Recenzii

Callie & Kayden. Așa cum e scris în stele – Jessica Sorensen (recenzie, Epica)

Callie & Kayden. Așa cum e scris în stele, a fost cartea de care am avut nevoie zilele astea. Și-a îndeplinit rolul cu succes. Nu este cea mai frumoasă carte, nu este cea mai emoționantă poveste pe care am citit-o, dar m-a relaxat și m-a emoționat. 

Povestea lui Callie și Kayden aș putea să o compar cu o adiere de vânt în zilele caniculare. Vrei să simți boarea aceea, o aștepți și te bucuri de ea. Nu durează mult, dar te face fericit. Nu îți aduci aminte de ea peste câteva zile, dar te bucuri de scurta ei prezență. Nu știu cât îmi voi aduce aminte de aceste două personaje, dar mă bucur că le-am citit povestea.31486094_2078414199091951_1625647007026642944_o.jpg

De ce nu mi le voi aminti? Pentru că seamănă foarte mult cu altele. Din dorința de a ajunge la inimile adolescenților și a cititorilor, autorii preiau același tipar. Copii abuzați, adolescenți care trăiesc diferite drame, familii dezbinate. Pe acest tipar brodează mai apoi o poveste care greu mai reușește să rămână unică prin ceva, să aibă acea strălucire pe care o caută cititorul cârcotaș (adicătelea eu). Uneori am nevoie de povești de dragoste. Dar aș vrea să văd și povești din alea care pornesc de la faptul că ea s-a ciocnit de el pe stradă, s-a împiedicat și a vărsat cafeaua pe el la metrou, nu știu…ceva mai normal, mai firesc. Nu spun că nu sunt și astfel de povești, nu am dat eu peste ele până acum. Nu este nevoie să ne ascundem după deget. Sunt adolescenți, oameni care suferă extraordinar de mult pe lumea asta. Pe unii îi salvează dragostea. Pe alții, nimeni. E frumos să redai speranța, să vezi rozul din lume, să porți ochelari cu sclipici. Dar viața nu e mereu așa. Auch! Să nu creadă nimeni că vreau să văd povești triste și sinistre. Înțelegeți voi ideea. 

Din fericire, am putut crea o legătură cu personajele din aceste cărți. Mi-a fost ușor să le pătrund în minte și să le înțeleg gândurile și trăirile. Dramele din viața lor sunt spectrul sub care ei își trăiesc viața zi după zi. Callie devine de nerecunoscut după un incident nefericit și extrem de dureros pentru un copil de doisprezece ani. Fusese abuzată, dar preferase să păstreze tăcerea ani de-a rândul. Nu știa cum să îi spună mamei sale. Nu voia să îi distrugă fericirea și liniștea, dar își anula astfel propria ei liniște sufletească. Introvertirea ei subită este concepută ca fiind o altă etapă din viața de adolescentă. Hainele largi și părul tăiat scurt, anorexia și tăcerea sunt cele care îi asigură eticheta de „ciudată” și biletul către tărâmul nebăgării în seamă. Nu trecea neobservată, colegiul nu era un astfel de loc, dar nimeni nu o voia prin preajmă. 

Kayden este mezinul familiei Owens și este la fel de nefericit ca frații săi mai mari. Fotbalul le permitea să ascundă vânătăile lăsate pe trupurile lor de tatăl  care ar fi trebuit să le fie model. Frații lui plecaseră de acasă fără să privească în urmă, Kayden rămânând sacul de box preferat al domnului Owens. Replici seci, guvernate de celebrul „da, domnule”, de parcă respectul se impune și nu se câștigă, o tăcere mascată de alcool din partea mamei sale și lovituri care lasă urme adânci în sufletul lui – asta e viața lui Kayden. 

Callie îl salvează de la o bătaie cruntă atunci când intervine în mijlocul disputei dintre Owens și Kayden. Nimeni nu avusese curaj să intervină vreodată, nimeni nu făcuse asta pentru el. Nu îi poate mulțumi atunci, dar are ocazia să o facă atunci când o întâlnește pe Callie în campusul aceleiași universități pe care o urma și el. Callie era diferită acum. Avea părul lung și haine mai normale, înflorise datorită prieteniei cu Seth și părea să aibă mai multă încredere în ea. Kayden voia să o cunoască mai bine, dar pentru asta este nevoie să o determine să își deschidă sufletul în fața lui. Dar mai întâi, el trebuie să anihileze monștrii din propriul suflet. Nici el nu știa să lasă lumina să pătrundă în întunericul pe care îl purta înăuntru. 

Mă gândeam deja la un final previzibil, dar autoarea m-a surprins. Auzisem că aceasta este prima carte dintr-o serie și deja mă întrebam ce ar fi putut autoarea să construiască în prelungirea acestui roman. Am înțeles din plin, finalul nu este cel ce care îl anticipam. Este surprinzător și te lasă cu multe incertitudini. 

Callie & Kayden, o poveste pe care o poți citi într-o zi pe plajă sau la un picnic la iarbă verde. Nu te solicită, te relaxează și te trage în mijlocul evenimentelor în ciuda momentelor în care poate să ți se pară clișeică. Este o lectură ușoară, mai ales pentru că are foarte mult dialog, dar are o anumită încărcătură emoțională. Mesajul rămâne același: dragostea poate vindeca. Așa cum e scris în stele. 

Despre carte: 

An aparitie: 2018

Autor: Jessica Sorensen

Categoria: Literatura Universala

Colectie: Epic Love

Dimensiuni: B

Editie: Necartonata

Editura: EPICA

Nr. pagini: 302

Titlu Original: The Coincidence of Callie and Kayden

Traducător: Andra-Elena Agafiței

Poate fi cumpărată de aici: elefant, libris. 

 

Reclame

24 de gânduri despre „Callie & Kayden. Așa cum e scris în stele – Jessica Sorensen (recenzie, Epica)

  1. Felicitări pentru sinceritate și pentru minunata recenzie! ❤ Eu sunt atrasă de această carte ca de un magnet, știu că este o carte cu și despre adolescenți, dar vara îmi place să citesc young adult.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Am și eu cartea, dar nu am avut timp de ea. Oo, crede-mă ca sunt multe cărți în care ei dau întâmplător unul peste celalalt. 😂 Cred ca cititorii le numeau clișee și astfel au apărut cele de genul asta. Felicitări pentru recenzie! Ma tentezi. ❤️

    Apreciat de 1 persoană

  3. Felicitari pentru recenzie. Inca nu am citit cartea si daca pana acum am fost curioasa sa aflu povestea personajelor dupa ce am citit recenzia ta sunt intrigata peste masura si abia astept sa pun mana pe carte si sa o devorez.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s