În mintea comisarului – Teodora Matei (recenzie, Tritonic)

Aș spune că mi-era dor de stilul autoarei Teodora Matei, dar nu prea s-ar potrivi. Nu cu sentimentele mele, ci cu stilul abordat de data aceasta. Am făcut cunoștință cu operele dumneai prin intermediul romanului fantasy Stăpânul castelului. Țin minte că am rămas impresionată de fluiditatea poveștii, de subiectul pe care l-am perceput ca fiind unul original sau măcar nemaîntâlnit de mine. 

Am înțeles că a fost provocată să scrie un roman polițist. Eu vreau să îl felicit pe cel care a aruncat mănușa. Nu numai că i se potrivește acest stil, dar știe cum să dozeze suspansul, construiește personaje extrem de simpatice și fluidizează firul narativ în stilul propriu. Pentru că volumul „În mintea comisarului” a fost exact cât o bomboană de ciocolată când eu voiam toată cutia, m-am apucat (să mai spun că am și terminat „Lumânări vii”?) de cel de-al doilea volum pe care îl aveam acasă. Mă felicit pentru decizia asta! Am avut de-a face cu comisarul Anton Iordan care mi-a devenit brusc personaj de suflet. E uman până în măduva oaselor. Reprezintă dreptatea, dar asta nu înseamnă că nu încalcă niscaiva reguli atunci când se poate. 

44423753_2209542275979142_6272836157130670080_n

După cum vă spuneam, citind ambele romane în aceeași seară (și nu, nu se aplică aia cu „copii, să nu faceți asta acasă.”), am putut să îl cunosc mai bine pe comisarul Iordan. În volumul de față, Iordan este vulnerabil, confuz. Prins cu garda lăsată. 

Suferise un accident și părea că amnezia nu se lăsa dusă de lângă el. Amnezia îi strângea mintea întocmai ghipsului care i se încorsetase pe trup. Un autor are frumoasa „misiune” de a aduna cazurile într-un roman polițist, roman care ar fi avut și o notă de ficțiune. Comisarul trebuia să vadă cât își mai aduce aminte și, mai ales, dacă știa să facă diferența între ficțiune și realitate. 

Deși își promisese să citească despre un singur caz pe zi, comisarul nu se poate abține. Se pare că nevoia de adrenalină era mai mare decât anticipase. 

Noi suntem plimbați prin apartamentul unei bătrâne care fusese găsită moartă de nepoata ei. Ceea se părea a fi un caz de sinucidere se transformă într-un caz de crimă cu premeditare. Apoi, facem cunoștință cu un Casanova care își găsește sfârșitul pe canapeaua amantei. Crimă sau moarte naturală? Dragoste sau răzbunare? 

Cum Anton Iordan întâlnise de toate de-a lungul carierei, nu ne putea ocoli un caz de prostituție sau o sechestrare de persoane.

Regretul meu? Toate cazurile „țin” prea puțin. Nu aș zice că poți vizualiza rezolvarea lor de la început, dar abia ai timp să scoți arsenalul pentru anchetă, că te și vezi cu criminalul după gratii. Autoarea știe să își aleagă poveștile, știe să alcătuiască profilul criminalului, dar nu se complică. Nu dezvoltă ideea. Am înțeles că, poate, nici nu este importantă cariera lui în acest volum, că importantă este cunoașterea a modus operandi, a comisarului. Dar, tot aș fi vrut mai mult. 

Mi-a adus aminte un pic de doamna Ojog-Brașoveanu. Note de amuzament, ironie fină, suspans. Nici nu știu când am întors paginile. Recomand iubitorilor genului! Și aștept și alte romane de acest gen!

Romanul a apărut la editura Tritonic și poate fi comandat de aici. 

 

Reclame

19 gânduri despre ”În mintea comisarului – Teodora Matei (recenzie, Tritonic)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.