vindecare…

Ai spune, mamă, că-s om mare
Ți-aș spune, mamă, că tot doare.
Că doare liniștea, tăcerea
Că-n inimă am doar durerea,
Și lacrimile stau grămadă
Și nu e nimeni să le vadă.
Și nu e nimeni să le știe,
Nici ce a fost sau va să fie.
Și nu esti tu.
Preferi să pleci,
Să taci, să uiți,

Să nu stai, mamă să m-asculți,

Preferi să uiți că m-ai născut,

Și nu-ți dai seama c-am crescut.
Dar am crescut cu aripi frânte,
Cu lacrimi și cu gânduri multe,
Cu sufletul ciuntit de dor,
Și fără prea mult ajutor.
Dar, stii? Din toate-am învățat
Și oamenii m-au vindecat.
Și-au anulat din cicatrici,
Mi-au șters din suflet multe frici
Nu-s cea mai bună, bag de seamă,
Dar astazi sunt la rându-mi mamă,
Învăț, îndrept, alin și cresc
Și ce-i mai important: iubesc.

Reclame

20 de gânduri despre ”vindecare…

  1. Neruna Alexandra zice:

    Draga mea Anca, aceste versuri le-am apreciat și le-am împărtășit cu toți ai mei atunci când le-ai compus. Pentru mine, această poezie este strigătul copilului din noi către un părinte absent, violent, indiferent—și nu suntem puțini cei care ne regăsim în ea. Știu cum poate scrisul să vindece, și mă bucur că ai găsit, la fel ca mine, o metodă prin care să te desparți de emoțiile negative. Te îmbrățișez!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.