost cea mai bună alinare chiar îi în cele mai groaznice momente.

Am suferit, am plâns și am sperat cu că totul va fi bine.
Vă recomand cartea cu toată inima!

Iubiri și mătăsuri / Silk – Penny Jordan ***Recenzie

 

16790504_1424211410975144_2080542711_n

Dacă la început mă gândeam că acest volum al seriei Silk nu se încadrează tocmai în categoria historical -romance, acum pot să vă spun că mi-a plăcut atât de mult!

Primele pagini le-am parcurs cu o senzație stranie. Nu era atmosfera din cărțile pe care le-am citit până acum, nu era „tiparul” obișnuit. Am închis ochii, m-am detașat de „Iubiri de poveste” și am citit cartea. Am simțit-o, am trăit- o și vă spun sincer că nu am putut anticipa deznodământul și nici nu am încercat. M-am lăsat purtată de măiestria condeiului lui Penny Jordan, care a creat o poveste minunată ce se întinde pe durata unei vieți. Nu a încercat nici să o vopsească în roz, nici să-i atribuie zeci de calități, nu a urmărit un destin, ci zecile de destine ce par interconectate.

Decizii, greșeli, suferință, dragoste, vicii, dependența, pasiune, erotism.

Personajul principal poate fi asemănat cu mătasea, material care dă și numele seriei dar și primului volum.
Puternică, prețioasă, frumoasă, unică și… alunecoasă.

Romanul debutează cu o scena din 2002, noiembrie 21, ziua în care Amber împlinește 90 de ani. 90 de ani în care se schimbaseră atâtea lucruri: regimuri politice, drepturile femeilor, structura familiei, societatea, dar mai ales..se schimbase ea. Nostalgia lui Amber este amplificata și de aniversarea vârstei de 17 ani a strănepoatei sale.

17 ani. Oare cum arăta ea la 17 ani? Cum era viața ei?

Amber se născuse într-o familie formată din dragoste, nu dintr-o căsătorie aranjata. Văzuse pasiunea dintre părinții ei și devotamentul tatălui său pentru munca lui. Aveau o fabrica de mătase iar tatăl ei, talentatul artist rus crea cele mai frumoase desene pentru a imprima materialul prețios.

Când părinții ei încetează din viață în urma unui accident nefericit, Amber este crescută de bunica maternă, Blanche Pickford, o doamnă rece, răutăcioasa, cu principii învechite și cu ambiții proprii. Blanche era condusă de sentimentul răzbunării pe familia celui care îi refuzase acceptul în lunea bună, lumea nobilă.

Dacă Amber trăia într-o lume în care existau anumite beneficii, anumite comodități, o lume unde modernul și promiscuitatea erau despărțite de o linie subțire, o lume unde încă existau titlurile nobiliare care dădeau prestanță celor cale le purtau, o lume unde strălucirea hainelor și fâlfâitul evantaiului deviau ochii și gândurile de la comportamentul real al ”nobililor”, un comportament decadent, încărcat de vicii, de homosexualitate, de păcate și de amantlâcuri apreciate și acceptate de societate, Blanche făcea parte din ”vechea gardă”, cu reguli și aparențe, căsătorii aranjate și parvenire.

Când Amber împlinește 17 ani crede că bunica o va lăsa să își urmeze visul : acela de a urma Școala de Artă. Tânăra dorea să realizeze visul tatălui său. Amber iubea mătasea și desenul la fel ca părinții ei. Însă Blanche are alte planuri. Vrea ca nepoata ei să ajungă în lumea bună, să aibă titlu nobiliar și accesul în saloanele care îi fuseseră ei refuzate în tinerețe. Însă e foarte greu pentru fiica unui negustor de mătase, în ciuda bogăției și puterii bunicii sale să fie tratată ca egal și prezentată în lumea elitei londoneze.

Blanche aranjează ca Amber să fie prezentată la curte, oportunitate care îi deschide tinerei noi orizonturi. Trimisă la Londra, Amber are ocazia să viziteze galerii de artă, unde îl cunoaște pe lordul Robert, un tânăr fermecător, cu titlu nobiliar, educat și manierat.

După ce Amber realizează că sentimentele ei pentru Robert erau confuze, trăiește alături de Jean Phillippe , un tânăr pictor din Sudul Franței, câteva nopți pline de pasiune. Îndrăgostită și naivă, Amber primește șocul vieții ei . Jean o mințise, el era un ”gigolo” al unei doamne mult mai în vârstă. Reputația ei este compromisă iar inima distrusă. Robert apare la momentul oportun și deși el nu era atras de femei, îi propune să o salveze prin căsătorie.

Amber acceptă căsătoria care va fi începutul îndeplinirii ambițiilor bunicii, titlul de ducesă venind la pachet cu Robert, dar este sfârșitul ei ca femeie. Nu putea să trăiască pasiunea, având impresia ca iubirea distruge viețile , nu le încununează.

Prinsă tot timpul în ghearele conveniențelor și acoperită de mantaua lui ”trebuie”, Amber va fi fericită în societate, dar tristă și singură în sufletul ei. Va descoperi rând pe rând toate lucrurile la care a fost nevoită să renunțe, la toate compromisurile pe care a fost obligată să le accepte. Îi este recunoscătoare soțului său pentru că nu numai că îi oferise numele său, dar îi acceptase și copilașul născut în urma relației cu frumosul pictor. Robert îl iubește pe micuțul Luc, iar Amber este sfâșiată de durere la gândul că micuțul ar putea descoperi cândva adevărul. Din fericire băiețelul este foarte atașat de ”tatăl” lui, încercând să îl copieze mereu.
Deși Robert avea voie să aibă alte ”relații”, lui Amber îi era interzis, și nici ea nu ar fi încercat. Se comporta așa cum îi cerea eticheta, ducând singură adevărul și minciuna în spate.
Va atrage de partea sa antipatii, ură și suferință, mai ales cu inima ei năvalnică.

Povestea vieții ei continuă cu o acțiune la fel de alertă ca în primele pagini.
Autoarea urmărește destinele a mai multor personaje, care sunt legate de al lui Amber într-o oarecare măsură. Greg, vărul ei , un tânăr viciat, cu un caracter slab și care va aduce multe probleme în viața lor.
Jay, nepotul omului pe care Blanche îl iubise în tinerețe.
Cassandra , verișoara lui Jay, o tânără de o răutate fără margini.

Dragoste, aventură, regim politic, război, durere, moarte, lovituri crunte, legături nefirești, răzbunare și multe secrete. O carte atât de diferită, de antrenantă și de alertă, o acțiune complexă și personaje atât de variate, o poveste de viață alcătuită din toate nuanțele… pe scurt, o gură de aer proaspăt.

Cartea are 467 de pagini pline de mister și secrete, iar ăsta este doar începutul… continuarea apare pe 8 ianuarie, în colecția Alma, Iubiri de poveste.