Secrete – Rodica Mijaiche

16507474_1412849288778023_785167737_n” Oamenii au tot timpul tendința de a se întreba ce le rezerva viitorul. Destinele lor se pot schimba într- o clipita. Doresc să supraviețuiască și fac tot ce pot pentru a reuși. Dar, foarte puțini dintre aceștia rămân cu capul sus până la final.” Rodica Mijaiche

Ce ” Secrete” ascund paginile acestei cărți? Pe ce cărări ne poartă Rodica Mijaiche? Trebuie să vă spun că astea au fost primele întrebări pe care mi le-am pus imediat după ce am terminat de admirat coperta. Sunt la prima întâlnire cu autoarea așa că nu știam la ce să mă aștept. Deși la prima carte a dânsei am citit câteva recenzii, la aceasta am preferat să nu o mai fac. Am vrut să nu mă las influențată de vreo părere, să nu aflu ceva din exterior.

Rodica mi-a transmis o stare de bine, frumusețea și romantismul poveștilor de dragoste de altă dată, bărbați care pot iubi o singură femeie întreaga viață, femei care știu să recunoască bărbatul ideal atunci când îl întâlnesc.

Lectura romanului ” Secrete” m-a relaxat, m-a amuzat și mi-a întărit ideea că deși iubirea are același înțeles și aceeași definiție pentru noi toți, fiecare dintre noi o trăiește diferit. Poveștile de dragoste toate sunt frumoase, toate au parcursul lor chiar dacă unele durează, altele iau o pauză sau se termină.

În ”Secrete” întâlnim câte una din fiecare categorie : o poveste de dragoste în vremea războiului care s-a terminat înainte de vreme, una care a fost pusă pe pauză pentru 7 ani datorită orgoliilor și unei conjuncturi nefaste iar una care a avut nevoie de o mică scânteie pentru a se aprinde.

Bine, bine vă întrebați care este legătura dintre personaje? Păi, Marina și Alexa erau cele mai bune prietene și mai erau și colege de muncă pe deasupra. Una mai copilăroasă, cealaltă mai matură , dar totdeauna una lângă cealaltă la nevoie. Aveau un mic atelier de restaurare a operelor de artă și așa fac cunoștință cu povestea dintre Lindsey și Lucas, tinerii creionați pe pânza unui tablou pe care trebuiau să îl ”readucă” la viață pentru un client. Albert, cel veșnic îndrăgostit de Alexa, este colegul lor iar el reușește în sfârșit să ridice vălul de pe fața tinerei și să o facă să îl privească cu alți ochi.

Dar Alexa, în încercarea ei de a găsi marea dragoste căzuse victima unui escroc: Mihnea. Fost gigolo, actualmente hoț de opere de artă, acesta va dori să dea marea lovitură și mai apoi să dispară. Atacurile lui îl readuc pe Sebastian în viața Marinei. Fuseseră împreuna acum 7 ani și trăiseră o poveste de dragoste frumoasă, dar un incident nefericit și mândria Marinei îi distanțaseră în toți acești ani.

Mult mai matură, refăcută și sigură pe sine , Marina nu știe dacă este gata să dea piept cu trecutul dar se pare că trecutul ține morțiș să facă parte din viața ei.

Veți descoperi personaje cu trăsături diferite, personalități puternice și o mare diversitate de trăsături: respect, prietenie, răutate, obsesii, suferință, misoginism, aroganță, dragoste iar toate astea sunt amplificate de secretele pe care toți le păstrează, de fantasmele trecutului care încă îi afectează. Toți au ceva de ascuns, toți păstrează niște aparențe pentru a păstra departe de ochii lumii traumele ce le subjugă sufletul.

Povestea lor este departe de final. Sunt multe lucruri care planează în aer, multe discuții de purtat la masa rotundă a împăcării. Multe secrete de împărtășit, multe răni de vindecat. Care este deznodământul cărții dar și parcursul poveștilor atât de diferite vă invit să descoperiți singuri!

Eu trebuie să îi mulțumesc autoarei pentru exemplarul oferit și pentru orele de relaxare în care am parcurs cele trei povești de viață. Apreciez stilul de scriere, neaglomerat de metafore, cu atenție la detalii și construcții frumoase, cu aluzii subtile și încărcat de dragoste și romantism. Eu sunt un om impulsiv și orgolios, așa că am avut câte ceva de învățat de la Marina Barbu, cea care datorită acestor ”defecte” a pierdut 7 ani de fericire.

Numai atunci când știi să renunți la mândrie și să lași deschisă portița spre inima ta, te poți considera un om înțelept.

Dacă nu aveți cartea încă, o puteți câștiga la concursul de pe pagina noastră!

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Secrete – Rodica Mijaiche&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s