Recenzie: Umanii – Matt Haig

23270124_1987148348218537_279063856110524701_o.jpg

„O explorare minunată a ce înseamnă să iubești și a ce înseamnă să fii om.“ S.J. Watson

 

Jur că asta a fost cea mai frumoasă carte Science-fiction pe care am citit-o vreodată! Este un Science-fiction light, care este reprezentat doar de apariția unui extraterestru care trebuia să îl împiedice pe matematicianul Andrew Martin să facă publică informația despre dezlegarea unei ecuații matematice, ecuație care ar fi demonstrat faptul că noi nu eram singurele ființe din Univers.

Despre asta a trebuit să citesc în aparență. Dar, în profunzimea cărții, dincolo de ironie, de satira cu care a îmbrăcat autorul această structură, eu am simțit că interpretez alături de un „medic” rezultatele unei radiografii la care Umanii au fost supuși.

Am spus mereu că dacă există și alte forme de viață în Univers, noi le-am părea lor tare ciudați. Am evoluat din punct de vedere tehnologic, dar am involuat pe plan moral. Nu ne înțelegem nici noi pe noi; alergăm, alergăm după himere deghizate în case supradimensionate și mașini luxoase, fără să înțelegem distanța pe care ar putea între noi acei pereți. Uităm să ne bucurăm de lucrurile mici, de fericirea aia care, în teorie, se ascunde mereu în cele mai banale lucruri. Tratăm fiecare zi din cele aproape 30.000 (în medie) pe care le avem, ca pe ceva ordinar și ne mințim că avem și mâine timp. Deși ar părea un număr uriaș, unele trec asemeni unei bătăi de aripi de fluture și regretăm. Uneori facem ceva, alteori închidem strâns ochii la noi și la alții și nu permitem să ne afecteze nimic bula de pierdere de vreme în care ne-am izolat.

Cum să spui că te plictisești când viața îți oferă atâtea lucruri de care să te bucuri? Soarele, norii, cerul, muzica, oamenii, dansul, desenul, cărțile, sportul, ieșitul la picnic, copiii și…. dragostea.

Fiind vorba de matematică în carte, mă gândeam că noi nu suntem numere prime. Sau cel puțin putem evita să fim. Numerele prime se împart la 1 și la ele însele. Noi avem posibilitatea să împărțim cui dorim noi clipe din viața noastră, bucăți din sufletul nostru și picături de dragoste, zâmbete și amintiri. Dacă aș putea să fiu orice pe lumea asta, aș alege să nu fiu un număr prim. Nu vreau să fiu atât de rece și de calculată, cu un traseu atât de bine determinat și cu o definiție rece și seacă. Tu ce fel de număr ești? Ce fel de număr vrei să fii?

Am deschis cartea cu oarecare teamă. Când o arătasem celor care îmi urmăresc pagina, toți s-au arătat extrem de încântați de ea. Eu eram din ce în ce mai mai curioasă, dar tot mi-era frică. Mă gândeam că SF-ul nu e tocmai punctul meu forte. Habar nu aveam de cât de aproape de suflet îmi va fi și câte luminițe vor aprinde, fie ele și verzi. 🙂

În primele pagini m-am amuzat teribil privind lumea prin ochii vizitatorului nostru.

”Știam că pământul este o eventualitate reală dintr-un sistem îndepărtat și neinteresant unde nu s-a prea întâmplat mare lucru și unde opțiunile de a călători ale localnicilor era restricționate într-un mod îngrozitor. Auzisem, totodată că umanii erau o formă de viață cu o inteligență, în cel mai bun caz, mediocră și că erau predispuși spre violență, stinghereală sexuală profundă, poezie proastă și mersul pe jos de colo până colo prin orașe.”

Profesorul Andrew Martin rezolvase marea enigmă a matematicii și asta echivala cu faima pe plan mondial și cu vreun milion de dolari. Pentru că asta nu se putea întâmpla, el este răpit de forțele extraterestre și unul de-ai lor intră în corpul profesorului și se reîntoarce pe Pământ pentru a șterge orice urmă a descoperirii și pentru a-i anihila pe cei care știau despre asta.

Se pare că pășește în lumea noastră cu stângul, pentru că vine în viața pământeană cu informații despre profesor, dar cu detalii minime despre haine și stilul nostru de viață. Vă imaginați un profesor universitar gol pușcă umblând prin oraș, intrând în benzinărie și citind Cosmopolitan? Atunci, înțelegeți faza cu piciorul stâng.

Dacă profesorul era capabil să rezolve ecuații atât de grele, nu putea rezolva cea mai simplă ecuație a vieții. El+Isobel(soția sa)+Gulliver(fiul său)= relație dezastruoasă. Cufundat în teoreme, în enigme și necunoscute, Andrew își neglijase complet viața de familie și se pare că noul Andrew dă piept direct cu repercursiunile acestui lucru.

Deși episodul cu plimbarea lui în costumul lui Adam este pus pe seama suprasolicitării, Andrew îl folosește și ca scuza pentru confuzia în care se afunda zi de zi. Nu își aducea aminte de multe lucruri și îi era imposibil să refacă relația cu soția și fiul lui.

”Viața unui uman era înconjurată din toate părțile de beznă. Cum bătu-m-ar Pământul reușeau să facă față acestei situații?”

Deși misiunea lui era simplă și el putea lua legătura cu ai lui, noul Andrew întâlnește untul de arahide și dragostea. Crezuse că îi va fi ușor să îi elimine pe cei care știau de munca profesorului, dar se atașase de Gulliver și o privea altfel pe Isobel, nu i se mai părea atât de ciudată.

Ce m-a impresionat pe mine la el a fost faptul că era capabil să vadă lucrurile pe care noi le pierdusem din vedere. Era surprins de tot ceea ce însemna viața umană, de toate formele pe care le putea îmbrăca sufletul. Era uluit să vadă degradarea condiției umane și procesul de îmbătrânire. Stupefiat și confuz de faptul că oamenii păreau să nu se bucure de ce aveau până la acel ultim și fatidic moment.

Cum se va termina aventura lui? Își va termina misiunea?

”Ce vreau să spun e că e nevoie de timp pentru a-i înțelege pe umani, deoarece nici ei nu se înțeleg pe ei înșiși. Au purtat haine atât de mult timp! Haine metaforice. Despre asta vorbesc. Acesta este prețul civilizației umane – pentru a o crea, ei au nevoie să își închidă ușile către eurile lor adevărate. Așa că sunt pierduți, așa înțeleg eu. Și de aceea au inventat arta: cărțile, muzica, filmele, piesele de teatru, pictura, sculptura. Le-au inventat ca punți înapoi către ei înșiși, înapoi către cine sunt cu adevărat.”

 

Cartea asta mi-a invadat sufletul și m-a copleșit cu adevărurile ei. V-ați întrebat vreodată care ar fi prețul pe care alții l-ar plăti pentru a avea ce deținem noi?

Mulțumesc mult Simonei și echipei de la Editura Nemira pentru acest roman! Cartea o puteți achiziționa acum cu reducere de 30% de aici. Eu vă spun doar atât: merită!

Despre carte:

Titlu original – HUMANS

Data apariției: 14 octombrie 2016

Colecția: Nautilus

Număr pagini: 376

Traducător: Alina Sârbu

Editura Nemira

Anunțuri

11 gânduri despre &8222;Recenzie: Umanii – Matt Haig&8221;

  1. Mariam Oana zice:

    Sf-ul nici pe placul meu nu este de regulă, dar acesta m-a atras extrem de tare. Citisem primele pagini într-o librărie și am spus că trebuie să fie a mea. Felicitări pentru recenzia minunată! ❤ Mă determini să aduc romanul mai aproape de noptiera mea…

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s