Secretul soțului – Liane Moriarty, editura Trei ***Recenzie

Secretul soțului                                              19437720_1931139367152769_1011245619889254556_n

Autor: Liane Moriarty

Editura: Trei

An apariție: 2013

Traducere: Luminița Gavrilă

Nota mea: *****

Partener: targulcartii.ro

                                                        Adevărul poate schimba totul!

Poate o scrisoare să îți schimbe viața? Poate să destabilizeze toată ordinea pe care o creasei în jurul tău? Poate să te treacă prin testul vieții tale? Să taci sau să vorbești?

Liane Moriarty m-a surprins încă de la prima carte semnată de ea pe care am citit-o. Marile minciuni nevinovate  despre care aflasem că:

”Să arate latura întunecată a ceea ce pare familia perfectă e una dintre specialităţile lui Liane Moriarty.” – Library Journal.

 

și am știut din acel moment că vreau să îi citesc toate cărțile ei pentru că reușea extrem de bine să surprindă dramele, micile sau marile conflicte interioare, aparențele în care se scaldă societatea, adevăratul caracter al oamenilor și micile războaie interpersonale.

”Secretul soțului” nu m-a cucerit de la început. Citeam, descopeream personaje, dar nu le găseam locul și nu le recunoșteam rolul în această nouă poveste țesută de altfel cu același stil inconfundabil al autoarei: degajare, fluiditate, dinamică și umor.

         Trei povești, trei familii, o tragedie și un secret teribil. 

 

Acțiunea cărții are loc într-o săptămână, chiar săptămâna de dinaintea sărbătorilor Pascale, ( cu scurte flash back-uri din trecut, pentru a face povestea mult mai clară), dar complexitatea acțiunilor, detaliilor și multitudinea de personaje, nu vă vor permite să vă ”împiedicați” de astfel de precizări. 🙂

 

Prima oară facem cunoștință cu Cecilia Fitzpatrick. Mama aceea pentru care ziua avea 27 de ore nu 24, cea care avea totul organizat, planificat și impecabil aranjat. Mamă a trei fete, fiecare cu personalitatea ei debordantă, reprezentant Tuperware și tot ce încăpea între acestea de la șofer la bucătar. Își dedicase viața proiectelor și listelor ei, era extrem de convingătoare ( nu degeaba prietenele ei afirmau despre ea că ”era capabilă să vândă înghețată eschimoșilor”), însă nu se pregătise niciodată pentru bucățica aia de hârtie în care era adăpostită o scrisoare adresată ei cu mențiunea de ”a se deschide după moartea mea” din partea soțului ei, John- Paul.

O găsise din întâmplare dosită în pod într-o cutie cu documente vechi, dar nu avusese încă timp să o deschidă. Nici nu era prea sigură că avea să o facă, doar nu voia să înșele încrederea soțului ei. Numai că toate întâmplările ultimelor zile i se păreau ca și niste încercări și încăpățânări ale vieții în a o determina să o citească.

John Paul era distant, John Paul plângea la duș, John Paul renunța la lucruri, John Paul era tăcut, John Paul ascundea ceva, avea un secret. Dacă scrisoarea era răspunsul?

Rachel Crowley era secretara la școala St Angela. Cândva fusese o femeie completă, acum nu mai era. Își pierduse soțul, mai avea un băiat care era căsătorit și îi dăruise și un nepoțel superb, dar ea își trăia viața cu mii de întrebări. Cum ar fi fost dacă…ce școală ar fi urmat… câți copii ar fi avut și cine i-ar fi fost soț? Viața ei se concentra în jurul fiicei ei Janie, care pierise într-un mod absolut înfricoșător și căreia i se negase dreptul să se bucure de tot ce ar fi însemnat viața ei. Cea mai mare durere era aceea că ucigașul ei nu fusese prins. Nu lăsase urme, nici Adn, nici fire de păr…absolut nimic. Și totuși ea nu mai era…

Întreaga ei viață îl bănuise pe Connor Whitby. El era cel care o văzuse ultimul în viață pe Janie, el era cheia, dar avea un alibi solid. Totuși avea privirea aia de om care minte, de om care îți provoacă teama. Cum ar fi putut ea să dovedească asta după mai bine de 20 de ani de la moartea fiicei ei?

Oamenii din orășel nu uitaseră niciodată acea tragedie și se purtau altfel cu ea. Rachel renunțase la viața socială și cumva neglijase și viața fiului ei. Doar Jacob, nepoțelul ei, îi mai aducea aminte să zâmbească.

 

Tess este personajul care mi-a plăcut cel mai mult. Tess crescuse cu ideea că era o copilă timidă, o inadaptată social datorită divorțului părinților săi. Acum era căsătorită, avea un băiețel și o mai avea și pe Felicity, verișoara ei. Mamele lor erau gemene, iar ele două ajunseseră mai rău ca niște siameze. Tess avea nevoie de Felicity întotdeauna, ea îi era cea mai bună prietenă, sprijin și confidentă. Felicity era grăsuță și viața ei socială nu prea exista. Până când Felicity merge la sală, slăbește, devine o femeie extrem de frumoasă și se îndrăgostește chiar de soțul lui Tess.

Și-acum iată-i pe amândoi în sediul firmei pe care o conduceau toți trei, încercând să îi explice lui Tess despre noua situație în care erau puși, recunoscând în fața ei cât de îndăgostiți erau. Trădarea era mult mai rea pentru că nu era vorba de orice altă femeie, era vorba de Felicity, cea pe care Tess nu o luase prea mult în seamă.

Soluția era ca ea să plece în Sydney la mama ei. Oricum aceasta avea glezna luxată și avea nevoie de ajutor. Liam putea să meargă la St Angela, iar ea putea fi liniștită.

Doar că trecutul se încăpățânează să nu rămână în spate și își tot ițește capul pe ici pe colo. La St. Angela erau oameni noi, erau mame extrem de prietenoase și mai era Connor, unul dintre foștii ei iubiți.

Care era legătura dintre cele trei femei? De ce soarta le adusese împreună? Ce le leagă? 

 

După cum v-am spus, în primele pagini am fost un pic debusolată. Trebuia să țin pasul cu numărul de personaje, cu toate detaliile și toate aspectele. Dar eram curioasă. Extrem de curioasă să aflu care era acel secret teribil și ce rol jucau una în viața celeilalte aceste femei. Lectura a fost una încărcată de suspans și de semne de întrebare. Este un roman alert și bine alcătuit. Chiar și după ce lucrurile se clarifică și totul este dezvăluit, starea de suspans tot nu se diminuează pentru că mai sunt lucruri de aflat și prețuri de plătit.

Dacă v-am făcut curioși vă spun că puteți găsi cartea chiar aici la un preț bun!

Mulțumesc mult celor de la targulcartii.ro unde prețurile s-au topit de la căldură pentru exemplarul oferit!

19510297_1413029028787733_7392558697193283426_n

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Un gând despre &8222;Secretul soțului – Liane Moriarty, editura Trei ***Recenzie&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s