O zi de decembrie – Josie Silver (recenzie, Nemira)

Cum vremea părea demnă de o lună de iarnă, nu am stat pe gânduri și i-am dat o șansă romanului „O zi de decembrie”. Eu aș împodobi casa și bradul de la întâi noiembrie, așa că, am sperat că romanul mă va ajuta să îmi temperez nerăbdarea. Tare, tare, tare mult aș fi vrut ca asta să fie o recenzie favorabilă, dar nu va fi. Nu tocmai. Aveam nevoie de o carte drăguță, lejeră. De o poveste care să îmi încălzească sufletul.

Coperta este foarte frumoasă! Aproape că puteam vedea fulgii de zăpadă dansând când mă uitam la ea. Mă îndemna la visare, la povești din alea care îți fac sufletul să se înfioare de atâta dragoste. Îmi imaginam chiar cum protagonista ridică piciorul în timpul sărutului. Legenda spune că este dragoste adevărată atunci când ridici piciorul. Ce să mai? Mă știți cum sunt. Poveștile de dragoste se numără printre preferatele mele. Cu câteva condiții, evident. Să fie veridice, să îmi ofere explicații plauzibile și să simt fiorul iubirii. Nu prea am reușit cu „O zi de decembrie”. Și jur că am stat numai în pătură, doar, doar să simt căldura din ea.

44803240_2211614969105206_6030810596767694848_o

Poate că am citit-o în perioada greșită a anului. Poate că luna decembrie i-ar fi adus un strop de magie în plus, poate că aș fi putut să cred în miracole. Un lung șir de posibilități. Pentru că știu că multe fete vor să o citească, aș vrea să stau departe de detalii. Aș vrea să punctez mai întâi ce mi-a plăcut și ce nu.

Povestea este plină de detalii neinteresante. Se întinde pe zece ani și spune multe fără să spună nimic. Are sens? Nu m-am putut conecta deloc cu personajele. Nu am putut simți prietenia dintre ele, nici relațiile de dragoste nu au fost mai poleite. Deciziile lor sunt prostești, grăbite și înclinația lor către licorile bahice m-a deranjat în continuu. Vinul pare prietenul tuturor. După cum am menționat, acțiunile lor nu sunt logice, par trase de păr și forțate. Nu am citit nimic nemaivăzut, nemaiauzit. Am văzut o mulțime de filme cu același scenariu, mai mult sau mai puțin, așa că, subiectul mi s-a părut un pic răsuflat (mai ales finalul).

Dragostea vine când vrea ea. Ne îndrăgostim prostește de oameni mai mult sau mai puțin potriviți. Nu spun că eu nu aș putea să că nu este posibil ca să te îndrăgostești la prima vedere. Dar nu sufiecient de mult încât să te țină zece luni, mai ales că nu mai ai niciun fel de contact cu persoana respectivă.

Laurie locuia alături de Sarah într-un apartament micuț în Londra. Prietenia lor fusese plasată de la început sub vreo stea norocoasă. Fetele se înțeleg perfect, se completează și se susțin întotdeauna. În timp ce Sarah obținuse o carieră care o putea duce cât mai aproape de ceea ce își dorise întotdeauna, Laurie lupta din greu pentru a fi împăcată. Lucra la recepția unui hotel și satisfacția era un termen necunoscut pentru ea.

Într-o seară de decembrie, pe când se întorcea acasă, Laurie vede în stația de autobuz un băiat care citea. Părea absorbit complet de carte, dar își ridică privirea spre ea. Câteva secunde sunt amândoi prinși de magia momentului. Ea nu coboară, el nu urcă și vraja se destramă ca un fum. Laurie îi spune prietenei ei de băiatul din autobuz și încep împreună căutări febrile pentru a-l găsi. Laurie știe că l-ar fi recunoscut dintr-o mie și știe că este băiatul potrivit pentru ea.

După un an de zile, la o petrecere de Crăciun, Sarah vrea să i-l prezinte lui Laurie pe Jack, noul ei iubit. Sarah era îndrăgostită nebunește, se vedea soția lui Jack și mama copiilor lui. Jack nu era nimeni altul decât băiatul din autobuz, dar Laurie nu poate sufla o vorbă despre asta. Nu ar fi fost corect față de Sarah, prietena care îi fusese mereu alături.

Cu cât înflorește relația dintre Sarah și Jack, cu atât devine mai greu pentru Laurie să își țină sentimentele în frâu. Nu l-a întrebat niciodată dacă a recunoscut-o și el, dar nu se poate opri din a se întreba „ce-ar fi fost dacă…”

Spusă din perspectiva lui Laurie și a lui Jack, povestea face salturi temporale și asta a semănat tare mult cu o linie întreruptă pentru mine. Nu am putut simți dragostea dintre Sarah și Jack și nici relația de prietenie aproapte forțată dintre Laurie și băiatul din autobuz. Mi s-a părut că trebuie să cred doar pentru că mi se spune. Nu mi s-a permis să văd mai mult.

După terminarea facultății, drumurile celor două prietene se despart. Sarah rămâne cu Jack la Londra, Laurie pleacă în Tenerife pentru a se gândi la următorii pași pe care îi avea de făcut. Acesta a fost intervalul în care am descoperit un alt fel de Jack. Mi s-a părut arogant, frustrat și destul de misogin. Cuvinte grele? Vă asigur că nu! Nu știu ce naiba au văzut fetele astea la el în afara unei perechi de ochi verzi!

Laurie îl întâlnește pe Oscar, un tânăr bogat, atent și frumos. Oscar este singurul cu care am empatizat, ca să spun așa. Nu în totalitate, să fim înțeleși! Cum Laurie și Sarah fuseseră de nedespărțit, își târăsc partenerii la întâlniri duble, dar este clar că cei doi masculi nu se suportă. Jack îl consideră pe Oscar prea arogant, Oscar pare să sublinieze diferențele dintre ei.

Deși fuseseră împreună patru ani și Sarah avusese grijă de Jack în cea mai neagră perioadă a vieții lui, relația lor se încheie fără surle și trâmbițe. Ea nu mai era fericită lângă el, el era șomer, abătut și mult prea taciturn.

Doar Laurie și Oscar merg înainte cu povestea lor, ba chiar fac planuri de nuntă. Dar este asta ceea ce își doresc cu adevărat? Era o poveste de dragoste care durează pentru totdeauna?

Povestea nu este cea mai rea dintre toate, dar acțiunile personajelor par forțate, evenimentele se precipită fără sens, sunt evocate câteva scene doar de dragul de a fi menționate pentru că nu au nicio relevanță și nicio explicație ulterioară. Nu am înțeles de ce autoarea a ales să întindă povestea pe atâția ani. Prietenia dintre fete mi-a plăcut. Se poate simți legătura lor specială. Stilul de scriere este simpluț și fluid, personajele sunt neglijent alcătuite. Da, finalul este cea mai emoționantă parte, dar, după cum am spus, am mai văzut vreo câteva. Cu un pic mai multă atenție, ar fi ieșit o carte mult mai captivantă! Abia aștept să văd ce impresie vă lasă și vouă!

Cartea o puteți găsi la precomandă pe site-ul editurii Nemira!

Reclame

18 gânduri despre ”O zi de decembrie – Josie Silver (recenzie, Nemira)

  1. Anonim zice:

    Sinceră să fiu… coperta și titlul cărții ma atrag… dar subiectul nu prea. As citi-k doar asa pt ca e de sezon.. dar ma mai gandesc daca sa ii dau o sansa sau nu. Nu-mi plac poveștile astea prea siropoase. O sa caut sa citesc o altă carte pt acest sezon de iarnă. Ai vreo recomandare pentru mine de cărți cu tematică de iarnă?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.