El, ea…și internetul. :-)

citate-de-iubire-drumul-meu

S-au văzut..prima oară într-o seară de mai…

E, pe naiba…era august. 🙂 Ea, un pic sătulă de încercările prin care viața o silise să treacă. Mai crede încă și acum că are un radar de detectare a bărbaților nepotriviți pe o rază de 10 kilometri. 🙂 Nici nu mai știa dacă să creadă în dragoste. Prin cărțile pe care le citea, dragostea era descrisă ca un sentiment înălțător care îți schimba radical viața și îl aducea pe el. Nu, nu cel pe cal alb. Ea îl voia pe cel care i-ar fi putut visele să zboare. Pe cel care i-ar fi scris cu emoții pe piele, tot ce simte. Cel care ar fi înțeles-o când nici ea nu o mai făcea. Bărbatul acela delicios de real, de prietenos și de ”sunt gata să te fac să zâmbești.”.

Eheee…visa ea. Nu la cai verzi pe pereți, ci la dragostea aia care ar fi putut-o scoate din starea asta în care s-ar fi putut pălmui singură. Nu prindea fluturi pe la colțul mansardei, stați liniștiți. Așa e ea…mai impulsivă și mai zăpăcită, altfel viața ar fi înnebunit-o complet.

El era un bărbat pregătit să iubească. Nu știa dacă pentru un an, sau doi, sau pentru totdeauna. Încercase, ca și ea, dragostea. Cumva aceasta se terminase. Nu avusese timp să prindă rădăcini sau sa crească frumos copacul din care ar fi putut culege roadele mai târziu. Roadele ar fi fost anii petrecuți împreună, semințele le-ar fi fost amintirile. Le-ar fi putut planta în viitor, în copii sau în și mai mulți ani.

Internetul era acel spațiu virtual, nociv când nu ne convine, folositor atunci când vrem noi.

El o zărise cumva pe ea, sau mai exact o fotografie de-a ei, în spațiul virtual. Acum, fie atras de ea, fie hotărât să descopere dacă domnișoara se ”fotoșopase” sau nu, el a hotărât că trebuie să o cunoască. Cum nu dorea să fie invaziv, s-a ”împiedicat” de ea accidental prin comentarii. Astăzi un pic, mâine mai mult, până a apăsat pe ”send” pentru primul mesaj.

Deși ea era mai realistă, sau măcar se considera, nu a prea acordat atenție străduințelor lui, dar în străfundul sufletului ei, începuse să îi placă. Se trezea cu zâmbetul pe buze datorită lui și uneori, peste zi, parcă avea el un fel de conexiune invizibilă cu ea, pentru că îi trimitea câte un mesaj exact atunci când avea mai mare nevoie.

Mesajele au continuat până când nu le mai ajungea timpul pentru a putea tasta tot ce simțeau nevoia să își spună. Așa au făcut schimb de numere de telefon. Vocea lui suna ferm, dar era atât de blândă, de caldă și avea puterea de a o face sa zâmbească în ciuda oboselii și a stărilor ei ciudate.

Ziua începea și se termina cu el, mai bine spus cu apelul lui. Vorbeau despre toate și despre nimic. El vedea în ea tot ce ea pierduse, sau îngropase undeva adânc. Ea vedea în el tot ce așteptase cândva. Dar îi era teamă să mai înceapă să creadă. Îi era teamă să mai creadă, să mai construiască ceva care ar fi putut fi dărâmat la primul șoc. Așa că evita să se întâlnească cu el. Îi era suficient, deocamdată, să vorbească doar la telefon. Așa simțea că poate evita să fie dezamăgită. Poate că nu era atât de pregătită pe cât credea că este.

El însă eram mai hotărât. Știa că vrea să o vadă, dar îi era teamă că ea nu o să îl placă. Dacă era dezamăgită? Dacă era și el prea încrezător? Dacă nu acționa, întrebările rămâneau oricum fără răspuns. Era duminică, august. Ea era la serviciu, pregătea baloane cu heliu pentru petrecerea cuiva. Era obosită, toropită de căldură șu nu dorea decât să termine ce mai avea de făcut, ca mai apoi să alerge spre casă.

Doamna de la florăria din colț a intrat în magazin și i-a înmânat ei un buchet de trandafiri. Ea a crezut că este o confuzie. Nu comandase flori și nu avea de la cine să le primească, nici măcar nu era ziua ei. Apoi doamna i-a spus că sunt de la tipul brunet care stătea peste strada și se uita la ele. Milioane de emoții au cuprins-o. Era fericită, se simțea apreciată, și cineva se gândise la ea pentru prima oară după mult timp.

Deși îi știa vocea caldă, a rămas surpinsă să vadă că este mult mai catifelată în realitate. Și, întocmai ca în poveștile romantice pe care ea le iubea atât de mult, el s-a oferit să o conducă spre casă.

 Nici nu au știut pe atunci că acela era drumul care avea să îi poarte spre anii fericiți pe care îi vor trăi ulterior împreună. El poate nu simțea emoțiile ei, iar el nu le știa pe ale ei. Astazi, sunt capabili să le citească și să le înțeleagă cu o singură privire. Astăzi, el i-a demonstrat că ziua de ieri poate fi povestită frumos și că ziua de mâine este perfectă dacă el o ține de mână. Ea a realizat că tot ce i-a spus el la început, nu a fost o poveste creată pentru a impresiona, ci așa este el, cel real.

Au învățat să își accepte defectele și să trăiască cu ele. Au construit cu respect și încredere un prezent armonios clădit pe ruinele trecutului greu al fiecăruia. Astăzi, ea încă se hrănește cu emoțiile primei întâlniri, pentru că el nu îi dă voie să uite. Pentru că el încă îi mai oferă flori, pentru că o alintă, pentru că o iubește fix așa cum este ea și pentru că mai are atât de multă iubire să îi ofere.

Sunt multe pagini de scris…capitole din viața care va urma. Le vor scrie ca și până acum. Cu răbdare. Cu dragoste. Cu înțelegere. Cu mâna ei în mâna lui.

 

exista-o-singura-masura-a-iubirii-2-min

Anunțuri

11 gânduri despre „El, ea…și internetul. :-)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s