Recenzie: Am uitat să fim fericiți – Liane Moriarty


24254921_2000349073565131_4727030731113737103_o

La teorie suntem întotdeauna buni. Știm cu toții că bucuria vine din lucrurile mărunte, că fericirea se ascunde mereu în cele mai simple gesturi și cuvinte, dar picăm examenul când vine vorba de practică. Amintirile sunt pilonii noștri de rezistență. Ce am fi fără cele mai frumoase amintiri? Slavă Domnului că există uitarea pentru cele mai puțin plăcute. Nu vi se pare uimitor cum un cuvânt, un loc, un parfum, un gest ne poate trezi o amintire plăcută, ne poate reconstitui legătura cu oamenii speciali din viața noastră?

Din punctul meu de vedere, amintirile sunt cele mai frumoase investiții. Noi avem astăzi tehnologie și putem crea și stoca mult mai multe fotografii și instantanee, dar tot sufletul rămâne cel mai minunat album în care le putem salva.

Dacă ne-am trezi într-o dimineața și am constata că mintea noastră a dat ”delete” ultimilor zece ani din viața noastră? Nu există buton de restaurare, nu există niciun ”undo”. Existăm doar noi și un mare vid în capul nostru. Un loc gol unde ultimii zece ani nu înseamnă nimic. Am fi mândri de ce am ajuns? Am mai lua deciziile astea? Ne-am mai căsători cu aceeași persoană? Am mai avea același loc de muncă? Cum am putea să mai simțim prietenia și dorul dacă nici măcar nu ne reamintim oamenii?

Teoretic, mi-ar plăcea să fac un salt înapoi. Să văd ce părere are Anca de la 20 de ani despre Anca de la 31. Să văd cum m-aș privi acum. Cu neîncredere? Cu dezamăgire? Cu înțelegere? Practic, m-aș simți devastată. Am impresia că fiecare decizie m-a adus exact în acest punct și că dacă aș anula una singură, aș anula tot ceea ce urmează ulterior.

De ce am vorbit despre lucrul acesta? Pentru că exact asta i se întâmplă lui Alice Love. Se afla într-o sală de gimnastică alături de alți oameni când cade și se lovește puternic la cap. Își revine printre gânduri confuze, percepții ciudate și senzația că toți vor să o păcălească. Asistentul medical îi spune că suntem în 2008. Ce mincinos! Alice știe că este anul 1998 și ea este însărcinată cu primul ei copil. Știe perfect tot ce a făcut: s-a îndrăgostit de cel ce va deveni centrul lumii ei: Nick Love. Au cumpărat la primul impuls o casă un picuț cam deteriorată și au numit-o Visul imposibil, apoi au trăit zi după zi reamenajând și zugrăvind căminul lor. Apoi a rămas însărcinată cu primul ei copil, pe care îl numea Sultana (stafidă în textul original). Erau fericiți și abia așteptau să vină pe lume rodul dragostei lor.

Dar, în 2008, Alice cea nouă nu are mai nimic în comun cu Aline din 1998. Alice descoperă că avea trei copii (de nașterea cărora nu își aducea aminte) pe care nici nu și-i aduce aminte, avea alt statut financiar și în curând avea să fie o mamă divorțată. Cum de ea și Nick ajunseseră aici? Unde se terminase dragostea lor? Aveau trei copii, asta nu se presupune că îi va uni mai mult?

Alice se simte neajutorată și captivă într-o viață care nu avea nimic în comun cu tânăra soție îndrăgostită de acum zece ani. Alice cea care zugrăvea la 4o de grade casa, îmbrăcată în salopetă, devenise astăzi femeia care discuta din luna mai despre Crăciun. Existau liste, agende pline cu întâlniri, date precise și tabele cu programul fiecăruia. Devenise total opusă celei care fusese. Se implica activ în tot ce ținea de școală, își dedica viața gimnasticii, hranei sănătoase și programului încărcat al copiilor. Asta nu ar fi fost rău dacă nu ar fi afectat relația ei cu soțul și familia.

Cu Nick se pare că era mereu cu armele pe masă. Are tot timpul niște flashuri de memorie care deși nu îi aduceau nimic concret, o treceau prin anumite stări de la confuzie, groază și tristețe la fericire. Corpul ei se pare că o trădează cel mai mult. Nu știa că avea un computer, dar se pare că mintea ei îi acționa mișcările fără ca ea să realizeze. Declarațiile de dragoste dintre ea și Nick erau astăzi înlocuite de fraze acide și de emailuri pline de răutăți și atacuri verbale. Ce se întâmplase cu ei? Unde se rătăciseră?

Îi fusese el infidel? Sau ea? Avea anumite amintiri legate de o femeie pe nume Gina. Ea era motivul divorțului? Ce legătură avea cu nefericirea ei?

Nici legătura cu familia ei nu scăpase neafectată. Mama ei se schimbase uluitor de mult, ba chiar se căsătorise cu un domn un picuț antipatic. Dansa salsa și se pare că era o bunică pe cinste. Sora ei, Elizabeth fusese sprijinul ei după moartea tatălui lor. Astăzi simțea că a greși pe undeva și se îndepărtaseră. Povestea lui Elizabeth m-a întristat i mai tare. Ironia vieții lor mi s-a părut extrem de binevenită în acest roman. Pe când Alice avea o familie minunată și cam tot ce își putea dori, Elizabeth tânjea după noțiunea de familie împlinită. Alice divorța pentru că uitase să se bucure de ceea ce avea. Elizabeth își dorea cu disperare un copil.

Povestea lui Elizabeth o aflăm din însemnările ei către psihologul la care mergea în urma unui eveniment nefericit. Elizabeth încercase tot ce era omenește posibil pentru a avea un copilaș, dar toți ”astronauții” ei dispăreau în Cosmos. Niciun embrion nu fusese suficient de puternic pentru a rezista. Cumva se îndepărtase de sora ei tot datorită acestui lucru, dar astăzi vedea în privirea lui Alice cea confuză ceva ce nu mai văzuse de ani buni: încredere, dragoste și prietenie.

Să fi fost lovitura la cap un blestem sau un noroc? Cum se va termina totul?

Am putea afirma cu ușurință că Alice a primit o a doua șansă. A putut așeza în balanța ceea ce își dorise să fie și ceea ce ajunsese să fie. Era mulțumită?

A fost un roman pe care l-am citit cu sufletul la gură, întreruptă doar de propriile întrebări. Ce aș fi făcut eu? Cum ar fi fost?

Ca o concluzie generală: chiar am uitat să fim fericiți. Am uitat să ne bucurăm de ce avem și alergăm mereu doar după ce ne lipsește. Număram zilele până la Crăciun, îl trăim posaci fără să ne bucurăm de oameni, de locuri și de clipe, apoi ne plângem că sărbătorile nu mai au farmec. Ridicăm ziduri între noi, zâmbim prea des numai în fotografii și am ajuns fanii declarați ai superficialului. O mânuță caldă pe obraz atunci când dormi, pupicii lipicioși, felicitările colorate stângaci, mesajele cu litere lipsă, aroma cafelei din zori, ora petrecută privind stelele, discuțiile interminabile cu prietenele, ploaia, sănătatea, muzica, dansul, filmele și cărțile bune, mama, frații, soțul și bunicii, o pătură pufoasă, ciocolata caldă, casa, pozele și fluturii multicolori din suflet….cum să nu te bucuri? Cum să nu fii fericit?

Reclame

21 de gânduri despre ”Recenzie: Am uitat să fim fericiți – Liane Moriarty

  1. anasylvi zice:

    O recenzie deosebita, care te face sa vrei sa citesti cartea si sa iti pui sau nu aceste intrebari. Orice ne invata sa apreciem mai mult viata si ceea ce avem, ne ajuta sa ne amintim ce este cu adevarat important si sa darame barierele pe care ni le ridicam pentru ca am fost raniti, toate acestea conteaza.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.