Recenzii

Porecla – Jhumpa Lahiri (recenzie)

 

 

26685972_2019217515011620_1480074835451047849_o.jpg

Uneori îți tânjește sufletul după o poveste. Rânduri care să curgă lin, neîntrerupte de dialog, cuvinte pline de esență, povești care acoperă un interval mare de timp, detalii care îți satisfac nevoia de a ști și de a cunoaște. 

Mie îmi plac romanele care îmi poartă pașii prin alte culturi. Nu în asta stă frumusețea cărților? Să călătorești în toată lumea fără a te mișca un centimetru și fără a sta la coadă la casa de bilete? În ultima vreme mă axasem pe cărțile despre cultura asiatică și cea musulmană. Jhumpa Lahiri mi-a dat o altă direcție. M-a luat de mână și m-a purtat în America, dar nu în oricare Americă, ci în cea văzută prin ochii indienilor stabiliți acolo. 

Ești martorul procesului de adaptare și luptei pentru păstrarea identității într-o lume care pare să te înghită cu totul și să te forțeze într-o anume direcție. Nu știam la ce să mă aștept atunci când am deschis cartea. Mă gândeam că voi urmări doar procesul acesta de integrare, de adaptare. Apoi, când am văzut că Ashima nu se putea acomoda cu ritmul nebun impus de americani, am crezut că ne vom întoarce în Calcutta cea plină de culoare, de obiceiuri și de sari-uri colorate. Am renunțat să mai anticipez pașii următori și m-am lăsat pe aripile poveștii…

Ashima și Ashoke Ganguli erau doi tineri de origine bengaleză și dacă i-ai fi privit în interiorul casei lor nu ai fi ghicit că locuiau tare departe de plaiurile natale. Ashima nu îi zicea soțului său pe nume, îi gătea mâncare indiană și îndeplineau aceleași obiceiuri ca în Calcutta. Se căsătoriseră fără să se cunoască și ea îl urmase pe soțul ei în America, aceasta era menirea ei ca soție. Ashoke urma facultatea de inginerie și era convins că avea să reușească orice și-a propus. 

Ashoke trăia fiecare zi ca pe un miracol. În India pe când era un tânăr îndrăgostit de literatură, cărțile i-au salvat viața, la propriu. În timpul unei călătorii, Ashoke este victima unui accidente feroviar. Incidentul îl surprinde citind Mantaua lui Nikolai Gogol. Habar nu avea pe-atunci că o foaie ruptă și mototolită aruncată în direcția echipei de salvatori avea să îl înscrie pe lista supraviețuitorilor. Trăise un miracol. Iar în viața lui din America, la mii de kilometri de locul accidentului, trăia al doilea miracol: nașterea fiului său. 

La indieni exista un obicei în alegerea numelui. Un copil primea un nume bun și un nume de alint. Numele bun era numele cu care va fi prezentat în societate, numele de alint era cel cu care era cunoscut în familie. Ashoke și Ashima așteptau o scrisoare din partea bunicii Ashimei, scrisoare în care era trecut numele bun al copilului. Scrisoarea este rătăcită, bunica are un accident vascular și nimeni nu cunoaște numele ales pentru copil. Obligați de legile americane să aleagă un nume pentru micuțul nou venit pe lume, cei doi se hotărăsc să aleagă un nume de alint, spun ei. Pentru că îl lega multe amintiri de numele autorului Gogol, Ashoke alege acest nume pentru copilul lui. Nu știa atunci câte întâmplări și câtă nesiguranță avea să aducă acest lucru în viața fiului său. 

Treptat, Gogol se desprinde ca personaj central al poveștii și totul se concentrează asupra existenței sale. Crescut într-o țară liberă, Gogol respinge de cele mai multe ori cultura bengaleză și toate obiceiurile părinților săi. Era de-acord pe vremea când era micuț să respecte tot ce spuneau părinții săi, dar viața sa îl obliga să se supună normelor societății adoptive. Îi plăcea să fie considerat un adolescent normal, dar i se părea că numele pe care îl purta îl făcea de râs constant. Cine ar fi luat în seamă un Gogol? 

”…urăște faptul că trebuie să le spună tuturor că Gogol nu înseamnă nimic în indiană. Urăște faptul că numele său este în același timp absurd și obscur, că nu are nici o legătură cu persoana lui, că nu este nici indian, nici american, ci rus.” 

Mica drama a lui Gogol se amplifică în fiecare zi. Se simte singur și neînțeles. Nu înțelege vizitele părinților în Calcutta și nu acceptă încăpățânarea lor de a respecta tradițiile și a se înconjura numai cu familii bengaleze. Ura mesele întinse și zecile de feluri de mâncare, nu înțelegea de ce atunci când aveau musafiri, părinții lor se comportau mai degrabă ca niște servitori decât ca niște gazde. Toate aceste gânduri prind contur în mintea lui Gogol atunci când el o întâlnește pe Maxine. Maxine era tânăra americancă tipică. Avea un stil de viață complet relaxat, savura cupe de vin cu părinții ei după fiecare cină, mergea în vacanțe la căsuța de la marginea lacului și era total independentă. Gogol își neagă în continuare rădăcinile, mai ales prin faptul că își schimbase și numele printr-o decizie judecătorească. Gogol devine Nikhil. Pentru cei străini putea să fie considerat drept un Nikhil, dar pentru cei dragi rămânea tot Gogol. Asta este lupta lui personală, este conflictul pe care îl poartă mocnit în suflet. 

Deși părinții lui și-au urmat drumul în America și au părut că se adaptează acestui stil de viață, Gogol mi-a dat impresia că este într-un proces continuu de căutare a propriei identități, că avea nevoie de confirmări, că nu înțelegea importanța și sensul numelui său. 

Mi-a plăcut faptul că autoarea nu trece totul prin filtrul propriei percepții. Lasă totul liber, lasă căi de comunicare și de racordare cu fiecare personaj. Te îndeamnă astfel să te pui în locul personajelor și să experimentezi statutul de aparținător al unei culturi diferite. 

Gogol va înțelege peste mulți ani și peste multe alegeri greșite mesajul pe care tatăl lui încercase să i-l transmită la aniversarea când i-a dăruit și un exemplar al operei autorului căruia îi purta numele. 

Este o poveste frumoasă despre cultura bengaleză, obiceiuri și despre lupta continuă pentru integrare. Mi-a plăcut tare mult stilul relaxat și aerisit de scriere al autoarei. Deși am apreciat faptul că lipsa dialogului a creat o intimitate, o stare de relaxare, pe alocuri aș fi preferat ceva mai mult dialog, aș fi vrut să fac cunoștință direct cu personajele. Deși am înțeles că numele romanului ne evidenția cumva persoana în jurul căreia se va concentra acțiunea, mi-aș fi dorit mai mult accent pe Ashima, mi s-a părut o femeie remarcabilă, și pe Sonia, sora lui Gogol, care a rămas, cumva, în umbră. 

Una peste alta, este o carte frumoasă, una care evidențiază faptul că aveam un nume predestinat, că rămânem aceiași indiferent de numele pe care ni-l luăm. Procesul conflictual dintre două culturi este un subiect care pe mine mă fascinează pentru că am fost și eu victima rasismului și nu i-am înțeles niciodată rădăcinile. Tindem mereu să tratăm altfel tot ce este diferit și uităm să privim frumusețea din diferență. 

Cartea a apărut la Editura Nemira în cadrul colecției Babel. Dacă sunteți curioși, găsiți cartea chiar aici

Despre carte:

Nume original: The namesake

Data apariției: 11 decembrie 2017

Număr pagini: 384

Traducere: Ioana Novac

Anunțuri

16 gânduri despre „Porecla – Jhumpa Lahiri (recenzie)

  1. Imi place recenzia video,dar parca mai mult imi place sa te citesc.Eu sunt foarte curioasă în privința cărții încă de când a apărut,pentru ca am citit prima carte si mi-a plăcut. Felicitări pentru recenzie si abia astept sa iti citesc si parerea despre cealaltă carte.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Mi-a placut mult cartea si am urmarit si filmul, dar acesta a fost dezamagitor. Poate aveam eu asteptarile prea mari. Dar in film se pune mai mult accent pe Ashima decat pe Gogol, culmea. Filmul se numeste The Namestake (2006). Felicitari pentru recenziile minunate (si cea video si cea scrisa) 💖💖

    Apreciat de 2 persoane

  3. Ti-am urmarit si recenzia video, dar stii ca eu prefer sa citesc. 🙂 Totusi, recenzia ta e minunata, atat video, cat si scrisa. Poate voi prinde si eu curajul sa citesc ceva despre alte culturi, asta chiar m-ar scoate din zona de confort.

    Apreciat de 2 persoane

  4. Felicitări pentru prezentarea absolut minunată! ❤ Și mie îmi place să descopăr noi culturi prin intermediul cărților, anul acesta chiar îmi doresc să adaug noi locuri literare. Încă nu am descoperit nimic scris de această autoare, în ciuda faptului că am 2 romane de-ale sale pe acasă.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Scrie bine tare Jhumpa! „Porecla” e pe lista mea de câțiva ani, iar acum că a fost reeditată abia aștept să pun mâna pe ea. Ți-aș recomanda și „Pământ neîmblânzit”, care e o colecție de povestiri. Pe mine m-au impresionat foarte tare poveștile spuse de Jhumpa. 😉

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s