Alias Grace – Margaret Atwood, Leda ***Recenzie

Nume: Alias Grace

Autor: Margaret Atwood

Editura: Leda

Număr pagini: 656

Traducere: Nicoleta și Florin Irimia

An apariție: 2013

 

18902862_1540049949391289_1461624053_n

 

Am primit de la Editura Corint / Leda această carte pentru recenzie. O remarcasem pe site și am rămas impresionată de coperta minunată. Apoi am citit descrierea și mi-am dorit tare mult să parcurg și eu cele aproape 700 de pagini. Am fost intrigată și de povestea pe care mi-o promitea și de numărul mare de pagini.

Nu citisem nimic semnat de această autoare și eram tare curioasă să descopăr un alt stil și noi orizonturi. Nu mă așteptam nici să îmi mențină curiozitatea atâta timp și nici să mă țină conectată la această lume. Trebuie să recunosc însă că la început nu mi-a fost pe plac. Nu reușeam să înțeleg modul în care este scrisă, un fel de poveste în poveste, o narațiune continuă, fără linii de dialog și cu mult prea multe detalii. Dar pe parcurs am fost cucerită atât de poveste, cât și de modul în care a fost scrisă. Am aflat puțin câte puțin, exact cât să îmi accentueze și mai mult misterul și suspansul, dar am avut și momente de respiro, cât să pot pune cap la cap toate detaliile și să încerc să dezleg enigma: fusese Grace Marks o criminală sau doar victima unor împrejurări ciudate? 

  

” Dar dincolo de acest aspect, spune reverendul Verringer, suntem prinși între posibilitatea de a avea o femeie nevinovată despre care mulți cred că e vinovată și posibilitatea vinovăției aceleiași femei, pe cae unii o cred inocentă.” 

 

Din postfața autoarei aflăm că deși Alias Grace este o operă de ficțiune chiar dacă se bazează pe o poveste reală. Canada anilor 1840 a fost zuduită de o dublă crimă comisă de Grace Marks și James McDermott. Relațiile intime, violența, abuzul, detaliile oribile dar și versiunile celor doi inculpați au ținut mult timp prima pagină a ziarelor epocii respective. Dacă McDermott a fost condamnat la moarte, Grace a fost condamnată la închisoare pe viață. Totuși… rămâne întrebarea: fusese Grace o criminală sau o victimă?

Romanul debutează cu Grace Marks în închisoare. Fusese reținută și condamnată. Primea pedeapsa conform legii pe timp de zi, dar una morală pe timp de noapte. Avea coșmaruri și căpătase o frică teribilă de doctori datorită relelor tratamente cărora fusese supusă în încercarea de a-i înțelege pornirile ucigașe. Grace fusese doar o copilă de 16 ani când primise sentința. Cumva toată această experiență o maturizase, asta dacă mai era nevoie, dar nu toți erau capabili să înțeleagă traumele din viața sa. Grace era o fată frumoasă, avea ochii albaștri încărcați de tristețe și de umbre. Era tratată diferit de fiecare persoană pe care o întâlnise și ajunsese să se simtă întocmai unui animal expus la circ,  sau la expoziție.

Ziarele scriau continuu despre ea, oamenii îi puneau în cârcă acuze noi și fapte care îi distrugeau și mai mult demnitatea și așa terfelită. Însă existau oameni care erau gata să lupte pentru a îi demonstra nevinovăția. Datorită comportamentului său exemplar și cumpătat, Grace primise permisiunea de a lucra în casa guvernatorului. Era pusă la tot felul de treburi, dar femeile din casa aceea aveau încredere în ea și în capacitatea ei de a munci. După ce într-o zi Grace este victima unui atac de panică la vederea unui medic, se mizează tot mai mult pe nebunia ei și este adus un alt doctor, Simon Jordan, care credea că o poată determina pe tânăra cu nervii zdruncinați să își acceseze amintirile din acea perioadă nefastă.

Simon Jordan visa la o clinică privată în care să ofere serviciile sale celor ce aveau nervii afectați. Era fascinat de tot ce avea legătură cu neurologia și cu capacitățile mentale ale oamenilor. Era convins că totul pornea din creier și că într-un fel se putea descoperi din timp subiectul care urma să aibă tulburări comportamentale sau de judecată.

 

Așa începe călătoria spre aflarea adevărului…

Grace începe să povestească în fiecare zi cu lux de amănunte întreaga ei viață de dinainte de crimă, iar doctorul consemnează treptat toate întâlnirile lor. Încercând să forțeze un pic lucrurile, doctorul aduce de fiecare dată câte o legumă, de obicei rădăcinoase pentru a da naștere ideii de mormânt, de îngropare; crezând astfel că va putea să o ajute pe Grace să își amintească… Tânăra știa ce i se întâmplase înainte, stia toate etapele maturizării sale precoce, dar nu era capabilă să refacă orele din acea zi care i-a condamnat întreaga existență ulterioară.

Fusese o copilă săracă, rămasă orfană de mamă la vârsta de 13 ani și forțată să muncească pentru tatăl care iubea băutura mai mult decât pe copiii săi. De la 13 la 16 ani lucrase în câteva case obținând mereu recomandări bune și experiență în plus. Era mereu în căutare de ceva mai bun, acel ceva care i-ar fi permis o pereche de încălțări pe măsura ei, un jupon sau o bucată de material.

Ajunsese în casa domnului Kinnear, un domn necăsătorit dar care avea nevoie de o nouă slujitoare pe lângă Nancy Montgomery, cea pe care o avea deja. Grace își dorea să fie fericită și să rămână acolo mult timp, dar nu știa cât este de aproape de ultimele ei zile de libertate și nu știa că nisipul din clepsidra fericirii începuse deja să se scurgă.

De ce s-a ajuns la crimă? Era ea vinovată? Era ucigașă sau complice?

*** Oricât aș încerca nu pot reda întreaga dinamică a celor 700 de pagini. Nu este o carte care abundă în acțiune, dar abundă în detalii. Detalii despre cealaltă parte a baricadei. Citesc mereu cărți în care personajele principale fac parte din spuma societății, dar se ce întâmplă cu cei mai mai puțin privilegiați? Ce sacrificii sunt puși să facă? Ce compromisuri le brăzdează sufletul? Ce fapte le atinge demnitatea?

După cum v-am spus, modul în care este scris acest roman m-a bulversat un pic la început, apoi m-a cucerit pagină cu pagină. Nu este o lectură ușoară, o iubești sau nu, dar este o lectură care te antrenează în cursa pentru aflarea adevărului. Mi-a plăcut tare mult grafica de excepție a acestui roman, dar și faptul că autoarea a inserat la începutul fiecărui capitol fie bucăți din declarațiile originale ale condamnaților, fie fragmente din opere dedicate lor sau din opere care aveau puterea de a sublinia concluziile trase la finalul lecturii.

Aș fi vrut mai multă acțiune, mai mult dialog și personaje puțin mai bine evidențiate. Au fost conturate foarte frumos, dar parcă s-a mizat mult prea mult pe nebunie și pe profilul psihologic defect al fiecăruia. Toate aceste lucruri m-au determinat să îi acord 4 steluțe pe Goodreads.

 

Mulțumesc mult Editurii Corint / Leda pentru exemplarul oferit pentru recenzie! Dacă v-am făcut curioși vă spun că puteți găsi cartea chiar aici și vă sugerez să aruncați o privire pe site pentru că vă veți găsi noutăți și reduceri!

 

12191624_921948034565677_9005455948702566962_n

Absolut tot – Nicola Yoon ***Recenzie

18922740_1918318458434860_8842807453586711798_o.jpg

De cărțile cu și despre adolescenți m-am tot ferit până acum. Nu că nu ar fi bune. Poate doar pentru că am eu vreo preconcepție cum că toate, sau majoritatea, au povești clișeice, povești cu un bad boy și fete bune, fluturași, cămine și holuri de liceu.

Când reușesc să găsesc în descriere ceva care mă intrigă și îmi menține cumva interesul pentru mai multe zile, îi dau totuși o șansă cărții. Fie pentru acest motiv, fie pentru că uneori am nevoie de relaxare sau pur și simplu pentru că mi se face dor de acea etapă a vieții mele. Adolescenții tind să se închidă în lumea lor și trebuie mereu să găsim calea de comunicare potrivită. Ca mamă mă gândesc mereu la adolescența lor și sper să le fiu prietenă și mamă, așa că orice carte cu și despre adolescenți mă învață despre viitorul nostru. Asta nu înseamnă că le voi citi prea des.

De ”Absolut tot” am auzit tot pe grupurile dedicate cărților. Păreri împărțite, ca de obicei. M-am uitat pe câteva recenzii, pe descriere, mai apoi am aflat și de ecranizare. Așa că mi-am dorit să îmi formez o opinie proprie. Mi-a plăcut. Nu a fost wow, dar mi-a plăcut, dacă nu pentru poveste, măcar pentru zecile de întrebări pe care mi le-am tot adresat pe parcursul lecturii.

Cât de mult suntem capabili să facem pentru a-i proteja pe cei dragi? Unde trasăm limita?

Madeline era o tânără de 18 ani. Ai fi zis că este o adolescentă cu probleme normale tipice vârstei sale, asta dacă ai fi văzut doar o fotografie de-a ei. În realitate, Madeline trăia într-un mediu complet steril, unde intrau doar mama ei și asistenta personală care o supraveghea când mama ei era la lucru.

Madeline suferea de o boală de imunitate. Imunodificiență severă combinată (SCID) sau ”boala copilului din bula de plastic”. Madeline Wittier nu lua contact cu nimic străin fără a fi atent sterilizat în prealabil, vidat sau trecut prin camera de presurizare. Toate lucrurile din jurul ei erau albe, până și cărțile ei noi aveau toate coperți albe, cartonate. Toate zilele ei semănau și toate serile erau planificate. Lecțiile pentru școală se desfășurau via Skype, iar mama ei crease între pereții casei lor micuța lume perfectă care nu putea altera sănătatea fiicei ei, a singurei persoane care îi rămăsese.

Fuseseră cândva o famile completă și perfectă. Până când tatăl și fratele mai mare pieriseră într-un accident. Rămăsseră ele două, două femei sensibile și cu puncte slabe în sănătatea lor emoțională.

Viața lui Madeline nu avea nimic imprevizibil. Asta până când în casa de alături se mută o altă familie precum cea pe care o avusese și ea cândva și despre care nu avea prea multe amintiri. Pentru că geamul camerei ei reprezenta poarta către lumea de Afară. Madeline își petrce ore întregi observând familia de alături. Mai ales că îl observă și pe Olli, uin tânăr cam de vârsta ei cu tot cu preocupările normale pentru un adolescent.

Din afară privită familia lui una obișnuită și fericită. Numai că Maddie observă scandalurile provocate de tatăl alcoolic. Se atașează și mai mult de Olli și treptat cei doi tineri comunică mai întâi prin desene pe geam, apoi via email. Se cunosc și mai bine și Maddie își dorește mai mult. El ar fi fost o bucățică din lumea străină pe care voia să o exploreze. Numai că mama ei este destul de strictă, nu ar fi acceptat niciodată.

Carla îi înțelege mai bine nevoile ei, așa că este de acord să le permită celor doi să se întâlnească pe furiș, dar numai după ce promit că nu vor exista atingeri. Nu puteau risca să declanșeze alergia lui Maddie.

Oare secretul lor poate rămâne mult timp păstrat? Ce secrete ies la iveală?

Mi-a plăcut tare mult modul lejer în care este scrisă cartea. Pare scrisă de o adolescentă îndrăgostită, captiva fluturașilor din stomac. Am apreciat de asemenea și desenele copilărești din interiorul cărții, mi-au creat o legătură mult mai strânsă cu eroina cărții. Așa cum v-am spus deja, nu este o carte wow. Nu este o carte care despică firul în patru sau care abordează cine știe ce filozofii și adevăruri existențiale, dar este o carte care se citește ușor și care te lasă surprins de sacrificiile și compromisurile pe care le puteam face din dorința de a proteja și datorită întreărilor pe care tot ți le trezește.

Cum o fi să fii alergic la lume? Să nu te poți bucura de soare, de vânt, de păsări, de zăpadă, de ploaie, de mâncare, de oameni?

Amintiri periculoase – Mary Higgins Clark, Editura Lider ***Recenzie

18814277_1917962381803801_51460677127431700_n

Am înțeles abia acum de ce Mary Higgins Clark este supranumită ”regina suspansului”. Pe tot parcursul cărții am tot avut impresia că se joacă bine cu nervii mei. Cu cât știam mai mult cu atât știam mai puțin. Mi-am făcut scenarii, mi-am pus pardesiul și pălăriuța a la Sherlock Holmes si i-am trecut pe toți sub lupă. Toți aveau mobilul crimei, toți păreau suspecți, dar nu reușeam să îl găsesc pe făptaș. Halal detectiv mai sunt…

”Având o intrigă complexă, desfășurată în permanență la limita dintre realitate și vis, dintre tărâmul conștientului și cel al inconștientului, povestea ne prilejuiește întâlnirea cu personaje excepționale de a căror evoluție depinde dezlegarea misterului mai multor crime adăpostite de umbra trecutului.” 

Peter Carrington era un personaj controversat. De douăzeci și doi de ani atrăsese atenția jurnaliștilor și a Poliției dar nu existau dovezi pentru a fi pus sub acuzare. Peter făcea parte dintr-o familie de afaceriști care învârtea niște sume enorme. Erau oricum sub lupa presei datorită conacului impunător în care locuiau (despre care se știa că fusese dărâmat în Tara Galilor și reconstruit bucată cu bucată în Englewood, păstrându-se chiar și capela secretă din interiorul său).

La un dineu organizat de mama lui vitregă, Elaine, pe domeniul Carrington, Peter fusese ultima persoana care o văzuse  în viață pe Susan Althorp, o tânără de 19 ani. Susan era fiica ambasadorului Althorp. Fata rămăsese la petrecere până la miezul nopții, apoi se întorsese acasă și iși salutase părinții, dar este dată dispărută după ce mama ei constată că fata nu își petrecuse noaptea acasă.

Ancheta îl vizează pe Peter, dar nu sunt adunate suficiente dovezi pentru o condamnare. Câțiva ani mai târziu Peter se căsătorește cu Grace. Timp de 8 ani de zile asistase neputincios la sarcinile pierdute ale soției sale pe fondul alcoolismului. Grace era însărcinată din nou în șapte luni și jumătate când este găsită plutind în piscina casei cu fața în jos. Cu o seara înainte Peter îi smulsese paharul cu vodcă din mână în fața invitaților din casa lor. Bineînțeles că suspiciunile planează din nou asupra lui și viața lui începe să se dărâme treptat.

Kathryn Lansing, Kay, era bibliotecară și făcea orice pentru a-și promova pasiunea. Pentru că organiza o acțiune caritabilă și avea nevoie de o locație spectaculoasă, Kay apelează la Peter Carrington pentru a le pune la dispoziție faimosul conac. Kay avusese 6 ani când vizitase prima oară conacul și căzuse pradă curiozității sale. Intrigată de capela secretă, Kay se furișează în casă pentru a o vizita. Acolo este martorul unei discuții dintre o femeie și un bărbat care se amenințau și șantajau reciproc. Nu spune nimănui nimic pentru a nu fi certată, dar habar nu are că peste 22 de ani scena aceasta va face lumină în cazul anchetelor crimelor care zguduiseră linștea conacului.

Kay se îndrăgostește de Peter și se căsătorește ulterior cu acesta, ba chiar crede și îi susține nevinovăția acestuia chiar și atunci când cadavrul lui Susan este descoperit lângă gardul proprietății lor. Tatăl lui Kay era peisagistul care se ocupase o bună perioadă de grădinile Carrington dar fusese concediat. O lună mai târziu dispare și toată lumea crede că s-a sinucis, însă corpul nu îi fusese niciodată găsit. Kay rămăsese încă de atunci în grija bunicii materne și nu îl iertase în tot acesti timp pentru că o lăsase singură la o vârstă fragedă.

Acum cadavrul tatălui ei fusese descoperit în grădina conacului Carrington și toată ancheta explodează, soldându-se cu arestarea lui Peter. Armata de avocați nu putea lupta cu noianul de dovezi care se tot aduna, și mai ales nu puteau ține piept lui Greco, un detectiv hotărât care voia să pună toate piesele cap la cap pentru a descoperi adevărul.

Peter suferea de somnambulism și în timpul acestor peripeții nocturne se comporta ciudat prin grădina sau prin preajma piscinei. Putea fi el criminalul fără să fi știut?

Cine era ucigașul și cine îi fusese complice? Exista vreo legătură între cele trei morți?

Mi-a plăcut tare mult cartea și pot să vă spun că autoarea a știut să mă țină atentă și conectată la povestea pe care a țesut-o atât de interesant. Toate personajele mi-au trezit suspiciuni la un moment dat și le-aș fi supus pe toatem pe rând, unui detector de minciuni. Mai ales că pe măsură ce înaintam în poveste aflam mult mai multe umbre ale trecutului. În primele pagini am fost alertată de numărul mare de personaje. Mă gândeam că vot fi greu de reținut și eram curioasă să le descopăr rolul în poveste. Vă jur că toți au locul lor iar prezența acestora va face misterul mult mai greu de dezvăluit.

Pe Kay am admirat-o încă de la primele rânduri numai pentru că era bibliotecară, dar mai apoi m-a cucerit prin curajul și devotamentul de care a dat dovadă. Deși a avut la un moment dat unele îndoieli, a crezut mai mult în soțul ei și în dragostea ce i-o purta. Era o luptă grea pe care o purtau împotriva tuturor. Cine va câștiga?

Fusese folosită sau fusese iubită?

Le mulțumesc tare mult celor de la Târgul cărții pentru exemplarul oferit!! Dacă sunteți în căutare de titluri bune la prețuri mici, eu vă invit să aruncați o privire pe site pentru că zilele acestea sunt lichidări de stoc!!

Cartea o puteți găsi chiar aici la un preț super bun!

18920348_1379824292108207_799809973525102118_n

Soția plantatorului de ceai – Dinah Jefferies, editura Nemira ***Recenzie

18893437_1917316591868380_1026479967535806123_n.jpg

Ce mult îmi place când primesc recomandări de cărți care îmi ating sufletul. Zilele trecute chiar doamna Monica Șerban, doamna care a tradus această carte din engleză în română, ne sugera să o citim pentru că este o carte care promite o poveste bună. Ce bine că am ”ascultat” și că nu am lăsat-o prea mult pe rafturi.

Este o carte care te prinde, te atinge, te emoționează, te revoltă, te doare și te face să suferi. Este o carte care te învață despre cum să trăiești sub apăsarea sentimentului de vinovăție și sub presiunea spaimei. Prejudecăți rasiale, bogați și săraci, sclavi și domni puși laolaltă… rezultatul: o carte de păstrat și de recomandat.

Mi-a plăcut tare mult ce am citit pe prima pagină: romane cu dragoste. Da, cu dragoste. Acea tentă de dragoste ce se materializează sub toate și în toate formele. Dragostea – sentimentul care îmbracă atâtea suflete, care dă naștere dorului și dorinței. Aici, în acest roman, dragostea este atât de variată (dragostea pentru oameni, pentru familie, pentru loc, pentru cei dragi, pentru prieteni) încât te face să te simți mai afectat pe măsură ce lucrurile se complică datorită tăcerii și fricii.

Nu aș putea să vă spun punctual despre acțiunea ei pentru că această carte nici nu poate fi trunchiată, nici împărțită și povestită. Ea trebuie să fie citită și simțită. Nu aș putea să redau farmecul locului descris atât de bine de autoare, nici nu aș putea reproduce cu fidelitate toate accentele și cuvintele atent plasate de-a lungul poveștii cu menirea de a te face să vizualizezi cu ochii minții animale exotice, arbuști de ceai cu frunze lucioase, flori colorate, vegetația luxuriantă și perdeaua de ploaie din timpul musonului. Nici nu aș putea să vă fac cumva să înțelegeți toate sentimentele, toate implicațiile tăinuirii trecutului, toate greșelile înfăptuite în numele secretelor atent tăinuite. Ce vă pot spune este că prejudecățile rasiale au existat dintotdeauna și vor exista. Că încă de pe atunci culoarea pielii putea să atragă simpatii sau antipatii, că putea distruge familii și că pe măsură ce nuanța pielii se închidea cu atât erai mai puțin luat în considerare.

Acțiunea este plasată în Ceylon, Sri Lanka de astăzi. Ceylon era un tărâm magnific, fertil, cu vegetație bogată și cu oameni cu veșminte colorate. Ar fi fost unul de poveste, dacă nu ar fi fost împărțit între cei dornici de îmbogățire și cei nevoiți să lucreze pentru a trăi. Nimic greșit, nu? Da, doar că tamilii (indieni) și singalezii erau considerați ca fiind nimic și nu aveau drepturi. Era dureros să vezi că pe pământul lor ajunseseră sclavi biciuiți, îngenunchiați de foame și cu fruntea plecată.

Gwen crescuse în Anglia într-o familie normală. Se îndrăgostise fără margini de Laurence Hoover, un domn mai în vârstă ca ea, și se căsătorise cu acesta în ciuda protestelor tatălui ei. Poate că de vină pentru acest lucru nu era tocmai vârsta ci faptul că Gwen trebuia să se mute în Ceylon, acolo unde era plantația soțului său. Am privit o dată cu ea noua lume colorată care era gata să o adopte. Îi era frică, îi era cald, nu știa limba și nu știa nimic despre obiceiurile locale, dar iubea și era convinsă că va învăța tot ce trebuia.

Pe cât de străină îi era această lume, pe atât de străin îi era și trecutul soțului ei. Era plecat mai toată ziua la fabrica de ceai și uneori avea impresia că privește prin ea și nu la ea. Credea că îl dezamăgește, că nu o iubește, ba chiar că are o relație cu altcineva. Localnicii nu erau gata să o primească cu brațele deschise și nici obiceiurile londoneze nu o ajutau prea mult. Aici nimeni nu îi era prieten.

Pe vasul care o adusese în Ceylon, Gwen îl cunoaște pe Savi Ravasinghe, un pictor singalez. Deși îi arătase bunăvoință, Gwen află că soțul său nu prea îl simpatiza pe Savi, motivele nefiindu-i cunoscute încă. Și curând, după ce participă la o petrecere alături de Savi unde ea se îmbătase cam tare și se trezește a doua zi pe jumătate dezbrăcată și fără amintiri din seara precedentă, chiar ea va ajunge să îl urască pe Savi. Îl bănuia că profitase de ea folosindu-se de starea în care era.

Episodul este uitat cu desăvârșire când Gwen află că va aduce pe lume primul ei copil. Iar când doctorul îi spune că va avea gemeni, lumea ei este inundată de fericire iar toate problemele legate de plantație, îndoielile ei, trec pe un loc secundar.

Dar se pare că fericirea nu este așa ușor de obținut. În noaptea în care îi aduce pe lume pe gemenii săi, Gwen primește cea mai mare lovitură de la viață. Hugh, primul născut, era alb, copia fidelă a tatălui lui. Fetița era mai închisă la culoare iar Gwen este cuprinsă de disperare. Cu ajutorul doicii Navveen, hotărăște să ascundă de toată lumea nașterea fetiței. Se simțea murdară, nu voia să piardă dragostea soțului său, a părinților săi și căminul pe care îl iubea atât.

Momentul în care a decis să ducă fata în sat și să o dea spre creștere altcuiva a fost momentul când am simțit că mă sufoc și am avut nevoie de pauză. A fost un pasaj tulburător, un pasaj intens la care nu poți asista tacit. Acesta este momentul când toate spaimele ei se declanșează și momentul în care va simți că trecutul și secretul ei teribil o vor însoți întotdeauna. Și soțul ei avusese secrete față de ea: moartea primei lui soții, a copilului pe care îl avuseseră împreună, dar parcă niciunul nu egala taina ei care o măcina constant.

La un moment dat am avut impresia că Gwen este o păpușă de cârpe de care toți trag în toate părțile. Verity, sora lui Laurence, nu o simpatiza. Administratorul plantației o evita continuu după ce încercase să ajute culegătorii de ceai, Laurence era disperat să o vadă mereu nervoasă, Fran – verișoara ei și singura prietenă- o abandonase treptat, și secretele care amenințau să iasă la lumină. A trecut treptat prin crize de personalitate, prin boală și abandon, dar trebuia să lupte pentru Hugh și pentru Liyoni, fetița ei care fusese vitregită de dragostea de mamă.

Sunt multe lucruri care se întâmplă, sunt multe detalii de descoperit iar secretele se pare că se întind mult prea adânc. Este o carte pe care o citești cu inima, cu sufletul, implicat total și cu pumnii strânși. Am vrut să intru în carte și să dau puțin curaj personajelor pentru a le face capabile să recunoască adevărul. Jumătățile de cuvinte, prejudecățile rasiale, conflictele familiale și cele etnice nu îți permit să lași cartea din mână.

Va reuși să țină ascuns secretul ei? Sau consecințele păstrării lui vor fi mai puternice ca un muson?

Pe Gwen am iubit-o la început pentru curajul si devotamentul ei. Apoi mi-a fost mai greu să îi înțeleg decizia și tăcerea, frica și reținerea.  Mai târziu am încercat să mă pun în locul ei. A fost la fel  de greu să o înțeleg, mai ales știind cât de mult lupta să protejeze angajații plantatiei, dar am ajuns într-un punct în care am considerat că a plătit un preț destul de mare pentru greșeala ei. Aș fi vrut să aibă mai mult curaj, mai multă încredere și să fi crezut mai mult în dragostea sotului ei. 

Eu am citit mereu cu mare drag cărțile cu și despre plantații, despre obiceiuri locale, despre băștinași și despre colțurile îndepărtate ale lumii unde eu nu pot ajunge altfel. Cu ”Soția plantatorului de ceai” veți călători, veți suferi și veți fi martorii lucrurilor care contează cu adevărat! Este un roman fermecător, încărcat de sentimente ce acoperă o paletă largă: teamă, spaimă, revoltă, dragoste, prietenie, empatie, compromis, toate unite de motivațiile complexe ale personajelor. O frescă a vieții…

Cărți noi de la Grupul Editorial Corint

18870828_1540069526055998_1942792575_n

Care este metoda perfectă de a începe weekendul? Să primești cărți!!! Da!! După ce desfaci coletul de parcă vrei să dobori recordul mondial la despachetat, te bucuri și te minunezi de fiecare copertă, mai răsfoiești cărțile încă o dată, mai citești de două ori descrierea și mai apoi trebuie să le mulțumești celor de la Grupul Editorial Corint pentru promptitudine și pentru faptul că nu mă lasă să fierb în suc propriu prea mult timp! 

De fiecare dată este tare greu să aleg trei titluri din toată varietatea de cărți de pe site. Dacă data trecută am ales fantasy, de data asta am ales să merg pe dragoste (una dintre ele păstrează totuși un touch de fantasy) și pe o carte plină de suspans, inspirată dintr-un fapt real. Cei trei autori sunt toți autori noi pentru mine și sunt nerăbdătoare să le descopăr stilurile și poveștile. 

1. Alias Grace – Margaret Atwood  

18902862_1540049949391289_1461624053_n

Descriere: Inspirat dintr-un fapt real – dublul asasinat, de o violență fără seamăn, care a cutremurat Canada anului 1843-, romanul captivant scris de Atwood investighează destinul uneia dintre cele mai enigmatice și faimoase femei din secolul al XIX-lea. Acuzată de o crimă abominabilă, comisă numai la șaisprezece ani, Grace Marks este absolvită de pedeapsa capitală și condamnată la închisoare pe viață.

Dar este de fapt Grace vinovată sau nevinovată? Amnezică sau doar vicleană? A fost Grace diavolul în haine femeiești, o femeie fatală, adevărata ucigașă, sau, dimpotrivă, doar victima neajutorată a unui violent complice?

Traducere: Nicoleta și Florin Irimia

Abia aștept să descopăr această poveste!! 

2. Cascada șoaptelor – Elizabeth Langston 

18835327_1540057006057250_1381147743_n

Descriere:  În timp ce se antrenează pentru o cursă de mountain bike, Mark Lewis, elev în ultimul an de liceu, vede o fată misterioasă, îmbrăcată în niște haine ciudate, stând în picioare în spatele unei cascade în pădurea din Raleigh, un oraș din Carolina de Nord. Când fata face o remarcă despre mașinăria ciudată pe care merge el, Mark se gândește că nu e în regulă ceva cu ea. Iar când Susanna pretinde că este o servitoare- ucenică din anul 1796, băiatul e aproape sigur că e nebună. Și totuși vrea să afle mai multe despre ea. 

Mark începe o relație ”la distanță” cu Susanna prin bariera strălucitoare  – și capricioasă- a Cascadei Șoaptelor. Curios să afle cât mai multe despre perioada în care trăiește ea și despre perioada în care trăiește ea și despre viața ei plină de violență, Mark se apucă de cercetări istorice – dar cunoașterea poate fi periculoasă. Curând, el trebuie să facă o alegere dificilă- să riște să schimbe istoria sau să o condamne pe fata iubită la o viață de chin. 

Traducere: Carmen Ion 

Descrierea m-a atras din prima clipă! Trebuie să o trec pe lista de urgențe! 🙂 

3. Uniți pe vecie – Taylor Jenkins Reid 

18871179_1540057919390492_1829814902_n.jpg

Descriere: Elsie Porter este o fată obișnuită de douăzeci și ceva de ani, și totuși ceea ce i se întâmplă este departe de a fi ceva obișnuit. Într-o zi ploioasă de 1 ianuarie, se duce să cumpere o pizza și acolo îl cunoaște pe fermecătorul Ben Ross. Chimia dintre ei e fulgerătoare. Ben nu poate aștepta douăzeci și patru de ore ca să o sune  și în câteva săptămâni cei doi sunt îndrăgostiți lulea. Iar în mai, Elsie și Ben pleacă în Las Vegas și se căsătoresc.

După doar nouă zile, Ben, aflat pe bicicletă, este lovit de un camion și moare. Elsie aude ambulanța din apartament, dar, până să coboare, Ben a fost deja dus la spital. Acolo, Elsie trebuie să o înfrunte pe Susan, soacra pe care nu o văzuse niciodată și care nu știe de existența ei. 

Împletind povestea de dragoste a lui Elsie și Ben cu procesul de vindecare a lui Susan și Elsie, Uniți pe vecie ne amintește că există mai multe căi de a găsi fericirea. 

Traducere: Carmen Ion 

Deși pare o carte tristă, mie îmi stârnește curiozitatea. Pare diferită și sunt curioasă să văd ce mai pot învăța. 

Cărțile lunii Mai 😍

Luna Mai a fost destul de capricioasă. Cam la fel a fost și lista mea de lectură. Am citit cărți pe care care mi le doream de mai mult timp, apariții mai noi sau pur și simplu am ales în functie de starea mea. 

Luna asta îmi este tare greu să aleg Cartea lunii pentru că am citit cărți foarte bune, din punctul meu de vedere. 

1. Lumina dintre oceane – o carte de nota 10. 😍😍😍

2. Când înflorește liliacul – război, destine și femei puternice. Mi-a atins sufletul! 😍

3. O viață perfectă – Danielle Steel  

4. Îndrăgostită nebunește – umor, dragoste, trecut și buna dispoziție 😍

5. Și dacă aș mai trăi o dată – o lecție despre decizii și puterea lor 

6. Roma. Pasiuni întunecate – Pasiune, dragoste și povești fermecătoare.  😍

7. Coroana de spini și stele – o poveste incredibilă despre un destin rupt și un păpușar fără inimă. 

8. Vina – un roman ce reflectă perfect traumele vinei! 

9. Întoarcerea – un fantasy diferit, o poveste frumoasa si personaje spumoase. 

10. Trei coroane întunecate – daca in primele 50 de pagini am crezut ca voi abandona, pe ultimele le-am devorat. 

11. Doamna de la miezul nopții – o poveste incitantă, promițătoare, dar cu unele lacune.  (După părerea mea)

12. Fata din Brooklyn – cel mai bun roman semnat de Musso! 

13. Mercenarul – un roman polițist care te intriga prin violență și prin modul în care este scris. 

14. Să mori din dragoste – o carte polițistă ce s-a citit usor si care m-a ținut cu sufletul la gură. 

15. Iubire fără mască – un roman plin de pasiune și de dragoste. 

16. Regele furtunilor – Cartea călătoare.  O poveste pe care as fi incadrat-o mai degrabă în colecția Iubiri de poveste. Plină de actiune, multe personaje si adrenalina. 

După cum v-am spus, îmi este tare greu să aleg Cartea lunii Mai. Pentru toate trăirile amestecate, pentru toate emoțiile, pentru acțiune, mod de scriere și dinamica…aleg „Când înflorește liliacul”. 😍
Voi câte cărți ați citit? Care este cartea lunii pentru voi? 

Iubire fără mască – Lorraine Heath, Seria Zurbagiii din Havisham ***Recenzie

18671253_1915406618726044_6549531047137011767_n.jpg

Pe vremea asta frumoasă merge de minune o carte de dragoste. Și dacă este și o iubire de poveste atunci e perfect. După cum știți deja, cărțile romantice sunt pentru mine poarta spre o lume colorată, romantică și către bună dispoziție.

Lorraine Heath este una dintre autoarele cele mai dragi mie. Are povești frumoase, încărcate de pasiune, de romantism și mult umor. Ea și Julie Garwood sunt autoarele pe care le citesc știind că voi rămâne mult timp cu o stare de bine și care reușesc de fiecare dată să mă smulgă din monotonie și din ghearele lecturilor anterioare.

De mult timp nu mai citesc descrierea de pe spate și las totul să se întâmple. Așa sunt sigură că voi fi suprinsă, nu am așteptări, nu emit supoziții…doar citesc și trăiesc acțiunea.

În seria ”Zurbagiii din Havisham”, autoarea ni-i prezintă pe unii dintre cei mai atrăgători derbedei din Londra. Derbedei prin prisma comportamentului, pentru că de altfel ei făceau parte din elita londoneză, purtând sânge ”albastru” în vene. Soarta însă nu le hărăzise numai lauri și roze. Nicholas Lambert devenise duce de Ashebury după moartea prematură a părinților săi într-un accident feroviar.

Fusese încredințat pentru creștere marchizului de Marsden, un om ”nebun” preocupat cu prelungirea doliului după soția lui, prea ocupat să alerge fantomele trecutului. Cei trei orfani, gemenii Greyling și Edward, fii de conte, rămași orfani în urma aceluiași accident nefericit, dar și fiul marchizului de Marsden se luptau zi după zi cu orice obstacol le apărea în cale după voința proprie. Nimeni nu îi chema la masă, nimeni nu îi ajuta la lecții, nimeni nu se ocupa de educația lor.

Spiritul aventuros și fantomele unui trecut deprimant erau singurele lucruri pe care le deținea contele de Ashebury. Era preocupat să plece în tot felul de aventuri, să fotografieze tot ce îl atrăgea, să trăiască permanent pentru tot ce îi făcea plăcere. Nu locuia în casa părinților săi, nu se putuse ierta pentru că în acea zi fatidică și urâtă le strigase că și-ar dori să nu-i mai vadă niciodată.

Pe cât de priceput era la femei și la aventuri, pe atât de nepriceput era în evidențele cifrelor de afaceri. De curând aflase că era nevoit să strângă băierile pungii și că nu i se mai permiteau prea multe aventuri pe viitor.

Minerva Dodger este una dintre eroinele mele preferate. Zeița Minerva era renumită si celebrată la romani mai ales datorită atribuțiilor ei războinice. La fel de războinică, de hotărâtă și de atipică este și Minerva din romanul de față. Minerva crescuse educată de părinții săi să își exprime mereu părerile proprii, să lupte pentru cuvânt, să lupte pentru drepturile ei și să nu leșine la prima remarcă răutăcioasă sau la prima atingere a unui domn. Făcea afaceri și calcule matematice, ba chiar avea un cuvânt de spus în deciziile bărbaților din familia ei. 

Minerva știa ce voia și știa cine este. Era conștientă de faptul că rămăsese fată bătrână (după standardele vremii), că nu era prea drăguță și că nu va deveni vreodată soție, asta dacă nu cumva se gândea serios să accepte vreo ofertă de căsătorie de la vânătorii de zestre. Dar acest tip de bărbați ea îl detesta, atât de mult încât și scrisese o carte despre ”Cum să te ferești de vânătorii de zestre.”

Să nu credeți că dacă vorbim de Anglia anilor 1850, ne întâlnim numai cu oameni pudici și conservatori. Din contră. În Londra acelor vremuri funcționa un club, Nightingale, care reprezenta accesul spre libertate și desfrâu. Aici putea veni oricine, atâta timp cât era dispus să păstreze secretul. Doamnele purtau măști și niște rochii diafane de mătase și le era liberă trecerea atât celor ce erau în căutare de aventură, cât și celor măritate. Domnii plăteau o mică contribuție și se puteau alege cu nopți lungi încărcate de pasiune și cu cât mai multe cuceriri.

Minerva știa că nu se va căsători, dar voia să guste din plăcerile trupești. Așa că ultima ei șansă era clubul Nightingale. La umbra anonimatului oferit de mască, voia doar o noapte de pasiune cu un bărbat care i-ar fi iubit trupul și nu averea.

Apariția ei, a doamnei în alb, la club nu trece neobservată de Ashebury, și conform standardelor lui, această femeie minunată se putea bucura numai de o noapte alături de el. Oferta era prea bogată și era păcat să nu profite. Minerva îi știa reputația și avea încredere că el se va dovedi amantul perfect pentru planul ei, dar Ashe nu accepta femei neprihănite în patul lui.

Dorința și atracția însă fuseseră mistuitoare așa că era clar nevoie de o a doua întâlnire și întret timp știe că trebuie să facă orice pentru a descoperi adevărată identitate a Lady-ei V., alias Minerva Dodger. Numai că Minerva nu era sigură dacă ea îi putea inspira lui, un zurbagiu afemeiat, ceva…

Mi-a plăcut tare mult modul în care autoarea a ales să le intersecteze drumurile, reușind să le scoată la suprafață firile năvalnice și caracterul puternic. Amândoi erau făcuți pentru pasiune, pentru dragoste și pentru plăcere. Rămâne de văzut cum vor reuși să se întâlnească din nou și cum să mai dărâme din principiile după care se ghidau.

Dacă nu aveți cartea citită încă, eu vă rog să îi dați o șansă. Este o poveste de dragoste inedită, cu personaje puternice, cu pasiune la fiecare rând și cu parcurs dinamic.

Cartea face parte din Colecția ”Iubiri de poveste” apărută la Alma, Editura Litera.