Cascada șoaptelor – Elizabeth Langston, Editura Leda ***Recenzie

19248057_1924279101172129_8207824421202709554_n

   Din când în când avem nevoie de câte o pauză pentru a ne scutura de griji și de stres, de monotonie și de rutină. Eu am ”evadat” la munte câteva zile alături de fiica mea. Evident nu puteam pleca fără o carte și nimic nu mi se părea mai potrivit decât cartea primită de la Grupul Editorial Corint, ”Cascada șoaptelor”. Aveam nevoie de o carte ușoară, de una care să mă binedispună și să îmi ofere ”desertul” zilelor de vacanță.

V-am mai spus că atunci când vine vorba de cărțile cu și despre adolescenți eu rămân destul de sceptică. Îmi plac cele care reușesc să aibă esență, să aibă un fir narativ care se ține departe de clișee, care mă poate ține conectată la poveste și care mă surprinde pagină după pagină.

”Cascada șoaptelor” a reușit toate astea. Mi-a plăcut tare mult faptul că două lumi, prezentul și trecutul se reunesc și noul și vechiul se privesc în oglindă. A fost tare interesant să văd modernismul și anticul față în față, două lumi care arătau, se comportau și miroseau diferit. Cascada șoaptelor era portalul unde cei 200 de ani care despărțeau cele două lumi nu mai existau și locul în care începe o poveste de dragoste cum nu a mai fost.

Povestea este scrisă din punctul de vedere al celor două personaje centrale și alternanța asta de planuri pe mine m-a cucerit pe loc. Când citeam din perspectiva lui Mark, băiatul din prezent, mă recunoșteam și pe mine la vârsta lui. Probleme minore, divergențe de opinie, nimicuri din care se isca o adevărată tragedie, superficialitate și necazuri în dragoste. Când descopeream lumea Susannei, fata din trecut, mă întristam și mă cutremuram la gândul tratamentelor inumane pe care trebuia să le îndure. Comparând cele două lumi, am realizat cât de micuțe sunte problemele noastre în comparație cu ale lor, cât de norocoși suntem noi având de toate la îndemână.

Mark era un adolescent tipic de 17 ani. Mai avea o soră care plecase de acasă și care îl folosea pe el pe post de mesager în relația dintre ea și mama lor. Mark se antrena pentru o cursă de biciclete, iar între timp muncea pentru a-și câștiga bănuții de buzunar. Tundea gazonul, mătura și aspira frunzele, aranja grădinile. Dacă dimineața era ocupată cu afacerea lui micuță, seara îi era dedicată antrenamentului cu bicicleta pe Drumul verde, în apropiere de Cascada Șoaptelor. Totul părea normal până când la cascada vede o siluetă în spatele perdelei de apă. Fata era îmbrăcată ciudat și vorbea diferit față de el. Inițial crede că este o farsă pusă la cale de fosta lui iubită, Alexis, care era pe urmele lui după ce se despărțiseră chiar pe ringul de dans la bal.

Însă după a doua întâlnire Mark se convinge treptat că fata spunea adevărul și că într-adevăr pe ei îi despărțeau vreo două secole. Nici Susannei nu i-a fost prea ușor să creadă că domnul chipeș din fața ei îmbrăcat cu haine ciudate si care călărea un fel de mașinărie ciudată este urmașul celor din Raleigh.

Atrași de noutatea din viața lor, cei doi tineri își dau întâlnire la Cascada câteva seri la rând. Dacă lui Mark îi era mai ușor să ajungă, Susanna era tot timpul în alertă. Dacă stăpânul se supăra pe ea, dacă era pedepsită, ea nu putea ajunge.

Susanna era slujitoare în casa unui morar. Mai avea doi frați și o soră și rămăseseră orfani de tată. Când mama ei s-a recăsătorit, Susanna a fost trimisă cu contract în casa familiei Pratt, unde trebuia să rămână până la vârsta de 18 ani și trebuia să se supună constant tuturor condițiilor din casa aceea. Era înfometată, bătută și certată continuu. Era bucătăreasă, slujitoare, dădacă și orice ar fi fost nevoie. Se atașase de copiii mai mici ai familiei pe care îi iubea, dar abia aștepta luna octombrie pentru a pleca.

Întâlnirile cu Mark aveau dezanvantaje și avantaje. Era plăcut să poată gusta mâncarea din viitor, putea să afle multe lucruri, dar informațiile pe care Mark i le aduce într-o seară îi vor spulbera toate speranțele. Cei doi află că Phoebe, sora Susannei, va fi slujitoare în locul ei la familia Pratt, iar asta nu se poate întâmpla. Susanna este aspru pedepsită de stăpânul ei care o credea mult mai nesupusă de la o vreme, iar celor doi le va fi foarte greu să se întâlnească pentru a pune la cale planul de evadare al surorii ei.

Putea istoria să fie schimbată? O salvau pe Phoebe, dar cum rămâne cu Susanna? O putea lăsa acolo în casa tartorului ei sau o putea salva și pe ea?

Mi-a plăcut mult cartea. A fost diferită și s-a citit extrem de ușor, acum fie datorită măiestriei autoarei, fie curiozității mele de a afla detalii. Înclin să cred că ambele variante sunt plauzibile. Dacă aveți cartea, nu ezitați să o citiți. Nu este alertă, nici nu e încărcată de acțiune, dar are o dinamică aparte ce vă va ține captivi între cele două lumi.

Cartea o puteți achiziționa chiar de aici, unde aveți si reducere!! Dacă tot ajungeți pe site, aruncați o privire… aveți ce să alegeți. 🙂

Mulțumesc mult Grupului Editorial Corint pentru cartea oferită pentru recenzie!

 

12191624_921948034565677_9005455948702566962_n

Doamna de la miezul nopții – Cassandra Clare ***Recenzie

   

18471142_1521215861274698_771668413_n

Doamna de la Miezul Nopţii (cartea întâi a seriei Uneltiri întunecate)


N
ici nu știu de unde să încep. Sentimentele mele sunt la fel de confuze pe cât am fost și eu până pe la jumătatea cărții, sau cel puțin până când am citit anumite fragmente ce au făcut lumină. Cartea mi-a atras atenția încă de când a apărut. Îmi place să citesc fantasy, mă atrage acest gen din ce în ce mai mult, dar nu îmi place să încep o serie nouă, indiferent de cine este semnată, care seamănă foarte mult, sau continuă poveștile altor serii semnate de același autor. Îmi pare că esti un pic obligat să citești cam tot ce apare și că nu mai poți alege singur ordinea cărților.

Pentru mine, ”Doamna de la miezul nopții” a însemnat prima întâlnire cu această autoare. Am rămas plăcut surprinsă de modul ”curat” în care își aranjează acțiunea, își construiește personajele, mi-a plăcut de asemenea modul în care a îmbinat lumea reală cu cea a fantasticului, vrăjile și inscripțiile cu tehnologia, realul cu irealul. Dar, și există câteva ”dar” în mintea mea, mi s-a părut că a tot tras de firul narațiunii până l-a întins la maximum. Mi-a fost clar că Emma și Julian erau îndrăgostiți unul de celălalt, începusem să intuiesc autorul crimelor, mă plictisisem deja de multe pagini peste care se putea sări cu ușurință (nu prin lectură, ci autoarea putea să nu le mai scrie). Iar ce m-a scos din minți, cel puțin în primele pagini, a fost legătura aceasta cu seriile anterioare. Este mai greu pentru un om care nu este familiarizat cu stilul de scriere al cuiva să tot caute explicațiile cuvintelor și să aibă permanent senzația unui mare semn de întrebare care strică bucuria lecturii.

Am continuat însă să citesc, pe de-o parte pentru că eram curioasă să aflu deznodământul, pe de alta pentru că mi-a plăcut mai mult relația dintre frații Blackthorn și normalitatea din casa unei familii de înzestrați. Mi-a plăcut să văd că există și în rândul lor cam același gen de probleme: traume, suferință, dragoste, răzbunare, minciuni și invidie. Să ne înțelegem, nu îmi place că există astfel de sentimente în realitate, dar mi-a plăcut faptul că nu i-a făcut pe Vânătorii de Umbre, pe elfi, pe magicieni, pe cei înzestrați cu Vederea, perfecți.

   

***  În Los Angeles-ul zilelor noastre, la prima vedere totul arăta perfect și normal, cel puțin pentru mundani, așa cum li se spunea oamenilor obișnuiți. Dar printre mundani trăiau elfi, nefilimi, vampiri, vânători de umbre, spirite ale naturii și alte creaturi fantastice. Ei nu avea voie să vorbească cu mundanii și erau conduși de legi dure.

În 1872, fuseseră semnate o serie de acorduri între nefilimi și repudiați care erau menite să mențină pacea și să stabilească o serie de reguli comune. Dar cum legile sunt făcute pentru a fi încălcate, liniștea nu durase prea mult.  Pentru că elfii nu participaseră, ceilalți au semnat Pacea rece. Prin acest tratat, elfii nu mai beneficiau de protecție și le era interzis să ia legătura cu vânătorii de umbre conduși de Conclav, care însemna guvernul vânătorilor de umbre activi.

Emma Carstairs rămăsese orfană după ce părinții lor fuseseră omorâți. Vinovatul fusese semnalat ca fiind Sebastian Morgenstern, dar Emma simțea că nu acesta era adevărul așa că era călăuzită mereu de mica ei vendetta personală. Emma locuia la Institut alături de familia Blackthorn, formată acum din 7 membri. Andrew Blckthorn fusese căsătorit mai întâi cu o prințesă din neamul elfilor și avusese cu aceasta doi copii: Mark și Helen. Apoi s-au născut din altă căsătorie: Julian, Dru, gemenii Ty și Livvy, și Tavvy.

După ce fusese instaurată Pacea Rece, Helen fusese exilată pe o insulă înghețată pentru a studia vrăjile de protecție iar Mark fusese luat de elfi și învățat să urască tot ce însemna un vânător de umbre și forțat să accepte jumătatea lui de elf și obiceiurile acestora. Julian avea numai 12 ani când rămăsese orfan și fusese nveoit să aibă grijă de cei patru frați ai săi. Mai târziu devenise parabatai-ul Emmei. Erau uniți de o rună de parabatai ce le oferea sprijin și o legătură extrem de puternică. ”Oriunde mergi tu, merg și eu.” Parabatai-lor le era interzis să se îndrăgostească unul de celălalt și nu puteau avea relații intime. Dar era vizibilă atracția dintre ei, tocmai de aceea Emma fiind atât de detașată în relațiile cu alți bărbați. Sufletul și inima ei aparțineau lui Julian.

Emma dorea răzbunarea morții părinților săi, chiar dacă asta însemna să încalce o serie de reguli și să atragă atenția Conclavului. Nu putea lăsa totul în urmă mai ales pentru că noi crime apar în Los Angeles, și toate par să poarte aceeași semnătură cu cea care îi distrusese viața. Doar că acțiunile ei puteau atrage repercursiuni asupra lui Julian, cel care lupta pentru a-și aduce ceilalți frați mai mari acasă.

Ocazia perfectă apare atunci când la institut apar doi dintre conducătorii Elfilor alături de Mark, fratele răpit, care le cer să ancheteze aceste crime, mai ales că pieriseră și elfi printre ei. Condiția era să le spună lor direct cine era responsabil de aceste erori și ce traduceri aveau literele demonice incastrate pe cadavre. La final, Mark avea oportunitatea de a alege unde vrea să rămână -la institut sau alături de elfi-.

Aveau numai trei săptămâni la dispoziție și totul trebuia să rămână secret. Conclavul nu i-ar fi iertat. Cu un Mark afectat datorită perioadei petrecute în preajma elfilor unde timpul trecea altfel, cu dragostea lor ce făcea fluturii să roiască, cu piste prea puține, Emma și frații Blackthorne își vor uni forțele pentru a descoperi adevărul și pentru a face vinovatul să plătească.

Dar cu ce preț? Ce va decide Mark? Va afla Conclavul? Cum rămâne cu dragostea lor, de ce era interzisă? Dar și care era scopul tuturor acelor treisprezece crime, aflați voi singuri dacă alegeți să citiți cartea. 

Așa cum am spus, pe de-o parte mi-a plăcut, pe de alta am simțit că nu se mai termina cele 653 de pagini. Aș fi vrut să fie un pic mai concentrată, să renunțe un pic la clișee și să fie mai alertă. Nu știu dacă mai încerc ceva în curând semnat de Csaandra Clare. Voi ce părere aveți despre carte?

Mulțumesc mult Grupului Editorial Corint / Leda Edge pentru exemplarul oferit pentru recenzie. Dacă v-am făcut curioși și doriți să vă formați propria părere, cartea o puteți achiziționa de aici. 

Trei coroane întunecate – Kendare Blake ***Opinie personală

18449969_1521215954608022_323925664_n

A fost odată ca niciodată… așa mă simt acum. De parcă am citit o poveste a cărui deznodământ l-am tot așteptat cu pumnii strânși. După ce am fost atât de tensionată pe parcursul lecturii, la final am izbucnit în hohote și am zis ”no way”, unde-i volumul doi?

Cartea am primit-o de la Editura Corint și am rămas impresionată de descriere și de copertă la prima vedere. Am lăsat-o să mă aștepte și când am început să o citesc am fost oarecum dezamăgită, cel puțin primele cincizeci – șaizeci de pagini. Cantitatea de informații, detaliile macabre, locația, numărul mare de personaje, ideea romanului ce promitea originalitate și duritate, m-au cam speriat. Ideea mi s-a părut originală și foarte ofertantă, iar pe parcurs pagină după pagină, m-a cucerit. A fost o lectură greoaie pe alocuri, nu datorită stilului în care este scrisă, ci datorită numărului mare de personaje și a urii pe care am resimțit-o pe toată durata lecturii. A fost o carte mai întunecată decât cele pe care le citesc în mod normal, dar acum sunt hotărâtă să citesc și volumul doi și să descopăr povestea pe mai departe.

Insula Fennbirn era o locație izolată accesibilă numai celor chemați și protejată de o ceață deasă care avea rol și de protecție împotriva celor de afară, ”continentalii”, cât și de barieră pentru cei de pe insulă care ar fi vrut să fugă.

18624800_1527780797284871_375188871_n

Insula era condusă de clanuri ce purtau numele puterilor cu care erau înzestrați. O societate matriarhală condusă de regine, ele fiind cele importante, căsătorite cu regi-consorți care erau doar niște paiațe, sau niște legături de normalitate cu cei de pe continent.

În fiecare generație se năștea o serie de triplete- viitoarele regine. Problema este că numai una primea coroana la final și era obligată de legile nescrise să le ucidă pe celelalte două. Regina – mama tripletelor- știa ce har primeau fetele la naștere, dar nu putea interveni. Când tripletele împlineau vârsta de șase ani mama lor dispărea alături de soțul ei, iar fetele erau încredințate unor familii din clanurile ce erau înzestrate cu același har.

Katharine era toxică. Asta însemna că era imună tuturor otrăvurilor și că putea ingera cantități de otravă fără a fi afectată. Pe ea am cunoscut-o prima și am fost oripilată de modul barbar în care era crescută de familia Aaron, clanul care dăduse regina precedentă. Consiliul negru, format din membrii acestei familii, era cel care conducea întreaga insulă și care spera să dea și viitoarea regină. Deja puneau la cale strategiile pentru a impresiona insularii la festivalul de la Beltane, din valea Innisfuil, din noaptea în care tripletele împlineau șaisprezece ani.

Mirabella era elemental. Se putea juca cu cele patru elemente ale naturii și putea stârni flăcări violente sau furtuni puternice numai pocnind din degete. Fusese crescută de familia Westwood la Rolanth și protejată de preotesele de la templu. Harul ei era foarte puternic iar frumusețea ei era legendară. Mirabella mi-a fost cea mai dragă dintre toate pentru că era reticentă atunci când venea vorba de uciderea surorilor sale. Avea ocazional niște vise în care erau prezente Arsinoe și Katharine pe care ea le resimțea extrem de vii și de încărcate de emoție. Era sigură că erau amintiri, dar preotesele aveau grijă să o crească cu sufletul încărcat de ură, ba chiar plănuiau ca la Revelare, în noaptea în care ar fi început cursa pe viață și pe moarte, să le omoare chiar ele pe cele două surori regine pentru a nu supăra Zeița în cazul în care Mirabella ar fi refuzat, și pentru a fi sigure că protejata lor va fi Regina Încoronată.

Arsinoe era naturalistă. Mi-a plăcut pentru personalitatea ei puternică, pentru prietenia pe care o avea cu Jules (cea care o pregătea), pentru devotamentul ei față de prietenii săi și pentru simplitatea de care dă dovadă. Mi-a părut tare rău că harul ei se încăpățâna să apară și că nu reușea să atragă un familiar – un animal care devenea o extensie a naturalului pe care îl însoțea- așa cum aveau mai toți apropiații săi. A încercat să folosească magia joasă pentru a nu dezamăgi pe cei care credeau în ea. Dar magia era interzisă și fiecare vrajă avea un preț ce se cerea plătit mai devreme sau mai târziu.

Deși acțiunea se concentrează în jurul tripletelor, nu ele sunt piesele centrale, din punctul meu de vedere. Ura, habotnicia, jocurile de culise, strategiile, alianțele și dorința de a conduce și de a avea ultimul cuvânt, acestea au fost cu adevărat ”vedetele cărții”. Există personaje cheie în fiecare tabără, personaje care sunt gata de orice, nu pentru regină, ci pentru a-și demonstra valoarea și puterea, asta în ciuda legăturilor create între ei și protejatele lor.

La un moment dat am avut impresia că totul devine previzibil, dar fix atunci s-au întâmplat vreo două lucruri care mi-au demontat scenariul. Ce regină va ieși învingătoare dar și ce strategii vor adopta pentru a-și asigura victoria, vă invit să descoperiți singuri!

Sper ca măcar în volumul doi să se întâmple ceva din ceea ce mi-am dorit eu. Doar nu credeți că vă și spun ce…

Le mulțumesc celor de la Grupul Editorial Corint pentru că mi-au dat ocazia perfectă pentru a ieși cumva din zona mea de confort literar și vouă vă spun că găsiți cartea chiar aici, asta dacă nu ați citit-o încă!

12191624_921948034565677_9005455948702566962_n

Întoarcerea – Jennifer L. Armentrout #1 Seria Titanii ***Opinie personală

18450093_1521215921274692_630084593_n

”Suspans la maximum și tensiune sexuală de la prima la ultima pagină.” – Publishers Weekly 

Zilele trecute vă arătam bijuteriile literare primite de la Editura Corint. Și v-am spus eu că va fi greu să aleg prima carte, din varii motive, nu-i așa?  Am închis ochii, am ales și câștigătoare a fost Întoarcerea, primul volum al seriei Titanii de Jennifer L. Armentrout. 

Am terminat cartea acum câteva minute și prima impresie ”la cald” ar fi: nicicând legendele Olimpului nu au fost mai încântătoare! Mi-a plăcut dintotdeauna tot ce a avut legătură cu mitologia greacă.: legende, zei, semizei, titani și intrigi. 

Trebuie să spun că acest volum a simbolizat prima mea întâlnire cu autoarea și m-a cucerit de la primele rânduri (în ciuda limbajului folosit. Nu este unul colorat ci unul diferit). Replici acide încărcate de umor, ironie și multă imaginație, asta am regăsit eu în această poveste, care chiar dacă este una cu accente predominante de fantasy, are și tușe de romance care mi-au îngăduit să am momente de respiro printre atâția puri, semipuri, zei și semizei, fiecare cu puterile, cu glifele și cu dorințele sale. 

După ce am parcurs câteva pagini din carte, am făcut o mică pauză și m-am pus din nou la curent cu numele zeităților din mitologia greacă. Nu e obligatoriu să o faceți și voi, pentru că vă promit că autoarea că lasă totul limpede, dar având în vedere că eu nu am citit seria precedentă și nu am știut cine este Seth, așa am simțit nevoia. 

Prin cercetările mele în mediul online am găsit o replică interesantă: 

”Zeii ar trebui să fie mai înțelepți decât muritorii”, ce îi aparține lui Euripide. A fost mult mai interesant de urmărit povestea pe mai departe pentru că am avut impresia că autoarea vine să demonteze această ”teorie” și să demonstreze că în lumea titanilor voințele sunt la fel de puternice și de dure ca și ei. Fie că sunt muritori, sau nemuritori, toți au ceva polițe de plătit, toți vor să conducă și toți vor să dețină puterea absolută. Și prin abordarea aceasta plină de farmec, de răsturnări de situație, de fire tainice urzite între zei și pământeni, de legături nebănuite de nimeni, de planuri de rezerva în cazul în care Titanii ar fi fost eliberați, eu m-am bucurat de o lectură fantastică de-a dreptul și am rămas uimită de cât de mult seamănă ei cu noi. 

Acțiunea debutează cu Seth, un Apollyon aflat în slujba zeilor de aproape un an de zile. Slujba lui era să mențină ordinea și să vegheze ca niciun Titan să nu iasă din Tartar, locul  în care fuseseră trimiși. Apollyonii se năsteau în urma relațiilor dintre un pur și un semipur, dar reușeau să facă mult mai mult decît aceștia. Erau purtători de akasha – eter, și trebuia să existe doar unul într-o generație. Dacă din greșeală se nășteau doi Apollyoni și un zeu l-ar fi constrâns prin puterile sale să îi dea ascultare, Apollyonul devenea Ucigaș de zei și asta nu era rău, era foarte rău. 

Pentru că zeii avuseseră nevoie de un plan de rezervă în cazul în care Titanii ar fi fost eliberați și ar fi dorit să se răzbune atacând Olimpul, au creat semizeii pe pământ. Aveau relații cu muritoare care rămâneau însărcinate și aduceau pe lume semizeii ce aveau puterile încătușate până în momentul în care tații lor ar fi avut nevoie de ei. Ares dejucase cumva planul zeilor și omorâse deja șase urmași ai acestora. 

Apollo era tatăl unuia dintre semizei, a unei fete pe nume Josephine- Josie. Josie crescuse în casa bunicilor săi având o viața aparent normală. Singurul lucru care o îngrijorase era stadiul bolii mamei ei. Pentru că femeia susținea că un înger o lăsase însărcinată fusese diagnosticată cu schizofrenie și avea căderi nervoase repetate. În dorința ei de a se îndepărta ca și cum ar fi vrut să fie sigură că ea nu va suferi de această boală, Josie merge la colegiu în Virginia. O găsește aici pe Erin, colega de cameră care îi devine singurul om apropiat. 

Pe Josie trebuia să o găsească Seth la ordinele lui Apollo, să o protejeze și să o ducă la Academia Legământului din Dakota de Sud. Acolo era un spațiu protejat de vrăji care ar fi putut să o mențină în siguranță. Apollo își iubea fiica, așa zeu atotputernic cum era el. 

Seth era tipul acela nebun și sexy după care oricine ar fi picat în cap. Să spui că avea ceva ireal și nemăpântesc care te atrăgea, nu ar fi fost tocmai greșit, așa că asta este și impresia lui Josie, neavând habar pe-atunci de cât de aproape de adevăr era.

Seth nici nu s-ar fi putut înfățișa la ușa ei șă să îi spună că tatăl ei, cel pe care nu îl cunoscuse niciodată, era un zeu. Dar ocazia perfectă apare atunci când Josie este atacată de Umbre, forțe trimise de titanii eliberați pentru a căuta semizeii.

Atunci fata află nu numai că zeii, titanii, purii și semipurii existau, dar și că Erin, iubita ei prietenă, era de fapt o Furie, o creatură cu aripi și zeci de șerpișori pe cap, care fusese trimisă de Apollo pentru a o proteja. 

Intuind că acestea ar putea fi ultimele ei zile de normalitate, Josie îi cere lui Seth, pe care nu îl place deloc, să o ducă în Missouri pentru a își îmbrățișa mama și bunicii. Avea nevoie de iertarea mamei ei. Numai că o dată ajunși aici descoperă dispariția mamei ei și faptul că bunicii erau constrânși de Umbre care erau gata să îi facă rău pentru sursa de eter pe care o ascundea în corpul ei. 

Misiunea lui Seth se dovedește cu mult mai grea având în vedere că este extrem de atras de Josie. Fata îi aducea aminte de un episod din trecutul lui iar familiaritatea și coincidențele dintre cele două planuri au puterea de a-l debusola complet. În plus, Josie îi era interzisă total. 

Acțiunea explodează o dată ajunși la academie și multe personaje noi apar în scenă. Eu am stat continuu în tensiune așteptând ciocnirea titanilor. Să nu spuneți că voi nu! 

A fost o lectură încărcată de suspans și de replici sarcastice încărcate de umor ce m-au binedispus total și care au avut rolul de a rotunji un pic curbele ascuțite ale lumii zeităților. Este o carte interesantă, cu un subiect acaparator (mai ales pentru cei atrași de acest domeniu) și un prim volum care pe mine m-a convins să urmăresc seria în continuare!

Povestea de dragoste este absolut delicioasă. Plină de momente în care personalitățile puternice se ciocnesc, de clipe în care poți simți vulnerabilitatea și regretele, de fraze întregi pline de emoție și trăire. Doar că am eu presimțirea că Apollo va inetreveni cumva. 🙂 

Dacă nu ați citit cartea deja, eu v-o recomand cu drag! Jennifer L. Armentrout se dovedește a fi o scriitoare pe gustul meu: originală, spontană și imprevizibilă. 

 

 Mulțumesc mult Editurii Corint pentru exemplarul oferit! Dacă v-am făcut măcar un pic mai curioși decât erați deja, vă spun că puteți găsi cartea chiar aici

12191624_921948034565677_9005455948702566962_n12717389_483643395152187_3172202317149822884_n

Stăpânul castelului – Teodora Matei, Editura Tritonic ***Recenzie

17360984_1458685784194373_126275952_n

Acum după ce am terminat cartea, am izbucnit în râs. Cel mai bine se potrivește disctonul ”nu judeca o carte după copertă”. Nu că aș fi judecat-o. Doar că pe coperta, Michael Haulică ne spune despre autoare:

 ” O voce narativă distinctă în peisajul literaturii F&SF românești.” 

Eu am citit fantasy, SF deloc. Și mă uitam la carte și mă întrebam ce mă fac eu cu ea. Dacă o deschid și e SF și nu o înțeleg? Dacă nu mă ridic la nivelul așteptărilor cuiva? Dacă, dacă…Mare greșeală! Am citit un fantasy grozav! Mi-a plăcut și mi-a stârnit curiozitatea constant. Am devorat fiecare pagină, dorind să deslușesc misterul. Era acolo  încărcătura, suspans și o enigmă de descifrat.

Un criminal nedovedit, condamnat la închisoare pe viață, descântece țigănești, blesteme, magie și un tatuaj misterios. Un castel bine păzit ce devine din cămin loc de pierzanie pentru o actriță și câțiva prieteni de-ai baronului, ce devine ulterior din nobil ”un viețaș” din sectorul patru al închisorii.

Acțiunea debutează în prezent, între pereții închisorii unde Baronul Nikos ajunge să fie închis. Un om educat, manierat și de viță nobilă, un om care nu avea ce să caute între criminali și tâlhari. Niște prieteni de-ai lui și actrița cu care el avea o relație, dispar într-o noapte, iar după ce bagajele lor sunt găsite în camerele castelului, Baronul este judecat și condamnat chiar dacă niciun cadavru nu este descoperit.

De Sectorul Patru, de plimbările  zilnice ale condamnaților, de închiderea automată și supravegherea video se ocupau Leo, un angajat mai vechi, și Dominic, cel mai nou gardian. Pe Dominic îl intrigă Baronul. Singur în celula lui, rupt de urâțenia spațiului unde trăia, Baronul primea zilnic un laptop pe care scria povești ce apăreau în reviste literare. Nimeni nu știa granița dintre realitate și ficțiune. Toți le citeau și așteptau istorioara unde Baronul ar fi povestit tot ce se întâmplase în noaptea fatidică.

Acțiunea se mută în trecut, în copilăria lui Nikos, unde autoarea începe să ne picure în doze mici sursa misterului. Nikos era un copil de zece ani, unul care avea nevoie de dragoste, de atenție și de mai puține reguli. Creștea într-o lume a lecțiilor, a moralității și în umbra afacerilor tatălui său.

La zece ani își dorea cu ardoare un cal. Și îl va primi, dar nu de la familia sa, ci de la invitații tatălui său, o familie de țigani invitați să anime petrecerea aniversară. Rita, era o ”tornadă” de fuste roșii, o copilă de vârsta lui, una alături de care Nikos putea să facă tot ce îi era interzis. Cu Rita de mână, Nikos are accesul la lumea fermecată a bunicului fetei. O lume guvernată de descântece, de săculeți cu ierburi aromate și de magie.

Ăsta va fi primul pas spre începutul vieții lor dar și primii pași către distrugerea ambelor destine. Nici Rita, nici Nikos, nici bunicul, nu puteau sta în calea destinului lor. Era ceva mult mai puternic decât ei…

Veți descoperi tainele Baronului o dată cu Dominic, tânărul gardian care simte că ceva este în neregulă cu Baronul. Nu credea că omul atât de manierat, de inteligent și de calm, ar fi putut distruge viețile atâtor oameni. Cauza și deznodământul m-au lăsat pur și simplu mască. Nu mi-am dat seama de cât de frumos s-ar îmbina fantasy ul cu lumea rromilor, cu blestemele și credințele lor. Nicio clipă nu m-aș fi gândit că o astfel de abordare m-ar cuceri și m-ar surprinde. Trebuie să o felicit din toată inima pe autoare pentru originalitate și pentru modul atât de frumos în care scrie, pentru o poveste de dragoste diferită și consumatoare de suflete.

Dacă sunteți curioși în legătura cu această carte, o puteți achiziționa de pe site-ul Editurii Tritonic, adică de aici.

Mulțumesc mult Editurii Tritonic pentru exemplarul oferit!

429837_388311107864636_350553007_n