Uniți pe vecie – Taylor Jenkins Reid, Grup Editorial Corint / Leda, ***Recenzie

18871179_1540057919390492_1829814902_n

 

Dacă luna trecută am ales numai cărți fantasy de la Grupul Editorial Corint, de data asta am ales cărți cu subiecte mai sensibile, reale și diferite de tot ce citisem eu până acum.

Nu știu de ce dar în ultima vreme sunt tot mai atrasă de cărțile triste, de cele care au un substrat mai dureros, dar care pot să îmi ofere lecții de viață și mă determină să privesc lucrurile și dintr-un alt unghi. După ce am parcurs descrierea de la ”Uniți pe vecie” am știut că aceasta este o carte pe care aș vrea să o parcurg și să văd dacă autoarea chiar mă poate ajuta să înțeleg ”că există mai multe căi de a găsi fericirea”.

 

Având în vedere că nu ne este ascuns faptul că soțul lui Elsie Porter moare după ce este lovit de un camion, nu știu câți am mai alege cartea pentru a o parcurge. Dacă gândiți așa eu vă spun că greșiți. Oriunde în lume o dată la câteva minute cineva se stinge și altcineva trebuie să facă față durerii și golului uriaș care rămâne în urmă. Acest roman nu este unul motivațional, nu este unul psihologic, nu este unul plin de sfaturi numai bune de urmat pentru a face față suferinței. Nu! Acest roman este un exemplu, este o poveste a cuiva care a pierdut, a negat pierderea, a învățat să trăiască mai apoi cu ea ca în final să o accepte.

 

Poate tocmai de aici vine și frumusețea acestei cărți, din punctul meu de vedere. Scrisă atât de simplu și de frumos, cartea nu vine să îți predea niște pași de urmat, ci îți oferă un exemplu, îți arată un om ca oricare altul, un om care luptă, plânge, se revoltă, disperă și caută alinare în orice bucățică de amintire sau în orice lucru material care poartă amprenta celui care a fost cândva alături de el.

 

Un lucru este cert.. nu ești niciodată pregătit pentru a pierde pe cineva pentru totdeauna și nu contează neapărat timpul petrecut alături de acea persoană. Lucrurile se trăiesc intens, antrenant și diferit de fiecare dată.

 

Despre carte nu aș vrea să vă spun prea multe pentru că aveți nevoie să trăiți fiecare pagină pentru a-i simți magia, pentru a îi înțelege esența.

 

Elsie Porter era fiică unică la părinți. Mama și tatăl ei, oameni cu o carieră strălucită, aveau mari așteptări de la fiica lor. Elsie fusese o fire rebelă încă de mică, așa că atunci când ea dorește să devină bibliotecar părinții nu pot decât să accepte chiar dacă asta însemna ca relația lor să se răcească în timp.

Romanul debutează cu vestea șoc a morții lui Ben. Am citit și mi s-a pus un nod în gât deși știam la ce să mă aștept. Am simțit durerea pierderii și disperarea că nu poți face nimic pentru a da timpul înapoi. Ben și Elsie se întâlniseră chiar pe 1 Ianuarie când propria tradiție a lui Elsie de a schimba poziția mobilei prin apartament și de a petrece mai apoi o seara pe canapea uitându-se la televizor, cerea și o pizza bună. Numai că pentru a se putea bucura de delicioasa mâncare trebuia să se deplaseze prin ploaie pentru a o cumpăra.

Aici îl întâlnește pe Ben căruia îi dă și numărul de telefon după un schimb interesant de replici. În câteva ore acesta o sună pentru a o invita în oraș, în câteva zile ajung să fie de nedespărțit, în câteva luni se vor muta împreună, se vor căsători, iar el va muri la nouă zile după căsătorie lăsând-o pe ea singură în fața durerii și în fața soacrei pe care nu o cunoscuse și care nu știa de existența unei soții în viața fiului său.

Elsie o avea alături pe Ana, prietena ei. Dacă Elsie era calculată, hotărâtă și solitară, Ana era fix opusul, dar era doza exactă de imprevizibilitate și nebunie de care viața lui Elsie avea nevoie. Susan, mama lui Ben, nu mai avea pe nimeni și am avut impresia la început că cele două femei vor lupta pentru amintirea lui Ben și pentru întâietate în viața lui de parcă ar mai fi contat. Ambele îl iubeau, ambele voiau să păstreze amintirile și lucrurile lui, dar cine era mai în măsură să o facă?

 

De ce nu avusese Ben curajul să îi spună mamei lui de relația cu Elsie? Va putea Susan să își accepte nora? 

 

 Mi-a plăcut tare mult modul în care autoarea a ales să prezinte povestea. A îmbinat absolut remarcabil prezentul cu trecutul. Fiecare episod din prezent declanșa o amintire a lui Elsie cu Ben și așa am putut să mă bucur de povestea lor minunată și diferită de dragoste, chiar dacă știam că în cazul lor nu vom avea parte de happy end. Lăsând la o parte povestea lor, m-am bucurat de noțiunea de prietenie, de oameni calzi care erau gata oricând să ofere un sfat sau o vorbă bună, am înțeles încă o dată efemeritatea și fragilitatea vieții. Am învățat că oamneii care trec prin viața noastră au un rol, că ei se poartă în suflet și nu în lucruri.

Este o carte despre viață, despre moarte, despre bucurie și tristețe. Exact ca-n viață…

 

Mulțumesc mult Editurii Corint / Leda pentru exemplarul oefrit pentru recenzie. Dacă aveți nevoie de lecturi diferite, cartea o găsiți chiar aici, cu reducere!!  Dacă tot ajungeți pe site aruncați o privire! Nu veți regreta, vă garantez. 🙂

 

 

The Gunman. Mercenarul Pe viață și pe moarte – Jean Patrick Manchette ***Opinie personală

18471088_1520376011358683_1248647171_n

Cea de-a doua carte pe care am primit-o de la Editura All a fost The Gunman. Mercenarul lui Jean- Patrick Manchette. Întotdeauna am nevoie și de câte o carte plină de acțiune, cu nivelul de adrenalină la maxim și cu tensiune în stare pură. Așa am crezut că va fi și această carte, după ce am citit descrierea și am văzut coperta. Și a fost, oarecum. Acțiunea, ideea, complotul și tensiunea nu au lipsit, dar am avut impresia că se mai putea ”broda” mult pe marginea ei.

Detaliile, specificațiile, modul de scriere, starea alertă, au fost la ele acasă, însă am simțit pe tot parcursul lecturii nevoie de încă ceva, acel ceva care să fi acoperit toate lacunele, toate întrebările și să îmi conferit starea aia faină în care te lasă o carte polițistă bună. Deznodământul nici nu m-am mai străduit să îl anticipez. Nu pentru că este o carte rea, pentru că nu a fost, dar cele 150 de pagini mi s-au părut extrem de puține pentru cât se mai putea lucra pe marginea acestui subiect. Era loc pentru jocuri de culise mai ample, pentru strategii elaborate și pentru capcane bine plasate.

Pe copertă am remarcat că stă scris că există și o ecranizare a acestei cărți. Dacă inițial nu doream să știu nimic despre ea, acum m-am hotărât să o caut. Sunt curioasă să văd cât din carte voi regăsi și în film, sau ce va apărea în plus.

Martin Terrier nu avea pe nimeni care să se ocupe strict de el în momentul în care este remarcat și recrutat în rândurile mafiei ca asasin profesionist. Martin lucra direct pentru domnul Cox și era cunoscut în cercurile lor ca domnul Christian. Era precis și foarte bun în ”munca” pe care o presta, dar își jurase lui și femeii de care se îndrăgostise în urmă cu zece ani că va munci în anii ăștia pentru a strânge o sumă mare de bani care i-ar fi putut asigura traiul bogat cu care ea fusese obișnuită. El iubise cu sufletul curat și complet o copilă. Trecuseră zece ani în care niciunul dintre ei nu a rămas la fel. Anne era iluzia normalității în această lume degradată în care el trăia, împins constant să anihileze pe cei care erau în plus.

Când termină și ultima misiune și își anunță liniștit retragerea, Martin crede că va fi ușor să dispară pe undeva alături de Anne și că se va putea bucura de viața pe care o câștigase omorând pe alții. Doar că nici Anne nu mai era tânăra de care el își aducea aminte, nici compania pentru care lucra nu este dispusă să renunțe așa ușor la omul bun la toate.

În timp ce toți cei la care ținuse cândva încep să dispară, Martin conștientizează că a început lupta contra cronometru pentru propria viață și că acum nu există niciun plan de rezervă și nici cea mai mică eroare nu putea să apară în planul lui. Doar că nu va fi atât de ușor pe cât pare mai ales când sforile sunt manipulate chiar de oamenii companiei. Ori îl voiau mort, ori îl voiau înapoi în rolul de asasin. Ca să afle trebuia să rămână în viață.

Nici măcar dragostea nu îl mai poate salva…

Lectura a fost ușoară și datorită numărului redus de pagini se citește și foarte repede. Este o carte polițistă diferită, una care te șochează prin violență, prin intensitate și prin numărul de personaje implicate.  Dinamica și suspansul vă vor ține conectați la lumea lui Martin iar finalul va fi neașteptat.

Mulțumesc mult editurii All pentru exemplarul oferit. Cartea poate fi găsită accesând acest link, iar aici aveți informații despre Jean-Patrick Manchette. 

13619919_1237376016302899_318890694385796211_n

Trei coroane întunecate – Kendare Blake ***Opinie personală

18449969_1521215954608022_323925664_n

A fost odată ca niciodată… așa mă simt acum. De parcă am citit o poveste a cărui deznodământ l-am tot așteptat cu pumnii strânși. După ce am fost atât de tensionată pe parcursul lecturii, la final am izbucnit în hohote și am zis ”no way”, unde-i volumul doi?

Cartea am primit-o de la Editura Corint și am rămas impresionată de descriere și de copertă la prima vedere. Am lăsat-o să mă aștepte și când am început să o citesc am fost oarecum dezamăgită, cel puțin primele cincizeci – șaizeci de pagini. Cantitatea de informații, detaliile macabre, locația, numărul mare de personaje, ideea romanului ce promitea originalitate și duritate, m-au cam speriat. Ideea mi s-a părut originală și foarte ofertantă, iar pe parcurs pagină după pagină, m-a cucerit. A fost o lectură greoaie pe alocuri, nu datorită stilului în care este scrisă, ci datorită numărului mare de personaje și a urii pe care am resimțit-o pe toată durata lecturii. A fost o carte mai întunecată decât cele pe care le citesc în mod normal, dar acum sunt hotărâtă să citesc și volumul doi și să descopăr povestea pe mai departe.

Insula Fennbirn era o locație izolată accesibilă numai celor chemați și protejată de o ceață deasă care avea rol și de protecție împotriva celor de afară, ”continentalii”, cât și de barieră pentru cei de pe insulă care ar fi vrut să fugă.

18624800_1527780797284871_375188871_n

Insula era condusă de clanuri ce purtau numele puterilor cu care erau înzestrați. O societate matriarhală condusă de regine, ele fiind cele importante, căsătorite cu regi-consorți care erau doar niște paiațe, sau niște legături de normalitate cu cei de pe continent.

În fiecare generație se năștea o serie de triplete- viitoarele regine. Problema este că numai una primea coroana la final și era obligată de legile nescrise să le ucidă pe celelalte două. Regina – mama tripletelor- știa ce har primeau fetele la naștere, dar nu putea interveni. Când tripletele împlineau vârsta de șase ani mama lor dispărea alături de soțul ei, iar fetele erau încredințate unor familii din clanurile ce erau înzestrate cu același har.

Katharine era toxică. Asta însemna că era imună tuturor otrăvurilor și că putea ingera cantități de otravă fără a fi afectată. Pe ea am cunoscut-o prima și am fost oripilată de modul barbar în care era crescută de familia Aaron, clanul care dăduse regina precedentă. Consiliul negru, format din membrii acestei familii, era cel care conducea întreaga insulă și care spera să dea și viitoarea regină. Deja puneau la cale strategiile pentru a impresiona insularii la festivalul de la Beltane, din valea Innisfuil, din noaptea în care tripletele împlineau șaisprezece ani.

Mirabella era elemental. Se putea juca cu cele patru elemente ale naturii și putea stârni flăcări violente sau furtuni puternice numai pocnind din degete. Fusese crescută de familia Westwood la Rolanth și protejată de preotesele de la templu. Harul ei era foarte puternic iar frumusețea ei era legendară. Mirabella mi-a fost cea mai dragă dintre toate pentru că era reticentă atunci când venea vorba de uciderea surorilor sale. Avea ocazional niște vise în care erau prezente Arsinoe și Katharine pe care ea le resimțea extrem de vii și de încărcate de emoție. Era sigură că erau amintiri, dar preotesele aveau grijă să o crească cu sufletul încărcat de ură, ba chiar plănuiau ca la Revelare, în noaptea în care ar fi început cursa pe viață și pe moarte, să le omoare chiar ele pe cele două surori regine pentru a nu supăra Zeița în cazul în care Mirabella ar fi refuzat, și pentru a fi sigure că protejata lor va fi Regina Încoronată.

Arsinoe era naturalistă. Mi-a plăcut pentru personalitatea ei puternică, pentru prietenia pe care o avea cu Jules (cea care o pregătea), pentru devotamentul ei față de prietenii săi și pentru simplitatea de care dă dovadă. Mi-a părut tare rău că harul ei se încăpățâna să apară și că nu reușea să atragă un familiar – un animal care devenea o extensie a naturalului pe care îl însoțea- așa cum aveau mai toți apropiații săi. A încercat să folosească magia joasă pentru a nu dezamăgi pe cei care credeau în ea. Dar magia era interzisă și fiecare vrajă avea un preț ce se cerea plătit mai devreme sau mai târziu.

Deși acțiunea se concentrează în jurul tripletelor, nu ele sunt piesele centrale, din punctul meu de vedere. Ura, habotnicia, jocurile de culise, strategiile, alianțele și dorința de a conduce și de a avea ultimul cuvânt, acestea au fost cu adevărat ”vedetele cărții”. Există personaje cheie în fiecare tabără, personaje care sunt gata de orice, nu pentru regină, ci pentru a-și demonstra valoarea și puterea, asta în ciuda legăturilor create între ei și protejatele lor.

La un moment dat am avut impresia că totul devine previzibil, dar fix atunci s-au întâmplat vreo două lucruri care mi-au demontat scenariul. Ce regină va ieși învingătoare dar și ce strategii vor adopta pentru a-și asigura victoria, vă invit să descoperiți singuri!

Sper ca măcar în volumul doi să se întâmple ceva din ceea ce mi-am dorit eu. Doar nu credeți că vă și spun ce…

Le mulțumesc celor de la Grupul Editorial Corint pentru că mi-au dat ocazia perfectă pentru a ieși cumva din zona mea de confort literar și vouă vă spun că găsiți cartea chiar aici, asta dacă nu ați citit-o încă!

12191624_921948034565677_9005455948702566962_n

Lumina dintre oceane – M.L. Stedman     ***Opinie personală 

18198629_1903740236559349_7862596232334949501_n

„De dragostea pe care o nutrești față de un copil nu te poți apăra. „

 

Câte sacrificii suntem capabili să facem pentru cei pe care îi iubim? Cine ar putea stabili o limită? 

Câte pierderi adunăm în viața noastră și câte putem accepta? Putem să păcălim destinul? Să ne agătăm de interpretări? 

Vi se pare că am multe întrebări? Nu sunt suficiente… Am terminat o carte dureros de frumoasă, am fost martorul unei lupte pentru fericire, asistentul unui suflet care este capabil de orice pentru a aduce bucuria persoanei iubite. Am trăit cu fiecare rând un amalgam de emoții. De la dragoste la ura, de la tristețe la fericire, de la compasiune la furie, de la complacere la neputință.

Oricâte stări am resimțit, am știut un singur lucru. Mi-am dorit cu ardoare să pot influența un pic deznodământul. Să pot intra în carte și să scriu, să anulez ideile autoarei și să fac în așa fel încât nimeni să nu sufere. Să fi căutat o cale de mijloc. Dar situația ideala nu există. În orice vom face în viață vor exista două tabere. Cei care suferă și cei care sunt fericiți. Putem doar să ne bucurăm de fericire atâta timp cât ne aparține, să încercăm să acceptăm, să iertăm și să nu regretăm prea mult. 

***

Mi-a plăcut tare mult locația pe care a ales-o autoarea. Dincolo de detaliile minunate pe care le aflăm despre coastele sălbatice ale Australiei, farul în jurul căruia este concentrată acțiunea este amplasat strategic. Și realistic, și metaforic. Pe plan real, farul de pe insula Ianos ghida noapte de noapte vasele care traversau cele două oceane: Oceanul Sudic și Oceanul Indian. Unul agitat, altul liniștit, întocmai ca și contrastele vieții. Farul era întreținut de paznicii care lucrau pe rând pe insulă și străjuia de generații întregi coasta pietroasă. Un ocean îl trăgea înainte, unul îl cerea înapoi. Nu se putea un sens fără celălalt. Care era totuși mai puternic?

Așa va fi viața protagoniștilor noștri. O înfruntare între trecut și prezent, ambele tabere având un viitor incert. 

Tom Sherbourne avea nevoie să facă ceva pentru a se simți util, pentru a ajuta pe cei care ar fi putut avea nevoie de sprijin. Fusese în război, dar avusese un gram de noroc și se întorsese acasă sănătos. Fizic. Sufletește avea răni adânci care nu se puteau cicatriza ușor. Se adânciseră toate rănile din copilărie. O mamă care plecase de acasă pentru că el dezvăluise din greșeală un secret, un tată dur ce nu mai avea dragoste de oferit și nimeni care să îl salveze. Se aruncase în luptă și ieșise învingător. Acum avea nevoie de acel ceva care ar fi putut să îi anuleze vina ce o purta pe umeri. 

S-a înscris pentru postul de paznic al farului de la Ianos. Poate singurătatea de pe insulă, poate privarea de lucrurile normale, ar fi putut aduce echilibrul din viața lui. Se dedicase muncii sale, cu o precizie uimitoare se achita de toate sarcinile pe care normele de conduită i le impuneau, avea puțin dar avea totul. Știa cum se va desfășura viața lui zi după zi și nu dorea mai mult.

În cele câteva zile libere pe care le avea o dată la trei ani, Tom se îndrăgostește de Isabel. O mai întâlnise atunci când venise în micuțul oraș pentru a prelua postul, dar nu acordase mare importanță fetiței care hrănea porumbeii pe stradă. Isabel știa ce voia de la viață. De la aceeași viață care îi răpise amândoi frații pe frontul de luptă. Știa că puțini bărbați ca Tom mai existau în oraș și prin împrejurimi, așa că e gata să transforme singurătatea lui în căsnicia lor. 

Ce dacă erau pe insula doar ei doi și că primeau provizii la trei luni? Se hrăneau cu dragostea lor, cu cerul senin, cu oceanul care le aparținea de dimineața până seara, cu speranță și optimism. Ea nu voia să plece de acolo, avea o bucățică de Eden unde ei erau un alt fel de Adam și Eva. Numai că în povestea noastră, ”Eva” nu mai mușcă din măr ci se lasă ghidată de iubire, de deznădejde și de miros de bebeluș, de gângureli și scâncete. 

Isabel voia să fie mamă. Dar viața ei se încăpățâna să nu îi acorde acest statut. Pierduse trei sarcini, una dusă până aproape de termen. Croșetase, pregătise, învățase, citise…dar nu se pregătise să rămână cu trei cruci străjuite de tufe de rozmarin. 

Așa că atunci când oceanul aduce la mal o barcă în care erau un bărbat mort și o fetiță de nici trei luni învelită într-o haină de femeie, Isabel privește totul ca pe o răsplată de la Dumnezeu. Fetița era bine, fusese protejată de forțe divine. O spală, o hrănește și o iubește cu toată disperarea unei mame care nu apucase să fie mamă decât atât cât purtase copiii în pântec. 

Deznădejdea, dorința și disperarea din privirea ei îl împing pe Tom să își calce pentru prima oară în toți anii de când era paznic, îndatoririle. Tom nu scrie în jurnal tot ce se întâmplase, așa cum făcea de obicei. Copilașul le-ar fi putut aduce viața pe care și-au dorit-o dintotdeauna. Dar dacă era o mamă pe acolo pe undeva care își aștepta copilașul? Dacă cineva plângea cu aceeași disperare cu care plângea acum Isabel a lui de bucurie? 

Tom își iubea soția și chiar dacă la început nu a vrut să arate, a fost și el cucerit de minunea mică cu ochi albaștri. Înmormântează trupul bărbatului și opresc fetița. Dar oare putea rămâne secretul lor îngropat pentru totdeauna?

Vă spun că am citit cartea încercând să urmăresc firul mai multor scenarii pe care mi le închipuisem. În niciunul nu găseam o cale ușoară. Dar am trăit cartea, am citit-o cu sufletul la gură și am terminat-o plângând. A trecut mult timp de când nu am mai plâns. 🙂 Cartea mi-a atins sufletul, mi-a arătat că viață este un puzzle format din decizii, din dragoste, din compromisuri, din lacrimi și din iertare. Este cu siguranță o carte pe care v-o recomand!

„Ai suferit atât de mult și totuși esti mereu fericit. Cum de reușești? ….

– … De iertat nu trebuie să ierți decât o dată. Ura trebuie să o simți în fiecare zi, de dimineața până seara. Trebuie să îți amintești mereu de lucrurile rele care ti s-au întâmplat. ”

Lumina dintre oceane – M.L. Stedman

Grădina umbrelor / Garden of shadows – V.C. Andrews (Dollanganger #5) ***Recenzie

17880376_1893006527632720_8759325580559737012_o

Acest ultim volum se poate citi foarte bine și la începutul seriei, dar credeți-mă când vă spun că este mai bine să îl lăsați ultimul. Pe parcursul celorlalte volume mi-am pus o grămadă de întrebări. Am oscilat continuu între a arunca vina pe umerii lui Malcolm sau pe cei ai Oliviei. Am știut că trebuie să fie ceva, acolo undeva în trecut, acel ceva ca un punct de cotitură de unde totul a început să meargă prost.

Să fi fost o genă a nebuniei pe undeva prin moștenirea genetică? Să fi fost secrete bine păstrate? Sau poate frustrările și orgoliile cuiva?

Cert este un singur lucru…la un moment dat începusem să aranjez mai bine piesele istoricului familiei si ceea ce am descoperit, m-a șocat. Am avut nevoie de câteva minute de pauză pentru a recapitula tot ce citisem în celelalte volume și vă spun sincer că fiori reci am simțit trecându-mi prin spate.

Deși cartea debutează cu povestea Oliviei și a lui Malcolm, bunicii păpușilor din Dresda, (cei patru copilași închiși pentru trei ani și patru luni în mansarda casei), acțiunea merge până în ziua în care destinele lor au fost decise și copilașii au văzut doar ușa ce s-a închis, neștiind la acel moment nici pentru cât timp vor rămâne acolo, nici toate consecințele ”captivității” lor.

Olivia, bunica maternă, a fost personajul pe care l-am urât de la început și până la sfârșit. O femeie înaltă, cu o construcție osoasă și cu ochii la fel de cenușii precum viața ei la conacul Foxworth.

La începutul volumului cinci, Olivia mi-a inspirat milă, dar sentimentul s-a evaporat la fel de repede ca și aburul. Crescuse alături de tatăl său, așteptând fericirea. Mama ei murise exact când avea mai mare nevoie de ea. Moștenise constituția puternică și înaltă a tatălui său și îi era tare greu să găsească pe cineva care să o iubească. Femeile gingașe, fragile, frumoase și prostuțe, aveau trecere mai mare în rândul căsătoriilor.

Într-o zi, casa lor este vizitată de Malcolm Foxworth. La fel de înalt ca și tatăl ei, hotărât și prosper în afaceri, și chipeș pe deasupra, lui Malcolm nu i-a fost deloc greu să o cucerească pe Olivia. Până la urmă, bărbații nu roiau în jurul ei, așa că putea fi unica ei șansă.

Nu știa nimic despre el. Bogăția și determinarea, privirea lui rece și ochii albaștri precum cerul iernii, erau singurele trăsături pe care le remarcai imediat. Ajunsă la reședința lui Malcolm, Olivia dă piept cu atmosfera sumbră a conacului Foxworth. Casa purta trăsăturile lui Malcolm: rece, goală și fără prea multe de oferit.

Însă, mult prea curând, liniștea le va fi spulberată. Olivia va regreta decizia ei luată în pripă, mai ales când se lovește de caracterul mult prea dur al soțului său. Nu era nici vorbă de romantism, de priviri cu subînțeles, de gesturi și tachinări. Uși bine închise, secrete și dorința de a avea moștenitori.

Olivia se va căli treptat în lupta cu soțul ei. Nu pentru că ar fi vrut, ci pentru că a fost nevoită. Mai întâi, a trebuit să accepte și să înțeleagă aversiunea lui Malcom față de mama lui, femeia care îl părăsise când el avea doar cinci ani. Apoi a trebuit să lupte cu atracția lui Malcolm față de Alicia, soția mult mai tânără a tatălui lui Malcolm.

Destinele lor vor fi zguduite de vești proaste care vin în cascadă, ca pentru a sublinia faptul că în familia Foxworth, nimeni nu se născuse pentru a fi fericit.

Este o serie care merită citită, în ciuda îcărcăturii ei emoționale. Eu am învățat despre cât rău pot face secretele, despre cât de multe destine pot afecta orgoliile și cât de greu este să fugi de ceea ce ți-a fost scris. Să fie destin sau să fie doar o coincidență nefastă?

Spinii destinului / If there be thorns – V.C. Andrews (Dollanganger #3) ***Recenzie

Dintre cele trei cărți citite până acum din această serie, aceasta mi s-a părut cel mai greu de parcurs. Mă obișnuisem cumva cu stilul fluid al poveștii, care ne era prezentat din perspectiva lui Cathy. Acum aflăm continuarea destinului lor din punctul de vedere al celor doi fii ai lui Cathy. Este oarecum de înțeles de ce autoarea a schimbat un pic traiectoria firului narativ, ca să spun așa. A fost nevoie de această abordare pentru a înțelege modul în care s-au răsfrânt toate deciziile din trecut asupra prezentului.

Am putut să înțeleg mai bine trăirile celor doi copii care nu numai că nu aveau aceeași  tați biologici, dar erau extrem de diferiți ca și personalitate. Aflați mereu în antiteză, Jory și Bart, ne prezintă viața alături de ”părinții lor”, pe rând.

Cathy se căsătorise cu Julian, mai tânărul ei partener de dans, când aflase de la sora lui Paul, doctorul ce îi salvase pe ea și pe frații ei după ce reușiseră să evadeze din mansarda groazei. Cathy nu îl iubise pe Julian, sau cel puțin nu își dăduse seama de sentimentele ei decât atunci când deja fusese prea târziu. Julian era un copil mai mare. Veșnic suspicios și gelos pe tot ce mișca. A avut un accident de mașină și a murit la scurt timp după ce Cathy aflase că era însărcinată. Era decisă să se schimbe de acum, să fie mama pe care ea nu o avusese niciodată.

Deși își iubește fiul mai presus de rațiune, nu renunță la planul ei de a se răzbuna pe mama ei, cea pe care o considera vinovată de toate tragediile din viața ei. Îl atrage pe Bart, mai tânărul soț al mamei sale, în capcana seducției. Tot ce debutase ca un plan lipicios urzit din răzbunare, ajunge să fie o poveste de dragoste cu sentimente reale. Rămâne însărcinată cu el, dar cărțile sunt jucate de acum împotriva ei. În seara în care planificase să ducă totul până la capăt, Cathy îl pierde pentru totdeauna pe Bart în incendiul care mistuie din temelii conacul Fortworth. Însărcinată și cu regrete, Cathy se retrage în casa doctorului care o iubise întotdeauna.

Paul era bolnav de acum, dar mai era timp să trăiască alături de el, așa cum trebuia să o facă de la bun început. Paul moare în urma unui atac de cord și Cathy după ce își înmormântează cea de-a treia iubire a vieții sale, se refugiază în brațele singurului bărbat care îi fusese mereu alături: Chris. Relația lor era incestuoasă, condamnată de lume și de Dumnezeu. Era greșit pentru alții, dar nu pentru ei. 

Fug departe de tot ce știau și se refugiază într-o zonă unde nu prea aveau vecini. Își doreau intimitate și timp pentru a putea să le spună băieților adevărul despre povestea lor. Deși îi crescuseră cu multă dragoste pe amândoi, cei doi copii continuau să fie unul noapte, unul zi. Jory moștenise picioarele fermecate ale tatălui său și dragostea pentru dans a părinților săi. Bart- copilul răzbunării– era un copil de 10 ani, plin de răutate și de confuzie. Nu știa cine este și se prefăcea constant. Bart va face foarte mult rău și va trăi ceva timp sub vraja unui jurnal care aparținuse bunicului său, Malcolm.

Răsturnările de situație sunt la ele acasă, iar secretele sumbre, bine păzite, amenință constant să iasă la iveală. Câtă lume ar fi înțeles? Câți ar fi ridicat piatra? Cum or să accepte băieții că ”mami și tati„ erau de fapt ”mami și unchiul„? O luptă pentru asuprirea monștrilor din trecut, pentru combaterea coșmarurilor ce încă mai chinuie gândurile și nopțile lui Cathy și un război continuu în mintea lui Bart pentru asumarea și conștientizarea propriei indentități.

Am spus că a fost un pic mai greu de citit, dar asta nu înseamnă că nu a fost la fel de dureroasă, de vie, de tranșantă și de răscolitoare ca și celelalte două. Fiecare volum aduce noi noduri pe sfoara vieții de descâlcit, noi emoții și multiple obstacole de depășit. Este o lectură încărcată, cu multe prejudecăți de depășit, cu multe lucruri de digerat, dar este o serie bine construită și dozată, ce nu ne aduce în atenție doar anumiți ani, ci întregul parcurs al vieții protagoniștilor.

Vă recomand cartea și vă rog să vă pregătiți sufletește înainte de lectură!

Identități secrete, Seria Alina Marinescu (#2) – Monica Ramirez ***Recenzie

 

  ”Identități secrete” este cartea care nu îți ascunde nimic. Dă stărilor tale atâtea identități încât ești purtat de la agonie la extaz, de la adevăr la minciună, de la protecție la trădare. Forță brută și cuvinte care ilustrează perfect toate emoțiile, toată furia, durerea și disperarea…forță care nu te distruge, nu este letală…este revelatoare și dominantă. Te poartă, te ridică și îți ilustrează o parte dintr-o viață a umbrelor, o viață unde dai zi de zi mâna cu moartea, unde nu există viitor ci doar clipe furate și o fericire iluzorie și împrumutată.

 Ce însemna să fii normal? Cum era să te trezești dimineața și să îți pese doar de prețurile de la market? Cum era să te așezi lângă cineva fără să fii suspicios? Să dormi cu mâna sub pernă și nu cu arma? Cum ar fi fost să fie cu adevărat soția lui Alex ci nu doar de fațadă pentru o nouă misiune? Cum era Alex? Cine era Alex cu adevărat?

Primul volum al seriei l-am adorat. Pe acesta pot să spun că îl ador la pătrat? Mi-a intrat pe sub piele și mi-a furnicat-o, mi-a dat fiori reci pe spate și m-a făcut să fiu conștientă de fiecare bătaie a inimii. Am respirat pe jumătate, am galopat printre misiuni și am pătruns în lumea Elite…

   După ce SSO descoperise că exista cineva printre ei care deconspiră planuri și informații, Alex Therein știa că era doar o chestiune de zile până să se afle că era agent dublu. Colabora cu Elite în încercarea lui de a face bine omenirii cu un număr minim de victime. Elite era tot o agenție secretă dar cu alte principii și alte reguli. Alina era singura lui condiție pentru a deveni agent activ în cadrul Elite și îl informase deja pe Brett, șeful agenției. Alex încă se considera vinovat pentru că îi distrusese viața, așa că simțea că este de datoria lui să o știe în siguranță.

Pe Alina nu o interesa agenția din care face parte. Era același plan, același slalom nebun printre misiuni, cultiva și culegea moarte la orice pas. Se simțea străină, incompletă și obosită de aceasta viață pe care singură nu și-ar fi ales-o. Știa acum mai mult ca niciodată că relația ei cu Alex îi făcea rău. Pasiunea, scânteia și nebunia dintre ei doi nu erau de ajuns pentru a-i oferi dragostea către care tânjea…nu erau sentimente profunde și nici siguranță. Se săturase de clipe furate printre misiuni, de minciuni și locații secrete pentru a-și consuma relația.

În timp ce Alex devine mai uman, mai cald și mai atent la detalii, Alina devine agentul impasibil și rece, distantă, semăna din ce în ce mai mult cu agentul perfect Therein. Cum ar fi putut să mai creadă în el după ce află că putuse să o lase să fie liberă, că putea să nu vină la Elite…dar el o păstrase lângă el, supunând-o acestei vieți în care nu exista lumină ci doar arme reci, gloanțe și teroare.

Fiecare misiune avea un profil încărcat pe un PDA. Știau de dinainte planul și toți pașii pe care îi aveau de urmat pentru a asigura succesul misiunii. Dar nimeni nu îi dăduse un profil pentru a ști ce avea de făcut în privința lui Alex. Cuprinsă de sentimente contradictorii și fără speranță, Alina cere transferul la sediul din Paris. Credea că dacă va rămâne departe de Alex va putea asimila mai bine rolul de agent operativ.

Se păcălea singură cu iluzia unei vieți normale. Voia să se bucure de liniște… dar cum să poată când gândurile ei îl strigau pe el? Cum să stea departe când ei doi erau legați de fire invizibile de dorință și dragoste? Cum când ei doi erau cel mai bun cuplu de agenți? Cum când ea trăia pentru a-l salva pe el și el pentru a o salva pe ea?

 Încăpățânarea și determinarea lui Alex era binecunoscută în cadrul agenției, așa că transferul lui la Paris nu mai miră pe nimeni. Doar că Alina nu știe cum să o ia de la capăt, nu știe cum să îl ierte pe el și să fie prieteni. Misiunile îi pun alături unul de altul, mereu capabili să ducă totul la capăt dar nu pot șterge toate lucrurile spuse pe jumătate și nici nu pot vorbi în locul lor.

Personaje noi și spumoase își fac apariția în acest volum. Ford, prietenul lui Alex  va deveni punctul de sprijin al Alinei în încercarea ei de a-și găsi locul. Vallis îi va fi alături atunci când durerea o va doborî.

Dacă în primul volum Alex m-a enervat teribil pe alocuri, în al doilea volum mi-a fost atât de drag. Am descoperit o dată cu Alina un alt fel de Alex, am depășit condiția de agent și am văzut latura lui normală, caldă și afectuoasă.  Vă spun drept că misiunile, planul și detaliile tehnice sunt atât de complexe și de bine gândite încât mi-ar fi teamă să mă apuc să vă spun ceva despre ele. Atacuri teroriste, bombe biologice, grupări extremiste, personaje colorate implicate în traficul de arme…toate astea sunt a doua natură pentru agenții speciali din cadrul Elite și chiar dacă misiunile sunt încununate de succes, mulți dintre ei nu se mai întorc la bază, sau se întorc răniți fizic și sufletește.

Ca agent trebuie să fii pregătit pentru orice. Fie să seduci și să minți cu zâmbetul pe buze, să stai afară în frig sau să rupi gâtul cuiva cu mâinile goale, să faci din orice o armă și să fii mereu gata să o iei de la capăt ori de câte ori este nevoie.

Eu, ca și cititor nu sunt pregătită pentru tot amalgamul de emoțiii pe care Monica îl crează cu atâta naturalețe. Ultimele pagini m-au stors emoțional. Cuvinte simple, construcții fluide care mi-au ilustrat perfect toată durerea, tot abandonul și toată neputința Alinei. Am citit, m-am cutremurat și am plâns…până când o rază de speranță s-a ivit printre rânduri.

Îți mulțumesc, Monica! Îți mulțumesc pentru o carte de nota 10. You are the best! Just like you promissed. ( ca să te citez) 

PS: Declar oficial că Monica Ramirez a devenit autorul meu preferat!