Recenzii

Inocența păcatului – Marius Albert Neguț Recenzie

25994896_2013203865612985_1992776072942321565_n (1).jpg

 

Există pe lume cărți și … Cărți. Sunt cărți pe care le citești, le lași să îți pătrundă în suflet și sunt Cărți care îți acaparează sufletul cu totul. Acestea sunt cărțile acelea despre care ai spune multe și nu știi de unde să începi, nu știi cum să începi pentru că e ca și cum ți-ai scoate bucăți din suflet și ai aștepta ca ele să vorbească în locul tău.

Marius Albert Neguț este scriitorul despre care ar trebui să vorbim mai des. Despre care ar trebui să auzim mai des. Nu credeam că un om, aparent normal, poate scoate din mizeriile unei societăți infecte trandafiri care să mai și înflorească pe deasupra. Nu credeam că o poveste inspirată de mediul vicios și nociv al ghetourilor bucureștene îmi poate stârni atâtea emoții. Când am văzut că Marius a ales pentru noul să roman tot două planuri narative, trecut-prezent, și că acțiunea este situată tot în anii de dinainte și după revoluție, am zis că ori e curaj … ori e nebunie. Nu e niciuna. Este talent. Să poți să scrii două povești inspirate de aceeași perioadă care a influențat și afectat fără precedent o societate care se afundase cu capul în nisip la fel ca struțul și să nu semene deloc una cu cealaltă … e clar, trebuie să ai talent cu carul. Marius are. Nu știu câte povești cu și despre revoluție știe, nu știu cât este experiență proprie. Știu doar că Marius alege din traista gliei noastre cele mai greu încercate caractere, le învârte mai apoi prin societatea aceea atât de ofertantă și de oarbă și ne redă nouă un roman care ne lasă fără suflare.

După Îngeri rătăciți credeam că autorul nu va putea să construiască alte personaje la fel de puternice. M-am înșelat teribil. Iată-mă parcurgând noul lui roman cu bucurie și tristețe în suflet, revoltată și înfuriată pe o societate în care oamenii inocenți sunt anihilați pe rând de oportuniști, de milițieni, de smecheri de cartier. Furioasă pe o societate plină de oameni superficială și nepăsători. Uneori am dat vina pe îndoctrinarea inoculată de ”tovarăș” și ”savanta de renume mondial”. Dar parcă prea uitau oamenii să fie oameni. Nu că am fi evoluat prea mult. Să revenim la roman…

Când am văzut că romanul începe cu ”Amaliei îi vuiau tâmplele…” am fost extrem de bucuroasă. Presimțeam deja că fata va fi personajul meu preferat. Am primit imediat o lovitură în plex. Amalia locuia într-o garsonieră din care mobila fusese vândută pe bucăți. Ea zăcea pe o saltea veche și murdară, se simțea rău. Amalia era o drogată. Am simțit la un moment dat că începe să încolțească sâmburele acuzării, dar ceva îmi spunea că Amalia ajunsese în punctul ăsta datorită unui lucru mai puternic decât ea.

Amalia rămăsese singură cu tatăl ei după ce mama ei fuge ca o lașă. Amalia fusese un copil normal, urma să intre la liceu în clasa a IX- a, dar acasă locuia alături de un monstru. Tatăl ei o abuza, mama ei nu își crede fata până când nu îl surprinde beat, pe jumătate dezbrăcat alături de Amalia. Ce face mama? Fuge. Pleacă exact ca o lașă și își abandonează copilul monstrului, îi înlesnește acesteia drumul către iadul care îi va cuprinde sufletul pur și nevinovat.

Amalia nu avea cui să spună și era și amenințată cu internarea într-o casă de copii. Văzuse cum era acolo, tatăl ei era paznic de noapte la un astfel de centru. Fetele erau vândute pentru băutură. Copii bătuți de soartă de două ori. Copii condamnați de oameni. Copii distruși de o societate nepăsătoare. Nu așa voia ea să ajungă. Voia să intre la liceu și să o facă mândră pe Buni, singura persoană care îi oferea dragoste adevărată.

La liceu, Amalia are noroc să îl aibă ca diriginte pe Mihai Carp. Mihai era un diriginte exemplar, exact genul de diriginte pe care mi l-aș fi dorit. Mihai îi învăța să nu își îngrădească visele, să îți înalțe aripile, să nu uite de lumina din interior și să nu fie supuși celor care zbierau mai tare. Profesorul Carp era atent la fiecare elev al său, avea un carnețel pe care nota toate observațiile sale cu privire la elevi. Îi fusese imposibil să nu observe inteligența Amaliei dar era contrariat de tristețea din ochii fetei. Era încântat să descopere bunul simț al acesteia dar văzuse că se confunda ușor cu teama de a ieși în evidență, că avea o înclinație către a sta mai mult retrasă. Trebuia să afle ce este cu ea. După ce Amalia prinde curaj și îi spune o părticică din iadul ei, profesorul Carp dispare. Unde plecase singurul om în care ea mai putea avea încredere? De ce o abandonase și el?

Mihai Carp era prototipul omului bun, atât de bun că poate fi luat de prost. Mihai reușise să facă ceva în viața lui. Își cumpărase casa visurilor sale, se căsătorise cu o femeie minunată pe nume Andra, era iubit de elevi și scria poezii, pasiunea lui cea mai mare. Cum ajunge dintr-un profesor respectat un bețiv notoriu? Cum ajunge să doarmă într-o Dacie părăsită cedată din bunăvoința unui vecin? Cum ajunsese în pușcărie?

Îi era greu să se trezească înghesuit în fiecare dimineață și să fie martorul epavei care ajunsese. Cearcăne adânci și riduri, un chip îmbătrânit de băutură și o fantomă a tot ceea ce fusese cândva ilustrul profesor de limba și literatura română. De parcă nu ar fi fost de-ajuns, într-o dimineață se întâlnește cu Amalia. Amalia nu mai era o elevă de liceu, trecuseră anii și peste ea. Doar că ființa inocentă cu ochii ca niște cireșe negre se transformase într-o drogată în ochii căreia vedea doar culoarea hăului în care se afundase. Trecutul îl lovește și știe că acum avea niște explicații de dat. Cum îi afectase decizia lui viața Amaliei? Cum ajunseseră ei în punctul acesta? Și ce e mai important: mai puteau fi salvați?

Marius Albert Neguț își păstrează stilul cameleonic de scriere. Se adaptează fiecărui cadru pe care îl construiește, dă credibilitate fiecărui personaj datorită vocabularului și modului de alcătuire și îmbracă totul în emoție și informație. Aduce laolaltă profesori, milițieni, ghetoiști și țigani. Toți fac parte din aceeași societate și toți au propria poveste. Prețul … îl vor plăti la vremea cuvenită.

Deși este născută dintr-un mediu inferior, cartea este de nivel superior. Deși este alcătuită din lucruri triste, este plină de lucruri frumoase. Deși își zugrăvește personajele în tonuri pesimiste, finalul transmite optimism și speranță. Deși am spus că ”Îngeri rătăciți” este preferata mea, iată-mă cucerită indiscutabil și iremediabil de ”Inocența păcatului”.

”Inocența păcatului” este oda închinată sufletelor condamnate pentru o vină ce nu le aparține. Este imnul care îndeamnă sufletele către vindecare. Este romanul pe care regret că nu l-am citit în 2018. De ce? Ca să o pot numi cartea anului. Așa îi spun doar cartea sufletului meu.

 

Romanul a apărut la Editura Libris și poate fi comandat de aici. Vă spun că merită! Dacă sunteți în căutare de o carte bună, o carte ruptă din poveștile bunilor noștri care au trăit acele vremuri tulburi… atunci aceasta este. Marius, respectul meu!

Reclame

27 de gânduri despre „Inocența păcatului – Marius Albert Neguț Recenzie

  1. Felicitări, draga mea, pentru o recenzie absolut minunată! ❤ Am citit-o cu sufletul la gură și așteptam cu mare interes părerea ta… M-ai convins că trebuie să fac cunoștință cu autorul, așa că zilele trecute am comandat de pe Libris ambele romane ale acestuia și acum, după prezentarea ta, parcă nu mai am răbdare. Vreau să fie mai repede în posesia mea.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s