Ultima fotografie – Bogdan Hrib, Editura Tritonic ***Recenzie

17360577_1458685800861038_1626866617_n

Amintirile sunt cele mai de preț comori pe care le purtăm întotdeauna cu noi. Nu le putem stoca pe toate, dar ele rămân în mare parte acolo, undeva, și este nevoie de un mic imbold pentru a le retrăi. Fotografiile sunt cel mai convenabil și mai ușor mod de a accesa momente, zile, emoții, bucurii. O singură privire prin albumul cu fotografii ne readuce oameni, zâmbete și amintirea celor mai importante evenimente.

Fotografii nu sunt doar oamenii aceia plătiți, ce stau cu aparatul de fotografiat atârnat de gât și apasă click, click pe buton. Sunt martorii bucuriei, dezastrului, amintirilor, frumuseții și ai urâțeniei lumii. Sunt cei care renunță la ore alături de familie pentru a ne reda fidel prezentul tipărit pe o coală. Momente furate și încapsulate pe hârtie fotografică…amintiri prețioase și mărturii mute.

Alexandru Zaharia, personajul masculin al romanului, este fotograf. Evoluase alături de fotografie și aparatele foto timp de 50 de ani. Asta era  vârsta lui. Văzuse de toate, trăise de toate și avusese sute de vieți. Fotografiase tot ce putuse, respira și trăia cu fiecare click și fiecare zgomot de blitz. Rămăsese însă un om cu coloană vertebrală. Nu picase în plasa jurnalistului paparazzo, nu își vindea munca celui ce dădea mai mult.

La cei cincizeci de ani ai săi, avea două divorțuri la activ, două fete din prima căsătorie, o firmă ce stătea pe butuci, rate depășite la bancă și multe nemulțumiri pe care le căra pretutindeni asemenea unor pietre de moară.

Nopțile nedormite, șprițurile ocazionale cu prietenii și anii trecuți, îi lăsaseră și fire albe prin păr, riduri și multe goluri în suflet. Ducea cu el în bagajul vieții o serie de povești ce îl măcinau pe interior, nu se simțea confortabil să vorbească despre ele. Greșise mult…în raport cu soția, poate cu fetele, cu părinții lui. Neîmplinirile, greutățile și un vis din copilărie îi poartă pașii spre cea mai mare nebunie a vieții sale: o croazieră de lux.

Avea nevoie să pună distanță între el și oamenii din jurul lui, între el și lumea la a cărei schimbare asistase și care îl consumase treptat. Habar nu avea că de trecut nu te poți ascunde nici în inima mărilor.

 Alexandru avea cincizeci de ani și o listă cu cincizeci de cuvinte, ce vor da și numele fiecărui capitol al cărții. Pe unele le tot eliminase, adăugase altele, dar erau și cuvinte care rămâneau constant acolo: foame, siguranță, copil, căsnicie, criză, tandrețe. Indiferent de numele lor, noi vom face slalom printre amintiri și vreau să vă spun că nu știu câte sunt ale personajului Alexandru și câte ale autorului, dar mie mi-a făcut o reală plăcere să citesc despre anii comunismului și perioada de ”libertate” de imediat după revoluție. Precizări și întâmplări marcate cu un simț al umorului extraordinar, bucăți de adevăr și de realitate cotidiană.

La aceste amintiri, Alexandru va ”ajunge” datorită întâlnirii sale cu Diana Anton, colega lui din generală, mai precis din clasa a doua. Diana lucra pe nava de croazieră și în puținul timp liber pe care îl avea, se întâlnea cu fotograful nostru pentru a depăna naufragiul vieții lor.

”O călătorie incredibilă. O întâlnire improbabilă. O iubire imposibilă.”  

Nu au o mie de nopți, dar a fost un fel de Șeherezadă modernă…așa mi s-a părut. Au făcut schimb de povești pe rând, de emoții, de atingeri și de priviri pofticioase.

Ea, avidă după informație și discuții pe diferite teme. El, ușor obosit și sătul de toate. Amândoi legați de fire invizibile, de pârghiile dintre amintiri.

Ar putea fi el cel pe care îl aștepta ea? Ar putea fi ea cea pentru care el s-ar pricopsi din nou cu o nouă nevastă?

Finalul m-a amuzat și mi-a spulberat unele îndoieli. Veți afla și de unde vine numele romanului, eu nu spun nimic! 🙂

Mi-a plăcut tare mult cartea semnată de Bogdan Hrib. O lectură fără multă acțiune, dar încărcată de amintiri, de esență, de stări sufletești și de povești. Doi oameni care își expun naufragiul propriei vieți, ambii pierduseră navele potrivite la momentul lor, amândoi nemulțumiți și singuri. O lectură spumoasă și amuzantă pe alocuri, un mod perfect de evadare din monotonia zilnică! Dacă nu ați citit cartea încă, eu v-o recomand cu tot dragul!

O găsiți chiar aici, unde beneficiați și de REDUCERE!!

429837_388311107864636_350553007_n

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Ultima fotografie – Bogdan Hrib, Editura Tritonic ***Recenzie&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s