Când noaptea vine…

moon-182145_960_720

Nopțile sunt întotdeauna un bun sfetnic. Pentru mine așa au fost mereu. Am timp să stau cu mine, să mă gândesc la ce am facut peste zi si la ce aș fi putut face. E momentul acela de liniște, de dulce împăcare, de tine cu tine, așa cum esti tu.

E ceasul în  care te scuturi si de măștile de „sunt bine” pe care le porți.  Și atitudinea de „pot și mai mult” sau de „nu mă mai doare”. Pentru că în viață aduni oameni in jurul tau, dar nu mulți vor sti sa te citeasca.  Nu toți vor avea acces in coltisorul tau de intimitate unde lasi armura de femeie puternicăbunalatoate jos si esti tu: calda, sensibilă și dornică de comunicare si de iubire.

Eu tot mai fac slalom printre oameni si am 30 de ani, dar încă ii asez pe categorii asemenea păpușilor din copilarie. Cele preferate stăteau mereu aproape de perna mea. Cele mai puțin iubite erau acolo la grămadă.  Le-am avut pe toate in suflet dar unora le-a mai căzut câte una-alta pe parcurs si au ramas in urma. Asa si oamenii. Doar ca ei nu pierd membre.  Ei pierd sentimente. Empatie. Bine. Omenie. Prietenie. Incredere.Dragoste. Respect. Astea valorează tare mult în lumea oamenilor.

Si seara ma simt ca la școală.  Elev. Da nu  in banca de la scoala. Ci elev în propria viață unde imi sunt predate lecții zi de zi. Mai adun, mai scad. Ma mai trag singura de urechi pentru că uit sa imi fac lectia si mai dau cu stângul în dreptul. Corigenta  nu am rămas pentru că am puterea sa spun când gresesc, „imi pare rau”. Pentru ca oricât de mult ar greși cineva, nu mai port ranchiuna. Nu imi face cinste si arunca o întreagă umbră asupra a tot ce am încercat sa construiesc.

Noaptea oamenii nu mai sunt vizibili. Suntem toti doar niste siluete întunecate sub „ochiul lui Dumnezeu”, măreața lună care parcă ne instigă sa ne spunem ofurile. Nu le urlăm precum lupii. Le expunem în gânduri, în scris, în fapte sau în gesturi.

Un lucru e clar. Pentru mine noaptea mereu va rămâne prieten de nădejde. Un prieten căruia pot sa ii spun fara sa imi fie teama de strălucirea nimănui, ce ma doare. Un prieten care imi oferă liniste și răstimp pentru a lăsa totul sa se aseze.

Iar când cititul nu imi mai ajunge, am aici locul meu de suflet unde pot sa scriu. Despre noapte. Despre oameni. Despre mine.

17440416_1466444093418542_768760457_n

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s