Semințele trecutului / Seeds of yesterday – V.C. Andrews (Dollanganger #4) ***Recenzie

17855574_1891838941082812_4059458974910286373_o

Cu fiecare pagină, cu fiecare volum mă apropii de finalul acestei serii. De fapt volumul patru este finalul circuitului păpușilor din Dresda. Volumul cinci face lumină în viața lui Corinne, de fapt în viața părinților săi și ce a determinat-o pe Corinne să accepte dragostea unchiului său vitreg.

Mă încearcă sentimente amestecate. Am fost și tristă datorită finalului, am fost și bucuroasă și împăcată în același timp. S-a încheiat un cerc vicios. Unul care nu a îmbinat piese pentru a deveni perfect rotund, ci unul care a avut nevoie de multe piese micuțe și defecte pentru a da iluzia unei perfecțiuni rotunde. Caractere diverse, clipe trăite la limita onorabilității, copii afectați de orgolii și ambiții de maturi incompleți, o sete de dragoste continuă și o confuzie generală despre identitatea și valoarea proprie.

Dacă la început m-am crispat și m-am isterizat de una singură pe aici și am zis că nu, nu duc seria asta la capăt, iată-mă acum la finalul volumul patru nefiind gata să le dau voie să plece. Mă obișnuisem cu imperfecțiunea lor. Cu realul care răzbate din acțiunile lor. Cu trăiri și emoții suficiente pentru un an întreg. Pentru că nu totdeauna în lume sunt norișori pufoși și roz pe care plutim toți împărțind bezele. Pentru că realitatea anului 2017 este mult mai sumbră decât cea de la conacul Foxworth. Eu una aș scrie pentru mult timp pentru că tare mă furnică degetele, dar trebuie să revenim la carte.

Bart moștenise întreaga avere a bunicii sale. Era fericit că putea să ducă mai departe opera lui Malcolm, aceea de a purifica lumea și de a face femeile să plătească. În viziunea lui femeile se comportau exact ca niște urmașe ale Evei initiind mereu păcatul originar, ispitind bărbații și aruncând asupra lor plase tentației și a seducției. Dar profilul lui psihologic nu îi permitea să fie tutorele legal al averii. Deși primiseră părerile pozitive ale psihiatrilor iar Bart era considerat normal, Cathy și Chris erau obligați să se ocupe de noul conac Foxworth, restaurat pe temeliile celui ars, iar Chris era tutorele legal al moștenirii. Bart aștepta să împlinească 25 de ani pentru a-și intra în drepturi, fiind sigur că nu mai exista un alt codicil în testament.

Din murdarul, zgâriatul și zvăpăiatul Bart nu mai rămăsese nimic. Era acum un prosper om de afaceri, mereu extraordinar de ordonat și de prezentabil. În casa lui, în care locuiau și părinții săi, liniștea, ordinea și cuvântul Domnului nu trebuiau să lipsească. Bart nu era capabil să își ascundă mereu remarcile răutăcioase la adresa comportamentului lor și îl ura fățiș pe Chris. Pentru el, acesta era singurul responsabil de faptul că mama lui nu era pură și decentă.

Jory își urmase visul. Trăia pentru muzică și balet. Realizase toate ambițiile tatălui său. Se căsătorise cu Melodie, dragostea lui din copilărie și cronicile despre ei erau tot mai prezente și mai laudative. Când se întorc acasă aducând cu ei vestea că melodie era însărcinată, Jory nici nu știa că nu avea să mai danseze vreodată.

Se pare că Foxworth nu se sătura să facă victime. Totul începea și se termina tot aici. Cathy și Chris veniseră aici liniștiți numai pentru a supraveghea pregătirile pentru petrecerea somptuoasă a lui Bart. Cathy devenea tot mai suspicioasă și mereu în stare de alertă. Îi era greu să trăiască în casa care parcă avea viață proprie hrănindu-se cu vise. Chiar dacă totul era nou, era încărcat de fantome vechi.

Jory are un accident în timpul reprezentației de dans pe care o dădea în cinstea și la rugămintea fratelui său. Coloanele ce ar fi trebuit să fie de carton și pline de nisip uscat sunt de fapt mult mai grele, nisipul fiind ud, și când cad peste el, accidental, îi fracturează coloana. Chris va pierde nu numai dorința de viață, ci și tot ce era el. Deznădăjduit și speriat la gândul că Melody ar putea pleca, se gândește tot mai des la similitudinea dintre viața lui și a tatălui său. Pe patul de spital, cândva, Julian își pusese capăt zilelor pentru că viața fără dans nu mai era viață.

Cathy este mereu acolo pentru oricine. Îi iubea foarte mult și ar fi putut să își dea viața pe rând pentru fiecare dintre cei trei copii ai săi. Dar ar putea să treacă mereu peste fiecare obstacol? Cum putea ea să fie mereu stânca cea mai dură? Cum putea să își rupă sufletul în trei dacă aparținea întreg fiecăruia, pe rând?

Veți putea fi martorii vieții teribile alături de Bart. Au fost clipe când îmi doream ca ei să plece pur și simplu să abandoneze acest om instabil care a făcut numai rău. Jory a suferit tare mult în urma comportamentului celui care trebuia să îi fie frate.

M-a uimit puterea ei de sacrificiu, capacitatea ei de a iubi și faptul că a putut ierta. Dăduse mereu vina pe mama ei pentru tot ce se întâmplase. Încă mai dădea, dar oarecum tăvălugul denumit viață o tot purta prin atâtea curse. Lacrimi, îmbrățișări, strângeri de mână și o dragoste neacceptată și condamnată. De ce a trebuit ca ea și frații ei să plătească? Pentru păcatele cărei generații fusese sacrificată integritatea și onoarea lor?

Chris a fost personajul mai calm și gata să vadă ceva bun în orice. A uitat, a iertat și a dat mereu vina pe el. Vina că nu putuse să șteargă dragostea ce se înfiripase în camera de la mansardă unde nu se aveau decât unul pe altul pentru a se iubi. Chris a salvat vieți și a avut răbdare. Nu a făcut reproșuri dar a vegheat timid, din umbră, la bunăstarea copiilor ei, care deveniseră ai lor.

Jory a fost un personaj minunat. A acceptat normalitatea lor și nu a negat că cel mai bun tată a fost Chris. M-a uimit prin puterea lui de recuperare, chiar dacă mama lui a avut cel mai important rol. A fost un tată minunat pentru copiii lui și le-a oferit aceeași dragoste necondiționată pe care o primise și el.

Bart a fost cel mai antipatic personaj. Atât de manevrabil, atât de ușor de influențat. Nu vedea nimic bun în nimeni, era gata să condamne întotdeauna și să răpească tot ce aprținea fratelui său. La finalul acestui volum și-a spălat oarecum păcatele, chiar dacă a fost mult prea târziu.

Finalul, așa cum v-am spus, are o doză de tristețe, dar aruncă o rază de speranță galbenă și scânteietoare asupra destinului lor. Păpușile din Dresda au avut un preț prea mare de plătit pentru cei câțiva ani de dragoste din căsuța lor micuță. Mi-au rămas în suflet sentimente diverse, un amalgam de emoții și învățăminte capturate printre rânduri. Semințele trecutului deși sădite în același pământ nu vor da mereu aceleasi flori. Fiecare va fi unică prin parfumul ei și prin culoarea pe care o imprimă lumii din jur.

Vă recomand cu drag seria și abia aștept să citesc și alte impresii!

Anunțuri

Un gând despre „Semințele trecutului / Seeds of yesterday – V.C. Andrews (Dollanganger #4) ***Recenzie

  1. Pingback: Bilanțul livresc al lunii Aprilie 2017 | Anca și cărțile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s