Vina – Camelia Cavadia ***Recenzie

18671595_1914779412122098_9183755299428542255_o.jpg

Mi-este așa de greu să mă adun și să încerc să scriu despre carte. Este bine că afară plouă, vremea este în ton cu starea mea și simt că ploaia mă spală și pe mine și spală și din tristețea cărții. ”Vina” este o carte frumoasă în ciuda tristeții din ea, un roman care ne oferă încă o lecție teoretică, un roman care ne rupe de condiția de cititor și ne determină să ne supunem unei auto-analize, unui examen amănunțit al sufletului, al comportamentrului și al trăirilor noastre.

Vina este, probabil, cel mai apăsător sentiment. Vina hrănește și dorul și lipsa, și uitarea și ura. Când vina te roade și te împinge cu fața către pământ, nu mai ai puterea să privești în jur, nu mai poți iubi cu tot sufletul, te simți murdar și cauți să te izolezi. Dacă nu ai oameni lângă tine care să te susțină și să te ajute, ești o pradă și mai ușoară. Sau poți avea suficient sprijin, dar să nu fii capabil să te lupți cu demonii interiori și să refuzi să lași cuvintele eliberatoare să apară.

”Vina” nu este o carte care se citește ușor, dar este plină de linii psihologice, de ipostaze, de decizii, de trăiri și de șanse. ”Vina” este tabloul unei vieți irosite, pictat cu aburii alcoolului, ai abandonului, ai disperării și ai geloziei. Culorile folosite sunt puternice și închise, astfel că întreg tabloul este sumbru și plin de urâțenie. Degeaba mai pictezi un pic de cer senin, o rază de soare; cenușiul unei vieți condamnate înainte de vreme, acoperă totul și distruge orice urmă de frumusețe și de prosperitate.

Ce vină purta Tomas pe umerii săi?

Romanul este atât de verosimil, încât pare rupt din realitate. E de-ajuns să privești în jur și poți observa cazuri similare: căsătorii distruse, copii abandonați, copii lăsați ai nimănui în timp ce adulții mișună prin preajmă, soții bătute și pline de vânătăi. Noi alegem ce urme lăsăm în jurul nostru…lăsăm urme pe față sau urme în suflet? Creștem copii sănătoși emoțional sau le amputăm sistematic bucăți de suflet?

E de-ajuns să privim…dar oare câți învățăm?

”Vina” este o poveste atemporală. Un basm modern în care binele nu mai triumfă. Se poate întâmpla oriunde și oricui, și mi-ar fi plăcut să fie situat spațial undeva prin țara noastră, pentru că așa am simțit-o, ca o reflecție a societății noastre. De data asta, personajul central este Tomas H., un tânăr înzestrat, cu o carieră promițătoare de scriitor. Tomas este personajul care îți stârnește repulsia și mila în egală măsură. Tomas este tipul care are brațele asemeni talerelor balanței. Doar că nu alege ”greutățile” potrivite și adună tot mai multe rele și necazuri în viața lui.

Tomas este ”comerciantul” propriei vieți. Cui o vinde?

Avusese noroc când o întâlnise pe Stella, cea care îi devine iubită, logodnică, mai apoi soție. Stella era femeia înfloritoare, sigură pe ea, frumoasă și veșnic îndrăgostită. Își iubea soțul când era ciufulit sau plin de gânduri, când era drăgăstos sau cuprins de fiorul creației. Tomas era mai nesigur cu fiecare zi. Se speria de toate angajamentele căsătoriei, era nesigur și nu știa dacă putea să fie același ”el” și peste douăzeci de ani.

Frumusețea soției lui și gelozia extremă, acel vierme care roade și strică tot ce apucă, sunt factorii declanșatori ai unei nesiguranțe totale și a debutului alcoolismului. Tomas încerca să sufoce viermele și să își înnece demonii lăuntri, dar ideile și supozițiile lui erau mai puternice decât el.

Avusese cam tot ce dorise. O casă, copii, faimă și succes în carieră, oameni care îi suportau procesul de creație și care îi înțelegeau toanele de scriitor. Cei dragi ajungeau pe plan secundar și își treceau viața pe pilot automat, umbre ale celor care obișnuiau să fie cândva, și îl așteptau să redevină omul glumeț și plin de jovialitate.

Mi-a fost cu atât mai greu să îl iert, la început, și să îl înțeleg cu cât mi se dezvăluia mai mult din vechea viață a lui Tomas. Pentru că inciputul romanului ni-l dezvăluie pe actualul Tomas, un bețiv notoriu, care nu își părăsea locuința, care se închisese în el și în casa ce îi devenise închisoare. Bea până la inconștiență, bea ca să se ierte, ca să uite și ca să nu mai simtă vină ce îl măcina. Singura lui ”normalitate” era ziua de marți, când Ana, menajera lui, venea și curăța casa și îi pregătea de mâncare, și când era suficient de lucid pentru a asista ca spectator la viața de zi cu zi a celor care locuiau în imobilul de vis-a- vis.

Cu fiecare cuvânt am experimentat noi trăiri, cu fiecare pagină m-am supus pe mine unei analize și am încercat să mă gândesc la deciziile pe care eu le-aș fi luat în locul protagoniștilor; cu fiecare paragraf îmi doream să știu că teoria va fi pusă în practică.

”Vina” este un roman puternic. Un roman plin de esență, un roman cu o scriitură fluidă și extrem de captivantă. Nu abundă în dialog, însă e plin de gânduri și cuvinte nerostite. Nu abundă în frumusețea vieții și a dragostei, însă e plin de lecții și are un impact uriaș asupra celui care îl citește cu sufletul. Citeam cândva că numai moartea este un proces ireversibil, pentru toate celelalte există timp.

Fă-ți timp să ierți și să te ierți. Fă-ți timp să trăiești și să spui că îți pare rău.

Anunțuri

9 răspunsuri la „Vina – Camelia Cavadia ***Recenzie”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s