Fata dinainte – J.P. Delaney (recenzie)

26942726_1759468777449404_1947795273_n

”Surprinzător, uimitor și, mai ales, ingenios – un roman de suspans psihologic desăvârșit.” – Lee Child 

Am acest roman de ceva timp în bibliotecă. Mi l-am dorit mult, dar nu știu de ce îl tot evitam. Iustina de la Momente în viață este ”vinovata” de serviciu. M-a tot ispitit ieri cu el și eu l-am luat cu gândul că doar îl voi răsfoi. Cine a mai putut lăsa cartea din mână după primele pagini? Eu nu am reușit deloc. Am stat cu romanul după mine și în momentele în care nu am citit (puține), am stat cu gândul la tot ce se întâmpla acolo. 

” 1. Vă rog să faceți o listă cu toate bunurile pe care le considerați esențiale pentru dumneavoastră.”

Cartea demontează toate ideile pe care le ai despre perfecțiune și siguranță. Am crezut întotdeauna că persoanele perfecte sunt oameni de apreciat. Cartea mi-a demonstrat că nu. Că perfecționiștii devin obsedați de control, că tind să manipuleze și să întindă tentaculele lor lipicioase către cei din jur. Perfecționiștii nu acceptă un alt mod, alt stil de viață decât cel pe care l-au construit și dau impresia că sunt inumani, că nu acceptă nici măcar emoțiile sau trăirile spontane. Edward este un personaj de genul acesta. Controlul lui merge până aproape de manie și obsesie. Construise o casă perfectă, o casa unde toate muchiile erau dure, reci, ascuțite, întocmai ca și firea lui. În această casă nu erau acceptate pernuțele colorate, revistele, cărțile, covorașele sau lucrurile expuse pe comode, hainele nu trebuia aruncate pe jos. Toată aparatura era ascunsă în pereți și toate spațiile erau deschise, fluide. Nu existau uși în interior, ci nișe perfect concepute pentru electrocasnice sau dulapuri. 

Casa era situată în One Folgate Street și era oferită spre închiriere. Deținătorul ei era un ilustru arhitect pe nume Edward și el se ocupa personal de acceptarea chiriașilor. Nu oricine putea să intre în casa lui. Pe deasupra, potențialii chiriași aveau de completat niște formulare și trebuiau să respecte o mulțime de reguli. Casa era minunată, chiria extrem de mică, dar condițiile impuse erau stricte. Părea că spațiul acela devenea stăpânul tău. Casa era protejată și condusă cu ajutorul unui program modern. Aveai nevoie de o brățară cu un cod pentru a intra în casă, luminile se ajustau automat, geamurile erau asemeni oglinzilor, se închideau la culoare odată cu lăsarea serii, ”Menajera”, o aplicație pentru laptop, îți învăța pe de rost programul și preferințele și primeai periodic o evaluare. Dacă refuzai să răspunzi pe loc, Menajera sista toate funcțiile casei până la înregistrarea răspunsurilor. 

Edward era un tip extrem de inteligent, dar fix genul de om care mie îmi dă fiori. Făcea totul cu repetiție. Viața lui era un lanț alcătuit de zale identice. Un anume tipar de femeie era acceptat ca și chiriaș al casei, avea anumite obiceiuri, ba chair folosea și aceleași replici. 

Eu aș fi fugit de o astfel de casă. M-aș simți prizonieră, sau cobai într-un joc video. M-am gândit de câteva ori la chiriașe și simțeam cum mă strâng pereții și cum îmi sufla cineva în casă. Edward este personajul care mi-a stârnit teama pe tot parcursul lecturii. 

Vă întrebați ca și mine cine ar fi nebunul care acceptă să locuiască în această casă? Oamenii vulnerabili. Oamenii care se ascund de ceva. De suferință, de frică sau de oameni. 

Planul narativ este împărțit în două părți: atunci și acum. ”Atunci” ne face cunoștință cu Emma, ”acum” ne vorbește despre Jane. Autorul jonglează cu ”atunci” și ”acum” și țese cu măiestria unui păianjen o plasă perfectă și lipicioasă, una în care nu mai știi cine este victimă și agresor, una în care nu mai știi în cine poți avea încredere. Nimic nu este ceea ce pare. Alternarea aceasta a sporit suspansul și misterul și m-a obligat să întorc pagină după pagină în încercarea de a afla adevărul. Eram aproape? Fusesem cât de cât aproape de adevăr sau privisem tot timpul în direcția greșită? 

Emma era victima unei spargeri de locuințe. Acasă nu mai însemna confort și siguranță. Acasă devenise un loc întinat de cei care intraseră în noaptea aceea peste ea, îi furaseră liniștea și bunurile. Nu își dorea să mai stea acolo niciun minut, știa că hoții dezvoltau un sentiment de proprietate asupra imobilului spart și că ar fi putut reveni oricând. 

Casa din One Folgate Street era răspunsul rugăciunilor lor. Ea și iubitul ei, Simon, aveau o viața dezordonată. Casa aceea ar fi fost modul de a reseta vechiul stil de viață și de a se reinventa. Casa îi obliga să respecte regulile și să treacă peste episodul traumatizant din vechiul apartament. Sunt acceptați, doar că prăpastia dintre ei se adâncește zi după zi. 

Jane închiriază casa din One Folgate Street la un an după ce fusese lăsată goală. Nu îi era teamă de reguli. Avea nevoie de liniște. Acasă devenise un loc înțesat de amintiri și prea apăsat de ”ce-ar fi fost dacă”. Jane își pierduse fetița. Nu dăduse viață, dăduse moarte. Copilul ei murise în pântece cu trei zile înainte de a fi adusă pe lume printr-un travaliu indus de medici. Inima ei este făcută bucăți, într-un colț o aștepta geamantanul cu hăinuțe roz, pătuțul și căruciorul. Nu putea locui într-o casă în care Isabel nu va mai veni. Acceptă fără să stea pe gânduri regulamentul interior al casei, dar descoperă tragediile ce se ascundeau între acești pereți. Soția și fiul lui Edward muriseră pe vremea când se construia casa, chiar pe șantierul de construcții și Emma, fost chiriașă fusese găsită moartă la baza scărilor. Fusese crimă sau sinucidere? Jane simțea că trebuie să afle adevărul. Era siguranța ei în joc. 

Personajele acestei cărți sunt bizare, construite astfel încât să le crezi sau să nu le mai acorzi încredere. Defecte, vulnerabile, bizare și nesigure. Ești prins ca într-un joc de oglinzi între adevăr și minciună și te simți captiv într-un joc al iluziilor. Mi-a plăcut datorită stilului antrenant în care este scrisă. Personajele mi-au trezit toate interesul, dar preferata mea a fost Jane. Și ea m-a supărat pe alocuri, dar am simțit o oarecare compasiune pentru suferința ei. Este un personaj hotărât și puternic, dar care se mai împiedică și de propriile slăbiciuni. Am admirat ambiția ei și m-a uimit până la final. Finalul este imprevizibil și neașteptat. Vă recomand cu drag cartea, mai ales iubitorilor de suspans.

 

Reclame

37 de gânduri despre ”Fata dinainte – J.P. Delaney (recenzie)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.