The Gunman. Mercenarul Pe viață și pe moarte – Jean Patrick Manchette ***Opinie personală

18471088_1520376011358683_1248647171_n

Cea de-a doua carte pe care am primit-o de la Editura All a fost The Gunman. Mercenarul lui Jean- Patrick Manchette. Întotdeauna am nevoie și de câte o carte plină de acțiune, cu nivelul de adrenalină la maxim și cu tensiune în stare pură. Așa am crezut că va fi și această carte, după ce am citit descrierea și am văzut coperta. Și a fost, oarecum. Acțiunea, ideea, complotul și tensiunea nu au lipsit, dar am avut impresia că se mai putea ”broda” mult pe marginea ei.

Detaliile, specificațiile, modul de scriere, starea alertă, au fost la ele acasă, însă am simțit pe tot parcursul lecturii nevoie de încă ceva, acel ceva care să fi acoperit toate lacunele, toate întrebările și să îmi conferit starea aia faină în care te lasă o carte polițistă bună. Deznodământul nici nu m-am mai străduit să îl anticipez. Nu pentru că este o carte rea, pentru că nu a fost, dar cele 150 de pagini mi s-au părut extrem de puține pentru cât se mai putea lucra pe marginea acestui subiect. Era loc pentru jocuri de culise mai ample, pentru strategii elaborate și pentru capcane bine plasate.

Pe copertă am remarcat că stă scris că există și o ecranizare a acestei cărți. Dacă inițial nu doream să știu nimic despre ea, acum m-am hotărât să o caut. Sunt curioasă să văd cât din carte voi regăsi și în film, sau ce va apărea în plus.

Martin Terrier nu avea pe nimeni care să se ocupe strict de el în momentul în care este remarcat și recrutat în rândurile mafiei ca asasin profesionist. Martin lucra direct pentru domnul Cox și era cunoscut în cercurile lor ca domnul Christian. Era precis și foarte bun în ”munca” pe care o presta, dar își jurase lui și femeii de care se îndrăgostise în urmă cu zece ani că va munci în anii ăștia pentru a strânge o sumă mare de bani care i-ar fi putut asigura traiul bogat cu care ea fusese obișnuită. El iubise cu sufletul curat și complet o copilă. Trecuseră zece ani în care niciunul dintre ei nu a rămas la fel. Anne era iluzia normalității în această lume degradată în care el trăia, împins constant să anihileze pe cei care erau în plus.

Când termină și ultima misiune și își anunță liniștit retragerea, Martin crede că va fi ușor să dispară pe undeva alături de Anne și că se va putea bucura de viața pe care o câștigase omorând pe alții. Doar că nici Anne nu mai era tânăra de care el își aducea aminte, nici compania pentru care lucra nu este dispusă să renunțe așa ușor la omul bun la toate.

În timp ce toți cei la care ținuse cândva încep să dispară, Martin conștientizează că a început lupta contra cronometru pentru propria viață și că acum nu există niciun plan de rezervă și nici cea mai mică eroare nu putea să apară în planul lui. Doar că nu va fi atât de ușor pe cât pare mai ales când sforile sunt manipulate chiar de oamenii companiei. Ori îl voiau mort, ori îl voiau înapoi în rolul de asasin. Ca să afle trebuia să rămână în viață.

Nici măcar dragostea nu îl mai poate salva…

Lectura a fost ușoară și datorită numărului redus de pagini se citește și foarte repede. Este o carte polițistă diferită, una care te șochează prin violență, prin intensitate și prin numărul de personaje implicate.  Dinamica și suspansul vă vor ține conectați la lumea lui Martin iar finalul va fi neașteptat.

Mulțumesc mult editurii All pentru exemplarul oferit. Cartea poate fi găsită accesând acest link, iar aici aveți informații despre Jean-Patrick Manchette. 

13619919_1237376016302899_318890694385796211_n

Anunțuri

7 răspunsuri la „The Gunman. Mercenarul Pe viață și pe moarte – Jean Patrick Manchette ***Opinie personală”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s