Cascada șoaptelor – Elizabeth Langston, Editura Leda ***Recenzie

19248057_1924279101172129_8207824421202709554_n

   Din când în când avem nevoie de câte o pauză pentru a ne scutura de griji și de stres, de monotonie și de rutină. Eu am ”evadat” la munte câteva zile alături de fiica mea. Evident nu puteam pleca fără o carte și nimic nu mi se părea mai potrivit decât cartea primită de la Grupul Editorial Corint, ”Cascada șoaptelor”. Aveam nevoie de o carte ușoară, de una care să mă binedispună și să îmi ofere ”desertul” zilelor de vacanță.

V-am mai spus că atunci când vine vorba de cărțile cu și despre adolescenți eu rămân destul de sceptică. Îmi plac cele care reușesc să aibă esență, să aibă un fir narativ care se ține departe de clișee, care mă poate ține conectată la poveste și care mă surprinde pagină după pagină.

”Cascada șoaptelor” a reușit toate astea. Mi-a plăcut tare mult faptul că două lumi, prezentul și trecutul se reunesc și noul și vechiul se privesc în oglindă. A fost tare interesant să văd modernismul și anticul față în față, două lumi care arătau, se comportau și miroseau diferit. Cascada șoaptelor era portalul unde cei 200 de ani care despărțeau cele două lumi nu mai existau și locul în care începe o poveste de dragoste cum nu a mai fost.

Povestea este scrisă din punctul de vedere al celor două personaje centrale și alternanța asta de planuri pe mine m-a cucerit pe loc. Când citeam din perspectiva lui Mark, băiatul din prezent, mă recunoșteam și pe mine la vârsta lui. Probleme minore, divergențe de opinie, nimicuri din care se isca o adevărată tragedie, superficialitate și necazuri în dragoste. Când descopeream lumea Susannei, fata din trecut, mă întristam și mă cutremuram la gândul tratamentelor inumane pe care trebuia să le îndure. Comparând cele două lumi, am realizat cât de micuțe sunte problemele noastre în comparație cu ale lor, cât de norocoși suntem noi având de toate la îndemână.

Mark era un adolescent tipic de 17 ani. Mai avea o soră care plecase de acasă și care îl folosea pe el pe post de mesager în relația dintre ea și mama lor. Mark se antrena pentru o cursă de biciclete, iar între timp muncea pentru a-și câștiga bănuții de buzunar. Tundea gazonul, mătura și aspira frunzele, aranja grădinile. Dacă dimineața era ocupată cu afacerea lui micuță, seara îi era dedicată antrenamentului cu bicicleta pe Drumul verde, în apropiere de Cascada Șoaptelor. Totul părea normal până când la cascada vede o siluetă în spatele perdelei de apă. Fata era îmbrăcată ciudat și vorbea diferit față de el. Inițial crede că este o farsă pusă la cale de fosta lui iubită, Alexis, care era pe urmele lui după ce se despărțiseră chiar pe ringul de dans la bal.

Însă după a doua întâlnire Mark se convinge treptat că fata spunea adevărul și că într-adevăr pe ei îi despărțeau vreo două secole. Nici Susannei nu i-a fost prea ușor să creadă că domnul chipeș din fața ei îmbrăcat cu haine ciudate si care călărea un fel de mașinărie ciudată este urmașul celor din Raleigh.

Atrași de noutatea din viața lor, cei doi tineri își dau întâlnire la Cascada câteva seri la rând. Dacă lui Mark îi era mai ușor să ajungă, Susanna era tot timpul în alertă. Dacă stăpânul se supăra pe ea, dacă era pedepsită, ea nu putea ajunge.

Susanna era slujitoare în casa unui morar. Mai avea doi frați și o soră și rămăseseră orfani de tată. Când mama ei s-a recăsătorit, Susanna a fost trimisă cu contract în casa familiei Pratt, unde trebuia să rămână până la vârsta de 18 ani și trebuia să se supună constant tuturor condițiilor din casa aceea. Era înfometată, bătută și certată continuu. Era bucătăreasă, slujitoare, dădacă și orice ar fi fost nevoie. Se atașase de copiii mai mici ai familiei pe care îi iubea, dar abia aștepta luna octombrie pentru a pleca.

Întâlnirile cu Mark aveau dezanvantaje și avantaje. Era plăcut să poată gusta mâncarea din viitor, putea să afle multe lucruri, dar informațiile pe care Mark i le aduce într-o seară îi vor spulbera toate speranțele. Cei doi află că Phoebe, sora Susannei, va fi slujitoare în locul ei la familia Pratt, iar asta nu se poate întâmpla. Susanna este aspru pedepsită de stăpânul ei care o credea mult mai nesupusă de la o vreme, iar celor doi le va fi foarte greu să se întâlnească pentru a pune la cale planul de evadare al surorii ei.

Putea istoria să fie schimbată? O salvau pe Phoebe, dar cum rămâne cu Susanna? O putea lăsa acolo în casa tartorului ei sau o putea salva și pe ea?

Mi-a plăcut mult cartea. A fost diferită și s-a citit extrem de ușor, acum fie datorită măiestriei autoarei, fie curiozității mele de a afla detalii. Înclin să cred că ambele variante sunt plauzibile. Dacă aveți cartea, nu ezitați să o citiți. Nu este alertă, nici nu e încărcată de acțiune, dar are o dinamică aparte ce vă va ține captivi între cele două lumi.

Cartea o puteți achiziționa chiar de aici, unde aveți si reducere!! Dacă tot ajungeți pe site, aruncați o privire… aveți ce să alegeți. 🙂

Mulțumesc mult Grupului Editorial Corint pentru cartea oferită pentru recenzie!

 

12191624_921948034565677_9005455948702566962_n

Uniți pe vecie – Taylor Jenkins Reid, Grup Editorial Corint / Leda, ***Recenzie

18871179_1540057919390492_1829814902_n

 

Dacă luna trecută am ales numai cărți fantasy de la Grupul Editorial Corint, de data asta am ales cărți cu subiecte mai sensibile, reale și diferite de tot ce citisem eu până acum.

Nu știu de ce dar în ultima vreme sunt tot mai atrasă de cărțile triste, de cele care au un substrat mai dureros, dar care pot să îmi ofere lecții de viață și mă determină să privesc lucrurile și dintr-un alt unghi. După ce am parcurs descrierea de la ”Uniți pe vecie” am știut că aceasta este o carte pe care aș vrea să o parcurg și să văd dacă autoarea chiar mă poate ajuta să înțeleg ”că există mai multe căi de a găsi fericirea”.

 

Având în vedere că nu ne este ascuns faptul că soțul lui Elsie Porter moare după ce este lovit de un camion, nu știu câți am mai alege cartea pentru a o parcurge. Dacă gândiți așa eu vă spun că greșiți. Oriunde în lume o dată la câteva minute cineva se stinge și altcineva trebuie să facă față durerii și golului uriaș care rămâne în urmă. Acest roman nu este unul motivațional, nu este unul psihologic, nu este unul plin de sfaturi numai bune de urmat pentru a face față suferinței. Nu! Acest roman este un exemplu, este o poveste a cuiva care a pierdut, a negat pierderea, a învățat să trăiască mai apoi cu ea ca în final să o accepte.

 

Poate tocmai de aici vine și frumusețea acestei cărți, din punctul meu de vedere. Scrisă atât de simplu și de frumos, cartea nu vine să îți predea niște pași de urmat, ci îți oferă un exemplu, îți arată un om ca oricare altul, un om care luptă, plânge, se revoltă, disperă și caută alinare în orice bucățică de amintire sau în orice lucru material care poartă amprenta celui care a fost cândva alături de el.

 

Un lucru este cert.. nu ești niciodată pregătit pentru a pierde pe cineva pentru totdeauna și nu contează neapărat timpul petrecut alături de acea persoană. Lucrurile se trăiesc intens, antrenant și diferit de fiecare dată.

 

Despre carte nu aș vrea să vă spun prea multe pentru că aveți nevoie să trăiți fiecare pagină pentru a-i simți magia, pentru a îi înțelege esența.

 

Elsie Porter era fiică unică la părinți. Mama și tatăl ei, oameni cu o carieră strălucită, aveau mari așteptări de la fiica lor. Elsie fusese o fire rebelă încă de mică, așa că atunci când ea dorește să devină bibliotecar părinții nu pot decât să accepte chiar dacă asta însemna ca relația lor să se răcească în timp.

Romanul debutează cu vestea șoc a morții lui Ben. Am citit și mi s-a pus un nod în gât deși știam la ce să mă aștept. Am simțit durerea pierderii și disperarea că nu poți face nimic pentru a da timpul înapoi. Ben și Elsie se întâlniseră chiar pe 1 Ianuarie când propria tradiție a lui Elsie de a schimba poziția mobilei prin apartament și de a petrece mai apoi o seara pe canapea uitându-se la televizor, cerea și o pizza bună. Numai că pentru a se putea bucura de delicioasa mâncare trebuia să se deplaseze prin ploaie pentru a o cumpăra.

Aici îl întâlnește pe Ben căruia îi dă și numărul de telefon după un schimb interesant de replici. În câteva ore acesta o sună pentru a o invita în oraș, în câteva zile ajung să fie de nedespărțit, în câteva luni se vor muta împreună, se vor căsători, iar el va muri la nouă zile după căsătorie lăsând-o pe ea singură în fața durerii și în fața soacrei pe care nu o cunoscuse și care nu știa de existența unei soții în viața fiului său.

Elsie o avea alături pe Ana, prietena ei. Dacă Elsie era calculată, hotărâtă și solitară, Ana era fix opusul, dar era doza exactă de imprevizibilitate și nebunie de care viața lui Elsie avea nevoie. Susan, mama lui Ben, nu mai avea pe nimeni și am avut impresia la început că cele două femei vor lupta pentru amintirea lui Ben și pentru întâietate în viața lui de parcă ar mai fi contat. Ambele îl iubeau, ambele voiau să păstreze amintirile și lucrurile lui, dar cine era mai în măsură să o facă?

 

De ce nu avusese Ben curajul să îi spună mamei lui de relația cu Elsie? Va putea Susan să își accepte nora? 

 

 Mi-a plăcut tare mult modul în care autoarea a ales să prezinte povestea. A îmbinat absolut remarcabil prezentul cu trecutul. Fiecare episod din prezent declanșa o amintire a lui Elsie cu Ben și așa am putut să mă bucur de povestea lor minunată și diferită de dragoste, chiar dacă știam că în cazul lor nu vom avea parte de happy end. Lăsând la o parte povestea lor, m-am bucurat de noțiunea de prietenie, de oameni calzi care erau gata oricând să ofere un sfat sau o vorbă bună, am înțeles încă o dată efemeritatea și fragilitatea vieții. Am învățat că oamneii care trec prin viața noastră au un rol, că ei se poartă în suflet și nu în lucruri.

Este o carte despre viață, despre moarte, despre bucurie și tristețe. Exact ca-n viață…

 

Mulțumesc mult Editurii Corint / Leda pentru exemplarul oefrit pentru recenzie. Dacă aveți nevoie de lecturi diferite, cartea o găsiți chiar aici, cu reducere!!  Dacă tot ajungeți pe site aruncați o privire! Nu veți regreta, vă garantez. 🙂

 

 

Alias Grace – Margaret Atwood, Leda ***Recenzie

Nume: Alias Grace

Autor: Margaret Atwood

Editura: Leda

Număr pagini: 656

Traducere: Nicoleta și Florin Irimia

An apariție: 2013

 

18902862_1540049949391289_1461624053_n

 

Am primit de la Editura Corint / Leda această carte pentru recenzie. O remarcasem pe site și am rămas impresionată de coperta minunată. Apoi am citit descrierea și mi-am dorit tare mult să parcurg și eu cele aproape 700 de pagini. Am fost intrigată și de povestea pe care mi-o promitea și de numărul mare de pagini.

Nu citisem nimic semnat de această autoare și eram tare curioasă să descopăr un alt stil și noi orizonturi. Nu mă așteptam nici să îmi mențină curiozitatea atâta timp și nici să mă țină conectată la această lume. Trebuie să recunosc însă că la început nu mi-a fost pe plac. Nu reușeam să înțeleg modul în care este scrisă, un fel de poveste în poveste, o narațiune continuă, fără linii de dialog și cu mult prea multe detalii. Dar pe parcurs am fost cucerită atât de poveste, cât și de modul în care a fost scrisă. Am aflat puțin câte puțin, exact cât să îmi accentueze și mai mult misterul și suspansul, dar am avut și momente de respiro, cât să pot pune cap la cap toate detaliile și să încerc să dezleg enigma: fusese Grace Marks o criminală sau doar victima unor împrejurări ciudate? 

  

” Dar dincolo de acest aspect, spune reverendul Verringer, suntem prinși între posibilitatea de a avea o femeie nevinovată despre care mulți cred că e vinovată și posibilitatea vinovăției aceleiași femei, pe cae unii o cred inocentă.” 

 

Din postfața autoarei aflăm că deși Alias Grace este o operă de ficțiune chiar dacă se bazează pe o poveste reală. Canada anilor 1840 a fost zuduită de o dublă crimă comisă de Grace Marks și James McDermott. Relațiile intime, violența, abuzul, detaliile oribile dar și versiunile celor doi inculpați au ținut mult timp prima pagină a ziarelor epocii respective. Dacă McDermott a fost condamnat la moarte, Grace a fost condamnată la închisoare pe viață. Totuși… rămâne întrebarea: fusese Grace o criminală sau o victimă?

Romanul debutează cu Grace Marks în închisoare. Fusese reținută și condamnată. Primea pedeapsa conform legii pe timp de zi, dar una morală pe timp de noapte. Avea coșmaruri și căpătase o frică teribilă de doctori datorită relelor tratamente cărora fusese supusă în încercarea de a-i înțelege pornirile ucigașe. Grace fusese doar o copilă de 16 ani când primise sentința. Cumva toată această experiență o maturizase, asta dacă mai era nevoie, dar nu toți erau capabili să înțeleagă traumele din viața sa. Grace era o fată frumoasă, avea ochii albaștri încărcați de tristețe și de umbre. Era tratată diferit de fiecare persoană pe care o întâlnise și ajunsese să se simtă întocmai unui animal expus la circ,  sau la expoziție.

Ziarele scriau continuu despre ea, oamenii îi puneau în cârcă acuze noi și fapte care îi distrugeau și mai mult demnitatea și așa terfelită. Însă existau oameni care erau gata să lupte pentru a îi demonstra nevinovăția. Datorită comportamentului său exemplar și cumpătat, Grace primise permisiunea de a lucra în casa guvernatorului. Era pusă la tot felul de treburi, dar femeile din casa aceea aveau încredere în ea și în capacitatea ei de a munci. După ce într-o zi Grace este victima unui atac de panică la vederea unui medic, se mizează tot mai mult pe nebunia ei și este adus un alt doctor, Simon Jordan, care credea că o poată determina pe tânăra cu nervii zdruncinați să își acceseze amintirile din acea perioadă nefastă.

Simon Jordan visa la o clinică privată în care să ofere serviciile sale celor ce aveau nervii afectați. Era fascinat de tot ce avea legătură cu neurologia și cu capacitățile mentale ale oamenilor. Era convins că totul pornea din creier și că într-un fel se putea descoperi din timp subiectul care urma să aibă tulburări comportamentale sau de judecată.

 

Așa începe călătoria spre aflarea adevărului…

Grace începe să povestească în fiecare zi cu lux de amănunte întreaga ei viață de dinainte de crimă, iar doctorul consemnează treptat toate întâlnirile lor. Încercând să forțeze un pic lucrurile, doctorul aduce de fiecare dată câte o legumă, de obicei rădăcinoase pentru a da naștere ideii de mormânt, de îngropare; crezând astfel că va putea să o ajute pe Grace să își amintească… Tânăra știa ce i se întâmplase înainte, stia toate etapele maturizării sale precoce, dar nu era capabilă să refacă orele din acea zi care i-a condamnat întreaga existență ulterioară.

Fusese o copilă săracă, rămasă orfană de mamă la vârsta de 13 ani și forțată să muncească pentru tatăl care iubea băutura mai mult decât pe copiii săi. De la 13 la 16 ani lucrase în câteva case obținând mereu recomandări bune și experiență în plus. Era mereu în căutare de ceva mai bun, acel ceva care i-ar fi permis o pereche de încălțări pe măsura ei, un jupon sau o bucată de material.

Ajunsese în casa domnului Kinnear, un domn necăsătorit dar care avea nevoie de o nouă slujitoare pe lângă Nancy Montgomery, cea pe care o avea deja. Grace își dorea să fie fericită și să rămână acolo mult timp, dar nu știa cât este de aproape de ultimele ei zile de libertate și nu știa că nisipul din clepsidra fericirii începuse deja să se scurgă.

De ce s-a ajuns la crimă? Era ea vinovată? Era ucigașă sau complice?

*** Oricât aș încerca nu pot reda întreaga dinamică a celor 700 de pagini. Nu este o carte care abundă în acțiune, dar abundă în detalii. Detalii despre cealaltă parte a baricadei. Citesc mereu cărți în care personajele principale fac parte din spuma societății, dar se ce întâmplă cu cei mai mai puțin privilegiați? Ce sacrificii sunt puși să facă? Ce compromisuri le brăzdează sufletul? Ce fapte le atinge demnitatea?

După cum v-am spus, modul în care este scris acest roman m-a bulversat un pic la început, apoi m-a cucerit pagină cu pagină. Nu este o lectură ușoară, o iubești sau nu, dar este o lectură care te antrenează în cursa pentru aflarea adevărului. Mi-a plăcut tare mult grafica de excepție a acestui roman, dar și faptul că autoarea a inserat la începutul fiecărui capitol fie bucăți din declarațiile originale ale condamnaților, fie fragmente din opere dedicate lor sau din opere care aveau puterea de a sublinia concluziile trase la finalul lecturii.

Aș fi vrut mai multă acțiune, mai mult dialog și personaje puțin mai bine evidențiate. Au fost conturate foarte frumos, dar parcă s-a mizat mult prea mult pe nebunie și pe profilul psihologic defect al fiecăruia. Toate aceste lucruri m-au determinat să îi acord 4 steluțe pe Goodreads.

 

Mulțumesc mult Editurii Corint / Leda pentru exemplarul oferit pentru recenzie! Dacă v-am făcut curioși vă spun că puteți găsi cartea chiar aici și vă sugerez să aruncați o privire pe site pentru că vă veți găsi noutăți și reduceri!

 

12191624_921948034565677_9005455948702566962_n

Greșelile Mirandei /Miranda s big mistakes- Jill Mansell ***Recenzie

greselile-mirandei

 

 

NUME: GREȘELILE MIRANDEI
NUME ENGLEZĂ: MIRANDA S BIG MISTAKES
AUTOR: JILL MANSELL
EDITURĂ: LEDA
AN APARIȚIE: 2012
TRADUCERE:LILIANA COJOCARU
NUMĂR PAGINI: 511

Știți perioadele acelea de nostalgie, de butoiul cu melancolie în care mai cădem cu toții? Și ne gândim la parcursul nostru, la alegerile mai bune sau mai puțin bune pe care le-am făcut?

Eeeee, eu tocmai m-am supus unui proces de auto- analiză în urma citirii acestei cărți. Nu pentru ca ar fi una psihologică, una nemaipomenită, ci pentru că personajul principal, Miranda prin stîngăcia ei și prin alegerile greșite pe care le face, m-a făcut să îmi readuc aminte de propriile mele erori.

Miranda e ca un fluturaș colorat, atât prin prisma coafurii ei non conformiste în combinația negru-verzui-albastru de coțofană, cât și prin spontaneitatea si nestatornicia ei.

Era o tânără aspirantă la cariera strălucită de hair -stilist, având șansa să lucreze în salonul unui hair stilist al vedetelor, Fenn.

Miranda locuia alături de o bătrânica simpatică , pe nume Florence, care îsi mai uita amarul creat de unicul ei fiu, Bruce, fiu nerecunoscător care dorea banii
bătrânei.

Deși este o tipă inteligentă, empatică si super sociabilă, Miranda are un defect: se îndrăgostește rapid! Așa că atunci când la o petrecere , dă peste Greg, simte că și-a întâlnit sufletul pereche, spre disperarea prietenei ei Bev, vesnica fată bătrână.

Ce nu știa Miranda , este că Greg este tare departe de perfecțiunea întruchipată . Tocmai îsi abandonase soția, pe motiv că aceasta rămăsese însărcinată, contrar doleananțelor lui. Mai are rost să vă spun că i-am dorit, în gândul meu, disfuncționalități ale aparatului reproducător??

Situația lor devine super amuzantă , când logodnica actuală -Miranda-, alături de soția abandonată- Chloe- , pun la cale o mică răzbunare care îl vizează pe domnul Iubăreț.

Bineînțeles că Miranda nu îl vede pe cel care îi era hărăzit, nici dacă se împiedica de el sau dacă își lipea o etichetă cu numele ei pe frunte.
Așa că va continua să facă ce știe ea mai bine, să greșească. Dar până când?

Va ști Miranda să facă alegerea potrivită? Va recunoaște iubirea?

Ce mi-a plăcut la această carte, pe lângă stilul amuzant în care este scrisă, a fost faptul că nici personajele secundare nu au fost lăsate uitării. Toate se cam încadrau în categoria celor care au greșit, dar cam toate și-au găsit fericirea și calea.

S-a pus accentul și pe prietenie, pe oamenii buni pe care îi primești de la viață ca un fel de compensație pentru pierderile suferite. Personajele au avut o doză de nebunie, de spontaneitate iar eu am fost captiva acolo în acțiune, atentă , privind ca la un film bun, unde totul pare real, nimic fantastic, nimic exagerat.

Miranda pot fi eu, sau tu, sau vecina de la 3. Toate am ales greșit la un moment dat, toate ne-am împiedicat de destin.

Dacă doriți să vă relaxați, vă recomand cartea!