O viață de rezervă – Jodi Picoult ***Recenzie

20023960_1939886149611424_1339706992198984685_o.jpg

    Am cartea de un an de zile, aproape, dar de o lună mi se învârte constant prin cap ideea de a o citi. Știam că am nevoie de putere. Intuiam că îmi va rupe sufletul în două, că ma sfâșia pe dinăuntru și că greu voi mai găsi după aceea o carte potrivită pentru lectură.

    Un caleidoscop de emoții. Cam așa aș descrie pe scurt acest roman. Este incisiv, dur și de o tristețe aparte, dar cu toate astea ar trebui citit. Ar trebui citit pentru sensibilitatea cu care este abordat acest subiect, pentru realismul care răzbate din fiele cărții, pentru încă o lecție pe care o putem învăța în călătoriile noastre literare.

   Am știut de ieri dimineață că îmi va fi greu să o las din mână o dată începută, am știut că voi avea nevoie de momente de respiro, de momente în care să îmi fac ordine în gânduri și de clipe în care ar fi trebuit să înțeleg de partea cui sunt. Am oscilat continuu, m-am întrebat de mii de ori ”ce aș fi făcut eu?”, m-am ținut tare și la sfârșitul cărții toate emoțiile mele s-au descătușat într-un plâns zdravăn, plâns din ăla bun o dată pe lună pentru echilibrul sufletului.

   Părinții sunt cei care predau lecții necontenit, dar au și ei o lecție de învățat, una la care majoritatea primesc notă mică. Noi, părinții, ar trebui să înțelegem că pruncii noștri sunt ai noștri dar în același timp nu sunt. Ne poartă numele, ne permitem să decidem pentru ei o vreme, dar nu ne aparțin cu adevărat. Ne sunt ”împrumutați” pentru o perioadă. Uneori uităm să ne bucurăm de acestă perioadă. Ne comportăm ciudat. I-am vrea mari când sunt mici și mici când sunt mari. Vorba reclamei: ”părinții ăștia, cum ți-i crești așa îi ai.”

 

Cartea asta m-a zguduit din temelii. M-a aruncat din coardă în coardă și mi-a lovit constant sufletul, lovitură după lovitură, așa încât la un moment dat nu mai știam din ce echipă fac parte. 

 

Ca părinte încerci de mic să creezi un mediu sigur pentru copilul tău. Sunt numai câteva lucruri ce țin de tine, restul vei vedea pe parcurs, nu le poți influența. Sara și Brian erau părinții fericiți a doi copii minunați, Jesse și Kate. Sara era mama dedicată total ”meseriei” de părinte. Învață însă mult prea devreme că anumite lucruri se întâmplă în ciuda măsurilor tale de protecție.

Cartea debutează în prezentul familiei Fitzgerald. Brian, Sara, Jesse, Kate … și Anna, copilul proiectat ca o viață de rezervă pentru sora sa. Anna avea acum 13 ani iar întreaga ei existența gravita în jurul vieții lui Kate. Nu putea pleca niciunde, nu putea să ia decizii, fie ele și medicale, nu putea să își înfrunte părinții și nu știa câte intervenții invazive avea să mai îndure. Anna știa motivul nașterii sale și modul în care apăruse ea pe lume.

La vârsta de 2 ani Kate fusese diagnosticată cu leucemie acută. Un diagnostic dur și o boală cumplită. Părinții află, asta după ce se epuizează toate întrebările cu de ce, de la medici că această boală era extrem de parșivă. Fiecare terapie putea fi folosită o singură dată deoarece boala învăța să se apere pe viitor. Exista posibilitatea transplantului cu celule stem și măduvă osoasă, dar în cazul unui donator străin cota mortalității creștea alarmant de mult. Așa apare Anna, copilul proiectat.

Sara își promisese ei că nu își va lăsa copilul să piară. Va face orice este necesar. Va lupta. Va înfrunta și va sfida moartea. Cu ajutorul geneticii, cei doi părinți crează în laborator patru embrioni. Anna fusese embrionul ”câștigător”.

Se năștea pentru a întregi familia sau pentru a servi ca soldat în linia întâi împotriva bolii lui Kate?

De la cordonul ombilical plin de celule stem la măduva osoasă, la trombocite și sânge. Proceduri invazive. Astea erau cadourile constante ale Annei pentru Kate. Părinții decideau, fetele se supuneau. Kate avea 16 ani și nenumărate internări. Anna avea 13 ani și pe lângă crizele tipice de adolescent, voia să fie vizibilă. Anna credea că adevărata ei familie e pe undeva și o așteaptă. Se dădea dată la o parte de boala care întâi mușcase din sora ei iar acum le rodea familia pe interior.

Jesse era un adolescent rebel. Nu putuse accepta zecile de scuze, de momente în care părinții nu erau. El și Anna concurau mereu pentru atenția părinților cu boala lui Kate. Boala era corpul central, iar părinții erau sateliții. Nimic nu tulbura acest fapt.

Pe Anna o întâlnim în primele pagini. M-a impresionat și mi-a rupt inima deopotrivă. Era inteligentă și hotărâtă. Dar venise la avocat pentr a-și da părinții în judecată. Voia ca ea să decidă dacă îi dă sau nu un rinichi surorii ei care deja suferea de un blocaj renal. Dar cum va putea locui în casă cu ai ei știind că vor deveni din părinte și copil…reclamant și pârât? Cum putea să îi explice mamei motivele ei și aceasta să mai vrea să o privească în ochi?

 

Pe Sara am înțeles-o cumva. Ca mamă, îi iubești la fel pe toți copiii tăi. Ești pregătită să îți dai viața pentru fiecare, pe rând. Cum poți să alegi însă care va fi primul? Ești prinsă între două iubiri de aceeași dimensiune. În orice direcție ai merge, una te va zdrobi și va lăsa vină acolo unde a fost iubire.

Pe Kate am adorat-o și am iubit-o instant. Am empatizat cu ea și m-a durut fiecare clipă de suferință. Am citit cu inima strânsă despre fiecare internare și despre fiecare complicație a bolii. Știți ce m-a impresionat cel mai tare? Că nu a întrebat de ce ea. A acceptat și boala și lupta părințților ei chiar dacă asta însemna și mai multe ore de chimioterapie și terapii.

Jesse mi-a fost drag în ciuda rebeliunii sale. Era doar un copil capabil de orice pentru a atrage atenția părinților săi.

 

Anna…. Ei bine, Anna este personajul acela care îți atinge sufletul în cel mai frumos mod posibil! Am avut impresia uneori că toată greutatea lumii era pe umerii ei. Ea ar fi trăit cu consecințele fiecărei decizii luate. 13 ani și probleme atât de grave.

 

Deznodământul m-a șocat de-a dreptul. Mi-a rupt zăgazul lacrimilor și m-a făcut să strâng cartea la piept. Este o carte tristă, dar una care merită citită și parcursă cu sufletul și ochii minții. Nu știu când și dacă voi avea puterea să văd și ecranizarea, dar știu că este o carte pe care o iubesc acum și pentru totdeauna. Vă recomand cu drag acest roman!

 

Anunțuri

16 răspunsuri la „O viață de rezervă – Jodi Picoult ***Recenzie”

  1. Foarte frumoasă recenzie. Aproape am plâns citind recenzia ta, nu știu dacă aș putea citi cartea, deși pare interesantă. Totuși, momentan, subiectul este unul destul de sensibil pentru mine, cunoscând un copil cu leucemie.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Felicitări, Anca, o recenzie absolut minunată! 💖 Știam subiectul cărții, pare extrem de sensibilă din prezentarea ta… nu știu dacă aș putea citi acest roman prea curând, trebuie o anumită pregătire sufletească…

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s