Recenzie: Defecți – Cecelia Ahern

20840505_1614667215262895_2108411443_n.jpg

 

”Cecelia Ahern atrage atenția asupra capcanelor în care poate cădea omenirea în ziua de azi; cât de repede se găsesc țapi ispășitori care sunt pedepsiți în public.” 

Lucrul care îmi place cel mai tare la cărțile Ceceliei Ahern este acela că paralel cu povestea pe care o descoperim treptat – treptat obținem și ”codul” către un mesaj secret. În toate cărțile autoarei există un mesaj dincolo de rânduri, unul intens și profund care ar putea revoluționa societatea în care trăim, dacă ar fi descifrat corect. Și dacă ”societate” e un cuvânt prea mare, atunci măcar ar însemna punctul de plecare în lupta cu noi înșine.

Dincolo de povestea propriu zisă din ”Defecți”, primul roman young adult semnat de Cecelia, descoperim lecții de viață și îndemnuri bine mascate. Într-o societate care tinde către superficial, către perfecțiune, toți cădem în capcane. Nu acceptăm defecte de niciun fel, nu admitem că oamenii sunt diferiți și că în ciuda ”perfecțiunii” în care ne scăldăm ne lăsăm conduși de prejudecăți și de tipare false. Până la lupta pe care o avem de dus cu societatea, aveam cea mai dură bătălie de purtat cu noi înșine, căci știm cu toții că schimbarea vine din interior și nu din afară.

Am avut nevoie de câteva momente de pauză în timpul lecturii. Nu este o lectură grea sau alertă, însă am fost surprinsă de cât de mult seamănă societatea noastră cu lumea distopică pe care a creat-o autoarea. Și până să aflu dedesubturile organizației Ghilda (veți găsi detalii mai jos), m-am întrebat cum ar fi dacă ar exista o astfel de organizație în viața de zi cu zi. Nu una cu aceleași reguli, dar una care ar pedepsi falsitatea, greșelile care pun în pericol umanitatea, minciunile și pe cei care încalcă regulile bunului simț. Mda, nu vreau o societate perfectă, perfecțiunea este plictisitoare, dar una în care am fi conduși mai cu frica de pedepse în sân, parcă ar fi mai bună.

 

Să revenim la romanul Ceceliei. Trebuie să vă spun că este prima carte distopică pe care o citesc după multă vreme. Primele pagini  nu mi-au stârnit prea mult interesul, dar treptat povestea m-a cucerit, mai ales când am întâlnit prima nedreptate din lumea perfecților.

Ne aflăm într-o lume care se vrea perfectă și pentru a reuși asta era nevoie de multe reguli și de o organizație care să aibă grijă ca acestea să fie respectate. Ghilda era condusă de un judecător extrem de dur care avea în subordinea lui ”Fluierarii”, oamenii îmbrăcați în negru care aplicau regulile. Nu funcționau ca forțele de ordine ale Poliției, dar semănau destul de mult. Defecții erau oameni care greșeau în fața comunității sau a semenilor și erau înfierați cu simbolul unui D aflat într-un cerc.

 

” Pentru decizii greșite, pe tâmplă. Pentru minciună, pe limbă. Pentru furt, pe palma dreaptă. Pentru lipsă de loialitate față de Gildă. pe piept, în dreptul inimii. Pentru încălcarea regulilor societății, pe talpa dreaptă.”

 

Defecții erau pedepsiți pentru tot restul vieții lor. Mâncau doar anumite alimente, nu aveau nevoie de produse de lux. Aveau o ora de întoarcere acasă, nu părăseau teritoriul țării, nu aveau voie să stea mai mult de doi la un loc fără să fie însoțiți de un om normal, aveau doar două scaune pentru ei în autobuz, ambele situate cu fața către ceilalți pasageri pentru a li se aduce aminte constant de defectele lor, aveau raioane speciale la magazine și nu puteau fi ajutați de alții.

Celestine era o adolescentă de 17 ani. Era perfectă, avea note mari, susținea cauzele Ghildei și era iubita lui Art, fiul judecătorului Crevan. Își făcuse planuri de viitor cu iubitul ei, se simțea în siguranță când asista la necazurile altora pentru că ea se simțea intangibilă. Însă episodul cutremurător la care asistă chiar de Ziua Pământului îi trezește primele semne de întrebare. Angelina Tinder, profesoara de pian a lui Celestine și o vecină perfectă este reținută de Fluierari și dusă pentru audieri la sediul Ghildei. Inuman mi s-a părut, pe lângă însemnarea cu fierul acela încins (care mi-a adus aminte de niște obiceiuri barbare aplicate animalelor), și televizarea procesului inculpaților. Exista chiar o jurnalistă special pentru acest lucru, care avea rolul de a”săpa” după informații și de a scoate cât mai mult în evidență defectele acestora.

Într-o zi când mergea la școală însoțită de Art și Juniper, sora ei, Celestine face greșeala vieții sale. Deși aveau doar două locuri în autobuz, Defecții nu aveau niciun cuvânt de spus dacă acestea erau ocupate. Exact ca în ziua aceea. În autobuz urcase un bătrân însemnat cu semnul Defecților. Era bolnav și un acces puternic de tuse îl lasă fără puteri. Pentru că în mintea ei se puseseră în mișcare niște rotițe și pentru că asocia imaginea bătrânului cu a bunicului său, Celestine îi sare în ajutor acestuia, lucru total interzis. Până să își dea seama de gravitatea faptelor sale este ridicată de Fluierari și însoțită la conac pentru a fi judecată.

 

Era șocată de faptul că nimeni nu înțelegea adevărata natura a faptei sale. Familiaritatea dintre ea și judecătorul Crevan este singurul lucru bun din acea zi și cu toate că acesta conducea o lume perfectă, îi cere lui Celestine să dea o altă conotație acțiunilor sale. Fata trebuia să recunoască ajutorul său ca fiind doar o acțiune disperată de a scăpa de un Defect care altera spațiul lor. Pentru că nu dorea să poarte acele semne pentru totdeauna pe trupul ei, Celestine acceptă propunerea judecătorului, chiar dacă asta însemna să ridice un semn de întrebare asupra credibilității și integrității organizației.

Când în sala procesului Celestine întâlnește și familia bătrânului pe care îl ajutase, știe că nu putea minți. Spune adevărul, chiar dacă asta aruncă asupra lui Crevan o urmă de îndoială și dezbină și mai mult opinia publică. Celestine este pedepsită îngrozitor și ajunge să dețină cele mai multe însemne pe corp. Fusese sacrificată pe altarul corectitudinii și primise cinci înfierări (talpă, piept, mână, limbă și tâmplă) și una ”bonus” din partea judecătorului pentru că refuzase să se pocăiască pentru greșelile sale.

Nu mi-a păsat dacă este Defect; am văzut o persoană, o ființă umană, care îmi amintea de bunicul meu, pe care nimeni n-o ajuta. Deci ca să vă răspund la întrebare, ce m-a posedat… răspunsul este compasiunea. Și rațiunea. „

Pedeapsa ei deschide o cutie a Pandorei. Societatea nu era atât de perfectă pe cât voia să pară, iar ea avea de doborât un sistem începând cu judecătorul nemilos. Viața ei nu va fi ușoară. Va trebui să trăiască pentru totdeauna cu suma defectelor sale, iar pentru asta trebuia doar să se uite în oglindă. Erau câțiva oameni care o puteau ajuta, dar nu erau oșor de convins. Important e că știa de unde să înceapă. Mai întâi trebuia să îl găsească pe Carrick, un băiat catalogat ca fiind Defect din naștere, singurul ei sprijin din închisoarea Ghildei.

 

Mulțumesc tare mult pentru exemplarul oferit Editurii All! Cartea poate fi achiziționată de aici, iar aici aveți mai multe detalii despre autoare.

 

Despre carte:   

Este prima carte din seria Defecți și a apărut deja în 15 țări. Seria va continua cu romanul Perfecți.

Nume original: Flawed

An aparițe: 2017

Traducere: Daniel Clinci

Număr pagini: 414

 

13619919_1237376016302899_318890694385796211_n

 

 

 

 

 

Anunțuri

11 gânduri despre &8222;Recenzie: Defecți – Cecelia Ahern&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s