Falsă identitate – Mirela Oprea, editura Tritonic ***Recenzie

           19437537_1928931334040239_9173100343478899998_n

 

                       ” Cuvântul magic al existenței este iubirea” – Mirela Oprea 

Iubirea este cel mai nobil sentiment. Unește vieți, împlinește destine, schimbă vieți și hrănește suflete. Niciodată nu îmi vor ajunge cărțile care descriu și reunesc între coperțile lor acest sentiment, niciodată nu mă voi sătura de poveștile minunate care se scriu în numele ei și niciodată nu voi înceta să fiu surprinsă.

Mirela Oprea scrie cu și despre dragoste, dar în cartea aceasta a depășit limitele poveștii de iubire dintre un el și o ea. A scris despre iubire în toate formele ei: iubire pentru frumos, pentru oameni. A surprins fragilitatea vieții și complexitatea firii omenești și a evidențiat încă o dată princiipile greșite după care ne ghidăm uneori în viață. Într-o lume plină de opulență, de decadență, de superficialitate și de aparențe, e greu să mai crezi că există suflete inocente, oameni care se gândesc mai întâi la cei din jur.

Trebuie să vă spun sincer că, la început, mă gândeam că personajul feminin principal este prea bun ca să existe. Am crezut că i se atribuiau prea multe calități și că era ridicată pe un piedestal prea înalt. Dar de ce nu? De ce să nu credem că o astfel de persoană ar exista, că principiul ”fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” s-ar aplica și că societatea s-ar dezbăra de aparențe, prejudecăți și superficialitate?

Am citit înainte de a lectura cartea un interviu cu Mirela Oprea. Am aflat despre un episod mai urât din viața dumneaei, dar i-am simțit în final încrederea și pofta de viață. Am înțeles și am trăit mult mai bine finalul cărții, am fost mult mai emoționată și am simțit această carte ca pe o spovedanie. Un fir narativ cursiv, fluent care la un moment dat s-a împletit cu experiența de viață a autoarei și ne-a dăruit nouă un roman minunat, plin de emoție și de iubire.

Iubirea… cheia uriașă care pune în mișcare mecanismul lumii. 

Despre carte eu v-aș spune multe, pentru că am și ce! Dar prefer ca să vă las să vă bucurați în tihnă de toată dinamica acțiunii, de shimbările de planuri și de răsturnările de situație, pentru că da, la un moment dat când eu aveam impresia că totul intră pe o pantă lină, am avut o surpriză de proporții. Am primit șoc după șoc și am avut nevoie să aflu din ce în ce mai mult. Știți sentimentul, nu-i așa?

Joanna era miracolul din viața tatălui ei dar și îngerul păzitor al tuturor celor care aveau nevoie de ea. Avea 23 de ani dar schimbase mult mai multe vieți decât putea ea număra. Pentru că tatăl ei o iubea și îi respecta toate alegerile, o ajutase cu fonduri pentru a fonda ”Casa divină”, un loc special unde erau trimiși, îngrijiți și alinați cei loviți de soartă.

Se deghiza în funcție de situația impusă și era neînfricată. La cât de mulți bani avea tatăl ei, ar fi putut să trăiască în puf, pe iahturi și prin stațiuni de lux. ea prefera însă mahalaua plină de un miros greu, căutând mereu suflete nevoiașe. Aici îl avea pe Robert, un copilaș de numai zece anișori care avea grijă de bunica lui. Robert era un mic detectiv și o punea și pe ea la curent cu tot ce se întâmpla în acel loc uitat de lume.

Așa dau de un cerșetor îmbrăcat într-un costum de firmă, dar acoperit de mizerie; desculț și care mirosea a băutură. Când puștiul îi spune că acesta era victima unul alt om care avea grijă să vină să îl drogheze pe nefericit în fiecare zi, Joanna nu se gândește de două ori: ”cerșetorul” trebuia să fie salvat. Aici m-am gândit eu că se va adânci misterul și că în jurul acestui personaj se vor concentra lucrurile. Habar nu aveam de cât de tare mă înșelam!

Tatăl Joannei încerca de mult timp să îi prezinte acesteia un tânăr șarmant și putred de bogat. Dar Joanna credea că acest Nicholas era un superficial, un egoist și un tip mult prea rece pentru ea. Totuși acceptă o întâlnire cu el care se va concretiza în maximum o lună de zile. Nu știa că avea să îl întâlnească în curând și în circumstanțe nepotrivite!

Încercând să salveze o tânără ce pornise pe căi greșite, Joanna se îmbracă asemeni unei femei ușoare și va ajunge să trăiască aventura vieții ei!

Nicholas, Ross și Will, trei tineri influenți și bogați, aveau nevoie de o prostituată pentru farsa pe care voiau să i-o facă prietenului lor David. O opresc pe stradă chiar pe Joanna, care se împotrivește și încearcă să îi convingă că nimic nu este ceea ce pare. Ea nu era prostituată. Dar cine să o asculte? În casa lui Nicholas, Joanna descoperă identitatea acestuia și își dă seama că avea șansă să îl cunoască așa cum nu va putea să o facă într-o întâlnire aranjată.  La urma urmei ei aveau să o transforme într-o doamnă, să îl facă pe David să se îndrăgostească de ea, apoi să îi spună adevărul despre cine era de fapt și să își râdă în pumni de reușita farsei. Nu era tocmai un rol greu, nu? Ea se deghiza oricum, numai că de data asta trebuia să țină piept prejudecăților și tratamentului nu tocmai prietenos.

Dacă pe Will și Ross îi va cuceri instant, cu Nicholas îi va fi destul de greu. Îl credea dur și rece, egoist și prea obtuz. Iar el, cu cât se dezvăluia ea ca persoană, cu atât se închidea el mai mult. Îi era greu să o privească și să accepte faptul că o dorea. El…Nicholas, bărbatul dorit de toate femeile din L.A. să fie cucerit așa ușor de o femeie de moravuri ușoare?

 

Plus că la sufletul lui nu se putea ajunge ușor. Trăise o dramă în prima parte a vieții sale și nu avusese pe nimeni până la întâlnirea cu cei doi prieteni în cadrul colegiului unde învățau. Dacă la început mi-a fost extrem de antipatic, Nicholas m-a înduioșat și m-a cucerit de partea lui până la final.

 

Acesta este momentul în care acțiunea înflorește și în care cititroul va fi pur și simplu prizonierul cărții…sau al poveștii…sau al Joannei…sau al autoarei? Fir-ar….oricui îi veți cădea prizonier, eu zic să fiți pregătiți pentru că de acum veți primi o avalansă de informații, de trăiri și de sentimente. Eu am făcut slalom printre ale mele și mi-am spus de vreo câteva ori că mai citesc un capitol și gata. Nu m-am crezut nici eu.

Întocmai când credeam că totul se termină cu floricele roz, praf de zâne și pupici lipicioși, am mai avut parte de încă o răsturnare de situație, că de-acum știa Mirela cum să se joace cu nervii mei. Iar mai apoi am terminat cartea cu un zâmbet tâmp pe față și cu un sentiment de împlinire, de bună dispoziție și de încredere.

Este o operă plină de iubire după cum v-am spus deja. Să nu credeți cumva că nu veți găsi și personaje negative, gata să le dați câte una peste cap, sau că personajul cerșetor din primele pagini ale cărții va dispărea în neant. El reapare și chiar joacă un rol important în acțiunea romanului.

După cum ați văzut, acțiunea are loc în Los Angeles. La început m-am întrebat de ce acolo. Am înțeles… un oraș al luminilor în care sufletele sunt în beznă, un oraș al bogăției dar unde sufletele sunt sărace, un oraș superficial în care sufletele au nevoie de adevăr.

Mirela, noi, sufletele romantice, mai avem nevoie de astfel de cărți! Mulțumesc tare mult pentru acest dar minunat, pentru șansa de a mă bucura de cartea care a simbolizat debutul tău literar și de această poveste minunată!

 

Dacă sunteți curioși, vă spun că puteți achiziționa acest roman de pe site-ul editurii Tritonic, adică de aici. 

 

 

Anunțuri

15 răspunsuri la „Falsă identitate – Mirela Oprea, editura Tritonic ***Recenzie”

  1. Minunată recenzie, Anca! Se vede că ti-a plăcut cartea, ai transmis acest lucru și ai pus multă emoție în cuvintele tale. Felicitări!
    Va urma și la mine în curând la citit, abia aștept să descopăr povestea!

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s