Castelul din nori s-a sfărâmat – Stieg Larsson (#3, seria Millenium), (editura Trei, recenzie)

Ce gol în stomac îți lasă Millenium! Desi știu că mai există și volumul patru și volumul cinci, simt că nu sunt gata să îmi iau la revedere de la magistralul stil de scriere al lui Larsson. Omul ăsta a reușit să aducă în fața noastră o poveste de peste două mii de pagini, una care nu plictisește, care nu se învârte în jurul degetului. Lăsând la o parte anchetele, hackerii, poliția secretă, poveștile din trecut, autorul păstrează o tema principală, ca să spun așa: violența asupra femeilor și bărbații care permit ca acest lucru să se întâmple.

Ce mi-a plăcut în mod deosebit a fost faptul că autorul a folosit un jurnalist și o fată pe care ai fi putut să o diagnostichezi cu sindromul Asperger. Jurnalistul are două arme: penița și mintea sa ascuțită. Fata are o voință de neclintit, curaj, memorie fotografică și pasiunea sa pentru calculatoare și programe. Trilogia lui Larsson este cea mai mișto moștenire pe care o putea lăsa un autor unui gen literar. Nu am citit toți autorii nordici, mai am de recuperat, nu știu dacă el a repus pe harta literaturii noir-ul nordic, știu doar că a fost al naibii de talentat și că poveștile astea îți intră la suflet! Personaje remarcabile, de genul celor pe care le ții minte o viață întreagă, poveste fantastic țesută, încrengături, dedesubturi, anchete, secrete și dorințe de răzbunare. Mi-a plăcut este prea puțin spus.

După cum știți deja, asta dacă ați citit celelalte recenzii (Bărbați care urăsc femeile, Fata care s-a jucat cu focul), Lisbeth Salander este personajul meu preferat. Este personajul atipic, nu este perfectă, frumoasă, nu îi face pe alții să întoarcă privirea după ea. Lisbeth este fragilă, slabă, de multe ori trece drept un copil. Dar este deșteaptă, hotărâtă și foarte pricepută în a obține informații. Afurisitul de Kalle Blomkvist este cel care vede dincolo de eticheta de asocială, el știe că Lisbeth este mai mult decât diagnosticul nedrept pe care aceasta îl primise în urmă cu mulți ani.

Deși știu că toată lumea a auzit de Millenium sau a citit Millenium, nu știu cât să spun și cât să nu. Oricum la cât de detaliată este povestea lui Larsson, vă rămân suficiente detalii pentru a fi absolut vrăjiți.

Primul volum este cel pe care îl poți da la o parte, fără ca asta să te afecteze foarte tare. Dar te sfătuiesc să nu o faci, citește-l. Vei descoperi mai multe despre integritatea lui Mikael și vei înțelege mai bine abilitățile lui Lisbeth.

Volumul doi și volumul trei sunt altă poveste. De preferat. citite unul după altul. Finalul de la volumul doi te lasă fără aer și te gândești, gata, până aici i-a fost. Dar Lisbeth se pare că face orice pentru a-și sfida soarta.

Lisbeth este cel mai ghinionist om în viață. S-a născut în familia nepotrivită, iar asta a costat-o mult. Mă tot întrebam pe parcursul lecturii, oare dacă Zala nu ar fi fost în viața ei, Lisbeth ar fi fost tot așa? Dar nu cred că aș fi vrut să văd altă Salander, mie mi-a plăcut teribil de ea.

În volumul trei, măștile cad și piesele care rămăseseră suspendate în aer încep să se așeze la locul lor. Personaje vechi își fac apariția, personaje noi intră în scenă. Larsson știe să jongleze cu ele. Cititorul nu se simte nici amețit, nici suprasaturat de atâtea apariții și informații.

Mikael m-a surprins încă o dată. Devotamentul lui față de Lisbeth este motorul care angrenează o întreagă formațiune pentru salvarea acesteia. Din fericire, Lisbeth are cunoștințe importante în viața virtuală, poate obține cu ajutorul lor informațiile care îi sunt negate în viața reală. Și dacă mi-era teamă că nu va putea accesa internetul din camera ei de spital, a avut grijă Blomkvist de asta.


Nu știu cât de mult înțelegi din ceea ce se întâmplă în afara camerei tale închise, dar în mod destul de ciudat (dat fiind caracterul tău) ai un număr de prostovani credincioși care lucrează pentru tine. Când totul se va termina, voi crea o fundație non-profit pe care am de gând s-o numesc Cavalerii Mesei Țicnite. Singura funcție a acestei fundații va fi o masă festivă anuală, la care să ne distrăm bârfindu-te. (Nu, tu nu ești invitată!)]”

Lisbeth scoate la iveală ceea ce ar putea fi cea mai mare lovitură pentru guvernul suedez. Constituția fusese grav încălcată tocmai de acei care trebuiau să o apere. Poliția secretă conducea totul, dar în cadrul poliției secrete exista Secția. Secția care dicta viețile oamenilor, care nu ținea cont de nimic și care încălca legile după bunul plac. Nici nu am stat să mă întreb dacă există astfel de oameni și în viața reală. Sunt convinsă că sunt multe rotițe pe care noi nu le putem înțelege, că sunt compromisuri și înșelăciuni pentru a-i acoperi pe „mai marii” lumii.

Zalachenko, tatăl lui Lisbeth, este cel mai mare secret al Secției. De existența spionului transfug știau câți oameni și ei făcuseră imposibilul pentru a-l păstra „sub radar”. Existau fire care îl conectau de oamenii care îi nenorociseră viața lui Lisbeth, dar erau greu de descoperit și de legat între ele. Lisbeth poate să dea de urma lor, Mikael este gata să o ajute, Armasnki la fel.

Jocul se anunță a fi unul dur. Lisbeth trebuie să își încalce propriile reguli: după experiența nefastă cu doctorul Teleborian, cel care o încadrase pe Lisbeth ca tănără cu probleme psihice și o obligase să se afle toată viața sub tutelă, după zecile de încercări de a spune polițiștilor adevărul, Lisbeth își jurase că nu va mai vorbi niciodată cu doctori sau cu oameni ai legii. Dar procesul care ar demonstra nevinovăția ei se joacă numai cu cărțile pe masă și este obligată să îi lase să își bage nasul în viața ei.

 Lisbeth Salander își marca spațiul privat ca pe un teritoriu ostil. Întotdeauna el considerase țintele din geaca ei de piele ca pe un mecanism de apărare, asemănător cu țepii ariciului. Era un semnal pentru toți cei din jur. Nu încerca să mă mângâi. O să te doară.

A fost minunat volumul ăsta! Centrat pe Lisbeth, plin de acțiune și secrete, mustind de comploturi cu ramificații în partea coruptă a guvernului suedez…pe scurt, genial! Deși Salander poate trece în ochii unora o victimă, autorul știe să reliefeze exact contrariul. Lisbeth este o femeie puternică,o femeie care luptă cu eticheta falsă pusă de niște oameni conduși de propriile interese și de o societate care judecă tot ce nu înțelege. Doar câțiva reușesc să privească dincolo de stratul dur, de tatuajele și piercingurile de pe corpul ei. Lisbeth își dorește să fie acceptată, integrată în societate și lăsată în pace. Fusese legată timp de aproape un an de zile în cămașă de forță (pe când avea doar 13 ani), cine nu ar fi fost afectat de asta?



– O admir pe Lisbeth Salander. E mai dârză decât mine. Dacă eu aș fi fost pusă în cămașă de forță timp de un an, când aveam 13 ani, probabil că m-aș fi prăbușit total. Ea a întors loviturile cu singura armă pe care o avea. Și anume cu disprețul ei. Ea refuză să vă vorbească.”

Cum am spus, știu că există volumul patru și cinci (chiar am volumul cinci deja, îmi lipsește doar Prizoniera în pânza de păianjen), dar aș fi vrut să văd continuată trilogia asta chiar de Larsson. El are ceva unic în scriitura sa. Atenția pentru detalii este cea care îi asigură succesul. Și Lisbeth. Știți doar că mi-a plăcut foarte tare de ea. Măiestria lui Larsson este indiscutabilă. Te întoarce, te amețește, te poartă pe nu știu câte căi, apoi le strânge pe toate și te lasă uluit. Și cu un nod în stomac. Mai vrei. Nu ești gata să îți iei la revedere.

Mikael rămâne Mikael. Însetat de dreptate, va face orice pentru a publica romanul lui Dog Svenson, roman pe care acesta îl plătise cu viața.

Cartea o puteți găsi pe Libmag. Vă rog să o cumpărați, merită!

Pe Libmag găsiți și alte reduceri aici.

An aparitie: 2009

Autor: Stieg Larsson

Categoria: Carti thriller

Editura: TREI

Nr. pagini: 864

Titlu Original: Luftslottet som sprängdes

Traducator: Elena-Maria Morogan

Reclame

14 gânduri despre ”Castelul din nori s-a sfărâmat – Stieg Larsson (#3, seria Millenium), (editura Trei, recenzie)

  1. Ghirca Maria Gabriela zice:

    Este o recenzie minunată. Am citit toată seria. Următoarele 2 cărți scrise de David Lagercrantz sunt minunate, totuși părerea mea este că există o diferență mare între cei doi scriitori. Poate greșesc. Este o părere personală. Felicitări pentru recenziile foarte diferite care te îndeamnă parcă să citești aceste cărți.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.