Recenzii

Cum să oprești timpul – Matt Haig (recenzie)

Nu am întrebat o sută de români și nu știu câți dintre noi și-ar dori să poată opri timpul în loc, dar pariez că asta ar fi super puterea pe care ar invoca-o mulți oameni. Cum să oprești timpul este cartea pe care am așteptat-o cu nerăbdare și pentru care am avut nevoie de timp pentru a o asimila. Mi-am dorit să simt din nou emoția pentru condiția umană și atenția către cei mai mici pori ai sufletului, lucruri pe care le regăsim din plin în scriitura lui Haig, mi-a fost dor să mă trec prin sita pe care el o țese cu măiestrie. La aproape douăzeci și patru de ore de la încheierea lecturii tot nu știu ce să vă spun. Mi-a plăcut pe alocuri, am adorat-o și am urât-o în egală măsură la câteva pagini mai încolo. Un lucru e sigur, furtună a stârnit în sufletul meu. 

Mare iubitoare de romane cu vampiri m-am întrebat, și asta nu de puține ori, ce aș face eu dacă aș trăi mai mult ca oamenii din jurul meu. Nu să fiu nemuritoare, dar ce ar fi dacă aș ajunge și eu la o aniversările unor vârste matusalemice? Am citit în Biblie că oamenii trăiau mult mai mult înainte și, inevitabil, mă întrebam cum, de ce și ce ar fi dacă? Bineînțeles că optimista din mine și-a ițit căpșorul roz la suprafață. Aș citi mai mult, aș dormi mai mult, aș călători mai mult, aș avea timp mai mult pentru a observa nimicurile care îmi condimentează viața, aș iubi mai mult.

20180306_172511.jpg

Cum să oprești timpul – Matt Haig O lecție despre durere și pierderi

Da, dar vă întrebați câte pierderi încap într-o asemenea viață? Câte lacrimi? Câte amintiri aș putea înghesui într-o carcasă așa micuță? Cine aș mai fi eu? Aș fi capabilă să îmi păstrez identitatea pe măsură ce lucrurile devin cameleonice în jurul meu? Cum să oprești timpul mi-a ridicat la fileu toate aceste întrebări. Mi-a adus aminte de toate clipele în care mi-am dorit să pot opri timpul pentru a putea îmbrățișa încă cinci secunde o persoană, de momentele în care aș fi stat o veșnicie în brațele celui pe care îl iubesc și de orele în care am dorit să am o formulă magică pentru a îmi păstra copiii mici din dorința de a-i feri de probleme. 

Cum să oprești timpul este romanul pe care m-am grăbit să îl devorez din două motive, ambele la fel de importante pentru mine. Matt Haig mă cucerise deja cu romanul Umanii, roman care mi-a citit în suflet și care mi s-a cuibărit în inimă, așa că nu aveam cum să îl las să mă aștepte. Monica Șerban, omul minunat care s-a ocupat de traducerea acestui volum. Cel care se ocupă de partea de traducere este secundul căpitanului vasului, dacă pot spune așa. O traducere bună este ca o rescriere a unei cărți, din punctul meu de vedere. Traducerea este cea care face diferența între un succes și un eșec de zile mari. Monica, nota zece cu tot cu coroniță! Nu ai ruinat nimic din farmecul lui Haig, ai reușit să îi păstrezi esența și mi-ai redat fidel emoția pe care el o ascunde întotdeauna în spatele cuvintelor. 

Cum să oprești timpul – Matt Haig O lecție despre dragoste și acceptare

Cum să oprești timpul – Matt Haig nu îți oferă vreun remediu minune pentru a câștiga ore sau zile. Nu este formula magică pentru vreo loterie a vieții. Din câte știu, nu se joacă niciuna. Cei întorși din morți, cei care își revin din comă, au venit cu o grămadă de detalii și de presupuneri legate de viața de dincolo, dar niciunul nu a spus vreodată că s-ar juca vreo ruleta rusească sau vreo loterie a zilelor pe la una din porțile ce ne străjuiesc trecerea. Cum să oprești timpul este lupta unui suflet chinuit care s-a pierdut pe sine printre atâtea alte zeci de pierderi și de schimbări de locații. E ca și cum s-ar fi împrăștiat, grăunte cu grăunte, în toate cele patru zări și s-ar fi evaporat treptat. 

Ca să înțelegeți mai bine, vă voi ruga să faceți un exercițiu de imaginație. Închideți ochii și imaginați-vă că un om a trecut prin război, prin lupta cu lepra, a fost contemporan cu Ceaikovski, a asistat la inventarea telefonului, apoi a fost martorul înlocuirii scrisorilor cu emailuri, a duhorii lăsate de tăbăcării și animale cu mirosul noxelor și poluarea pe toate planurile. Prima reacție? Nu are cum. Nimeni nu trăiește 439 de ani. Nu e o greșeală. Thomas avea 439 de ani. 

„Sunt bătrân. E primul lucru pe care trebuie să ți-l spun. Primul lucru pe care, cel mai probabil, nu-l vei crede. Dacă m-ai vedea, ai crede pesemne că am în jur de patruzeci de ani, dar te-ai înșela profund.” 

Thomas ar fi trebuit să fie un copil normal, cu o copilărie absolut normală, ar fi primit dragoste de la părinții săi și și-ar fi desfășurat conform anilor 1500, căci cam pe-atunci se născuse el. Numai că pe la vârsta de treisprezece ani a încetat să mai îmbătrânească. Avea optsprezece ani, dar arăta ca un copil de treisprezece ani. Dacă s-ar fi născut în zilele noastre, poate ar fi primit un diagnostic curat și ar fi fost trimis și analizat în nu știu ce laborator. Născut în epoca aceea, Thomas a fost privit ca Satana sau ca un fiu de vrăjitoare. A fost obligat să își lase în urmă locurile natale, oricum mama lui murise, și forțat să se alăture celor ca el. Nu era singurul „ciudat”. 

Era un albatros. Așa se numeau cei ca el și cota lui de îmbătrânire era de 15 la 1. Nu putea sta prea mult timp într-un loc, ar fi atras atenția asupra lui. Regula societății care îl cooptase în sânul ei era „regula de opt simplă”, așa am denumit-o eu. Opt ani putea să stea într-un loc, opt ani ar fi fost în siguranță. Apoi trebuia să se mute și să adopte o altă identitate. Avea privilegiul de a-și putea alege o identitate, o locație sau o profesie. S-ar fi bucurat de ce ar fi primit de la viața asta prea lungă, dar șirul pierderilor era uriaș. Durerile de cap pricinuite de numărul prea mare de amintiri și de oameni care se perindaseră prin viața lui erau chinuitoare și își pierduse busola propriei identități.

Romanul este un slalom printre toate viețile lui Thomas. Îi vom fi martori în lunga lui călătorie, vom fi cu el când se va îndrăgosti de Rose, personaj pe care eu l-am îndrăgit de la prima vedere, și îi vom simți groaza din suflet atunci când nu își găsește fiica. Intuiți măcar? Da, a avut o fiică. Una care i-a moștenit boala și care, confuză și revoltată, hălăduia prin lume și se ascundea de el. Thomas știa că viața asta avea o lungă serie de dezavantaje și îi datora suport, măcar în amintirea ființei minunate care fusese Rose. 

V-am spus că am și urât cartea. Da. Am avut momente când mi s-a părut că am preluat confuzia lui Thomas și când nu mai știam să cern amintirile lui. Momente în care aș fi vrut mai multe detalii sau mai mult accent pe tot ceea ce îl făcuse ceea ce era astăzi. Aș fi vrut să simt mai bine loviturile care îl transformaseră într-un om temător și aș fi vrut să văd la el mai multă siguranță, mai multă încredere. Trăise vreo cinci vieți, la urma urmei. 

Dacă mă întrebați ce i-a mai lipsit cărții, aș spune că detaliile despre viața lui cu Rose. Am înțeles că își dorea să meargă mai departe în cursa asta datorită amintirii lui Rose și promisiunii făcute mamei lui, dar aș fi vrut să simt mai mult dragostea din viața lui pentru că mi s-a părut că s-a văzut numai partea negativă a „bolii” sale. 

Una peste alta, este o lectură care subliniază importanța trăirii momentului. Eu așa am simțit. Ne dorim mereu mai mult timp, dar ajungem să îl risipim fără sens. Ar trebui să oprim timpul astăzi sau măcar să îl facem să conteze. Este o carte care transmite emoții și care are câte un mesaj ascuns pe oriunde. Nu unul în sticlă, unul aflat în spatele cuvintelor cheie: timp, pierdere, încredere. Pe restul le descoperiți voi. 

Le mulțumesc mult prietenilor de la Editura Nemira pentru acest roman. Îi felicit pentru titlurile pe care le aleg și ni le oferă. Cartea o găsiți aici, eu v-o recomand cu mult drag! Dacă tot sunteți pe site, aruncați o privire la reduceri și la Umanii. Să nu spuneți că nu v-am atenționat!

 

Despre carte: 

An apariție: 2018, februarie 

Număr pagini: 368

Titlu original: How to stop time

Traducere: Monica Șerban 

 

Reclame

22 de gânduri despre „Cum să oprești timpul – Matt Haig (recenzie)

  1. Ce dragi imi sunt scrierile tale!
    In alta ordine de idei, abia astept sa o citesc pentru ca si pe mine „Umanii” m-a cucerit. Cartea e pe drum, dar acum ca ti-am citit recenzia sunt si mai nerabdatoare. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s