Cum să te însori cu o moștenitoare / To marry an Heiress- Lorraine Heath Seria- Fetele din fortune#2 ***Recenzie

16684433_1418799848182967_1869210312_nCUM SĂ TE ÎNSORI CU O MOȘTENITOARE

Colecția ALMA – IUBIRI DE POVESTE
Editura Litera
Seria: ‘ Fetele din Fortune’ #2

” Visurile există oriunde înflorește speranța.”

Lorraine Heath a scris peste 60 de romane de dragoste, care au apărut constant pe listele de bestselleruri a USA Today și New York Times. In plus, au fost recompensate cu numeroase premii, printre care RITA Award, Romantic Times Reviewers.

Cred că Lorraine este o mare cunoscătoare a sufletului cititorilor de cărți romantice, are ea un borcănaș plin cu emoție în care își înmoaie penița, că altfel nu ar reuși să surprindă atât de bine esența generozității și a puterii iubirii.

Minunata Anglie, 1878, unde trăim purtați pe sunete de vioară, dansuri precum valsul sau cadrilul ne poartă pașii printre rochii de bal elegante, evantaie sofisticate și gazde cu gura până la urechi. Apropo știați că și modul de a „purta” evantaiul este interpretabil? În funcție de doleanța ta, mișcări evantaiul, iar cel care se bucura de atenția ta știa deja de intențiile tale. Dincolo de o lume sclipitoare și eleganță, superficiala Londră era plină de reguli. De la lucruri banale până la reguli de conduită sau de conversație, pentru toate există un îndreptar, spre disperarea Georginei Pierce, recent venită din Texas alături de tatăl sau, care nu suportă nici regulile, nici importanța rangului, nici nu îi putea suferi pe nobili, care în afară de a sta și a se delecta nu prea aveau nimic de făcut întreaga zi.

Convinsă fiind că nu va întârzia mult prin Londra, este destul de reticentă în a învața modul de viața plictisitor și superficial al englezilor. Nathaniel Pierce, tatăl ei, lovit în amorul propriu după refuzul societății din New York, este mai hotărât ca niciodată să își căsătorească fiica aici pe pământ străin, cu un nobil cu un titlu care i- ar putea aduce recunoașterea și poziția socială. Nobil scăpătat, care a scos bani din orice a putut, are avere însă nu are recunoaștere socială, așa că vrea să netezească oarecum cărările fiicei lui, ajungând să caute un posibil soț pentru aceasta.

Soarta i-l aduce în cale pe Devon Sheridon Huntingdon, văduv, cu doi copii, sărac lipit pământului, însă cu titlu de conte. Negociază căsătoria, cu viitorul socru ca o afacere prosperă, în care era obligat să o facă fericită pe Georgina, să îi ofere un moștenitor, iar el se alegea cu acces nelimitata la bogăția lui Pierce.

Căsătoria celor doi se face în grabă, nu era loc de jocuri de culise. Georgina își dăduse seama de planul tatălui ei dar pentru a-l face fericit, era dispusă să renunțe la visul ei de a se căsători din dragoste.

După ce se căsătoresc și își consumă noapte nunții, cei doi hotărăsc să se retragă la țară, la conacul Huntingdon, însă tatăl Georginei moare, durerea ei culminând cu deziluzia amândurora când află că tatăl ei pierduse averea familiei la jocurile de noroc.

Devon Sheridon avea un singur plan: să reușească să pună conacul pe linia de plutire, oferind și asigurând măreția numelui Huntingdon. Aflând că nici căsătoria aceasta grăbită nu îl ajuta, hotărăște să se îndepărteze de tânăra lui sotie, punând astfel o bariera în fața sentimentelor ce înfloreau în inima lui.

Însă, Georgina demonstrează cât de inocentă și determinată este aducând soare și bucurie într-un conac atât de rece, la propriu și la figurat. Devon își iubise prima soție și trăia și acum cu gândul că ea nu se împăcase în ultimele zile de viață cu sărăcia lor, nu îl sprijinise, nu îl acceptase, ba chiar se rușinase cu el deoarece acesta muncea zi de zi alături de arendații lui pe câmp. La fel de superficială ca și societatea din care făceau parte, Margaret iubise eticheta, prestanța și opulența.

Georgina însă, copil sărac avusese parte de mult mai multa fericire. Părinți care o adorau și îi arătau asta prin povesti, mângâieri și joacă, învățând-o să aprecieze pe cel ce își cautî drumul și obținea un trai nobil prin muncă, reușete să înțeleagă mai bine lipsurile copilăriei celor doi copii. Iar ea le readuce zâmbetul și dragostea de care aveau nevoie pentru a fi împliniți pe deplin.

Când află că Devon lucrează la câmp, Georgina nu îl respinge, din contră, îi stă alături muncind zi dupa zi alături de el, aducând bucuria muncitorilor atunci când le cânta și dându-le speranța că zile mai bune vor veni pentru toți.

După ce e la un pas să o piardă Devon realizează ca o iubește, nu pentru ce nu i-a adus în viață, ci pentru că se simțea mai bogat ca oricând. Avea spontaneitate, romantism, zâmbete, dragoste și doi copii îndrăgostiți iremediabil de noua lor mamă.

Însă, Georgina e hotărâta să revină în Texas, conștientă fiind că nu poate trăi în umbra primei soții.
Ce face Devon dar și cât e de emoționant finalul cărții, vă las să aflați.

Nu am cuvinte să descriu farmecul cărților lui Lorraine. 🙂

Anunțuri

2 răspunsuri la „Cum să te însori cu o moștenitoare / To marry an Heiress- Lorraine Heath Seria- Fetele din fortune#2 ***Recenzie”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s