Ultimul tren spre Istanbul – Ayșe Kulin (recenzie, Nemira)

„Ultimul tren spre Istanbul” este un tren în care m-am urcat cu bucurie și din dorința de a afla mai mult, din dorința de a citi o altă poveste care să îmi zguduie sufletul. Nu mi-a părut rău de această călătorie, dar aș fi vrut să văd mai multe pe parcurs. Nu am vrut o clipă să cobor din el, dar am tot așteptat ca în fiecare haltă să mă aștepte ceva mai mult.

Nu știu dacă aș fi vrut neapărat mai multă tristețe, cărțile care sunt construite pe baza întâmplărilor din Primul și Al Doilea Război Mondial sunt deja plasate sub un cer plumburiu și păstrează toate o notă de tristețe. Aș fi vrut să fi mers mai în adâncul lucrurilor, să fi descoperit mai mult, să fi călătorit mai mult și să pot înțelege și mai multe din ceea ce am citit.42386049_1275246765948352_1564250140292677632_n.jpg

Nu este cea mai bună carte pe care am citit-o, dar mi-a plăcut muzicalitatea ei. Mi-a plăcut faptul că a fost ușoară și mi-a plăcut că  fost scrisă de un cetățean turc. Se vede și se simte patriotismul, mândria ce izvorăște din faptul că Turcia s-a încăpățânat să rămână neutră, a preferat să rămână tărâm sigur și a avut grijă de toți cetățenii săi indiferent de naționalitatea lor. Aveai pașaport turcesc? Mai aveai o șansă. Cineva se putea zbate pentru tine, cine putea să lupte pentru eliberarea ta. Turcia rămânea cu brațele deschise pentru fiii rătăcitori care încercaseră să construiască o altă viață în marile orașe europene. 

Evenimentele care au marcat o întreagă lume le descoperim prin ochii membrilor unei familii care fusese supusă unui război al cutumelor. Selva și Sabiha erau mândria familiei lui Fazil Reșa Pașa. Fetele erau diferite, dar la fel de frumoase și de încăpățânate când venea vorba de obținerea lucrurilor mult dorite. Sabiha era fiica mai mare și credea în tot ceea ce învățase sub acoperișul casei sale. Se îndrăgostise de Macit, un băiat demn și ambițios, și știa că vor îmbătrâni împreună.

Selva are o personalitate mai neîngrădită. Nu credea că o fată trebuie să se căsătorească neapărat cu cel ales de părinți. Ea vedea dincolo de naționalitate, religie sau culoarea pielii. Se îndrăgostește de Rafo și se asigură că traiectoria relației lor nu se va abate de la drumul trasat de ea. Nu era vorba de sfidare sau încăpățânare. Iubea cu tot sufletul și nu vedea dincolo de asta. Rafo era evreu și amestecarea religiilor lor nu era sprijinită de niciuna dintre familii. Selva nu obține binecuvântarea tatălui său, ba mai mult, nu are nici iertarea lui. Asta o împinge departe de Turcia ei iubită. Se stabilește la Paris. Era fericită și se obișnuise să primească foarte rar vești de acasă și, și mai rar, dragoste de la familie.

Cu toate că se căsătorise tot din dragoste, Sabiha nu era fericită. Se simțea tot mai singură cu Macit plecat toată ziua la Ministerul de externe. Cu fiica ei nu se simțea foarte apropiată și față de Selva se simțea vinovată. Greșise și nu avusese timp să își îndrepte greșeala. Războiul izbucnise și asta părea să le îndepărteze și mai mult. 

Sabiha trece pe planul secundar după ce Tarik, un prieten bun al familiei, este detașat în Franța pentru a reprezenta Turcia. Tarik trebuie să aibă grijă de Selva și să o țină în siguranță, dar se trezește în mijlocul unei rețele de ajutorare a turcilor care doreau să revină acasă după ce Franța este invadată de armata nazistă. Nu este ușor, germanii erau vigilenți și mai duri ca granitul, dar speranța este ultimul lucru la care turcii erau dispuși să renunțe. Vor reuși să ia Ultimul tren spre Istanbul?

Cărțile acestea mă uimesc și sunt convinsă că nu vor înceta să o facă. În fața unei amenințări uriașe, ei nu uită să fie solidari, empatici. Se aliază, își forțează limitele și nu își anulează șansele unul altuia chiar dacă este activată lupta pentru supraviețuire. Atât de diferit de ceea ce se întâmplă astăzi. Dacă am fi puși în fața unei astfel de situații (bat tare în lemn!), ce am face noi? Sunt convinsă că ne-am pune piedică și ne-am sprijini pe capul celuilalt pentru a rămâne la suprafață. Nu ne-am alia, nu am împărți proviziile și nu am fi dispuși să riscăm tot ce avem.

După cum am spus, „Ultimul tren spre Istanbul” este o călătorie la fel de linistită precum mișcarea roților de tren, ritmică, dar nu suprinzătoare, nici imprevizibilă. Nu te adoarme, dar te poartă în leagănul ei din Ankara la Paris, apoi la Berlin și Istanbul. Mi-a plăcut povestea chiar dacă aveam așteptări mai mari de la ea. Primim lecția iertării, a dragostei pentru semeni și pentru țară, întâlnim personaje gata de orice sacrificiu și oameni care sunt dispuși să facă compromisuri. Dar nu am găsit nimic din ceea ce îmi promitea descrierea cărții! Povestea de dragoste nu aș fi găsit-o nici dacă o căutam cu lupa, mă așteptam la vreo răsturnare de situație, dar nu a fost să fie. Personajele mi-au rămas cumva necunoscute, incomplet șlefuite. 

Romanul „Ultimul tren spre Istanbul” – Ayșe Kulin a apărut de curând la Editura Nemira și voi îl puteți comanda de aici. Vă aștept să dezbatem împreună cartea!

Despre carte:

”Selva, fiica unui conducator otoman, pleaca la Paris sa inceapa o noua viata cu Rafael, sotul ei, fiul aratos al unui medic evreu. Numai ca Franta e invadata de nazisti.
In timp, cei doi indragostiti aflati in exil descopera ca nimic – nici razboiul, nici politica si nici macar religia – nu poate desface legaturile de familie. Impreuna strabat un continent macinat de conflicte, suspiciuni si violente. In cautarea libertatii, risca tot.

De la Ankara la Paris, Cairo si Berlin, Ultimul tren spre Istanbul este o cuceritoare poveste de dragoste si o lectie despre cum sa-ti urmezi propriul drum.

„Ayse Kulin, una dintre cele mai citite autoare ale Turciei, a scris un roman stralucit folosind metodele romanului istoric. Povestea ei, cuprinzand mai multe fire narative, bogata in personaje, arata o mare abilitate. Te tine cu sufletul la gura pana la sfarsit si merita o ecranizare. Se recomanda calduros!“
Historical Novel Review

An aparitie: 2018

Autor: Ayse Kulin

Colectie: Damen Tango

Editie: Necartonata

Editura: NEMIRA

Nr. pagini: 352

Traducator: Cristina Craciun

Reclame

11 gânduri despre ”Ultimul tren spre Istanbul – Ayșe Kulin (recenzie, Nemira)

  1. Mariam Oana zice:

    Felicitări pentru recenzia minunată, eram curioasă de cartea asta! ❤ Abia aștept să ajung și eu la ea. M-a atras încă de când am auzit de ea, mă bucur că o am acasă și că mi-am ascultat instinctul.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.