Arhitectul parizian – Charles Belfoure, Editura Litera ***Recenzie

 

19397118_1561083873954563_549465444307700383_n

 

După cum știți deja, sau poate aflați acum, cărțile din genul ficțiune istorică sunt preferatele mele. Niciodată nu sunt prea multe, niciodată nu se epuizează subiectul și întotdeauna ajung să fie preferatele mele. ”Arhitectul parizian” m-a surprins într-un mod extrem de plăcut prin abordarea acestui subiect, prin modul incisiv în care este scris și prin multitudinea de situații în care este expusă și tranșată societatea franceză.

Parisul era ocupat de germani. Svastici, rații, dominare psihologică, atacuri, crime și multe restricții. De toate astea aveau parte francezii. Iar evreii de și mai multe. Erau considerați inferiori, inumani (în sensul că în concepția naziștilor valorau un pic mai puțin decât nimicul), erau vânați, deposedați de tot ce dețineau ( de la avere la demnitate), omorâți sau deportați în lagărele de concentrare unde oricum mureau doar că procesul era mai lung și mai chinuitor.

Societatea franceză a fost supusă unei radiografii complete și complexe. Francezii ”obișnuiți” să le spunem, deveniseră antisemiți peste noapte, nu mai suportau evreii sub nicio formă și erau mereu gata să inițieze apeluri telefonice anonime pentru a-i denunța pe jidanii care reușeau să se ascundă de Gestapo. Dar, aceiași francezi suportau, dacă era nevoie, moartea cu stoicism și o înfruntau cu demnitate.

 Francezii mai ”zeloși” făceau parte din rezistență, adică cei care credeau că mureau puțin câte puțin  în fiecare clipă când țineau capul plecat în fața nemților. Și mai erau și francezii care dovedeau că umanitatea mai exista și în vreme de criză și făceau orice pentru a-și ajuta semenii, indiferent din ce popor făceau parte.

Lucien Bernard nu făcea parte din nicio categorie. În Parisul anului 1942 nu mai era loc de un arhitect talentat, darămite de unul cu viziuni moderniste, iar Lucien trecea și el prin chinurile prin care trebuia să treacă orice cetățean. Foame, raționalizarea alimentelor, lipsa carburantului, a materialelor, restricții și privirea mereu aruncată peste umăr…numai câteva din repercursiunile invaziei germane.

Manet avea suficienți bani și suficiente motive pentru a-i ajuta pe evrei să părăsească Franța în siguranță. Însă până la momentul potrivit, evreii aveau nevoie de o ascunzătoare care să fie aproape imposibil de detectat. Aici intra în scenă Lucien. Dornic de afirmare și de proiecte reale, Lucien acceptă acestaă provocare mai ales datorită faptului că i se promitea un contract pentru proiectarea unor fabrici de muniție. Ce mai conta că erau construite din ordinul naziștilor, doar Franța va avea nevoie de ele după ce Aliații îi învingeau pe nemți, nu?

Lucien putea și era capabil să găsească cele mai ingenioase spații pentru ascunzătorile lor și deși se jurase că va face numai una, apoi că va fi ultima oară, ajunsese să construiască un număr mare de ascunzători salvând astfel câteva vieți. Putea să guste acum din beneficiile acestui compromis. Mașină, cartele pentru combustibil, bani și mâncare mai bună. Doar că liniștea sa, și-așa puțină, o pierduse pentru totdeauna.

Soția sa îl credea un colaboraționist, așa că antipatia ei față de comportamentul lui nu întârzie să apară, culminând totul cu decesul unui cuplu de evrei într-una din ascunzătorile proiectate de el și descoperirea uneia în treptele unei case.

Oare cât timp mai era până ca Gestapoul să afle proiectantul lor?

 

Am trăit într-o continuă teroare, ”aruncată” constant dintr-o tabără în altă, dorind ca să îl fac pe Lucien să devină mai uman și mai maleabil, dar și sperând ca mult mai mulți evrei să scape. Chiar dacă acest roman este încadrat în categoria ficțiunilor istorice, autorul a reconstituit cu măiestrie și forță societatea franceză a anilor 1942. Am apreciat faptul că povestea nu a urmat un singur fir narativ, că ni s-a permis să îi ”cunoaștem” pe beneficiarii ascunzătorilor lui Lucien, că am putut privi Parisul din toate unghiurile, având astfel posibilitatea de a crea o imagine de ansamblu a căror factori principali erau teroarea și haosul. Deși este vorba și despre evrei, în această carte am fost de cealaltă baricadă, am mai cules informații și m-am bucurat de o carte absolut grozavă, plină de suspans, de acțiune și de umanitate. De ce am spus umanitate? Asta va trebui să descoperiți voi.

Lucien m-a surprins și m-a înduioșat într-un final, asta după ce  mă dezamăgise prin comportamentul lui. De ce ar trebui să citiți cartea? Pentru că ne vorbește despre un om simplu, despre acte de curaj, despre empatie, despre sacrificiu și despre o perioadă tulbure a istoriei mondiale.

Anunțuri

5 răspunsuri la „Arhitectul parizian – Charles Belfoure, Editura Litera ***Recenzie”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s