Mesaj din Vietnam – Danielle Steel

16923737_1433430140053271_534963837_n.jpg

 „În această carte se găsesc toate momentele necesare unui roman de succes. Danielle Steel reconstituie cu măiestrie atmosfera din timpul războiului și felul în care atât de multe vieți au fost schimbate pentru totdeauna.”- The Huston Chronicle.

Mesaj din Vietnam sau strigatul unei națiuni, al unei generații și al multor vieți schilodite fizic sau psihic.

Danielle Steel, reprezintă pentru mine vocea unei națiuni, a unei tragedii, a unei femei marcate de suferință. Nu e doar un autor care scrie de dragul de a scrie, e un autor care scrie ca să ne determine să nu uităm de încercările la care am fost supuși, să nu dăm voie să se aștearnă praful peste rănile care au lăsat cicatrici adânci în sufletul unei țări. Orice carte de a ei în care este abordata o temă reală, îmi aduce o încărcătură emoțională fantastică și mă împinge sa caut și să aflu și mai mult. Îmi place sa citesc despre război, dar nu literatura ‘rece’, statistică și cifre, sondaje și nume scrise cu negru pe alb. O poveste bună împletită cu o filă de istorie, asta mă cucerește definitiv iar Danielle se pare ca are rețeta perfectă.

De carte auzisem de mai mult timp iar titlul mă atrăgea teribil de mult. Regret doar că am așteptat atâta timp ca să o citesc. Asistam la o metamorfoză, doar că aici procesul e un pic inversat. O larva urâțică, aflată într-un cocon, ajunge la final un fluture magnific, cu aripi viu colorate, asta în procesul de transformare normal. Aici, între paginile cărții schimbarea are loc un pic invers: mai întâi o națiune frumoasă și prosperă, ajunge sa își facă singură o rană pe care nu va ști să o vindece, ajungând astfel o țară pustiită, cu mii de tineri morți pentru o cauză pe care nu o înțeleg. Iar Paxton Andrews, protagonista cărții, va ajunge din tânăra inocenta- o jurnalistă, un corespondent de război, cu suflet mutilat și mult prea încărcat de vină și durere.

Aș spune că durerea și moartea merg mâna în mână de-a lungul povestii. Dar haideți să vă spun…

SAVANNAH BERKELEY Noiembrie 1963- Iunie 1968

Vestea că președintele Statelor Unite, Jack Kennedy a fost asasinat, a fost butonul declanșator al conștientizării propriei dureri pentru Paxton Andrews. America își pierdea tatăl, ea și-l pierduse în urma cu cinci ani. Carlton Andrews, tatăl ei reprezenta punctul ei de sprijin, bucuria și momentul magic în care ea se simțea iubită. Venise pe lume în familia Andrews, ca un „accident”, așa o numea mama ei, care nu putea înțelege cum la 41 de ani, cu un băiat de 14 ani deja acasă, soarta îi râdea în nas în halul ăsta. Nu a acceptat-o niciodată pe Pax, dând-o în grija bătrânei doici de culoare, Quennie. Pax, destul de bizar nu? În latina înseamnă pace, dar tânăra noastră numai pace nu avea în jur. Se simțea străină în relația cu mama sa și fratele mai mare, George. Iar dacă bătrâna doica și tatăl ei nu ar fi avut grija de ea, Paxton ar fi crescut fără mângâiere.

Când avionul tatălui sau s-a prăbușit, nimeni nu s-a gândit la ea. I s-a spus sec și simplu că nu va mai veni acasă, și nu a primit permisiunea de a își lua rămas bun, fiind lăsată cu toată durerea ei și cu neputința de a înțelege gluma asta macabră a vieții. Și iat-o acum, urmărind funeraliile lui Kennedy, la televizor și plângând pentru toată durerea ei cât și pentru cea a țării sale, căreia îi fusese retezată șansa de a vedea îndeplinite toate promisiunile făcute.

Asta este și momentul când Paxton își dă seama că are o datorie de onoare față de tatăl ei, fața de memoria președintelui și a țării sale. Astfel că hotărăște să studieze la liceul unde terminase și tatăl ei, în Nord la Radcliffe, asta în ciuda așteptărilor mamei sale, care o voia studenta aici în Savannah la un liceu de fete. Mama ei destul de absentă din viața fiicei sale, consideră că femeia este inferioară soțului.

Respinsă la Radcliffe, dar acceptată în California, la Berkeley, Paxton hotărăște că ăsta este destinul ei, ar fi fugit oriunde numai să nu fie nevoită să mai îndure răceala și indiferența de acasă.

Cazată la căminul pentru studenți, Paxton se ‘alege’ cu o roșcată prietenoasa drept colega de camera, iar în nebunia acelor zile îl întâlnește și pe fratele acesteia, Peter. In ciuda tinereții lor, aceștia împărtășesc aceleași idei și se află în aceeași tabăra în ceea ce prive?te războiul din Vietnam. Trupele americane susțineau armata sud vietnameza în încercarea lor de a-si păstra teritoriile în fața celor din armata nord vietnameză. Americanii rămași acasă priveau la relatările despre război de acasa, luând cina, fără a realiza câți tineri erau aruncați într-o luptă care nu le aparținea.

Când Paxton îi întâlnește familia lui Peter, are impresia că familia ei proprie se află exact la polul opus. Pe cât de reci și insensibili erau ai ei, pe atât de calzi și prietenoși erau cei din familia Wilson. Considerând însă că sunt încă prea tineri pentru căsătorie, trăiesc 3 ani o poveste de dragoste idilică. Ea își continua studiile sperând să ajungă jurnalistă, iar el continuă Dreptul în încercarea de a evita înrolarea în război. Dar este recrutat iar Paxton se simte vinovată că nu s-au căsătorit, căsătoria și studiile fiind o piedică în fata chemării la arme. Peter este chemat în Saigon, unde nu rezistă decât cinci zile, fiind împușcat accidental, culmea, de un soldat american speriat.

Purtând vinovăția în suflet, Paxton se hotărăște sa abandoneze studiile și să plece în Vietnam, pentru a afla adevărul, pentru a răzbuna moartea celui care trebuia să îi fie soț, nu amintire. Nu este nici înțeleasă, nici sprijinită în noua ei decizie, însă asta nu o face să renunțe.

Ajunsă în Vietnam, tânăra și neexperimentată, Paxton rămâne șocată de contrastul din orașul veșnic aflat în fum. Străzile, cafenelele cu influenta franceza, vegetația luxurianta dovedeau bogăția și frumusețea de altădată. Mirosul de fum, cerșetorii, oamenii schilodiți care cerșeau printre mese, aduceau aminte de războiul urât. Soldați beți și drogați, prostituate sau oportunițtii care vindeau tot ce puteau subliniau încercarea lor de a uita amenințarea continuă cu moartea. Fiind atât de tânăra, blondă și frumoasă este rapid integrată în comunitatea de ziariști, unde îl întâlneste pe Ralph, un jurnalist experimentat care știa unde să meargă pentru a obține un articol bun. Erau patetici și știau, căutau senzaționalul în moarte, o fotografie cu doi copii morți care se țineau încă de mână erau un cadru de excepție, de primă pagina, dar pentru asta erau aici, pentru a arăta adevărată față a războiului și nu ceea ce doreau oficialii să transmită: știri banale în care erau pierderi neînsemnate de ambele părți, știri pe care cei de acasă le urmăreau calmi, cu popcorn în brate, și nu asa cum erau: cu carne de tun, cu schilozi și miros de carne arsa, cu copii de 5 ani care aruncau grenade și vindeau droguri. Ea lucra pentru Morning Sun, unde primise propria rubrica numita: „Mesaj din Vietnam”, care ajunge foarte apreciată datorită cuvintelor dure, tăioase și obiective.

În acest haos și în timpul unei misiuni, Paxton îl întâlneste pe Bill, un comandant căsătorit, dar care o atrage spre el în mod inexplicabil.

Se îndrăgostesc în mijlocul războiului, parca luptând împotriva urâțeniei lui cu sentimentele frumoase și sincere pe care le nutreau amândoi. Dar soarta avea alte planuri cu ei.

Distrusă și incompletă, se întoarce în Savannah, însă se lovește de nepăsare, neînțelegere și superficialitate. Vietnamul cu atmosfera lui, i se infiltrase sub piele deja și se simțea vinovată pentru ca se simțea încă obligata pentru zecile de tineri morți, de miile de răniți și cineva trebuia sa spună lucrurilor pe nume.

Neputând să se adapteze la stilul de viata din San Francisco, se întoarce în Vietnam, unde se arunca din nou în cele mai fierbinți zone ale regiunii, pentru cauza ei. Se îndrăgostește a treia oară de Tony Campobello, deși simțea că le poartă ghinion bărbaților pe care îi iubește.

În toată nebunia și nesiguranța, nu își mai face planuri de viitor cu Tony, trăiesc doar clipa. Nu vă spun finalul, pentru că trebuia sa îl simțiți și să îl treceți prin propriile filtre, dar vă spun ca Paxton a ajuns o ziaristă cunoscută, remarcată și admirată pentru nebunia, curajul și stilul tranșant de a spune adevărul.

Paxton a simbolizat doar un nume din miile de tineri ce au luptat împotriva războiului. O tânără ce s-a maturizat prin durere și suferință, care a pierdut prieteni, iubit sau cunoștințe, care a asistat neputincioasă la mutilarea membrelor sau a sufletelor. Mii de tați, iubiți, soți, fii au fost aruncați în fața armelor, au călcat pe mine sau au fost aruncați în aer de bombe, mii de familii distruse de durere, fără viitor. Trupele americane s-au retras dar în urma lor a rămas dezastrul. Unul material pe care îl vezi în craterele din sosea, în localitățile șterse de pe hartă, în ruinele fumegânde ale clădirilor. Dar și în generația rămasă în urmă… Copii născuți din relații carnale, pe profit sau nu, din care au rezultat micuți americani cu ochi oblici și fără nici un viitor. Ironia cărții mi s-a părut faptul ca soldații plecau din război ca eroi iar în America erau priviți ca niște criminali. Neînțeleși și neacceptați se înrolau în alt stagiu militar, murind sau încercând să rămâna vii, luptând pentru o renumele unei țări care îi renega.

Am plâns și m-am rugat ca războiul să nu mai existe, pe nici un plan. Am admirat curajul și nebunia lui Paxton, a lui Tony sau a lui Ralph, dar am fost și furioasă pentru că nu i-am putut înțelege .

O carte profunda dureros de reală, unde am avut impresia mereu că trăiesc într-un contrast între dragoste și durere, între viață și moarte, între bine și rău.

Cert e că nimeni, absolut nimeni din cei care au fost martori la vreun război, nu au cum sa rămână întregi. Fizic sau emoțional le sunt amputate bucăți din ei, bucăți de corp sau de suflet pe care nu le mai primesc înapoi, niciodată .

Deși dureros de tristă, cartea îmi rămâne carte de suflet, pe care v-o recomand!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s