Cascada șoaptelor – Elizabeth Langston, Editura Leda ***Recenzie

19248057_1924279101172129_8207824421202709554_n

   Din când în când avem nevoie de câte o pauză pentru a ne scutura de griji și de stres, de monotonie și de rutină. Eu am ”evadat” la munte câteva zile alături de fiica mea. Evident nu puteam pleca fără o carte și nimic nu mi se părea mai potrivit decât cartea primită de la Grupul Editorial Corint, ”Cascada șoaptelor”. Aveam nevoie de o carte ușoară, de una care să mă binedispună și să îmi ofere ”desertul” zilelor de vacanță.

V-am mai spus că atunci când vine vorba de cărțile cu și despre adolescenți eu rămân destul de sceptică. Îmi plac cele care reușesc să aibă esență, să aibă un fir narativ care se ține departe de clișee, care mă poate ține conectată la poveste și care mă surprinde pagină după pagină.

”Cascada șoaptelor” a reușit toate astea. Mi-a plăcut tare mult faptul că două lumi, prezentul și trecutul se reunesc și noul și vechiul se privesc în oglindă. A fost tare interesant să văd modernismul și anticul față în față, două lumi care arătau, se comportau și miroseau diferit. Cascada șoaptelor era portalul unde cei 200 de ani care despărțeau cele două lumi nu mai existau și locul în care începe o poveste de dragoste cum nu a mai fost.

Povestea este scrisă din punctul de vedere al celor două personaje centrale și alternanța asta de planuri pe mine m-a cucerit pe loc. Când citeam din perspectiva lui Mark, băiatul din prezent, mă recunoșteam și pe mine la vârsta lui. Probleme minore, divergențe de opinie, nimicuri din care se isca o adevărată tragedie, superficialitate și necazuri în dragoste. Când descopeream lumea Susannei, fata din trecut, mă întristam și mă cutremuram la gândul tratamentelor inumane pe care trebuia să le îndure. Comparând cele două lumi, am realizat cât de micuțe sunte problemele noastre în comparație cu ale lor, cât de norocoși suntem noi având de toate la îndemână.

Mark era un adolescent tipic de 17 ani. Mai avea o soră care plecase de acasă și care îl folosea pe el pe post de mesager în relația dintre ea și mama lor. Mark se antrena pentru o cursă de biciclete, iar între timp muncea pentru a-și câștiga bănuții de buzunar. Tundea gazonul, mătura și aspira frunzele, aranja grădinile. Dacă dimineața era ocupată cu afacerea lui micuță, seara îi era dedicată antrenamentului cu bicicleta pe Drumul verde, în apropiere de Cascada Șoaptelor. Totul părea normal până când la cascada vede o siluetă în spatele perdelei de apă. Fata era îmbrăcată ciudat și vorbea diferit față de el. Inițial crede că este o farsă pusă la cale de fosta lui iubită, Alexis, care era pe urmele lui după ce se despărțiseră chiar pe ringul de dans la bal.

Însă după a doua întâlnire Mark se convinge treptat că fata spunea adevărul și că într-adevăr pe ei îi despărțeau vreo două secole. Nici Susannei nu i-a fost prea ușor să creadă că domnul chipeș din fața ei îmbrăcat cu haine ciudate si care călărea un fel de mașinărie ciudată este urmașul celor din Raleigh.

Atrași de noutatea din viața lor, cei doi tineri își dau întâlnire la Cascada câteva seri la rând. Dacă lui Mark îi era mai ușor să ajungă, Susanna era tot timpul în alertă. Dacă stăpânul se supăra pe ea, dacă era pedepsită, ea nu putea ajunge.

Susanna era slujitoare în casa unui morar. Mai avea doi frați și o soră și rămăseseră orfani de tată. Când mama ei s-a recăsătorit, Susanna a fost trimisă cu contract în casa familiei Pratt, unde trebuia să rămână până la vârsta de 18 ani și trebuia să se supună constant tuturor condițiilor din casa aceea. Era înfometată, bătută și certată continuu. Era bucătăreasă, slujitoare, dădacă și orice ar fi fost nevoie. Se atașase de copiii mai mici ai familiei pe care îi iubea, dar abia aștepta luna octombrie pentru a pleca.

Întâlnirile cu Mark aveau dezanvantaje și avantaje. Era plăcut să poată gusta mâncarea din viitor, putea să afle multe lucruri, dar informațiile pe care Mark i le aduce într-o seară îi vor spulbera toate speranțele. Cei doi află că Phoebe, sora Susannei, va fi slujitoare în locul ei la familia Pratt, iar asta nu se poate întâmpla. Susanna este aspru pedepsită de stăpânul ei care o credea mult mai nesupusă de la o vreme, iar celor doi le va fi foarte greu să se întâlnească pentru a pune la cale planul de evadare al surorii ei.

Putea istoria să fie schimbată? O salvau pe Phoebe, dar cum rămâne cu Susanna? O putea lăsa acolo în casa tartorului ei sau o putea salva și pe ea?

Mi-a plăcut mult cartea. A fost diferită și s-a citit extrem de ușor, acum fie datorită măiestriei autoarei, fie curiozității mele de a afla detalii. Înclin să cred că ambele variante sunt plauzibile. Dacă aveți cartea, nu ezitați să o citiți. Nu este alertă, nici nu e încărcată de acțiune, dar are o dinamică aparte ce vă va ține captivi între cele două lumi.

Cartea o puteți achiziționa chiar de aici, unde aveți si reducere!! Dacă tot ajungeți pe site, aruncați o privire… aveți ce să alegeți. 🙂

Mulțumesc mult Grupului Editorial Corint pentru cartea oferită pentru recenzie!

 

12191624_921948034565677_9005455948702566962_n

Uniți pe vecie – Taylor Jenkins Reid, Grup Editorial Corint / Leda, ***Recenzie

18871179_1540057919390492_1829814902_n

 

Dacă luna trecută am ales numai cărți fantasy de la Grupul Editorial Corint, de data asta am ales cărți cu subiecte mai sensibile, reale și diferite de tot ce citisem eu până acum.

Nu știu de ce dar în ultima vreme sunt tot mai atrasă de cărțile triste, de cele care au un substrat mai dureros, dar care pot să îmi ofere lecții de viață și mă determină să privesc lucrurile și dintr-un alt unghi. După ce am parcurs descrierea de la ”Uniți pe vecie” am știut că aceasta este o carte pe care aș vrea să o parcurg și să văd dacă autoarea chiar mă poate ajuta să înțeleg ”că există mai multe căi de a găsi fericirea”.

 

Având în vedere că nu ne este ascuns faptul că soțul lui Elsie Porter moare după ce este lovit de un camion, nu știu câți am mai alege cartea pentru a o parcurge. Dacă gândiți așa eu vă spun că greșiți. Oriunde în lume o dată la câteva minute cineva se stinge și altcineva trebuie să facă față durerii și golului uriaș care rămâne în urmă. Acest roman nu este unul motivațional, nu este unul psihologic, nu este unul plin de sfaturi numai bune de urmat pentru a face față suferinței. Nu! Acest roman este un exemplu, este o poveste a cuiva care a pierdut, a negat pierderea, a învățat să trăiască mai apoi cu ea ca în final să o accepte.

 

Poate tocmai de aici vine și frumusețea acestei cărți, din punctul meu de vedere. Scrisă atât de simplu și de frumos, cartea nu vine să îți predea niște pași de urmat, ci îți oferă un exemplu, îți arată un om ca oricare altul, un om care luptă, plânge, se revoltă, disperă și caută alinare în orice bucățică de amintire sau în orice lucru material care poartă amprenta celui care a fost cândva alături de el.

 

Un lucru este cert.. nu ești niciodată pregătit pentru a pierde pe cineva pentru totdeauna și nu contează neapărat timpul petrecut alături de acea persoană. Lucrurile se trăiesc intens, antrenant și diferit de fiecare dată.

 

Despre carte nu aș vrea să vă spun prea multe pentru că aveți nevoie să trăiți fiecare pagină pentru a-i simți magia, pentru a îi înțelege esența.

 

Elsie Porter era fiică unică la părinți. Mama și tatăl ei, oameni cu o carieră strălucită, aveau mari așteptări de la fiica lor. Elsie fusese o fire rebelă încă de mică, așa că atunci când ea dorește să devină bibliotecar părinții nu pot decât să accepte chiar dacă asta însemna ca relația lor să se răcească în timp.

Romanul debutează cu vestea șoc a morții lui Ben. Am citit și mi s-a pus un nod în gât deși știam la ce să mă aștept. Am simțit durerea pierderii și disperarea că nu poți face nimic pentru a da timpul înapoi. Ben și Elsie se întâlniseră chiar pe 1 Ianuarie când propria tradiție a lui Elsie de a schimba poziția mobilei prin apartament și de a petrece mai apoi o seara pe canapea uitându-se la televizor, cerea și o pizza bună. Numai că pentru a se putea bucura de delicioasa mâncare trebuia să se deplaseze prin ploaie pentru a o cumpăra.

Aici îl întâlnește pe Ben căruia îi dă și numărul de telefon după un schimb interesant de replici. În câteva ore acesta o sună pentru a o invita în oraș, în câteva zile ajung să fie de nedespărțit, în câteva luni se vor muta împreună, se vor căsători, iar el va muri la nouă zile după căsătorie lăsând-o pe ea singură în fața durerii și în fața soacrei pe care nu o cunoscuse și care nu știa de existența unei soții în viața fiului său.

Elsie o avea alături pe Ana, prietena ei. Dacă Elsie era calculată, hotărâtă și solitară, Ana era fix opusul, dar era doza exactă de imprevizibilitate și nebunie de care viața lui Elsie avea nevoie. Susan, mama lui Ben, nu mai avea pe nimeni și am avut impresia la început că cele două femei vor lupta pentru amintirea lui Ben și pentru întâietate în viața lui de parcă ar mai fi contat. Ambele îl iubeau, ambele voiau să păstreze amintirile și lucrurile lui, dar cine era mai în măsură să o facă?

 

De ce nu avusese Ben curajul să îi spună mamei lui de relația cu Elsie? Va putea Susan să își accepte nora? 

 

 Mi-a plăcut tare mult modul în care autoarea a ales să prezinte povestea. A îmbinat absolut remarcabil prezentul cu trecutul. Fiecare episod din prezent declanșa o amintire a lui Elsie cu Ben și așa am putut să mă bucur de povestea lor minunată și diferită de dragoste, chiar dacă știam că în cazul lor nu vom avea parte de happy end. Lăsând la o parte povestea lor, m-am bucurat de noțiunea de prietenie, de oameni calzi care erau gata oricând să ofere un sfat sau o vorbă bună, am înțeles încă o dată efemeritatea și fragilitatea vieții. Am învățat că oamneii care trec prin viața noastră au un rol, că ei se poartă în suflet și nu în lucruri.

Este o carte despre viață, despre moarte, despre bucurie și tristețe. Exact ca-n viață…

 

Mulțumesc mult Editurii Corint / Leda pentru exemplarul oefrit pentru recenzie. Dacă aveți nevoie de lecturi diferite, cartea o găsiți chiar aici, cu reducere!!  Dacă tot ajungeți pe site aruncați o privire! Nu veți regreta, vă garantez. 🙂

 

 

Amintiri periculoase – Mary Higgins Clark, Editura Lider ***Recenzie

18814277_1917962381803801_51460677127431700_n

Am înțeles abia acum de ce Mary Higgins Clark este supranumită ”regina suspansului”. Pe tot parcursul cărții am tot avut impresia că se joacă bine cu nervii mei. Cu cât știam mai mult cu atât știam mai puțin. Mi-am făcut scenarii, mi-am pus pardesiul și pălăriuța a la Sherlock Holmes si i-am trecut pe toți sub lupă. Toți aveau mobilul crimei, toți păreau suspecți, dar nu reușeam să îl găsesc pe făptaș. Halal detectiv mai sunt…

”Având o intrigă complexă, desfășurată în permanență la limita dintre realitate și vis, dintre tărâmul conștientului și cel al inconștientului, povestea ne prilejuiește întâlnirea cu personaje excepționale de a căror evoluție depinde dezlegarea misterului mai multor crime adăpostite de umbra trecutului.” 

Peter Carrington era un personaj controversat. De douăzeci și doi de ani atrăsese atenția jurnaliștilor și a Poliției dar nu existau dovezi pentru a fi pus sub acuzare. Peter făcea parte dintr-o familie de afaceriști care învârtea niște sume enorme. Erau oricum sub lupa presei datorită conacului impunător în care locuiau (despre care se știa că fusese dărâmat în Tara Galilor și reconstruit bucată cu bucată în Englewood, păstrându-se chiar și capela secretă din interiorul său).

La un dineu organizat de mama lui vitregă, Elaine, pe domeniul Carrington, Peter fusese ultima persoana care o văzuse  în viață pe Susan Althorp, o tânără de 19 ani. Susan era fiica ambasadorului Althorp. Fata rămăsese la petrecere până la miezul nopții, apoi se întorsese acasă și iși salutase părinții, dar este dată dispărută după ce mama ei constată că fata nu își petrecuse noaptea acasă.

Ancheta îl vizează pe Peter, dar nu sunt adunate suficiente dovezi pentru o condamnare. Câțiva ani mai târziu Peter se căsătorește cu Grace. Timp de 8 ani de zile asistase neputincios la sarcinile pierdute ale soției sale pe fondul alcoolismului. Grace era însărcinată din nou în șapte luni și jumătate când este găsită plutind în piscina casei cu fața în jos. Cu o seara înainte Peter îi smulsese paharul cu vodcă din mână în fața invitaților din casa lor. Bineînțeles că suspiciunile planează din nou asupra lui și viața lui începe să se dărâme treptat.

Kathryn Lansing, Kay, era bibliotecară și făcea orice pentru a-și promova pasiunea. Pentru că organiza o acțiune caritabilă și avea nevoie de o locație spectaculoasă, Kay apelează la Peter Carrington pentru a le pune la dispoziție faimosul conac. Kay avusese 6 ani când vizitase prima oară conacul și căzuse pradă curiozității sale. Intrigată de capela secretă, Kay se furișează în casă pentru a o vizita. Acolo este martorul unei discuții dintre o femeie și un bărbat care se amenințau și șantajau reciproc. Nu spune nimănui nimic pentru a nu fi certată, dar habar nu are că peste 22 de ani scena aceasta va face lumină în cazul anchetelor crimelor care zguduiseră linștea conacului.

Kay se îndrăgostește de Peter și se căsătorește ulterior cu acesta, ba chiar crede și îi susține nevinovăția acestuia chiar și atunci când cadavrul lui Susan este descoperit lângă gardul proprietății lor. Tatăl lui Kay era peisagistul care se ocupase o bună perioadă de grădinile Carrington dar fusese concediat. O lună mai târziu dispare și toată lumea crede că s-a sinucis, însă corpul nu îi fusese niciodată găsit. Kay rămăsese încă de atunci în grija bunicii materne și nu îl iertase în tot acesti timp pentru că o lăsase singură la o vârstă fragedă.

Acum cadavrul tatălui ei fusese descoperit în grădina conacului Carrington și toată ancheta explodează, soldându-se cu arestarea lui Peter. Armata de avocați nu putea lupta cu noianul de dovezi care se tot aduna, și mai ales nu puteau ține piept lui Greco, un detectiv hotărât care voia să pună toate piesele cap la cap pentru a descoperi adevărul.

Peter suferea de somnambulism și în timpul acestor peripeții nocturne se comporta ciudat prin grădina sau prin preajma piscinei. Putea fi el criminalul fără să fi știut?

Cine era ucigașul și cine îi fusese complice? Exista vreo legătură între cele trei morți?

Mi-a plăcut tare mult cartea și pot să vă spun că autoarea a știut să mă țină atentă și conectată la povestea pe care a țesut-o atât de interesant. Toate personajele mi-au trezit suspiciuni la un moment dat și le-aș fi supus pe toatem pe rând, unui detector de minciuni. Mai ales că pe măsură ce înaintam în poveste aflam mult mai multe umbre ale trecutului. În primele pagini am fost alertată de numărul mare de personaje. Mă gândeam că vot fi greu de reținut și eram curioasă să le descopăr rolul în poveste. Vă jur că toți au locul lor iar prezența acestora va face misterul mult mai greu de dezvăluit.

Pe Kay am admirat-o încă de la primele rânduri numai pentru că era bibliotecară, dar mai apoi m-a cucerit prin curajul și devotamentul de care a dat dovadă. Deși a avut la un moment dat unele îndoieli, a crezut mai mult în soțul ei și în dragostea ce i-o purta. Era o luptă grea pe care o purtau împotriva tuturor. Cine va câștiga?

Fusese folosită sau fusese iubită?

Le mulțumesc tare mult celor de la Târgul cărții pentru exemplarul oferit!! Dacă sunteți în căutare de titluri bune la prețuri mici, eu vă invit să aruncați o privire pe site pentru că zilele acestea sunt lichidări de stoc!!

Cartea o puteți găsi chiar aici la un preț super bun!

18920348_1379824292108207_799809973525102118_n

Coroana de spini și stele (#1) – Lina Moacă ***Recenzie

18671204_1913352012264838_1615217567592682932_n

” Cât timp mă vrei, sunt a ta. Pe fruntea asta a mea, poți să așezi coroană de spini sau de stele…” 

Autoarea a știut să așeze pe fruntea mea cunună de emoții împletită cu dragoste și lacrimi sub formă de mărgăritare. În ziua în care alegeți această carte pentru lectură, trebuie să vă pregătiți mai întâi. Sufletește. Fizic. Total.

Este o carte care se citește cu sufletul plin de încântare, de durere, de revoltă, de dragoste, de iertare și de empatie. Este o carte care te îndeamnă nu să o citești, ci care te îndeamnă să lași să îți citească literele încărcate de emoții întipărite în minte și pe inimă. Este o carte care îți insuflă dragostea pentru țară, pentru oameni, pentru tradiții, care te obligă să te întorci în perioada când totul era pur, sincer și curat. Te determină să apreciezi mai mult valorile ce ne reprezintă în lume și face ca prin venele tale să curgă în același timp foc și gheață.

O poveste de viață, de dragoste, cu un început atipic și cu un deznodământ care mie mi-a rupt sufletul în două și mi-a pus răbdarea la încercare. O luptă continuă de a aduce stele în locul spinilor, de a îndepărta răul și de a călăuzi pașii celor care rămăseseră în viață fără steaua călăuzitoare. Trebuie să o felicit pe autoare că a ales din nou să insereze în operele sale elementele de preț ale culturii noastre: Luceafărul, operele lui Brâncuși, bunicii și nemurirea născută la țară. Reușește să transmită mii de emoții, poate să ajute la sculptarea lor în suflete, le asigură continuitate și nu le lasă să dispară. Iar faptul că reușește printre atâta tehnologie, superficialitate și strălucire să împletească resursele noastre autentice, pe mine mă face să mă cutremur de încântare.

A fost dragoste la prima vedere. Am văzut-o și am știut că trebuie să fie a  mea. Știam deja de pasiunea cu care scrie Lina și mă întrebam dacă mai poate să mă surpindă. Da, poate. Lina are un scris cameleonic. Se mulează pe diferite stiluri, construiește cu migală personaje remarcabile și asamblează povești care nu au cum să nu te atingă. ”Coroana de spini și stele” este preferata mea! Mi-a atras atenția de la primul rând și a creat un uragan de trăiri și de stări.

 

De la agonie la extaz, de la compasiune la furie, de la acceptare la revoltă. 

Medeea Pop era o tânără remarcabilă. Rămăsese orfană de mamă și creștea alături de tatăl său în Maramureș. Aron și Ana, o familie simpatică de evrei ce nu aveau copii, o îndrăgesc atât de tare pe micuța Medeea încât îi cer voie tatălui acesteia să o ia la București pentru a-i oferi o educație aleasă.

Și s-au ținut de cuvânt. Medeea era stăpână pe viața ei la 22 de ani. Făcea stagiatura la cabinetul de avocatură condus de Aron, locuia singură într-un duplex (în aceeași clădire cu bătrâneii simpatici), înființase un centru de dans pentru copiii străzii pentru a -i îndepărta prin dans și muzică de lumea drogurilor și a pierzaniei. Terapie pură care izvora dintr-un suflet care avea proprille carențe și care umplea viețile altora cu dragoste și atenție.

” În mine e un tunet de rătăciri și căutări.” 

 Medeea semnase un contract de publicitate în calitate de model și acum trebuia să meargă la New York. Acceptase pentru că avea nevoie de banii aceștia pentru a plăti chiria clădirii unde funcționa micuțul ei centru. Trebuia să locuiască în apartamentul prietenulei ei bun Ștefan, pentru că și acesta plecase în Tokyo pentru ședințe foto. Între sesiunile ei de fotografie, Medeea o cunoaște pe Jessica, o altă amică de-a lui Ștefan.

Jessica fusese o victimă a propriei vieți. Se drogase, abuzase de alcool, rămăsese însărcinată și adusese pe lume o fiică pe care acum o creștea bărbatul cu care o concepuse. Disperată acceptase să intre în niște jocuri periculoase unde femeile se îmbrăcau în negru, purtau măști pe față și așteptau să fie alese de anumiți bărbați pentru nopți de pasiune. Primeau bani chiar dacă nu erau alese, iar ea avea nevoie de bani pentru a-și recâștiga fiica.

 

Jessica devine victimă sub ploaia de lovituri a celui care ar fi trebuit să o iubească și îngrijorată că va pierde locul de pe lista restrânsă de modele care participau la acele orgii, o roagă pe Medeea să îi țină locul. Naivă și inocentă, Medeea acceptă și când instinctul îi spune că nu este în regulă, este deja prea târziu. Pusă laolaltă cu fetele de pe lista faimoasă, Medeea este aleasă de un bărbat ce poartă o mască pe chip, este abuzată sexual în ciuda protestelor și a urletelor ei și este abandonată în camera aceea întunecată.

Urmează câteva zile de agonie, de durere, de suferință, iar Medeea pură care exista înainte, astăzi este doar o amintire. ”Murdară”, tristă, folosită și furioasă, Medeea revine în țară și încearcă să se reconstruiască din cioburile propriei vieți. Numai că oricât de pricepută ar fi, lipiturile rămân. Mai ales când lipiturile prind viață, pentru că Medeea este însărcinată. Monstrul acela de bărbat care o folosise în acel mod josnic, care chiar îi dăruiește a doua zi după noaptea de coșmar bijuterii și un milion de lire, îi distrugea încă o dată imaginea și stima de sine. Doar gândul la viața nevinovată din pântecele ei o ajută să nu se prăbușească.

Viața ei continuă pentru că are alături oameni dragi, iar liniștea începe să se aștearnă din nou peste ea. Dar numai pentru puțin timp, pentru că Daniel Atlasus Gabriel Roth, un tânăr lord și un bancher lipsit de scrupule, apare din senin cu unicul scop de a lua totul și de a distruge inocența, demnitatea și urmărind mereu câștigul.

Daniel o ajuta să înființeze mai multe centre umanitare pentru oamenii pe care ea îi apăra, dar bunătatea numărată în zerouri contrasta cu firea dură și implacabilă a celui mai rece posesor de ochi albaștri pe care ea îl văzuse vreodată. Îl cunoaște când este invitată alături de prietenii ei buni la un castel de la Cannes pentru o strângere de fonduri. Teoretic nu aveau ce să caute printre atâtea capete încoronate și titluri nobiliare, nici conturile nu le erau pline, nici sângele nu avea vreo tentă albastră, și totuși erau acolo.

Ce urmărea Daniel și ce fel de joc pusese la cale? 

Eu vă spun că l-am urât din prima clipă. La fel de rece ca diamantele care conduceau în lumea lui, cu aceleași tăieturi aspre și tăioase, cu aceeași duritate, Daniel mi-a câștigat detașat antipatia. Mi-a fost imposibil să îi înțeleg jocul și l-am condamnat pentru toate lacrimile pe care i le-a adus Medeei.

Mi-a plăcut tare mult ritmul alert în care se petrece totul. Nu am simțit când am citit cele 313 pagini ale cărții pentru că dinamica ei nu mi-a permis să mai fac altceva. Am citit, am trăit și am fost alături de personaje!

Două firi atât de diferite, două lumi opuse, două personalități contrastante… și totuși, autoarea îi aduce împreună.

Ce vor purta pe cap? Stele sau spini? 

Lina, te felicit încă o dată pentru sensibilitatea și profunzimea cu care scrii, pentru modul în care împletești atâtea stări, pentru amprenta ta care te face unică, pentru modul frumos în care evoluezi de la o carte la alta!

Asta este, cu siguranță, o carte pe care nu o uiți ușor!!

Roma. Pasiuni întunecate – Rodica Mijaiche ***Recenzie

 


Nu am putut să adorm până nu am terminat cartea! ”Stai calmă, inimă!”. Așa spune autoarea în carte. Inima mea numai calmă nu a stat. S-a bucurat, a plâns, a suferit, s-a îndrăgostit și s-a lăsat purtată peste rânduri și cuvinte atent meșteșugite, capabile să redea perfect esența și puterea dragostei, tumultul și vulnerabilitatea.

De la prima carte semnată de Rodica Mijaiche pe care am citit-o am simțit doza ei de sensibilitate, poveștile care par rupte din viață, personajele ei care tind spre ceva sau fug de trecut. Le-am simțit pasiunea, zbuciumul, le-am fost martoră, le-am fost prieten. Trebuie să specific pentru că altfel simt că explodez 🙂 și să o felicit totodată pe autoare pentru evoluția care se remarcă în stilul de scriere.  Personaje mult mai bine conturate, acțiune mult mai profundă și mai bine conturată, atenție către detalii și trăiri, chiar dacă nu este plină cartea de metafore și floricele.

Cel mai mult mi-a plăcut la acest volum faptul că nu am simțit o ”rupere” între cărțile seriei. Deși fiecare volum ne prezintă povestea de viață și de dragoste a altor personaje, nu ne despărțim nici de cele cunoscute până acum, ba chiar aflăm detalii noi despre aceștia. Pentru mine a fost o încântare să o descopăr din nou pe Alyssa Martinez, să îl reîntâlnesc pe marele Alexander Chase și să fiu părtașă la focul mistuitor ce îi devorează pe amândoi. Deși povestea se axează mai mult pe Regina Nunzio și pe Alessandro Martinez, firele trecutului se pare că s-au întins prea mult și țin captive suflete nevinovate, conectate între ele fără ca vreunul să știe.

Autoarea ne ajută să le descoperim. Cu răbdare, cu dragoste, cu pasaje frumoase și cu …pasiune. 

 

Regina Nunzio mi-a rupt inima de la primele pagini. O admirasem din volumul trecut, dar de data asta mi-a intrat complet la suflet. Regina era orfană, nu își cunoscuse părinții și creștea într-o mănăstire de maici, unde dragostea era puțină, iar regulile multe. Singura ei legătură cu exteriorul era televizorul. Acolo văzuse prima oară un podium, niște manechine și tot în fața lui își pusese prima dorință: să ajungă ca ele.

Avea zece ani, puțină siguranță și multe necunoscute. Apariția lui Franco Nunzio la mănăstire cu dorința clară de a o adopta ar putea fi începutul vieții minunate la care aspirase dintotdeauna. Să nu credeți că la zece ani voia prea multe. O cameră numai a ei, un televizor și un strop de dragoste. Dragostea o primea din partea lui Franco, deși nu era prea bine exprimată și dozată. Dar îi uita intensitatea și puterea în fața antipatiei pe care o resimțea venind din partea Mariei, soția lui Franco, dar mai ales în fața abuzurilor emoționale ce veneau din partea lui Paolo, fratele ei vitreg.

Când a considerat că nu mai putea îndura și când află că tatăl ei adoptiv era șeful clanului mafiot, a fugit din Roma la New York și și-a îndeplinit visul. Ajunsese model, dar nu se putea bucura de faimă pentru că era mereu pe fugă datorită fratelui său. Paolo dorea să se răzbune pentru că fusese lăsat pe dinafară din testament și își câștigase garantat furia tatălui său după ce acesta aflase cât de urât se comportaseră atâția ani cu Regina.

Regina îl întâlnise pe Alessandro Matinez, fratele dispărut al Alyssei și rămăsese marcată de sărutul pe care acesta i-l dăduse. Alessandro era un bărbat frumos, încărcat de masculinitate, cu trăsături bine definite și cu o aură de mister acutizată de cicatricea de pe obraz. Nu știa nimic despre el, dar corpul ei tânjea după atingerile lui. Când Paolo ajunge la ușa apartamentului ei, Regina cere înspăimântată ajutorul celei mai bune prietene, Alyssa, și aceasta o direcționează spre îngerul ei păzitor, Carlo d”Angelli.

Hotărând că Regina nu mai poate umbla neînsoțită, mai ales după ce află că Samuel Gill avea niște interese ascunse în ceea ce o privește, Carlo îl angajează pe Alessandro pentru a o proteja.

Da, dar cine îi proteja inima de el? Cine ar fi protejat-o pentru a nu se îndrăgosti de bad boy-ul negru până în măduva oaselor?

Se așează unele piese, se aprinde lumina în câte o direcție, dar mai sunt multe enigme de rezolvat și multe întrebări își așteaptă răspunsul. Iar antiteza dintre cele două personaje principale m-a cucerit imediat. Ea fuge de trecut pentru a fi fericită, el aleargă către trecut pentru a-l înfrunta și pentru a fi liniștit. Se au unul pe altul, dar este de ajuns?

O căsătorie, o apariție, o întâlnire, răzbunare, crime, niște bariere dărâmate, niște secrete dezvăluite și multe emoții pe parcursul lecturii, Asta vă așteaptă, vă spun ca să fiți pregătiți!

 

Când am citit primul volum și am văzut lista personajelor din viitoarele volume ale seriei, am spus că Rodica a ales parcă ghidata de mine. Dar nu mă așteptam să se ajungă la atâtea dedesubturi, să apară atâtea secrete din trecut care nu lasă prezentul să fie unul liniștit și care fac viitorul să pară incert.

Știam că voi avea parte de povești de dragoste și de pasiune, dar nu mă așteptam să îndrăgesc atât de mult personajele. Știam că o să îmi placă, dar nu știam că fiecare volum în parte va fi preferatul meu. Știam că Rodica scrie ghidată de emoții, dar nu știam că mă va suprinde din nou și că mă va emoționa teribil.

 

Pasiuni. Dar nu întunecate. Povești de dragoste. Dar nu plictisitoare. Durere. Dar nu suferință. Volumul doi. Dar nu de-ajuns. 

 

Rodica, te felicit pentru minunăția asta!  Și nu te iert pentru câtă nerăbdare mi-ai pus în suflet cu ultimele pagini! Glumesc!

Să mori din dragoste – Donna Leon ***Opinie personală

 

”Inima care iubește nu ascultă de vocea virtuții sau pur și simplu n-o aude.”  Rodelinda Handel

18557385_1912011879065518_6731875284017427958_n

Când a trebuit să îmi aleg cărțile de pe site-ul celor de la Târgul cărții, am avut o misiune tare grea. Pentru că am putut alege din varietatea de titluri și de stiluri diferite, am profitat din plin. Titlul acesta mi-a atras atenția de prima dată și nu am stat pe gânduri absolut deloc atunci când am adăugat-o în coș.

”Să mori din dragoste” nu este o carte de dragoste așa cum v-ați aștepta. Este o carte polițistă în care vedetă este Guido Brunetti, un inspector de poliție. Guido era căsătorit cu Paula, avea doi copii și se pare că atrăgea spre el necazurile. Îi plăcea să își tachineze superiorul și construise o rețea de simpatii și antipatii în cadrul comisariatului.

Deși soției lui îi plăcea mai mult să citească decât să asculte muzică clasică, îl însoțește într-o seară la operă unde marea Flavia Petrelli înterpreta rolul feminin din Tosca. Flavia înjunghia un om pe scenă, ca mai apoi să se „sinucida”, fără să știe că în curând moartea își va face loc în viața ei și nu va fi ea călăul ci puntea și factorul declanșator al unor fapte care vor zgudui liniștea Veneției.

Adulată de fani și mereu în centrul atenției, Flavia își joacă frumos rolul în fața fanilor și a blitzurilor aparatelor de fotografiat. Își respecta fanii, dar nu socializa prea mult cu ei. Avea impresia că tot timpul așteptau ceva de la ea. Fusese căsătorită, avea doi copii și un trecut nu prea cuminte. Dar atenția tabloidelor nu se mai răsfrângea asupra ei, așa că putea avea și o viață liniștită după spectacole.

Dar liniștea nu durează prea mult. În cadrul unui spectacol la Sankt Petersburg primește mulți trandafiri galbeni, apoi la Londra se repetă scena și florile sunt și mai multe. Nu le dă prea mare importanță pe moment, dar își aduce aminte că treptat, de-a lungul timpului câteva bunuri personale dispăruseră din cabina ei. În cabina ei se presupune că intra doar machieuza și Marina, femeia care o ajuta să se pregătească. Când găsește cabina plină de vaze cu trandafiri galbeni, Flavia simte că e momentul să acorde mai multă atenție acestui fan care îi invada spațiul.

Locuia în timpul petrecut la Veneția în casa prietenului ei Freddy, cu care avusese cândva o relație. Accesul în clădire era extrem de limitat și totuși în fața ușii apartamentului său o aștepta o vază cu un buchet uriaș de trandafiri galbeni, fără niciun bilet. Acesta este momentul când se simte de-a dreptul înspăimântată și decide să îi povestească lui Guido toate temerile ei.

 

Vigilentul polițist nu numai că intuiește pericolul din spatele acestor gesturi aparent nevinovate, dar face și legătura dintre atacul asupra unei domnișoare, Francesca Santello, care îi atrăsese cu vocea ei atenția Flaviei și fanul insistent.

Dar oare intuia bine polițistul? Mai există și alte piste care să conducă ancheta către agresor? Era  vorba de răzbunare sau de gelozie? Asta descoperiți voi singuri!

 Este prima carte semnată de această autoare pe care o citesc și am rămas plăcut surpinsă de naturalețea, de stilul relaxant și de simplitatea în care alege să își expună povestea. Deși am fost tot timpul curioasă să descopăr cine se ascunde în spatele atacurilor și de ce era vizată Flavia, nu am ”alergat” către deznodământ. M-am bucurat de fiecare pagină, de lectură și de câteva ore de relaxare!

Dacă v-am atras atenția, vă spun că puteți găsi cartea chiar aici și dacă tot ați accesat linkul aruncați o privire pe siteul Târgul cărții pentru că aveți de unde alege!

Mulțumesc Târgul cărții pentru exemplarul oferit!

 

Și dacă e adevărat – Marc Levy ***Opinie personală

18579360_1526868867376064_2126946905_n.jpg

 

MARK LEVY – născut la Paris, în 1961, fiul unui editor de lucrări de artă, se afla în fruntea unui cabinet de arhitectură când a scris acest prim roman ce a suscitat un interes mondial, chiar înainte de apariția sa în Franța, în 2000.
Și dacă e adevărat?…a fost tradus în treizeci și șapte de țări, iar celebrul producător și realizator american Steven Spielberg a cumpărat cu 2 000 000 de dolari dreptul de a-l ecraniza (rolurile principale au revenit lui Reese Winterspoon și Marc Ruffalo).

NUME: ȘI DACĂ E ADEVĂRAT …
NUME ORIGINAL: ET CI S”ETAIT VRAI
AUTOR: MARC LEVY
EDITURA: TREI
TRADUCERE: VASILE ZINCENCO
AN APARIȚIE : 2004

Arthur era arhitect, unul chipeș și ordonat. Avea alături de prietenul lui, Paul , un cabinet de arhitectură care se bucura deja de succes.
Cum rar poți împleti frumos cariera și dragostea, Arthur era singur. Încercase, dar eșuase în relațiile cu femeile.

Fusese crescut la Carmel  de mama lui. Tatăl plecase din viața lor. Lili, mama sa, îl învățase să prețuiască viața, clipa, frumosul. Tocmai de aceea, era un om bun, un om cald și sensibil, calculat…pe scurt, ginerele perfect pe care l-ar iubi toate soacrele.

Într-o lume atât de bine planificată, în viața și în profesia lui unde totul era exact, la scurt timp după ce se mută cu chirie într-un apartament drăguț, într-o noapte aude un murmur pe melodia care se auzea din boxe, care pare că vine din dulapul lui de la baie.

Era ceva imprevizibil și de necrezut.

Rămâne șocat, atât el cât și tânăra frumoasă care se ascundea acolo. El că o vede acolo, iar ea pentru că el era singurul care o vedea.

”Ce o să-ți spun nu e ușor de înțeles, e imposibil de admis, dar dacă ai vrea să-mi asculți povestea… ”

Lauren- femeia din dulap- zăcea în comă profundă pe patul spitalului în care lucra înainte de accident.

Fusese o tânară internă la neurochirurgie, care dorea cu toată inima să ajungă rezident. Era muncitoare și devotată, iar felul ei de a fi îi adusese simpatia medicului care se ocupa de secție. Ferenstein știa că ea muncea prea mult, dar era mândru de studenta lui.

În tura ei liberă, Lauren decide că locul în care ar putea să își încarce bateriile este Carmel și o pornește într-acolo la bordul vechii ei mașini, Triumph.

Dar, din nefericire, o piesă a mașinii cedează iar ea are un accident. Echipajul sosit la fața locului o recunoaște și face tot posibilul să o mențină în viață. Ceva aparent imposibil se întâmplă, când după ce fusese declarată moartă, inima ei repornește.

Este declarată ca pacient în comă de grad 4, una din care nu reușea nimeni să își revină și i se da un pat numai pentru că în ciuda semnelor de întrebare si a explicațiilor mai puțin medicale, ea respira singură.

Lauren aude totul în jurul ei, o aude pe mama ei și pe medici. Reușește să se desprindă de corpul ei și învață să se descurce în starea actuală: era un spirit. Unul care putea călători cu ajutorul gândului, nu putea apuca lucruri, nu putea mișca obiecte. Dar după atâtea luni de imobilizare avea nevoie de lucruri și locuri familiare.

O vizitează pe mama ei, dar lacrimile femeii o dor prea tare, merge la ocean, apoi se întoarce la ea acasă. Unde …nu numai că vede că locuiește altcineva, dar bărbatul ăsta chipeș este și singurul care o poate vedea.

După ce încearcă în zadar să se convingă pe rând că : fie viseză, fie este o glumă pusă la cale de Paul, Arthur asculta versiunea femeii și o însoțește la spital. O vede acolo întinsă pe pat, dar replica unei asistente care îl vede cu o mână în aer (el o ținea de umeri pe Lauren) îl determină să o creadă.

Însoțit de Lauren la restaurant, plimbări, Arthur este privit ca un nebun sau ca un văduv distrus de pierderea soției mult iubite. Paul nu îl crede, la urma urmei cine ar fi putut? Dar el știe.. și mai știe că începe să se îndrăgostească.

De aceea, când Lauren aude pe doctorul Frenstein vorbind cu mama ei, încercând să o convingă că e timpul pentru eutanasiere, știe că nu poate lăsa asta să se întâmple. Trecuseră multe luni, cei de la spital aveau nevoie de pat, nu exista nici un semn de revenire. Tot ce mai aveau Lauren și Arthur este redus la… 4 zile.

Însă el nu este gata. Pune la cale un plan nebunesc, în care îl implică și pe Paul.                    ” Împrumută” o ambulanță din garajul tatălui vitreg al lui Paul, falsifică documentele cu antetul Spitalului Memorial, unde era Lauren internată, fură doua halate ale unor doctori reali și merg amândoi să transfere pacienta.

De aici, începe nebunia și emoția poveștii. Lauren îl întreba de ce face toate astea. Nici el nu știa.. o iubea, dar mai era și doza aia de ceva nebunie într-o lume prea bine trasată.

Lauren prin prezența ei, îl va ajuta pe Arthur să accepte trecutul și să se întoarcă acasă. Casa în care aflase despre iubire, iertare și despre farmecul vieții.

Deși se scrie și se învârte în jurul unui subiect destul de trist, cartea are și replici amuzante și pline de viață. Un exemplu ce îmi vine acum în minte. Când Paul acceptă că Lauren este o fantomă și îi cere lui Arthur să o roage pe Casper ( aluzie la o fantomă din desenele animate) să plece ca să vorbească un pic singuri. Sau când ”răpesc” corpul ei , iar un intern îî cere ajutorul lui Arthur crezând că este medic, iar acesta ghidat de șușotelile ei din ureche reușește să salveze viața pacientului.

Știți deja că sunt o plângăcioasă, așa că nu am fost altfel nici de data asta. Povestea este minunată, plină de citate grozave și ne îndeamnă la tot pasul să prețuim mai mult fiecare clipă. Ni se dau în fiecare dimineață 86 400 de secunde, în care ne putem bucura pe noi, sau pe alții, în care putem să ne oprim puțin și sa privim dansul norilor, sau observa culorile toamnei, sau putem asculta muzica picaturilor de ploaie, ca acum…

Viața însăși este un miracol, dar se pare că noi uităm asta prea des.

Continuarea poveștii o vom descoperi în romanul: ”Te voi revedea”.

Eu una, abia aștept.

Vă las câteva fraze care mie mi-au rămas în suflet:

”Pentru că tocmai când calculezi , când analizezi argumentele pro și contra, îți trece viața și nu se petrece nimic. ”

” Marea ne poartă privirile, pământul picioarele.”

” Dacă vrei să înțelegi ce înseamnă un an de viață, pune întrebarea unui student care a picat la examenul de sfârșit de an. O lună de viață: vorbește-i despre ea unei mame care a adus pe lume un copil prematur și-l așteaptă să iasă din incubator ca să-și strângă pruncul în brațe teafăr și nevătămat. O săptămână: întreabă-l pe un tată care lucrează într-o mina sau uzină să își hrănească familia…. Viața e magică…”

Acum, reduc la o replică a unui actor român : ”Trăiţi, bă, trăiţi, că de murit nu-i nici o scofală!” ( Adrian Pintea )