Îndrăgostită nebunește – Jill Shalvis ***Opinie personală

18342723_1517337354995882_6136745076204717474_n

Câtă nevoie aveam de cartea asta! După niște lecturi mai grele, mai încărcate de sentimente puternice și contrastante, merge întotdeauna de minune o carte romantică, în cazul meu cel puțin. Am citit zilele trecute despre război, despre părțile mai triste ale vieții și sufletul meu avea nevoie de ceva mai potolit, delicios de dulce și de savuros. 

Am știut cu siguranță că nu voi da greș cu Jill Shalvis pentru că primele două cărți din serie m-au fermecat și m-au binedispus. Trebuie să recunosc de pe acum că preferata mea dintre cele trei surori a fost Chloe. Mi-a fost mai dragă și m-a sensibilizat, m-a cucerit prin felul ei nebunesc de a se comporta, prin personalitatea ei puternică și prin dorința sa de a trăi liber. Abia așteptam să îi aflu povestea! Nu mă certați că am așteptat atât, m-am certat eu singură. 

Deși cartea am terminat-o de câteva ore bune, de aseară mai exact, încă am o stare de bine. Ca să înțelegeți…a fost ca o gură de limonadă dulce și rece într-o zi călduroasă de vară.

Era lesne de înțeles că Sawyer, șeriful din Lucky Harbor, va fi următorul bărbat de pe lista celor care cad mrejele surorilor de la pensiune, dar tot a fost interesant de urmărit. Maddie, Tara și Chloe erau surori de mamă, dar datorită firii rebele a celei care le adusese pe lume, fetele nu prea se bucuraseră una de compania celeilalte până când mama lor le lasă moștenire o pensiune micuță. 

Venite în Lucky Harbor pentru a evalua clădirea și pentru a scăpa de ea, mai întâi se lasă pradă nostalgiei, bucuriei de a avea o familie, ca mai apoi să lase garda jos și să își recunoască fiecare problemele.

 Astfel Maddie renunță la viața ei de platourile de filmare și ajunge să fie cea care ținea evidența cheltuielilor pensiunii care fusese restaurată și repusă în circuit. Așa îl cunoscuse pe Jax, primarul orașului, cel care ulterior îi devine logodnic. 

Tara, alias Magnolia de oțel, trăise toată viața regretând o decizie din tinerețe. Iubise un băiat, rămăsese însărcinată, dar dăduse fetița spre adopție. A încercat să fie fericită apoi lângă un pilot de curse, dar Tara nu prea avea loc printre trofee, fane și raliuri. Așa că Lucky Harbor și reîntâlnirea cu Ford, bărbatul care îi oferise o iubire reală și pe fiica ei, sunt motivele care îi dictează traseul pe mai departe. Gătea pentru pensiune și inventa mereu tot felul de rețete care purtau nume la fel de trăznite ca gândurile și sentimentele ei. 

Iată că în cea de-a treia carte a seriei a venit și rândul lui Chloe. Chloe era cea mai mică dintre cele trei surori și singura care avusese ”privilegiul” să crească alături de Phoebe, mama lor. Chloe avusese o viață fără rădăcini rămânând fidelă acestui concept chiar și acum la maturitate. Nu exista o adresă fixă, un spațiu pe care să îl fi numit acasă în copilărie și fusese mereu pe locuri secundare în viața mamei ei, după iubiții de la acea vreme a femeii. Chloe învățase să se descurce și prepara alături de mama sa tot felul de creme, de loțiuni și de săpunuri naturale. Nu știa că asta îi va deveni mai târziu meserie și mod de viață. 

Era rebelă, extrovertită și se temea să își manifeste afecțiunea față de cineva sau de ceva. Era ca și cum trăia tot sub spectrul și influența mamei sale nomade. Surorile ei aveau impresia că nu pot avea încredere în Chloe și că nu o puteau include în angajamente pe termen lung. Și nu că ea ar fi făcut ceva ca să demonstreze contrariul. Dispărea în noapte pe scuterul ei Vespa și punea la cale cele mai trăznite intervenții pentru salvarea animăluțelor sau sufletelor nevoiașe, asta spre disperarea surorilor și a șerifului local. Sawyer nu o putea aresta. Jax și Ford, iubiții surorilor mai mari, erau prietenii lui cei mai buni și ar fi fost admonestat teribil, plus că ar fi afectat și imaginea pensiunii. 

Așa că tot ce poate să facă Sawyer este să o urmărească îndeaproape și să încerce să anuleze ideile ei teribiliste. Dar nu poate lupta cu atracția dintre ei doi. Avea Chloe ceva bun de iubit? Ar fi putut ea să îl iubească pe el cel care devenise din băiatul cel rău spaima orașului un șerif respectat și apreciat? 

Povestea este absolut delicioasă, plină de replici spumoase și de faze la care am râs de una singură. Mi-a plăcut tare mult faptul că nu am simțit o ruptură între cărțile seriei și că povestea a avut continuitate. Comunitatea din Lucky Harbor nu se dezminte și rămâne la fel de implicată în băgatul nasului în oalele altora, iar pagina de Facebook a lui Lucille plină de bârfe locale are tot mai multe aprecieri și numeroși urmăritori. Am simțit că fac parte din poveste, că mă pot bucura sincer și intens de fiecare rând, iar povestea lui Chloe mi-a mers la suflet! 

Dacă vreți să vă relaxați și să vă binedispuneți, nu o ocoliți!!

Anunțuri

Un gând despre &8222;Îndrăgostită nebunește – Jill Shalvis ***Opinie personală&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s