Ultima oară când ne luăm rămas-bun – Cynthia Hand, (recenzie, Corint)

🍁Ultima oară când ne luăm rămas-bun. Știm oare când e ultima oară? Presimțin? Suntem atenți la semne? Aproape niciodată. Ne purtăm de parcă nu vom ajunge niciodată să ne luăm rămas bun, de parcă tinerețea echivalează întotdeauna cu viața. Uităm că liniile sunt și paralele. Se intersectează pentru puțin timp, lasă urme, creionează amintiri, nasc iubiri și, deodată, se despart. Ne-am comporta diferit dacă am veni pe lume cu o dată a expirării? Poate am iubi mai mult viața și oamenii. Poate am alerga disperați să vedem mai mult, să învățam mai mult sau să iubim mai mult. Nu venim cu data limită înscrisă pe undeva. Trăim fără să știm când va veni termenul scadent și suntem prinși în rutină. Uităm să ridicăm ochii și să ne bucurăm de cei din jurul nostru.

🍁Nu e timp, nu e timp. Și, cu toate astea, îl irosim pe prostii. Apoi, îl cerșim înapoi. Am da tot ce avem pentru o clipă lângă cel pe care l-am pierdut pentru totdeauna. Una singură în care să îl îmbrățișăm, să îl rugăm să ne ierte și să îi spunem că îl iubim. După ce clipa trece, ne așteaptă o veșnicie fără el. Nu chiar o veșnicie la propriu, dar, așa ni se va părea. Lumea va căpăta alte valențe. Timpul va căpăta altă valoare. 

🍁Între timp, ne-am luat rămas-bun și de la doamna Ofelia Al-Gareeb, doamna minunată care a tradus și această carte în stilul dânsei inconfundabil. Ne rămân cărțile traduse. Cuvintele vindecă durerea, acceptarea vine cu timpul, uitarea nu vine niciodată. 

🍁Ultima oară când ne luăm rămas-bun nu este cel mai bun roman pe care l-am citit în ultima vreme, dar este unul dintre cele care mi-au pus viața pe pauză. Cel care mi-a stârnit furtuni în noianul de frunze pe care mi l-am așternut în suflet și gânduri. Este, cu siguranță, un roman care poate naște întrebări și trezi conștiințe amorțite.

 

43426694_2201721426761227_289113030585745408_o

🍁Niciodată nu ești pregătit să îți iei rămas-bun. Nici de la cineva bătrân, nici de la cineva bolnav. Cu atât mai puțin de la cineva care alege să nu mai fie. Mult prea devreme. Îl așteptau multe în viața aceasta, trăise prea puține lucruri, dar suficiente cât să îi destabilizeze fundația și-așa clădită în grabă. Tyler alege să își pună capăt zilelor. Trăise în spatele unui paravan. Era sociabil, glumeț, deschis. Dar, în sufletul său se ducea o luptă. Se simțea gol, pustiit. Mai încercase cândva să își încheie socotelile cu viața, dar pastilele nu își făcuseră efectul. O vreme, toată lumea l-a păzit. El a jurat că nu va mai recurge la un astfel de gest, dar monștii îndoielii își mai ițeau capul în sufletul său. Fusese afectat de decizia tatălui său de a-i părăsi pentru o altă femeie. Nu voia doar firimituri de dragoste de la tatăl lui. Nu dejunuri grăbite sau cine luate prin nu știu ce restaurante. Voia instantanee cu ei doi petrecând timp împreună, timp din ăla pe bune. Nu a știut să își exprime dorințele, a ales calea care i s-a părut cea mai ușoară. Fără să știe cât de grea va fi viața fără el pentru cei ce rămân în urmă. 

🍁Fără să știe că mama lui se va apuca de băutură, în ciuda determinării și ambiției care o definea. Fără să intuiască de câte ori avea să se refugieze în camera lui, să își pună un tricou de-al lui și să doarmă între așternuturile care pierdeau zi de zi mirosul lui. Fără să știe de câte ori s-a agățat mama de mirosul coloniei lui care se încăpățâna să rămână în casă. 

Și tot fără să știe cât de greu îi va fi lui Lex să facă față zilelor fără el și sentimentului de vinovăție care îi căsca găuri în piept și o lăsau fără aer. Nu putea să își aducă aminte de el. Nu știa dacă fusese atentă să înregistreze și altceva decât matematică, prieteni și ceea ce însemna viața ei de adolescentă. Îl visa, dar în visele ei, el murea de fiecare dată. Un sentiment acutizat de pierdere, excelent surprins de autoare. Viața lui Lex însemna științe exacte. Matematica. Lucruri sigure. Teoreme. Apoi, moartea lui Tyler. O necunoscută pe care nicio teoremă din lume nu o putea rezolva. De ce? Din vina cui? Să fie de vină iubita lui de care se despărțise? Să fie de vină altcineva? 

Lex se simte vinovată. Există un mesaj trimis de Tyler înainte ca el să moară. Mesaj care ar fi putut schimba datele problemei. Și mai există o scrisoare. Conținea ea motivul? Sau nu? 

Mi-a plăcut mult, neașteptat de mult acest roman! Deși nu abundă în acțiune, este de o intensitate emoțională copleșitoare! Din nota autoarei, am aflat că este inspirat din viața ei. Deși nu sunt aceleași date, se simte veridicitatea acestui subiect, se simte implicarea și durerea unui om obligat să își un ultim rămas-bun. Vă recomand cartea! 

Romanul a apărut la Editura Corint și poate fi comandat de aici. 

Produs publicat in 2018 de Corint
Data aparitiei: August 2018
Colectia Leda Edge
Format: 130 x200
Tip coperta: Brosata
Numar pagini: 384

 

Reclame

5 gânduri despre ”Ultima oară când ne luăm rămas-bun – Cynthia Hand, (recenzie, Corint)

  1. Mariam Oana zice:

    Felicitări pentru recenzia minunată și tentantă! ❤ Am acest roman pe lista de dorințe deja, iar cele scrise de tine mă conving și mai tare că trebuie să îl am.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s