Recenzii

Murind când vine primăvara – Ralf Rothmann (recenzie)

„O imagine a iadului demnă de Bosch… Oroarea războiului și modul în profund în care afectează oamenii… rareori le vezi discutate mai bine sau cu mai multă forță ca aici.” – Sunday Times

Murind când vine primăvara este cruntă. Mi se pare că acesta este cuvântul care o poate descrie cel mai bine. Cruntă. Taie în suflet și în carne vie. Doare. Ustură. Atârnă greu. Lectura este una care te consumă și care îți rămâne în gând. Război – un cuvânt dur, un pact cu moartea, suferință, cruzime, duritate. Toate cărțile care tratează acest subiect sunt așa prin urmare și este foarte greu să te așezi liniștit și să încerci să scrii despre o astfel de carte. Este morbid să scrii că este o carte frumoasă. Dar așa este. Este o carte care șochează și rupe bucăți din sufletul tău exact așa cum minele au rupt bucăți din ei, cei care au scris despre război cu sânge.

Murind când vine primăvara este o carte a naibii de grea și de dură. La început m-am simțit ca lovită de ceva care mi-a cauzat o mare amețeală și cu greu m-am putut concentra la poveste. Capitolele, ideile sunt delimitate de un spațiu alb, dar eu simțeam că nu mă pot conecta deloc la poveste. Mi se părea că nu simt nimic și că neștiind unde sunt și din a cui perspectivă este scrisă povestea îmi cauza o mare confuzie. Rezultatul? Nu simțeam cartea și eram sigură că voi avea de scris o recenzie negativă.

Clar, nu este o carte pe care să o citești când e soare afară și când primăvara și starea de bine bate la ușă. Ți s-ar părea nedrept totul. Nici nu cred că te-ai conecta prea mult cu romanul. Asta este o carte de citit când plouă, când urlă vântul și când totul e la fel de cenușiu precum coperta.

murind

Am citit mai multe cărți care abordau acest subiect, toate mi-au rămas în suflet și toate m-au îndemnat să caut și mai multe informații despre acest subiect. Am învățat la școală, dar eu vreau să simt, nu să citesc statistică rece, nume și cifre și detalii despre locul confruntărilor. Citind acest roman, am realizat că nu am citit nicio carte care să aibă acțiunea plasată chiar înaintea înfrângerii Germaniei. A fost tulburător să citesc despre oamenii care în vremea gloriei lui Hitler își lăsau mustăcioara să crească (împrumutau, bineînțeles, modelul celebru). Cine ar fi zis că peticul acela pătrat de păr era cel care îți aducea o funcție sau respectul celor din jur? Fanatism. Oameni orbiți de ideile de măreție ale unui om orbit de propriile gânduri.

„S-aduci ceva pe lume – asta-i munca cea mai dură. Să distrugă și să omoare poate orice idiot.”

Am simțit din fiecare rând disperarea armatei germane. Își doreau victoria și nu conta cu ce sacrificii era obținută. Rănile care altădată i-ar fi trimis înapoi în patrie pe soldați, de data asta erau oblojite în grabă, asta dacă aveau noroc, și erau trimiși înapoi pe front. Tunari orbi, infanteriști schilozi, răni care supurau și copii care ar fi trebuit să stea acasă și să asigure viitorul unei țări care îl anulase pe al altora. Mlădițele tinere fuseseră aruncate drept carne de tun în linia întâi. Campaniile de pregătire care ar fi trebuit să dureze trei luni erau concentrate numai în trei săptămâni. Nu era timp de studiu și antrenament, era timp pentru moarte și jertfe umane. Unii nici nu realizau că au ajuns pe front, nu aveau timp să simtă moartea.

Singurele momente de senin mi le-am adunat din scrisorile care circulau între ”acasă” și front. Cuvinte simple care mascau nesiguranța, teama și hrăneau speranțele celor de acasă. Un rând scris de mâna celui plecat însemna încă o zi sau o perioadă câștigată. Bucăți de viață furate tunurilor și obuzelor. Speranța care răzbătea prin zgomotul și vibrațiile care nelinișteau sufletul și pământul. O lume sfârtecată, copii cu un viitor amputat și nesigur. Cruntă? Oare am folosit termenul potrivit?

Deși nucleul este războiul, lumina din acest roman ni-i aduce în prim plan pe doi juni care lucrau la o fermă de vaci. Ziua se concentrau pe ceea ce aveau de făcut și seara și-o petreceau făcându-le ochi dulci fetelor pe care le plăceau. Nimic nelalocul lui pentru niște tineri de 17 ani. Numai că amenințarea războiului se întindea mai rău ca o plagă și toate astea vor deveni istorie.

Walter era îndrăgostit. Asta nu îl împiedica să nu se achite cu brio de toate îndatoririle sale de la ferma de vaci. Walter era serios, atent și știa că vârsta îl salvase de ororile războiului. Nu știa de disperarea armatei germane și nu știa că sub pretextul unui butoi cu bere oferit de autorități se ascundea de fapt un discurs motivațional despre curaj și loialitate și o listă pe care o semnau toți și conform căreia erau trimiși pe front.

„Ăsta-i războiul unor cinici care nu cred în absolut nimic decât în dreptul celui mai tare. Când de fapt sun mărunți și nevolnici, doar i-am văzut pe câmpul de luptă. Bruftuluiesc în jos, se gudură în sus, și măcelăresc femei și copii.”

Fiete era un tânăr jovial care printre aburii alcoolului arunca săgeți ascuțite către cei care transformaseră în ceva greșit patriotismul și lealitatea. Fiete era prea direct pentru binele lui și Walter știa că, mai devreme sau mai târziu, asta va ajunge să coste foarte mult.

Au fost trimiși pe front și Fiete nu avusese norocul lui Walter. El luptase în primele rânduri, Walter conducea o mașină din convoi. Walter se ocupa de aprovizionare și de comisioane. Era riscant, dar era o graniță fină între el și împușcăturile de pe front. Amenințările directe veneau din cer, fix din locul spre care își ridicau ochii și cereau încheierea acestui război prea lung și prea sângeros.

„Nu te duce niciodată ca voluntar, așa spunea bunicul mereu – în război și la cinema cele mai bune locuri sunt în spate. În față, imaginea oscilează prea tare.”

Foarte greu de urmărit toate acele etape, maturizarea aceea semnată cu sânge și bucăți de trup și suflet. Vor avea noroc? Vor reuși să rămână în viață? Și dacă da, cu ce preț? Războiul întotdeauna își cere plata mult de la încheierea lui.

Le mulțumesc mult celor de la librăria Libmag pentru acest exemplar! Voi puteți cumpăra cartea direct de pe site-ul lor la un preț bun!

Despre carte:

Descriere
Editura: ART
Colectia: Musai
Anul: 2017
Colectia: Musai
Anul: 2017
Limba: Romana
Numar volume: 1
Numar pagini: 276
Traducator: Alexandru Al. Sahighian
Reclame

15 gânduri despre „Murind când vine primăvara – Ralf Rothmann (recenzie)

  1. Sunt tare curioasa in privinta acestei carti. Imi plac si mie cartile despre razboi, chiar daca suna aiurea sa spun asta. Exact cum ai spus si tu, desi am invatat la scoala despre razboi, parca e altfel cand citesti carti despre subiect. Foarte tentanta recenzia ta, trec si eu cartea pe lista.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s