Alias Grace – Margaret Atwood, Leda ***Recenzie

Nume: Alias Grace

Autor: Margaret Atwood

Editura: Leda

Număr pagini: 656

Traducere: Nicoleta și Florin Irimia

An apariție: 2013

 

18902862_1540049949391289_1461624053_n

 

Am primit de la Editura Corint / Leda această carte pentru recenzie. O remarcasem pe site și am rămas impresionată de coperta minunată. Apoi am citit descrierea și mi-am dorit tare mult să parcurg și eu cele aproape 700 de pagini. Am fost intrigată și de povestea pe care mi-o promitea și de numărul mare de pagini.

Nu citisem nimic semnat de această autoare și eram tare curioasă să descopăr un alt stil și noi orizonturi. Nu mă așteptam nici să îmi mențină curiozitatea atâta timp și nici să mă țină conectată la această lume. Trebuie să recunosc însă că la început nu mi-a fost pe plac. Nu reușeam să înțeleg modul în care este scrisă, un fel de poveste în poveste, o narațiune continuă, fără linii de dialog și cu mult prea multe detalii. Dar pe parcurs am fost cucerită atât de poveste, cât și de modul în care a fost scrisă. Am aflat puțin câte puțin, exact cât să îmi accentueze și mai mult misterul și suspansul, dar am avut și momente de respiro, cât să pot pune cap la cap toate detaliile și să încerc să dezleg enigma: fusese Grace Marks o criminală sau doar victima unor împrejurări ciudate? 

  

” Dar dincolo de acest aspect, spune reverendul Verringer, suntem prinși între posibilitatea de a avea o femeie nevinovată despre care mulți cred că e vinovată și posibilitatea vinovăției aceleiași femei, pe cae unii o cred inocentă.” 

 

Din postfața autoarei aflăm că deși Alias Grace este o operă de ficțiune chiar dacă se bazează pe o poveste reală. Canada anilor 1840 a fost zuduită de o dublă crimă comisă de Grace Marks și James McDermott. Relațiile intime, violența, abuzul, detaliile oribile dar și versiunile celor doi inculpați au ținut mult timp prima pagină a ziarelor epocii respective. Dacă McDermott a fost condamnat la moarte, Grace a fost condamnată la închisoare pe viață. Totuși… rămâne întrebarea: fusese Grace o criminală sau o victimă?

Romanul debutează cu Grace Marks în închisoare. Fusese reținută și condamnată. Primea pedeapsa conform legii pe timp de zi, dar una morală pe timp de noapte. Avea coșmaruri și căpătase o frică teribilă de doctori datorită relelor tratamente cărora fusese supusă în încercarea de a-i înțelege pornirile ucigașe. Grace fusese doar o copilă de 16 ani când primise sentința. Cumva toată această experiență o maturizase, asta dacă mai era nevoie, dar nu toți erau capabili să înțeleagă traumele din viața sa. Grace era o fată frumoasă, avea ochii albaștri încărcați de tristețe și de umbre. Era tratată diferit de fiecare persoană pe care o întâlnise și ajunsese să se simtă întocmai unui animal expus la circ,  sau la expoziție.

Ziarele scriau continuu despre ea, oamenii îi puneau în cârcă acuze noi și fapte care îi distrugeau și mai mult demnitatea și așa terfelită. Însă existau oameni care erau gata să lupte pentru a îi demonstra nevinovăția. Datorită comportamentului său exemplar și cumpătat, Grace primise permisiunea de a lucra în casa guvernatorului. Era pusă la tot felul de treburi, dar femeile din casa aceea aveau încredere în ea și în capacitatea ei de a munci. După ce într-o zi Grace este victima unui atac de panică la vederea unui medic, se mizează tot mai mult pe nebunia ei și este adus un alt doctor, Simon Jordan, care credea că o poată determina pe tânăra cu nervii zdruncinați să își acceseze amintirile din acea perioadă nefastă.

Simon Jordan visa la o clinică privată în care să ofere serviciile sale celor ce aveau nervii afectați. Era fascinat de tot ce avea legătură cu neurologia și cu capacitățile mentale ale oamenilor. Era convins că totul pornea din creier și că într-un fel se putea descoperi din timp subiectul care urma să aibă tulburări comportamentale sau de judecată.

 

Așa începe călătoria spre aflarea adevărului…

Grace începe să povestească în fiecare zi cu lux de amănunte întreaga ei viață de dinainte de crimă, iar doctorul consemnează treptat toate întâlnirile lor. Încercând să forțeze un pic lucrurile, doctorul aduce de fiecare dată câte o legumă, de obicei rădăcinoase pentru a da naștere ideii de mormânt, de îngropare; crezând astfel că va putea să o ajute pe Grace să își amintească… Tânăra știa ce i se întâmplase înainte, stia toate etapele maturizării sale precoce, dar nu era capabilă să refacă orele din acea zi care i-a condamnat întreaga existență ulterioară.

Fusese o copilă săracă, rămasă orfană de mamă la vârsta de 13 ani și forțată să muncească pentru tatăl care iubea băutura mai mult decât pe copiii săi. De la 13 la 16 ani lucrase în câteva case obținând mereu recomandări bune și experiență în plus. Era mereu în căutare de ceva mai bun, acel ceva care i-ar fi permis o pereche de încălțări pe măsura ei, un jupon sau o bucată de material.

Ajunsese în casa domnului Kinnear, un domn necăsătorit dar care avea nevoie de o nouă slujitoare pe lângă Nancy Montgomery, cea pe care o avea deja. Grace își dorea să fie fericită și să rămână acolo mult timp, dar nu știa cât este de aproape de ultimele ei zile de libertate și nu știa că nisipul din clepsidra fericirii începuse deja să se scurgă.

De ce s-a ajuns la crimă? Era ea vinovată? Era ucigașă sau complice?

*** Oricât aș încerca nu pot reda întreaga dinamică a celor 700 de pagini. Nu este o carte care abundă în acțiune, dar abundă în detalii. Detalii despre cealaltă parte a baricadei. Citesc mereu cărți în care personajele principale fac parte din spuma societății, dar se ce întâmplă cu cei mai mai puțin privilegiați? Ce sacrificii sunt puși să facă? Ce compromisuri le brăzdează sufletul? Ce fapte le atinge demnitatea?

După cum v-am spus, modul în care este scris acest roman m-a bulversat un pic la început, apoi m-a cucerit pagină cu pagină. Nu este o lectură ușoară, o iubești sau nu, dar este o lectură care te antrenează în cursa pentru aflarea adevărului. Mi-a plăcut tare mult grafica de excepție a acestui roman, dar și faptul că autoarea a inserat la începutul fiecărui capitol fie bucăți din declarațiile originale ale condamnaților, fie fragmente din opere dedicate lor sau din opere care aveau puterea de a sublinia concluziile trase la finalul lecturii.

Aș fi vrut mai multă acțiune, mai mult dialog și personaje puțin mai bine evidențiate. Au fost conturate foarte frumos, dar parcă s-a mizat mult prea mult pe nebunie și pe profilul psihologic defect al fiecăruia. Toate aceste lucruri m-au determinat să îi acord 4 steluțe pe Goodreads.

 

Mulțumesc mult Editurii Corint / Leda pentru exemplarul oferit pentru recenzie! Dacă v-am făcut curioși vă spun că puteți găsi cartea chiar aici și vă sugerez să aruncați o privire pe site pentru că vă veți găsi noutăți și reduceri!

 

12191624_921948034565677_9005455948702566962_n

O mare de lacrimi / Salt to the sea – Ruta Sepetys, Editura Epica.         ***Recenzie 

„Ficțiune istorică la cel mai înalt nivel.” – The Globe and Mail

Ruta Sepetys îmi atinsese sufletul cu modul ei unic de scriere încă de la prima sa carte. Ca și data trecută, lectura a fost una cutremurătoare, plină de trăiri, de o diversitate de stări sufletești și de multă durere. Dacă de-a lungul călătoriei personajelor cărții, cerul a cernut peste ei zăpada ca pentru a anula impuritățile și urâțenia războiului prin puritatea ei, la final autoarea a aruncat o rază de speranța, suficientă să mai anuleze un pic din duritatea lecturii.

Deși pe copertă este precizat că este cel mai bun roman pentru adolescenți și tineri al anului 2016, conform Goodreads, eu cred că ar trebui citit de oricine. Mai ales că și autoarea ne roagă la final să dăm glas vocilor care au pierit fără să aibă vreo vină.

Chiar dacă Ruta este o maestră a ficțiunii, cărțile ei au la bază evenimente reale, mărturii ale supraviețuitorilor iar lista surselor de informare de la finalul cărții ne atestă încă o dată, dacă mai era nevoie, toată atenția și dedicarea sa acestei cauze. Fiica unui refugiat de origine lituaniana, Ruta simte mai mult ca oricine nedreptatea, rădăcinile rupte si valorile sfărâmate.

Niciun autor, oricât de desăvârșit ar fi nu ar putea surprinde toate atrocitățile războiului și nu ar fi culori potrivite pentru a reda pe pânză cenușiul unei vieți altădată înfloritoare și pașnice.  Nu ar putea reda disperarea femeilor care erau îndepărtate de soț și de copii, nici durerea mamelor care trebuiau să aleagă un singur copil pentru a se îmbarca la bordul navei care ar fi trebuit să le salveze. Nu ar putea să redea nici lacrimile înghețate de pe obrazul orfanilor  și nici zgomotul intestinelor datorită foametei generale.

O națiune divizată, comparată cu o păpușă de care trăgeau simultan pe de-o parte Hitler, pe de altă Stalin, o națiune decimata și condamnată la execuție multiplă fără nicio vină. Puritatea rasei ariene constă doar în părul blond și ochii albastri. Sufletele le fuseseră amputate de maestrul păpușar.

            Acum li se „oferea” o șansă celor care aveau acte  si care erau întregi, care nu erau               ” comunisti, cehi, greci, țigani, handicapați, homosexuali, evrei, bolnavi mintal, negri, polonezi, prostituate, ruși, sârbi, socialiști, republicani, spanioli sindicaliști, ucraineni și iugoslavi”, să se îmbarce pe o navă care îi ducea în Germania. Acolo nu știau ce îi așteaptă dar măcar nu ar mai fi dat ochii cu moartea, cu durerea, nu ar mai fi dormit în frig cu burta goală.

Către portul de la Gotenhafen se îndrepta si grupul nostru pestriț, care va fi nucleul acestei cărți.  Eva– o femeie matahaloasa, cu limbă ascuțită.  Heinz, un bătrân cizmar care susținea că pantofii  spun povestea vieții celui care îi poartă. Oare ce pantofi a dat viața la naștere evreilor și polonezilor? Heinz fusese supranumit „Poetul pantofilor” si el era cel care ridică moralul grupului. Ingrid era oarbă, dar avea simțurile mult mai dezvoltate ca oricine. Simțea pericolul si caracterul oamenilor. Mai era si Klaus, un băiețel care ieșise singur dintr-o pădure in calea lor; doar cu un bilet cu o adresă din Berlin prins de pieptul sau micuț. Joana, verișoara Linei Vilkas din Printre tonuri cenușii, era asistentă medicală. Salva viețile altora dar se simțea călăul vieților celor din familia sa. Ea era vinovată pentru arestarea familiei Linei si acum nu stia pe unde erau fratele si tatăl ei. Purta o vină imensă pe umeri si nimic nu putea să o anuleze.

Pe drum li se alătură și Florian, un tânăr prusac. Era rănit și sângera, dar foarte grijuliu cu rucsacul său.  Acolo ascundea cel mai mare secret al său, ultima sa misiune. Florian o salvase pe Emilia, o tânără poloneză, rămasă orfana. Emilia era extrem de tăcută iar ochii ei ascundeau multă durere.

Toti sunt uniți de aceeași cauză și aceeași disperare de a se salva. Călătoria lor nu este ușoară. Pe lângă durerea lor, sunt martori muți la durerea a miilor de oameni care se imbulzeau tristi și disperați către aceeași destinație. Aceste pagini le-am parcurs cu lacrimi în ochi, cu revolta si cu durere în suflet. Am rămas totodată uimită de solidaritatea umană, de puterea de sacrificiu a unora și de anduranta lor în fața ororilor războiului.

Vor ieși secretele lor la iveală? Ce soartă îi așteaptă? 

Cartea pornește de la un episod trist al istoriei, de la sfârșitul celui de al Doilea război mondial, catalogat ca fiind cel mai mare dezastru maritim- scufundarea vasului german Wilhelm Gustloff în Marea Baltica. Acțiunea ne este redată prin perspectiva a patru personaje: Joana, Florian, Emilia și Alfred. Am putut atinge așa un nivel mult mai mare de înțelegere, am văzut  durerea si prin ochii unui om capabil de sacrificiu, Joana, cât  și prin ochii lui Alfred, un tânăr cu mari probleme de discernământ, care în mod normal nu ar fi avut nicio șansă la inrolare dar moartea răpise toți bărbații apți, așa că din disperare erau aruncați toți în luptă.

O carte cutremurătoare, plină de sensibilitate, de durere si de lacrimi. Să fie oare adăugate în mare și  lacrimile celor 9000 de oameni( dintre care 5000 erau copii) care au pierit atunci? 

Nota 10 ar fi prea mică pentru o asemenea carte! Carte de suflet alături de Printre tonuri cenușii! De păstrat și recitit…