Recenzii

Vegheate de îngeri – Michael Phillips (recenzie)

Vă arătam zilele trecute minunățiile pe care le-am primit de la Editura Casa Cărții, editura cu romane creștine. Am rămas impresionată de titlurile pe care le-am primit de la dumnealor și le-am răsfoit pentru momente bune. Cărțile acestea nu propovăduiesc numai cuvinte creștine. Să nu faceți ca mine! Să nu aveți teamă că veți da peste cărți care vor expune cuvântul Domnului și cam atât. Veți greși la fel ca mine. Sunt povești remarcabile de viață, povești care reunesc sub bolta cuvintelor personaje demne de ținut minte și de purtat în suflet, personaje de la care puteți învăța la orice pas sau situații cu care v-ați putea confrunta de-a lungul vieții indiferent de locul în care vă aflați. 

20180301_140204.jpg

Romanele de această factură v-ar putea învăța să vă poziționați, să reflectați sau să învățați lecția iertării, a compasiunii. Iertarea este atributul oamenilor puternici, empatia este calitatea care face diferența, bunătatea este modelul după care ar trebui să ne conducem viața. Iată că avem de descoperit oriunde și oricând. 

Vegheate de îngeri – Michael Phillips – primul volum al unei serii minunate

Zilele acestea v-am spus că am avut de traversat o perioadă care ar naște furtună în sufletul fiecărei mame. Boala copilului este Golgota fiecărei mame și este perioada care te destabilizează și te dă peste cap. La sugestia prietenei mele dragi, Adina Frank, am ales o carte cu un titlu extrem de reprezentativ și care a avut rolul de a-mi readuce echilibru în suflet și în inimă. „Vegheate de îngeri” nu numai că mi-a bucurat ziua și mi-a adus în lumină o poveste care pare să fie minunată, dar, care a reușit cumva să mă remonteze. 

Cei care mă cunosc știu deja că am o slăbiciune pentru cărțile cu plantații și oameni de culoare. Îmi e drag să descopăr detalii despre conacele impunătoare, despre perioada ante mergătoare războiului dintre Nord și Sud. Simt o exaltare în suflet când citesc despre cântecele negrilor de pe plantații. Cântecele lor erau mâinile cu care se agățau de cer. Cântecele lor erau singurele vorbe pe care nimeni nu le puteau opri, singurele momente de normalitate, singurele clipe care le atestau condiția umană. 

Vegheate de îngeri, primul volum al seriei Surorile din comitatul Shenandoah, este o poveste înduioșătoare despre umanitate, egalitate, iertare și compasiune. M-a emoționat teribil datorită lecției pe care ne-o predă și datorită faptului că două copile de cincisprezece ani au dărâmat toate barierele legate de culoare, toate prejudecățile construite în jurul ideii de sclav și și-au unit forțele pentru a supraviețui. 

Eram nerăbdătoare să încep acest volum și eram gata să mă transpun în lumea dominată de albi. Voiam să simt vibrația acelor vremuri și am fost plăcut surprinsă să aflu că vom afla povestea din perspectiva unei femei de culoare. Autorul păstrează chiar și forma veche a cuvintelor și folosește construcții demne de oamenii fără prea multă școală. Condiția de negru era foarte aproape de zero, nu valorau prea mult și dacă aveau neșansa să se nască femei, erau privite doar ca o altă sursă de îmbogățire. Femeile erau siluite și aduceau pe lume alți copii sclavi. Așadar, realizați nivelul meu de simpatie pentru Mayme, tânăra de culoare din acest roman. 

Vegheate de îngeri – Michael Phillips  Un roman despre iertare și prejudecăți doborâte

Primele pagini m-au transpus în vremea romanului care m-a marcat cel mai tare: Pe aripile vântului. Parcă retrăiam cumva tot ce am simți atunci, ba chiar scenele evocate în volumul Vegheate de îngeri ajunseseră să se confunde cu cele din romanul atât de cunoscut. Decisă să mă bucur de volumul de față, m-am scuturat de orice îmi aduceam aminte, de personajele acelea puternice pe care le-am păstrat în suflet și mi-am concentrat atenția pe romanul lui Michael Phillips. 

După cum vă spuneam, primele pagini sunt pline de schițe ale vremurilor în care negrii erau simpli sclavi pe plantațiile albilor. Autorul nu aduce prea multe informații despre viața negrilor, nici despre războiul răsunător care au zguduit Nordul și Sudul. La început, am considerat asta un handicap major, dar, pagină după pagină, am realizat că elementul central al acestei serii nu este viața negrilor de dinainte și după sclavie. Elementul central este prietenia dintre cele două femei atât de diferite, lecțiile despre umanitate și supraviețuire pe care și le predau constant și lupta lor pentru a  salva conacul Rosewood dar și dorința de a păstra aparențele și imaginea normalității. 

Katie, fata albă, fusese crescută cu toate privilegiile date de culoarea pielii. O mai ajuta pe mama ei la treburile gospodăriei, dar principalele ei activități erau muzica, plimbările lungi și orele petrecute în compania păpușilor. Când tatăl și frații ei pleacă în Războiul Civil, Katie este afectată foarte puțin de toate schimbările care survin în cadrul familiei. Mama ei era o femeie puternică și toate îndatoririle, obligațiile și datoriile vor apăsa pe umerii ei. În momentul în care totul pare să se așeze și tatăl lui Katie și doi frați se întorc acasă, viața lor va lua o turnură gravă. Sunt atacați de o bandă de soldați rebeli și Katie este singura supraviețuitoare. Mama ei avusese grijă să o trimită în pivnița casei pentru a o salva de flintele bărbaților. Katie avea pe-atunci aproape cincisprezece ani. 

Înainte de a călca plantația de la Rosewood, rebelii făcuseră și alte victime. CU puțin noroc, Mayme, o tânără de culoare, scăpase teafără fizic. Sufletul avea să îi fie afectat pentru totdeauna pentru că Mayme se luptă din răsputeri ca să sape o groapă unde să își îngroape familia ucisă fără drept de apel. Din dorința de a se îndepărta de moarte și liniștea apăsătoare, Mayme merge fără țintă până când ajunge la moșia Rosewood. Moartea făcuse victime și aici, dar exista o fată mai albă decât o fantomă, cu ochi albaștri triști și goi. Katie ieșise din ascunzătoare și dădea piept cu atrocitățile care îi decimaseră familia. 

Un conac cu ferestre sparte, animale care își cereau drepturile, o teamă continuă și o cămară plină de provizii care aveau să le asigure existența pentru o vreme, asta era tot ce aveau cele două copile. Mayme știa că nu putea rămâne aici prea multă vreme, dar trebuie să îi dea o mână de ajutor lui Katie. Fata nu știa nici să facă focul, nici să mulgă vacile și, ceea ce era și mai important, era speriată și nu avea rude prea apropiate care să se ocupe de ea. Aparențele trebuiau păstrate și nimeni nu trebuia să afle secretul care le unise. Era asta posibil? 

Cele două fete m-au înduioșat teribil când au făcut schimb de experiențe. Katie o învăța pe Mayme despre Mozart și despre lumea literelor, Mayme o învăța pe tânăra albă tot ceea ce i-ar fi asigurat supraviețuirea. Două copile unite de o tragedie, o poveste care îți dă echilibrul emoțiilor peste cap, un stil simplist de scriere, dar atât de încărcat de trăiri și o serie pe care abia aștept să o pot continua!

Volumul a apărut la editura Casa Cărții și voi îl puteți găsi chiar aici. Vă recomand acest volum dacă sunteți în căutare de povești care să vă zguduie sufletul. 

Despre carte: 

Titlu original: Angels watching over me

An apariție: 2016

Număr pagini: 250

Traducere: Mihaela Tocuț

Reclame

14 gânduri despre „Vegheate de îngeri – Michael Phillips (recenzie)

  1. Minunată recenzie, transpui emoția pură prin cuvântul scris! ❤ Eu am văzut cartea aceasta la tine, mi-a plăcut foarte tare coperta. Acum, citind despre subiect, sunt sigură că o vreau și eu. E pe lista de dorințe.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s