Recenzii

Ghici cine moare primul – M.J. Arlidge (recenzie)

26240813_2019909084942463_8777871164763748626_o

Se ia una bucată carte și una bucată persoană care o aștepta de multăăăăă vreme. Se adaugă suspans, un inspector-detectiv, un criminal în serie, crime multiple și scene care îți fac fiecare por al pielii să se înfioare. Rezultatul? Câteva ore de teroare, dar o teroare pe care nu vrei să o lași deoparte, și multe înghițituri de apă. Am citit cartea cu un pahar de apă lângă mine. Mai o scenă plină de adrenalină și suspans, mai două guri de apă.

Eu sunt o mare fană a romanelor thriller. Simt că îmi condimentează viața și le caut de fiecare dată când am nevoie de o resuscitare a existenței mele umile. Merge dragostea ca unsă, merg romanele din care am ce să învăț, dar atât de bine îmi pică un thriller după o perioadă petrecută în compania altor cărți!

Nu am citit suficiente cărți din acest gen și nici nu pot spune că sunt vreun maestru deghizat și înarmat cu vreo lupă miraculoasă, așa că încă pot spune că sunt surprinsă de aceste cărți și că am dificultăți în găsirea criminalului. Mi-ar plăcea să fac parte din vreo echipă și să pun cap la cap pistele pentru a elucida vreo anchetă, dar de la birou, să fim înțeleși! Curajul mi se termină la citirea unei cărți, darămite la vreo muncă de teren…brrrr, nici nu vreau să mă gândesc.

Cartea de față, primul volum din seria dedicată polițistei Helen Grace, a fost o izbitură în plex. Mi-a plăcut, m-a înfricoșat, mi-a stârnit curiozitatea, m-a speriat teribil, m-a îngrețoșat, dar nu am putut să o abandonez. Am rămas uluită de scenariul construit de Arlidge și de dedesubturile pe care care le ascunde.

Ceea ce se anunțase a fi povestea a doi ostatici devine mai târziu un periplu prin culisele unor crime multiple. Mă gândeam că trebuie să fie multă nebunie, multă acțiune pentru cazul anunțat în descrierea cărții, fără să știu că totul se va termina cu un șir domino de crime.

Povestea debutează în forță. Eu am înghițit jumătate de pahar de apă.

”Sam doarme. Acum aș putea să-l omor. E întors cu spatele la mine – ar fi foarte simplu. Oare s-ar trezi dacă aș face vreo mișcare? Ar încerca să mă oprească? Ori s-ar bucura, pur și simplu, că se-ncheie coșmarul?” 

Amy și Sam făceau autostopul în momentul în care viața lor se schimbă în mod tragic. Nu aveau de unde să știe că femeia frumoasă, blondă și cu buze pline, se va transforma din ajutor în călău. Drogați și confuzi, Amy și Sam sunt aruncați într-o piscină părăsită de unde le era imposibil să iasă. Nu aveau nicio șansă și când erau aproape de culmile disperării, descoperă un telefon și un pistol. Un singur număr i-a sunat și le-a spus că ei decid cine moare și cine trăiește. Pistolul avea un singur glonț și telefonul era blocat.

Sam este cel care le hotărăște destinul. Se sacrifică pentru Amy, pentru femeia pe care o iubește. De îndată ce Sam este eliminat din peisaj, o scară de frânghie este aruncată în piscina goală și Amy se salvează singură.

Trecuseră câteva zile de când fuseseră prinși și lipsa apei și a hranei lăsaseră urme adânci asupra lui Amy, dar cele mai adânci urme erau în suflet și în mintea zdruncinată a fetei. Era sigură că va fi acuzată de moartea lui Sam și știa că povestea ei părea ireală.

Exact asta este impresia pe care o lasă și polițistei Helen Grace. Deși condiția fizică a lui Amy era grăitoare și locul unde îl găsesc pe Sam evocă prizonieratul lor, lui Helen îi este greu să creadă că cineva juca ruleta rusească, o ruletă rusească fără urme, amprente și dovezi.

Când următoarele persoane dispărute urcă pe lista presupuselor victime ale femeii blonde, Helen Grace știe că are de-a face cu un criminal în serie, un criminal care înfăptuia crimele perfecte. Ce o îndemna să își aleagă victimele? Exista vreun tipar al victimei perfecte? Îi răpea aleatoriu?

Helen Grace este polițista perfectă. Hotărâtă, ambițioasă și fără să își ia liber. Este cea mai tânără polițistă avansată la gradul de inspector-detectiv, dar rămâne un mister, o carapace greu de străpuns pentru colegii din poliție. Era singură, singură cu motoreta ei și cu traumele pe care le poartă încă din copilărie. Flerul de polițist îi spune că tot ce se întâmplă acum are legătură cu ea, dar nu știe care sunt punțile ce o leagă de victime. Pe cine supărase? Cine dorea să se răzbune?

V-am spus deja că am avut nevoie de curaj, de multe înghițituri de apă și de și mai multe guri de aer extra pentru a suporta toată acțiunea acestui roman. Este un roman bine alcătuit, plin de suspans bine dozat și de teroare în stare pură. Bineînțeles că voi citi și următoarele cărți din serie, Helen Grace încă rămâne un mister pentru mine și sunt curioasă să văd cum va face față noilor sale traume.

Nu am intuit criminalul decât spre sfârși când Helen Grace rezolvase misterul și fusese atentă la indiciile care le scăpaseră colegilor săi. Abia aștept să văd ce mă așteaptă în următoarele volume. M-am aprovizionat cu apă, parol!

Anunțuri

9 gânduri despre „Ghici cine moare primul – M.J. Arlidge (recenzie)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s