Moarte în Peru – Silvia Chindea, Seria Angela Brumaru #1, Editura Tritonic ***Recenzie

17355163_1458685844194367_1217311239_n

 

Titlul este destul de sugestiv, nu? Vă spun eu că și conținutul este criminal! Este prima întâlnire cu autoarea, dar cu siguranță rămâne una memorabilă. Nu menajează cititorul, nu îl lasă să respire, să doarmă sau să se gândească la altceva în afară de carte, de geoglife și de criminal. Da, avem parte de niște crime în decor, crime care poate au ceva în comun sau nu, care au mobile diferite, dar care zguduie atât mica comunitate de la Nazca, Peru cât și lumea unei jurnaliste românce.

Acțiunea debutează în forță. Nu ne este permis să respirăm normal încă de la primele pagini, adrenalina și șocul fiind la ele acasă. Un cadavru pe o străduță dintr-un cartier rău famat din Peru. Un bărbat înjunghiat, forțe de ordine prea puține și un reporter super curios. Deja eram intrigată și captivată. Asta a fost ”light” în comparație cu ce a urmat.

Mathias Eiffel era un milionar hotărât. Rămăsese văduv, iar pierderea iubitei sale soții îi destrămase toate principiile, dar îl detrminase să construiască o fundație pentru cei bolnavi de cancer. Un spital, studii, medicamente inovatoare, tratamente, speranță și un nume rămas în istorie. Toate astea îl atrag ca un magnet, așa că angajează un detectiv pentru a găsi cei mai buni șase oameni pentru a-l ajuta în planul lui măreț. Nu, nu la construirea fundației, ci la descoperirea unei comori de acum 2000 de ani, faimosul El Dorado din Peru. Studiase și cercetase. Geoglifele nu puteau fi doar niște desene ale unor băștinași inteligenți. Era sigur că toate desenele de pe pereții stâncoși erau de fapt o hartă care ducea spre mult vânata comoară.

Christina Frey era inspector de taxe, unul care își petrecea vacanța de vară aproape de Cercul Polar. Era calculată și hotărâtă, iar asta o face ideală pentru a fi lider de grup. Silvia Zaha organizase multe expediții în Noua Zeelanda, America Centrală și de Nord. Karol D. Sowell era fotograf profesionist la Greenpeace. Tymon Wozniak era șomer și se bucura din plin de un an sabatic, după ce aplicase pentru diferite slujbe fără succes însă. Neville Roux lucrase ca instructor de snowboarding în Elveția, momentan lucra la o stațiune exclusivistă în Japonia. Petr Svoboda făcuse parte din echipa de arheologi care descoperise un tezaur trac în Bulgaria.

Ce au în comun cei șase? Nimic ați spune. Nimic, în afara faptului că fuseseră convocați la reședința lui Mathias Eiffel și convinși să accepte planul ușor nebunesc al acestuia. Mathias știuse ce butoane să apese pentru a primi aprobarea lor, mai ales că le și oferea un salariu atractiv și bani din despăgubirea de la statul peruan când comoara era descoperită.

Deja sună din ce în ce mai bine cartea, nu? Da! Dar acțiunea de abia de acum începe! În Peru, Angela Brumaru, o jurnalistă româncă de investigație, trebuia să cerceteze și să scrie un articol în legătură cu virusul Zika. Care erau cauzele lipsei acestui virus mortal în Peru când statele din jur sufereau acut? Asta trebuie să descopere. Și mai trebuia să reușească să îl uite pe Sebastian, omul însurat cu care avea o aventură. Știa că nu era corect, știa că nu vrea să se îndrăgostească de el, dar planetele erau altfel aliniate pe undeva. 🙂

În prima seară petrecută la Nazca, Angela o întâlnește pe Karen D. Sowell, fotografa grupului angajat de Mathias. Cele două se întâlniseră frecvent în colțuri diferite de lume prin prisma meseriei lor și legaseră o prietenie specială. Karen pleacă să cumpere un nou rând de băuturi dar nu se mai întoarce la masa lor. După numeroasele telefoane și căutări disperate, Angela anunță poliția. Datorită altei crime, un necunoscut înjunghiat și abandonat în plină stradă, forțele de ordine se mobilizează rapid, dar numărul lor extrem de mic și lipsa de informații, nu prea îi ajută în anchetă. Angela trebuie să descopere adevărul. Karen era prietena ei.

Știa locul perfect de unde să înceapă. Grupul de cercetători. Dacă unul dintre ei dispărea, suma de bani împărțită ce li se cuvenea devenea mai mare.

Angela își începe cercetările dar are impresia că urmărește o ceață. Ori de câte ori simte că se apropie de ceva, totul dispare. Un fotoreporter local i se alătură. Ancheta ar fi mult mai ușoară dacă ar avea acces liber la cultura locală și la dialectele din zonă. O a doua moarte în cadrul grupului aruncă totul în aer și face orice scenariu și mai greu de deslușit și de urmărit.

Cine voia să îi împiedice? Erau membrii grupului sau altcineva trăgea sforile pentru a nu fi descoperită comoara?

Asta va trebui să aflați voi. Eu vă spun că am avut parte de o lectură antrenantă, dinamică și plină de suspans. La un moment dat urmăream atâtea piste și parcă derulam propria investigație. Aveam propriul tabel cu suspecți, fiecare cu motivele lui. Angela este un personaj spumos și puternic. O jurnalistă motivată, inteligentă și dedicată muncii ei. Mi-a plăcut tare mult dragostea ei pentru plaiurile pe care crescuse. Aflată în Peru, nu uită de strada pe unde alergase, de mirosul cămării măiței sau de detaliile copilăriei. M-a înduioșat teribil și m-a detrminat să o plac și mai mult. O aventură captivantă, construită cu migală și măiestrie, o lectură plină de mister și situații limită.

V-o recomand cu drag! Mulțumesc mult editurii TRitonic pentru exemplarul oferit! Dacă v-am făcut curioși, o puteți achiziționa chiar de aici, unde aveți și REDUCERI!!

PS: cartea are la bază locuri și detalii reale! Personajele și motivele călătoriei lor sunt elemente de ficțiune!

429837_388311107864636_350553007_n

Lupii trecutului. Sofia – Natașa Alina Culea , Librex ***Recenzie

17498871_1884298288503544_2608292497089303402_n

Am crezut că îmi construisem o părere în legătură cu operele Natașei Culea. Am crezut că voi rămâne surprinsă de acum înainte doar de poveste, că voi fi capabilă să îi recunosc amprenta și că data viitoare voi fi pregătită. Nu am fost. Nu pentru Lupii trecutului Sofia. Nu pentru o carte plină de mistere, de pasiune, de fantasme, de rațiuni, de trăiri, de iluzii și de profunzime.

Nu credeam că voi asista la spectacolul lumii exact așa cum este el: necenzurat, neprelucrat și nefiltrat. Concluzii generale, particularități, personaje individuale angrenate totuși în mecanismul care împinge mulțimea de la spate. Către cine? Către ce? Mai sunt ”rotițe” care se desprind de acest dispozitiv și își caută destinația, tind spre cunoaștere, spre definirea noțiunilor adânc înrădăcinate în noi.

Ce e dragostea? Ce este fericirea? Cine hotărăște cât să stăm într-un loc? 

 

Cartea a debutat cu un mare plus pentru autoare. De ce? Pentru că îmi doream de mult timp să citesc o carte din perspectiva unui el. A lui, cel care rămâne mereu în spate și căruia nu îi sunt, uneori, recunoscute nici laturile sensibile, nici rotunjimile sufletului, nici nu prea îi sunt băgate în seamă doleanțele. Povestea lui e tristă, dar autoarea reușește cu un strop de amuzament să atragă și mai mult atenția asupra lor, asupra plafonării în care pluteau. Doi oameni prizonieri ai aceleiași plute naufragiate, prinși în tangajul de zi cu zi, ce aveau nevoie de prezența prietenilor pentru a învinge singurătatea în doi.

Fabian și Carina – șase sunete aveau prenumele lor, șase sute de motive și de diferențe îi separau zi după zi. El aproape de criza de 40 de ani, captiv într-o căsnicie căreia nu îi mai găsea sensul, gesturi automate și cadouri care înlocuiau dragostea. Ea, avocata de succes, preocupată de imagine, de aparențe și de carieră. Nu a fost nevoie de prea mult ca să înțeleg că ea nu punea preț nici pe oameni, nici pe sentimente. Se înconjura de nulități, oameni probabil inferiori, ce nu făceau altceva decât să evidențieze superioritatea ei.

În cadrul celebrării unei căsătorii, (culmea!! a lui era pe butuci), Fabian o întâlnește pe Sofia. Tânără, frumoasă, pasională și liberă. Atras către ea ca de un magnet, Fabian găsește, poate, imboldul necesar pentru a evada. Sofia la început mi-a părut la fel de dulce ca o iluzie, ca o fericire interzisă. A venit asemeni unui fluturaș și dintr-un fâlfâit de aripi a colorat lumea celor din jurul ei. A început cu Carol, bunul ei prieten și a continuat cu Fabian, omul căruia i-a închinat clipele ei de sinceritate și de pasiune fără margini.

Clipe împrumutate de la căsnicia lui. Momente furate din timpul lui pentru Carina. Sofia ar fi putut avea totul, dar nu voia. Nu poate să facă rău. Viața ei a fost de la început o cursă plină de obstacole, de lovituri și de carențe.

Am trăit alături de ei nebunia clipelor de pasiune dezlănțuită, de discuții pline de esență, de clipe ce nu se măsurau în secunde ci în îmbrățișări, am asistat la o poveste de dragoste ce fusese condamnată din fașă. Condamnată de acte, de lume și de oameni.

Finalul nu am căutat să îl descos și să îl disec. L-am înțeles, l-am acceptat și l-am privit dintr-un alt unghi. Eu cred că există oameni buni, oameni răi și oameni umbră. Primele două categorii nu le mai descriem. Insă oamenii umbră, da. Sunt oamenii aceia speciali care trec prin viața noastră ca o umbră și ne determină să devenim oameni ce aparțin celorlalte două categorii. Depinde de noi să alegem de care…

Mulțumesc, Natașa Alina Culea pentru ore de lectură minunate, pentru cartea oferită și trebuie să spun că am înțeles de ce ai spus că este preferata ta. Am simțit suflet …

Stăpânul castelului – Teodora Matei, Editura Tritonic ***Recenzie

17360984_1458685784194373_126275952_n

Acum după ce am terminat cartea, am izbucnit în râs. Cel mai bine se potrivește disctonul ”nu judeca o carte după copertă”. Nu că aș fi judecat-o. Doar că pe coperta, Michael Haulică ne spune despre autoare:

 ” O voce narativă distinctă în peisajul literaturii F&SF românești.” 

Eu am citit fantasy, SF deloc. Și mă uitam la carte și mă întrebam ce mă fac eu cu ea. Dacă o deschid și e SF și nu o înțeleg? Dacă nu mă ridic la nivelul așteptărilor cuiva? Dacă, dacă…Mare greșeală! Am citit un fantasy grozav! Mi-a plăcut și mi-a stârnit curiozitatea constant. Am devorat fiecare pagină, dorind să deslușesc misterul. Era acolo  încărcătura, suspans și o enigmă de descifrat.

Un criminal nedovedit, condamnat la închisoare pe viață, descântece țigănești, blesteme, magie și un tatuaj misterios. Un castel bine păzit ce devine din cămin loc de pierzanie pentru o actriță și câțiva prieteni de-ai baronului, ce devine ulterior din nobil ”un viețaș” din sectorul patru al închisorii.

Acțiunea debutează în prezent, între pereții închisorii unde Baronul Nikos ajunge să fie închis. Un om educat, manierat și de viță nobilă, un om care nu avea ce să caute între criminali și tâlhari. Niște prieteni de-ai lui și actrița cu care el avea o relație, dispar într-o noapte, iar după ce bagajele lor sunt găsite în camerele castelului, Baronul este judecat și condamnat chiar dacă niciun cadavru nu este descoperit.

De Sectorul Patru, de plimbările  zilnice ale condamnaților, de închiderea automată și supravegherea video se ocupau Leo, un angajat mai vechi, și Dominic, cel mai nou gardian. Pe Dominic îl intrigă Baronul. Singur în celula lui, rupt de urâțenia spațiului unde trăia, Baronul primea zilnic un laptop pe care scria povești ce apăreau în reviste literare. Nimeni nu știa granița dintre realitate și ficțiune. Toți le citeau și așteptau istorioara unde Baronul ar fi povestit tot ce se întâmplase în noaptea fatidică.

Acțiunea se mută în trecut, în copilăria lui Nikos, unde autoarea începe să ne picure în doze mici sursa misterului. Nikos era un copil de zece ani, unul care avea nevoie de dragoste, de atenție și de mai puține reguli. Creștea într-o lume a lecțiilor, a moralității și în umbra afacerilor tatălui său.

La zece ani își dorea cu ardoare un cal. Și îl va primi, dar nu de la familia sa, ci de la invitații tatălui său, o familie de țigani invitați să anime petrecerea aniversară. Rita, era o ”tornadă” de fuste roșii, o copilă de vârsta lui, una alături de care Nikos putea să facă tot ce îi era interzis. Cu Rita de mână, Nikos are accesul la lumea fermecată a bunicului fetei. O lume guvernată de descântece, de săculeți cu ierburi aromate și de magie.

Ăsta va fi primul pas spre începutul vieții lor dar și primii pași către distrugerea ambelor destine. Nici Rita, nici Nikos, nici bunicul, nu puteau sta în calea destinului lor. Era ceva mult mai puternic decât ei…

Veți descoperi tainele Baronului o dată cu Dominic, tânărul gardian care simte că ceva este în neregulă cu Baronul. Nu credea că omul atât de manierat, de inteligent și de calm, ar fi putut distruge viețile atâtor oameni. Cauza și deznodământul m-au lăsat pur și simplu mască. Nu mi-am dat seama de cât de frumos s-ar îmbina fantasy ul cu lumea rromilor, cu blestemele și credințele lor. Nicio clipă nu m-aș fi gândit că o astfel de abordare m-ar cuceri și m-ar surprinde. Trebuie să o felicit din toată inima pe autoare pentru originalitate și pentru modul atât de frumos în care scrie, pentru o poveste de dragoste diferită și consumatoare de suflete.

Dacă sunteți curioși în legătura cu această carte, o puteți achiziționa de pe site-ul Editurii Tritonic, adică de aici.

Mulțumesc mult Editurii Tritonic pentru exemplarul oferit!

429837_388311107864636_350553007_n

Nume de cod: Arkon, Seria ”Sergiu Manta”(#1) – Anamaria Ionescu ***Recenzie

17321652_1458685734194378_1695472783_n

Știți cu toții zicala: ”esențele tari se țin în sticluțe mici”. Nimic nu descrie mai bine această carte. La prima vedere, te întrebi oare ce ar putea conține cele o sută cincizeci de pagini? Oare câtă acțiune să încapă? Oare nu e prea puțin?

Când am primit cărțile de le Editura Tritonic eram ca un copil. Nici nu știam pe care să o aleg, care să fie prima. Apoi am văzut că sunt genuri literare diferite, așa că am decis să le alternez. Coperta cărții autoarei Anamaria Ionescu îmi inspira forță, libertate și neconvenționalism. Am fost pe aproape, dar nu am putut intui toată dinamica acțiunii. Nu am crezut că pot să mă bucur de o poveste bine construită, alertă, fluidă, cu accente comice și cu piese care se îmbinau perfect în puzzle-ul general, având în vedere numărul de pagini

Nu am bănuit o clipă că voi avea parte de personaje complexe, de fantasme ale trecutului, de un mecanism extrem de bine pus la punct, ale cărui rotițe se tot învârt fără ca noi să știm prea multe.

Cartea m-a fascinat de la prima pagină, și nu, nu este un clișeu. Fiecare pagină, vă spun sincer, a adus informații, schimbări și alternări de stări sufletești. M-a uimit, m-a derutat, m-a întors pe dos…ce să mai, s-a cam jucat cu mintea mea. Povestea începe undeva în trecut, dar ițele nu vi le voi descâlci eu. Nu, nu! Va trebui să trăiți și voi cam ce am trăit eu. Nu este răzbunare, este plăcerea lecturii și bucuria de a trăi o carte bună.

O crimă petrecută la o bază de antrenamente militare, îi aduce laolaltă pe sublocotenentul Cristian Herra, de la poliția militară și pe inspectorul-șef Andrei Cruceanu, de la IPJ Brașov. De ce două tabere amestecate? Pentru că victima era un fost militar trecut în rezervă, iar ei doi trebuiau să descopere agresorul. Baza de antrenamente aparținea lui Silviu Braga, care rămăsese unicul moștenitor după moartea fratelui său.

Tabăra de la Leșița era una de instrucție atât pentru militarii ce doreau să se antreneze, cât si  pentru cei care fuseseră răniți și aveau nevoie de recuperare. Cea de-a treia categorie era formată din ”șoimi”, copiii cadrelor militare ce doreau să aibă la ușă viitori bărbați plini de curaj și de devotament.

Jurcan, victima noastră, avea șaptezeci și cinci de ani și făcuse ceva valuri la viața lui. Era cunoscut pentru pornirile lui împotriva homosexualilor și comportamentul extrem de dur pe care îl avea cu micuții lui cadeți. După primele investigații, cei doi anchetatori știu că mobilul crimei nu era greu de depistat, mai greu era să afle cine îl eliminase pe colonel.

În tabără, Herra și Cruceanu îl întâlnesc și pe Sergiu Manta. Sergiu era un tip dur, cu o constituție impresionantă, tăcut și extrem de rezervat. Umbla peste tot cu motorul său și câinele lui, Arkon. Deși lui Cristian Herra îi este extrem de ușor să se apropie de el, Cruceanu își păstrează anumite semne de întrebare, mai ales că după o anchetă mai amănunțită în trecutul ”rockerului” Sergiu, inspectorul-șef află că acesta avea un copil și o soție din Filipine, că avea o meserie de IT-ist, lucru mult mai bine plătit ca jobul lui de băiat bun la toate din tabără.

Deși Cruceanu insistă cu suspiciunile la adresa lui Sergiu, Cristian se apropie foarte mult de rocker. Ajung să fie prieteni și chiar să petreacă timp împreună. Nu putea să creadă că tatăl devotat, omul care își privea soția cu dragoste, ar fi putut comite o crimă cu premeditare.

Numai că un jurnal al surorii lui Silviu Braga aruncă o altă lumină asupra cazului. Secrete sumbre, bine păzite de mulți ani ies la lumină și eliberează fantomele trecutului. Exista o legătură între Braga, Jurcan și Sergiu Manta, dar care era aceasta? Cine l-a vrut pe Jurcan eliminat? Putea Cristian să mai păstreze secretul?

Și dacă voi credeți că o dată cu aflarea agresorului, totul se va termina, vă înșelați la fel de mult ca mine. Am privit pagina și am rămas blocată. Nu, nu are cum. Da de ce să facă asta? Da care mai este sensul? Bineînțeles că am citit cu și mai multă aviditate, începusem ancheta mea și aveam nevoie de răspunsuri. Am aflat răspuns la toate întrebările, numai una a rămas neelucidată. Așa că aștept cu nerăbdare să aflu ce se întâmplă mai departe.

Îți mulțumesc, Anamaria Ionescu, pentru pielea de găină de la finalul cărții. Până atunci eu țin degetele încrucișate să iasă cum îmi doresc eu pentru personajul ce l-am îndrăgit instantaneu.

Mulțumesc mult Editurii Tritonic pentru exemplarul oferit! Dacă v-am făcut curioși, cartea o puteți cumpăra de aici, unde veți descoperi și volumul doi al seriei. 429837_388311107864636_350553007_n

Spune-mi cine sunt/ Dime quien soy – Julia Navarro, Editura Rao ***Recenzie

download

 

TITLU ORIGINAL: Dime Quien soy

AUTOR: JULIA NAVARRO

EDITURA : RAO

AN APARIȚIE:2015

NUMĂR PAGINI: 955

Cu siguranță este cartea care îmi va rămâne mult timp în minte de acum încolo. ”Spune-mi cine sunt” este lectura care te intrigă, te cucerește și te îndeamnă fie să te minunezi , fie să îți pui o mulțime de întrebări.

Personajul central feminin, Amelia Garayoa, este o altfel de Scarlett O Harra, genul de personaj pe care îl iubești sau nu, pe care îl arunci într-o clipă de la simpatie la antipatie, dar care a reușit să schimbe atâtea vieți, aproape tot atâtea câte a și distrus.
Amelia e un personaj controversat, atât de bine conturat și atât de diferit încât cu siguranță rămâne în mintea cititorului ani de-a rândul.

Cartea îmbină istoria cu traseul Ameliei, despre care putem crede că a existat sau nu, dar Primul și al doilea Război Mondial, al Treilea Reich, Hitler, Stalin, Holocaustul, Cortina de Fier și Zidul Berlinului sunt câteva ”crime” de care omenirea nu a putut uita nici până astăzi și bine ar fi să nu o facă pentru alți o mie de ani. V-am mai spui deja și cei care mă urmăresc știu, probabil, că astfel de cărți sunt preferatele mele. Istoria este și așa destul de greu de digerat… numere reci, statistici și date. Poate pentru unii motive de mândrie, pentru alții cicatrici, bucățile de istorie împletite cu o poveste bună, fie ea și fictivă, pentru mine reprezintă modalitatea perfectă de cunoaștere.

Am învățat în carte despre suferință, despre curaj, despre cutezanță, despre oameni care au iubit pericolul și riscul, despre oameni care au îndurat torturi, am învățat despre istoria unei națiuni, dar mai ales despre nedreptate… Curioși?

* * *

Guillermo era un jurnalist în vârstă de 30 de ani, care lucra la un ziar digital spre disperarea mamei lui care îi plătea ipoteca apartamentului. Din nefericire pentru el, Guillermo era un idealist care nu suporta să fie constrâns de oamenii politici ai vremii… iubea jurnalismul și dreptatea. Hmmm, oare cu cine semăna?

Mătușa lui, Marta, îl surprinde într-o zi cu o cerere ciudată- îi oferea 3000 de euro pe lună pentru a studia viața Ameliei, străbunica lui. Femeia era un subiect tabu în familia aceasta, tot ce știau despre ea era că nu le merita atenția.

Guillermo acceptă nu tocmai cu ușurință , convins fiind că în câteva zile avea să termine. Până la urmă ce viață ar fi putut avea o femeie născută în epoca în care femeile era bune numai pentru a se plimba la brațul soțului și pentru a da urmași? Guillermo nici nu știa ce cutie a Pandorei urma să deschidă…

După ce descoperă numele de familie al Ameliei, jurnalistul începe cel mai fascinant ” reportaj” al carierei sale. Urmele l-au dus în casa unor bătrânele simpatice, care purtau numele Amelia și care erau rude cu străbunica lui. Cele două doamne sunt dispuse să îl ajute dar numai dacă le permitea să fie ele cele care îi ghidau pașii, îl îndreptau către persoanele care îi puteau da informații. Bineînțeles că acceptă, iar povestea sună cam așa…

Amelia Garayoa era o tânără dintr-o familie burgheză, primise o educație aleasă iar impulsivitatea și încăpățânarea o caracterizau. Astfel că atunci când aude de primele greutăți ale afacerii tatălui său, Amelia hotărăște că se va căsători cu Santiago- un tânăr dintr-o familie care l-ar fi putut ajuta pe tatăl ei.
Astfel că pe 18 Decembrie, tânăra lasă în urma fetița căreia i se permiteau toate poznele pentru a deveni femeie.

Când o întâlnește pe Lola Garcia , o tânără revoluționară, Amelia este atrasă de magnetismul oratorilor care le vorbea celor care luptau împotriva burgheziei. Iar după ce participă și la o întâlnire a tinerilor comuniști, Amelia trăia în două lumi: a ei, o tânără burgheză cu privilegii și a Lolei , cea a unei croitorese care dorea exterminarea claselor sociale și a egalității.

Nici soțul, nici familia ei nu erau de acord cu înclinațiile ei politice și nici chiar fiul ei nou-născut nu o reținea acasă. Participa cu îndârjire deși nimeni nu avea încredere în ea. Până când îl întâlnește pe Pierre Comte, un tânăr librar în aparență, adept al comunismului, dar care era de fapt un agent sovietic. O determină pe Amelia să își părăsească soțul și fiul și să îl urmeze convinți fiind că vor schimba lumea și vor ajuta revoluția.

Îl urmează spre disperarea familiei ei, tot mai determinată de rolul ei, fără să știe că va fi agenta ”oarbă”. Pierre avea nevoie de ea, a simțit naivitatea și faptul că o putea modela așa cum dorea și sub aparența unei mari iubiri o folosea pentru a deschide uși la care nu avea acces fiind singur.

Viața Ameliei se complică, se desfășoară între destinațiile impuse de Moscova și continuă să strângă informații fără să știe riscul la care era supusă.

Amelia se trezește din fantezia ei revoluționară când află că Pierre este agent și disperată își dă seama de gravitatea greșelii ei : lăsase în urmă tot ce iubea, familie, țară, pentru o minciună. Deși dorea să revină acasă, îl însoțește pe Pierre la Moscova, unde acesta este arestat și torturat până la moarte.

”…nimeni nu era în siguranță, toți erau suspecți și, pe vremea aceea, epurările se succedau zilnic. Stalin se bizuia pe oamenii care au luptat în prima linie pentru revoluție, bolșevici plini de abnegație, care au fost acuzați de trădare. Nimeni nu avea capul pe umeri. Stalin se bizuia în politica sa criminală pe oameni fără scrupule, dispuși să se ploconească în fața lui și să comită cele mai cumplite atrocități, doar ca să-l slujească, crezând că astfel își câștigau dreptul la viață, dar multe dintre aceste ființe și-au încheiat și ele rău zilele, pentru că Stalin nu era mulțumit și nici recunoscător nimănui.”

Acesta este momentul când Amelia realizează că nici comunismul nu era ceea ce credea că este. Îi urăște pentru teroarea lor, pentru lagărele în care măcelăriseră zeci de mii de suflete așa că își va folosi toată energia să combată naziștii și comunismul. Cunoștea coduri, persoane și în persoana jurnalistului Albert James găsește modul perfect în care să o facă: devine agent britanic.

Se împrietenește cu niște polonezi care intrau clandestin în lagărele de evrei pentru a duce mâncare și medicamente, iar implicarea ei atrage antipatiile unui ofițer SS. Se ambiționează să fie cea mai bună și acțiunile ei nechibzuite sfârșesc prin arestarea ei.
Este supusă unor torturi inimaginabile cărora le supraviețuiește însă, iar Max von Schumann un baron german, doctor în armata germană , o scoate din închisoarea Gestapoului salvându-i astfel viața.

Stă un an la Madrid, alături de familia sa, timp în care se reface și încearcă fără succes să reia legătura cu băiețelul ei. Putea doar să îl vadă de la distanță când ieșea la plimbare alături de doica Agueda cea care îi luase atât locul de mamă cât și pe cel de soție. Agueda era acum amanta lui Santiago, ba chiar era însărcinată cu el. Amelia avea remușcări, o mustra conștiința dar chiar și așa nu putea accepta faptul că îi era refuzat fiul său.

În Grecia, ultima sa misiune aduce dezastru atât în viața ei cât și a lui Max. Boicotarea unui convoi de camioane ce transportau arme, pe care îl organizaseră prietenii Ameliei, se sfârșește prin rănirea gravă a lui Max și împușcarea Ameliei. Deși își dorea să moară, ea supraviețuiește, iese dintr-o comă îndelungată și este aruncată într-un lagăr unde este torturată sistematic. Salvarea ei vine tot de la Max, care deși era acum desfigurat și într-un scaun cu rotile, încă o iubea.

Amelia se va dedica pentru un timp îngrijirii lui și a lui Frederich, fiul acestuia din căsătoria cu răposata baroana Ludovica. Dar ea nu se ține departe de pericole, spre disperarea lui Max.

Își va risca viața constant, se va deghiza, va omorî și va salva în egală măsură. Se simțea vinovată, încărcată de remușcări iar îngrijirea lui Max părea să fie crucea ei. Căderea Zidului Berlinului pe 9 Noiembrie..reprezintă eliberarea ei pe mai multe planuri…finalul este extrem de emoționant , dar nu vă mai spun nimic.

Cei care i-au ghidat pașii lui Guillermo prin incursiunea în viața Ameliei erau oameni care au cunoscut-o și oameni cărora le schimbase viața. De la Edurne, subreta ei, la Pablo Soler- un ilustru istoric acum, fiul Lolei în trecut, pe care familia Ameliei l-a adoptat iar ea a trimis bani constant pentru întreținerea lui. Frederich von Schuman fiul lui Max, cel căruia Amelia și-a dedicat viața și atenția.

Italia, Berlin , Moscova, Ierusalim, Spania- sunt câteva dintre locurile unde Guillermo va merge pentru a reconstitui istoria Ameliei.

Eu m-am bucurat de o lectură magnifică iar dacă vă spun că trebuie să o citiți, va trebui să mă credeți pe cuvânt. 🙂

Mi-am reîmprospătat memoria cu datele a celor mai negre perioade din istoria lumii, am aflat despre durerea mai multor națiuni dar și despre destinul tulburător al celor care nu aveau un cuvânt de spus.

M-am minunat de puterea Serviciilor secrete, care reușeau fără tehnologia anului 2016 să știe tot despre tot.

Am apreciat curajul oamenilor care au îndrăznit să înfrunte teroarea cu orice preț.

Am admirat oamenii care au știut să lupte și să refacă totul din nimic.

Autoarea, jurnalistă de profesie, a știut prin stilul ei cum să se adreseze tuturor cititorilor, nu unei anume categorii. S-a simțit jurnalistul prin scriitura atât de bine documentată, de bine amplasată și de descrisă. Am simțit teroarea, am văzut cu ochii minții tânăra blondă, de o frumusețe eterică, care înșela prin înfățișarea atât de fragilă.

Iar pe Amelia- antieroina- am apreciat-o pentru curajul ei. Vreți să știți de ce spun asta? Lor li se dădea o pastilă de cianură, pe care o aveau mereu asupra lor. Mulți au folosit-o înainte de a cădea pe mâinile Gestapoului, nu și ea. A supraviețuit, a luptat, a greșit, a avut curaj și a întreținut familia tot timpul. Nu mai mergea să îi viziteze. Nu voia să îi pună în pericol. Alt punct în minus îi este adus de faptul că folosea oamenii în avantajul ei, deși avea o scuză. Salva multe alte vieți punându-se mereu în bătaia puștii.

V-am spus… Amelia nu este personajul ușor de iubit, dar pe de o parte este de admirat, într-o lume a bărbaților a înfruntat orori, nedreptăți și a trăit mereu pe marginea prăpastiei.

Ultima fotografie – Bogdan Hrib, Editura Tritonic ***Recenzie

17360577_1458685800861038_1626866617_n

Amintirile sunt cele mai de preț comori pe care le purtăm întotdeauna cu noi. Nu le putem stoca pe toate, dar ele rămân în mare parte acolo, undeva, și este nevoie de un mic imbold pentru a le retrăi. Fotografiile sunt cel mai convenabil și mai ușor mod de a accesa momente, zile, emoții, bucurii. O singură privire prin albumul cu fotografii ne readuce oameni, zâmbete și amintirea celor mai importante evenimente.

Fotografii nu sunt doar oamenii aceia plătiți, ce stau cu aparatul de fotografiat atârnat de gât și apasă click, click pe buton. Sunt martorii bucuriei, dezastrului, amintirilor, frumuseții și ai urâțeniei lumii. Sunt cei care renunță la ore alături de familie pentru a ne reda fidel prezentul tipărit pe o coală. Momente furate și încapsulate pe hârtie fotografică…amintiri prețioase și mărturii mute.

Alexandru Zaharia, personajul masculin al romanului, este fotograf. Evoluase alături de fotografie și aparatele foto timp de 50 de ani. Asta era  vârsta lui. Văzuse de toate, trăise de toate și avusese sute de vieți. Fotografiase tot ce putuse, respira și trăia cu fiecare click și fiecare zgomot de blitz. Rămăsese însă un om cu coloană vertebrală. Nu picase în plasa jurnalistului paparazzo, nu își vindea munca celui ce dădea mai mult.

La cei cincizeci de ani ai săi, avea două divorțuri la activ, două fete din prima căsătorie, o firmă ce stătea pe butuci, rate depășite la bancă și multe nemulțumiri pe care le căra pretutindeni asemenea unor pietre de moară.

Nopțile nedormite, șprițurile ocazionale cu prietenii și anii trecuți, îi lăsaseră și fire albe prin păr, riduri și multe goluri în suflet. Ducea cu el în bagajul vieții o serie de povești ce îl măcinau pe interior, nu se simțea confortabil să vorbească despre ele. Greșise mult…în raport cu soția, poate cu fetele, cu părinții lui. Neîmplinirile, greutățile și un vis din copilărie îi poartă pașii spre cea mai mare nebunie a vieții sale: o croazieră de lux.

Avea nevoie să pună distanță între el și oamenii din jurul lui, între el și lumea la a cărei schimbare asistase și care îl consumase treptat. Habar nu avea că de trecut nu te poți ascunde nici în inima mărilor.

 Alexandru avea cincizeci de ani și o listă cu cincizeci de cuvinte, ce vor da și numele fiecărui capitol al cărții. Pe unele le tot eliminase, adăugase altele, dar erau și cuvinte care rămâneau constant acolo: foame, siguranță, copil, căsnicie, criză, tandrețe. Indiferent de numele lor, noi vom face slalom printre amintiri și vreau să vă spun că nu știu câte sunt ale personajului Alexandru și câte ale autorului, dar mie mi-a făcut o reală plăcere să citesc despre anii comunismului și perioada de ”libertate” de imediat după revoluție. Precizări și întâmplări marcate cu un simț al umorului extraordinar, bucăți de adevăr și de realitate cotidiană.

La aceste amintiri, Alexandru va ”ajunge” datorită întâlnirii sale cu Diana Anton, colega lui din generală, mai precis din clasa a doua. Diana lucra pe nava de croazieră și în puținul timp liber pe care îl avea, se întâlnea cu fotograful nostru pentru a depăna naufragiul vieții lor.

”O călătorie incredibilă. O întâlnire improbabilă. O iubire imposibilă.”  

Nu au o mie de nopți, dar a fost un fel de Șeherezadă modernă…așa mi s-a părut. Au făcut schimb de povești pe rând, de emoții, de atingeri și de priviri pofticioase.

Ea, avidă după informație și discuții pe diferite teme. El, ușor obosit și sătul de toate. Amândoi legați de fire invizibile, de pârghiile dintre amintiri.

Ar putea fi el cel pe care îl aștepta ea? Ar putea fi ea cea pentru care el s-ar pricopsi din nou cu o nouă nevastă?

Finalul m-a amuzat și mi-a spulberat unele îndoieli. Veți afla și de unde vine numele romanului, eu nu spun nimic! 🙂

Mi-a plăcut tare mult cartea semnată de Bogdan Hrib. O lectură fără multă acțiune, dar încărcată de amintiri, de esență, de stări sufletești și de povești. Doi oameni care își expun naufragiul propriei vieți, ambii pierduseră navele potrivite la momentul lor, amândoi nemulțumiți și singuri. O lectură spumoasă și amuzantă pe alocuri, un mod perfect de evadare din monotonia zilnică! Dacă nu ați citit cartea încă, eu v-o recomand cu tot dragul!

O găsiți chiar aici, unde beneficiați și de REDUCERE!!

429837_388311107864636_350553007_n

Sub acoperire / Undercover – Danielle Steel, Editura Litera ***Recenzie

wp-image-762008222jpg.jpg

Danielle Steel este una dintre autoarele mele de suflet. Am descoperit mereu în cărțile ei fie sensibilitate, fie profunzime sau lecții de viață, fie personaje ce păreau atât de reale. Am impresia mereu că se inspiră din realitate, din cotidian, iar poveștile ei par întotdeauna verosimile.

Cartea de față este pentru prima oară tradusă în România. Acest lucru și descrierea de pe spate plus câteva recenzii pozitive, a fost mai mult decât suficient pentru a mă convinge să o citesc și eu. Este total diferit față de tot ce am citit semnat de autoare până acum, mi-a plăcut destul de mult dar parcă i-a lipsit ceva. Să fi fost starea mea? Să fi fost faptul că aveam impresia că nu am simțit amprenta ei?

Am apreciat faptul că nu a fost clișeica poveste de dragoste, că și-a lărgit orizontul, că am simțit implicare și documentare, dar parcă am avut nevoie de ceva..un strop de strălucire, un boom care să mă copleșească și să mă țină prizoniera cărții. La un moment dat m-am simțit copleșită de detalii, de precizări pe care deja le mai citisem, toate astea aglomerând și îngreunând lectura. Per total, cartea are un subiect incitant, două povești de viață pe cât de diferite, pe atât de asemănătoare, doi oameni ce sunt nevoiți să o ia de la capăt mereu. Nu se cunosc, dar au atâtea în comun.

Marshall Everett era agent DEA sub acoperire. Fusese instruit pentru cele mai grele misiuni, iar viața lui se derula conform instrucțiunilor primite. Își însușea și își construia noi identități credibile pentru a se putea infiltra în cele mai puternice carteluri de droguri din America Latină. Șase ani de zile fusese Pablo Echeverria, trei ani de zile trăise pe pământ latin pentru a câștiga un renume și alți trei îi petrecuse în tabăra lui Raul, cel mai puternic conducător din lumea drogurilor.  Marshall, cunoscut ca și Pablo, nu numai că se bucura de încrederea și respectul lui Raul, dar se și îndrăgostise de sora acestuia, Paloma, femeia care avea să îl facă tată în curând. 

O scurgere de informații duce la compromiterea acoperirii lui Pablo și agentul special este extras în siguranță. Raul fusese avertizat în legătura cu vizita agenșilor speciali și mânat de orgoliu și răzbunare își împușcă sora șstiind că așa Marshall va fi la fel de distrus ca și el.

Reîntors pe pământ american, Marshall nu își găsește locul. Coliba, jungla, Paloma și identitatea sa din ultimii șase ani erau singura viață pe care o cunoștea și la care voia să revină. Dărâmat în urma morții femeii și a copilașului său nenăscut, Marshall va primi consiliere psihologică și este sfătuit să se țină departe de munca de teren. Cu anumite ”sfori trase”, ajunge agent în corpul de pază de la Casa Albă. Deși inițial crezuse că viața de aici va fi monotonă și nu foarte diferotă de munca de la birou, Marshall va fi cucerit mai întâi de doi ochisori albaștri și o preche de pantofiori roz. Relația specială dintre el și cei doi copii ai președintelui dar și modul în care ajunge să o salveze pe Amelia, fiica primului om din stat, îi aduc recunoștința eternă și prietenia locuitorilor de la Casa Albă.

Pensionat înainte de vreme(cauzele le veți descoperi voi), Marshall se mută la Paris, hotărât să înceapă o viața nouă. Habar nu avea cât se va complica viața lui de îndată ce o va întâlni pe Ariana. 

Ariana Gregory făcea parte din elita new yorkeză. Tatăl său era tot ce mai avea pe lume. Încăpățânat să fie ambasador, deși avea 70 de ani și o sănătate precară, Anthony nu este prea greu de convins să accepte un post în Buenos Aires. Binînțeles că își vrea fiica alături de el. Ariana ura să plece din metropola în care locuia, să își lase iubitul și să înceapă o viață noua în Buenos Aires. I se părea un oraș ostil în care ea va trebui să rămâna pentru minim patru ani. Însă clădirea ambasadei care trebuia decorată și mobilată, dineurile somptuoase și prietenii deschiși la orice distracție, o cuceresc treptat pe Ariana. 

Zilele însorite și pline de fericire se întrerup când Ariana este răpită de o bandă de revoluționari condusă de un rebel pe nume Jorge. Pentru că totul era extrem de bine aranjat, Ariana va rămâne prizonieră timp de trei luni în tabăra acestuia, timp în care se îndrăgostește de liderul ”sfânt”, care nu suferea bogații și dorea să ajute pe cei sărmani, ba mai mult, îi sunt inoculate aceleași idei. Douăzeci de milioane de dolari ceruseră rebelii pentru viața Arianei, dar când agenții speciali reușesc să îi localizeze după prima tranșă a plății, nimeni nu se aștepta să găsească o Ariana îndrăgostită și însărcinată. 

Ei bine…de aici povestea va trebui să o descoperiți singuri. Deși sunt pe continente diferite, Ariana și Marshall se vor întâlni și voi veți putea cât de mult seamăna viața lor în anumite puncte. 

Amândoi suferiseră mari traume de-a lungul anilor, dar vor avea puterea să își găsească locul și identitatea și să o ia mereu de la capăt?

Un final emoționant, personaje frumos create și o lectură plăcută…cam asta e senzația mea la final. 

Cartea face parte din colecția Blue Moon, apărută la Editura Litera, iar voi o puteți achiziționa de aici.

Dacă ați citit cartea, nu uitați să lăsați în comentarii și povestea voastră! Mulțumesc mult Editurii Litera pentru exemplarul oferit!

15822651_10158042265565464_2469412371829606532_n