„Cărțișoare” de la Editura Litera 

Ce veste mai bună să primești la început de luna martie, dacă nu aceea că ai primit cărți.😍

Editura Litera m-a răsfățat cu 4 povești minunate pe care abia aștept să le descopăr și despre care să vă povestesc și vouă.
„Cu tine în departare” și „Restul e tăcere „-două titluri care m-au atrasa la prima vedere.


Danielle Steel ne invită să fim „Sub acoperire” pentru a înțelege mai bine o alta lume.

Iar „Privilegiații” ne vor permite să aruncam o privire în lumea „buna”.

După ce am primit coletul, am observat ca toate au coperțile albastre. Asta mi-a mai adus un zâmbet.  🤗😘

Identități secrete, Seria Alina Marinescu (#2) – Monica Ramirez ***Recenzie

 

  ”Identități secrete” este cartea care nu îți ascunde nimic. Dă stărilor tale atâtea identități încât ești purtat de la agonie la extaz, de la adevăr la minciună, de la protecție la trădare. Forță brută și cuvinte care ilustrează perfect toate emoțiile, toată furia, durerea și disperarea…forță care nu te distruge, nu este letală…este revelatoare și dominantă. Te poartă, te ridică și îți ilustrează o parte dintr-o viață a umbrelor, o viață unde dai zi de zi mâna cu moartea, unde nu există viitor ci doar clipe furate și o fericire iluzorie și împrumutată.

 Ce însemna să fii normal? Cum era să te trezești dimineața și să îți pese doar de prețurile de la market? Cum era să te așezi lângă cineva fără să fii suspicios? Să dormi cu mâna sub pernă și nu cu arma? Cum ar fi fost să fie cu adevărat soția lui Alex ci nu doar de fațadă pentru o nouă misiune? Cum era Alex? Cine era Alex cu adevărat?

Primul volum al seriei l-am adorat. Pe acesta pot să spun că îl ador la pătrat? Mi-a intrat pe sub piele și mi-a furnicat-o, mi-a dat fiori reci pe spate și m-a făcut să fiu conștientă de fiecare bătaie a inimii. Am respirat pe jumătate, am galopat printre misiuni și am pătruns în lumea Elite…

   După ce SSO descoperise că exista cineva printre ei care deconspiră planuri și informații, Alex Therein știa că era doar o chestiune de zile până să se afle că era agent dublu. Colabora cu Elite în încercarea lui de a face bine omenirii cu un număr minim de victime. Elite era tot o agenție secretă dar cu alte principii și alte reguli. Alina era singura lui condiție pentru a deveni agent activ în cadrul Elite și îl informase deja pe Brett, șeful agenției. Alex încă se considera vinovat pentru că îi distrusese viața, așa că simțea că este de datoria lui să o știe în siguranță.

Pe Alina nu o interesa agenția din care face parte. Era același plan, același slalom nebun printre misiuni, cultiva și culegea moarte la orice pas. Se simțea străină, incompletă și obosită de aceasta viață pe care singură nu și-ar fi ales-o. Știa acum mai mult ca niciodată că relația ei cu Alex îi făcea rău. Pasiunea, scânteia și nebunia dintre ei doi nu erau de ajuns pentru a-i oferi dragostea către care tânjea…nu erau sentimente profunde și nici siguranță. Se săturase de clipe furate printre misiuni, de minciuni și locații secrete pentru a-și consuma relația.

În timp ce Alex devine mai uman, mai cald și mai atent la detalii, Alina devine agentul impasibil și rece, distantă, semăna din ce în ce mai mult cu agentul perfect Therein. Cum ar fi putut să mai creadă în el după ce află că putuse să o lase să fie liberă, că putea să nu vină la Elite…dar el o păstrase lângă el, supunând-o acestei vieți în care nu exista lumină ci doar arme reci, gloanțe și teroare.

Fiecare misiune avea un profil încărcat pe un PDA. Știau de dinainte planul și toți pașii pe care îi aveau de urmat pentru a asigura succesul misiunii. Dar nimeni nu îi dăduse un profil pentru a ști ce avea de făcut în privința lui Alex. Cuprinsă de sentimente contradictorii și fără speranță, Alina cere transferul la sediul din Paris. Credea că dacă va rămâne departe de Alex va putea asimila mai bine rolul de agent operativ.

Se păcălea singură cu iluzia unei vieți normale. Voia să se bucure de liniște… dar cum să poată când gândurile ei îl strigau pe el? Cum să stea departe când ei doi erau legați de fire invizibile de dorință și dragoste? Cum când ei doi erau cel mai bun cuplu de agenți? Cum când ea trăia pentru a-l salva pe el și el pentru a o salva pe ea?

 Încăpățânarea și determinarea lui Alex era binecunoscută în cadrul agenției, așa că transferul lui la Paris nu mai miră pe nimeni. Doar că Alina nu știe cum să o ia de la capăt, nu știe cum să îl ierte pe el și să fie prieteni. Misiunile îi pun alături unul de altul, mereu capabili să ducă totul la capăt dar nu pot șterge toate lucrurile spuse pe jumătate și nici nu pot vorbi în locul lor.

Personaje noi și spumoase își fac apariția în acest volum. Ford, prietenul lui Alex  va deveni punctul de sprijin al Alinei în încercarea ei de a-și găsi locul. Vallis îi va fi alături atunci când durerea o va doborî.

Dacă în primul volum Alex m-a enervat teribil pe alocuri, în al doilea volum mi-a fost atât de drag. Am descoperit o dată cu Alina un alt fel de Alex, am depășit condiția de agent și am văzut latura lui normală, caldă și afectuoasă.  Vă spun drept că misiunile, planul și detaliile tehnice sunt atât de complexe și de bine gândite încât mi-ar fi teamă să mă apuc să vă spun ceva despre ele. Atacuri teroriste, bombe biologice, grupări extremiste, personaje colorate implicate în traficul de arme…toate astea sunt a doua natură pentru agenții speciali din cadrul Elite și chiar dacă misiunile sunt încununate de succes, mulți dintre ei nu se mai întorc la bază, sau se întorc răniți fizic și sufletește.

Ca agent trebuie să fii pregătit pentru orice. Fie să seduci și să minți cu zâmbetul pe buze, să stai afară în frig sau să rupi gâtul cuiva cu mâinile goale, să faci din orice o armă și să fii mereu gata să o iei de la capăt ori de câte ori este nevoie.

Eu, ca și cititor nu sunt pregătită pentru tot amalgamul de emoțiii pe care Monica îl crează cu atâta naturalețe. Ultimele pagini m-au stors emoțional. Cuvinte simple, construcții fluide care mi-au ilustrat perfect toată durerea, tot abandonul și toată neputința Alinei. Am citit, m-am cutremurat și am plâns…până când o rază de speranță s-a ivit printre rânduri.

Îți mulțumesc, Monica! Îți mulțumesc pentru o carte de nota 10. You are the best! Just like you promissed. ( ca să te citez) 

PS: Declar oficial că Monica Ramirez a devenit autorul meu preferat! 

O sută de nume / One hundred names – Cecelia Ahern ***Recenzie

tn1_o_suta_de_nume-2016-c1

 ” Fiecare persoană obișnuită are o poveste neobișnuită.”

Cecelia Ahern mi-a transmis optimism și dragoste de viață. Exprimă și inspiră pozitivism, bucurie și stare de bine. Știți expresia ”râde cu ochii, cu buzele, cu toată fața”- asta e definiția ei, din punctul meu de vedere.

Prima mea întâlnire cu Cecelia a fost în romanul P.s. Te iubesc. Am plâns, am râs și m-am bucurat de povestea minunată țesută între paginile ei. Am simțit empatia și sensiblitatea ascunsă în penița ei, dorința de a demonstra partea pozitivă a întâmplărilor neprevăzute.

Trebuie să fiu sinceră și să vă spun că la început nu am înțeles cartea. Nu vedeam dincolo de firul logic. Multe nume, multe apariții , detalii fără substrat. Însă, parcurgând filă după filă, m-am abandonat poveștii și am privit dincolo de logică.

Kitty- Katherine Logan- era o tânără jurnalistă. Nervul, dragostea pentru meseria ei și dorința de afirmare o făceau de multe ori să apeleze la diverse tactici pentru a reuși să prindă potul cel mare, știrea zilei, senzaționalul. Scria pentru o revistă Etcetera, unde Constance, singura persoană care văzuse ce zăcea în ea, îi dăduse șansa de afirmare.

Remarcată pentru stilul ei, ajunge să prezinte și emisiunea 30 de minute, unde căuta, intervieva și ancheta.

Cum nu toate sunt vopsite în roz, Kitty afla și fața mai puțin plăcută a meseriei pe care o iubea atât.

Două studente îi aduc la cunoștință un subiect bun- un renumit profesor le molesta, ba mai mult una dintre ele are și un copil cu el. Totul coincidea, ore, detalii, amănunte. Așa că fără a merge la baza zvonului, aruncă pe post informația, care ulterior se dovedește a fi eronată. Reușește astfel să distrugă nu numai cariera ei promițătoare dar și viața privată si cea publică a profesorului Colin Maguire .

Prăbușirea ei este iminentă- pierde locul de muncă de la televiziune, este târâtă într-un proces de calomnie unde i se cer daunde de 400.000 de euro, dar încep și actele de vandalism asupra ușii garsonierei închiriate.
Singura raza de sperantă pentru Kit vine tocmai de la o persoană care nu mai avea nici o speranță pentru viitorul propriu: Constance. Aceasta suferea de o boală în fază terminală iar în timpul vizitei lui Kit îi mărturisește acesteia despre lucrul pe care ar dori să îl facă pentru ultima oară. Îi sugerează să meargă la birou, să ia un plic maro și să revină la spital.

Însă era prea târziu, Constance pierduse lupta cu boala, iar Kit rămâne cu plicul care continea o listă. Și nu orice listă: una cu o sută de nume.

Pentru prietenia specială dintre Kit si Constance, Kit este aleasă să scrie un reportaj omagiu care să includă aceasta ultimă dorință a editorului revistei. Iar asta includea faimoasa lista.

Ce îi face pe acești oameni atât de speciali? Care este legătura dintre ei ? De ce apăreau pe listă?

Katty se agață de lista asta pentru a uita dezastrul din viața ei de zi cu zi. Caută, cercetează, anchetează și încearcă să convingă oamenii să vorbească despre ei.

Erau oameni obișnuiți, oameni care deveneau reticenți când auzeau de interviu, jurnaliști și ziare.

Problemele din viața ei reală se împletesc cu cele din ancheta ei jurnalistică, însă nu cedează. Vrea să știe ce se ascunde în dorința lui Constance.

Întâlnește persoane obișnuite, care aveau propria lor poveste, chiar dacă nu era suficient de incredibilă sau de fantastică încât să apară în ziar, dar asta îi facea atât de speciali.

Cunoaște personaje mai tinere, sau nu, triste, deprimate sau fericite, îndrăgostite sau nu.

Birdie- era o bătrânică adorabilă care locuia într-un azil și a cărei ambiție era să se întoarcă in orașul natal să le dovedească tuturor că a ajuns la vârsta de 85 de ani. Datorită firii ei bolnăvicioase, nimeni nu credea.

Mary Rose- era o tânără frumoasa, care era cerută săptămânal în căsătorie de un prieten zăpăcit, care insufla o stare de bine celor din jurul ei.

Ambrose- studia fluturii, mai ales cei exotici. Și ea prin pata pe care o avea de la naștere pe chip, era exotică și specială.

Archie- era un tată disperat care la aflarea veștii că fiica ei a fost asasinată, își face dreptate cu mâna lui.

Eva- era o tânără care alegea cadouri pentru persoanele dragi în locul celor care nu aveau inspirație.

Jedrek- era un inginer fără loc de muncă, care dorea să intre in Cartea Recordurilor pentru viteza la o cursa cu hirobicicleta.

Cunoscuse și aflase 6 povești minunate- rămân 94. Cum va face Kitty dar si aventura prin care trec protagoniștii primei anchete, o să vă las să descoperiți.

Vă spun doar că deznodământul este emoție pură.

Ce adunătură pestriță, nu? Dar oamenii obișnuiți, care nu au inventat, descoperit sau remarcat prin ceva special , au și ei o poveste. Au schimbat probabil direct sau nu, cursul vieții cuiva. Au crescut , hrănit sau iubit persoane speciale. Cartea este depre noi, oamenii obișnuiți care nu sunt puși nici sub lampă, nici aduși în față și omagiați, dar asta nu pentru că nu am merita, că nu suntem suficient de buni. Nu… Suntem mame, am dat viață , am făcut sacrificii, am alăptat cu dragoste, am îndrumat, am sprijinit. Avem soți care fac sacrificii și compromisuri pentru familii, care ne-au făcut să plutim când mână în mână am scris povestea noastră de iubire.

Am mai spus cândva…îmi place să privesc oamenii și să îmi imaginez ce povești ascund. Știți ce am descoperit? Toți suntem super- eroi cu super puteri…

Vreți să vă spun un secret? Cartea o găsiți la Editura All chiar aici și nu oricum ci chiar în ediție cartonată și cu REDUCERE!! Mai multe despre Cecelia Ahern aici.

Nunta / The wedding – Nicholas Sparks ***Recenzie

download.jpg

 O carte emoționantă, cu happy end, plină de trăiri, de lecții de viață..

Știm deja că gusturile nu se discută. Nu voi căuta nici să justific, nici să impun cuiva vreodată să citească ceva ce mie îmi place, sau îmi smulge vreo lacrimă. Poate unora le place genul fantasy, eu nu mă apuc să arăt cu degetul sau să întreb de ce. Nu citesc nici sf, nici cărți de istorie, sau ce e la modă. Citesc ce îmi bucură sufletul, cărți ce mi-ar putea arăta o fața frumoasă a vieții.

În cărțile lui Sparks, găsim romantism și povești de iubire. Unele care sunt atât de aproape de perfecțiune încât par neverosimile. Dar nu las aspectul ăsta să îmi afecteze bucuria lecturii, nici nu depun actele de divorț pentru că soțul meu nu este un tip coborât din paginile cărților lui. Într-o lume în care totul este pe fugă, unde și dragostea se consumă în viteză, unde depunem armele prea devreme, mă bucur să întalnesc alte cupluri care luptă, care se întorc la prima dragoste, cea care ne-a făcut primul roi de fluturi să zboare prin stomac.

Nu îmi justific alegerile, nici nu voi renunța la ce imi face mie plăcere, dar în ultima vreme l-am văzut catalogat pe Sparks ca : siropos, prea înclinat către finaluri triste. Eu am citit : Talismanul norocos, care vă asigur că nu are final trist, Cel mai lung drum -de asemeni cu happy end, Cel mai de preț cadou– asta este singura carte unde am fost un pic furioasă pe el, Jurnalul unei iubiri- unde am întîlnit un cuplu care s-a iubit si au rezistat împreuna o viață întreagă, iar acum Nunta, care dincolo de finalul fericit și de povestea frumoasă, mie mi-a mai ”oferit” și lecții de viață.

Deși cartea de față s-a dorit a fi ca o continuare a Jurnalului unei iubiri , se citește foarte bine și separat de predecesoarea sa. Este adevărat, Noah , personajul principal din prima carte, este prezent și aici, ca un umăr și un sfătuitor pentru ginerele lui, iar autorul face scurte precizări despre dragostea dintre Noah și Allie, pentru ca cititorul să nu se simtă pe dinafară și să înțeleagă romantismul poveștii lor.

Vă întrebați de ce avea nevoie ginerele de ajutorul socrului său?

Poate părea un deja-vu…soțul uită de aniversarea căsătoriei . Știm deja importanța pe care o acordăm noi femeile acestor lucruri, dar cine să ne mai înțeleagă? 🙂

Wilson, avea 56 de ani… se putea spune că văzuse destule și că știa deja prea multe. Știa de gesturile și ticurile soției sale, știa ce mamă minunată fusese pentru cei trei copii ai lor, dar și sacrificiile pe care le făcuse pentru educația lor. Știa că este sensibilă și că povestea de dragoste a părinților săi, ridicase cu mult ștacheta iar ea era o fire romantică. Știa despre cât de introvertită era fiica lor cea mare Anna, ca mijlocia lor era exact la capătul opus, iar fiul îi mostenea sensibilitatea lui Jane.

Știa de toate dar uitase de aniversarea lor de 29 de la căsătorie, iar dezamăgirea și lacrimile ei, și ulterior plecarea pentru câteva zile la New York, l-au determinat pe Wilson să își analizeze relația.

Crescuseră copiii, iar după plecarea lor, casa era prea goală, iar subiectele de discuție prea puține. Uitaseră să se bucure de compania bună și de mâncarea servită pe îndelete. Fiecare avea programul propriu, iar ei se îndepărtau zi după zi.

Toate astea culminează cu marea veste pe care o primesc de la Anna, cu două săptămâni înainte de cea de-a 30 aniversare a lor: se căsătorea cu Keith, iubitul ei.

Wilson pregătește o surpriză pentru Jane de un an de zile, iar acum i se oferă oportunitatea perfectă pentru a redeveni soțul care fusese o dată. Tardiv, dar mai era timp. O ajută să organizeze nunta, se ocupă de catering, de muzică iar ideea lui de a organiza petrecerea în grădina din curtea casei lui Noah, le cucerește pe femeile din familia sa. O surprinde pe Jane faptul că este atât de organizat dar și că de data asta nu mai este zgârcit. 🙂

Finalul pentru mine a fost wow și nu l-am putut anticipa până la ultimele pagini.

Mi- a plăcut felul în care autorul alege să îl introducă pe Noah în povestea lor , dar și spiritul lui Allie, sau mă rog ceea ce credea socrul lui că era spiritul ei.

Poate este adevărat că lucrurile pe care nu le faci la timpul lor, nu mai au valoare, dar poate că atunci când persoana care contează luptă pentru relație, principiul nu se mai aplică. Mi-au plăcut întotdeauna bărbații care recunosc meritele soției lor, care își mai fac timp să îi ofere o floare, sau să îi facă o mică bucurie. Care nu dau vina pe ele, că au uitat să fie soții de când sunt mame, care au timp să facă ceva să resusciteze relația în loc să găsească vreo distracție.

Poate sunt prea sentimentală, poate la bătrânețe voi citi sau voi viziona numai filme siropoase cu Jose Armando, înconjurată de bomboane de ciocolată și un număr considerabil de pisici. Ei și ce? Mă înarmez cu șervețele și cu becuri pentru lampă.

De vorbă cu … Rodica Mijaiche

 Rodica Mijaiche a scris Anotimpul iubirii, Secrete și urmează să fie lansat și primul volum din Seria Pasiuni: New York Pasiuni ascunse, toate apărute la Editura Librex.

936627_1097102043674282_909697521389494276_n.jpg

Cine este Rodica Mijaiche? Este omul același cu scriitorul?

” Nu pot face o diferențiere între om și scriitor. Nu sunt două persoane într-unul singur. Gândesc la fel. Îmi plac sau mă enervează aceleași lucruri. Sunt o fire sociabilă, loială și sinceră. Urăsc minciuna, lipsa de cuvânt și când cineva nu este punctual. Nu sunt o fire retrasă. Și nu pot spune că trebuie să mă închid undeva ca să scriu. Cred că asta ar fi cea mai mare pedeapsă pentru mine. Îmi place să stau în aer liber. Să mă plimb. Să merg la sală și să mă recreez după o zi de muncă.”

Care este pasiunea ta? În afara scrisului, evident.

” Dansul. Ador să dansez. Încă din școală când erau organizate tot felul de evenimente. Dansul înseamnă comunicare fără cuvinte. Îmi pare rău că nu am mai fost de mult la niște cursuri de dans, dar cine știe… (de aici și ideea pentru vol. 4 din seria „Pasiuni”)”

16938661_1451839681533848_771329262981109831_n.jpg

 Ești scriitor, dar ai vreun autor preferat?

” Ah, am mai mulți. Nu pot alege pentru că sunt scriitori ale unor genuri literare total diferite. Îmi place Liviu Rebreanu, dar și James Clavell. Jane Austen și L.H. Cosway. Mihai Eminescu și William Shakespeare. Douglas Preston și Lincoln Child. Lista este mult mai lungă.

 Ți se face dor de personajele create?

” Da. Chiar acum scriu la volumul 4 din seria „Pasiuni” și îmi este destul de greu să-mi iau la revedere de la ei. Simt că deja mi se face dor de ei. Mă gândesc la Alex și Melania din vol. 2 al seriei „Anotimpuri” . A trecut ceva timp de când nu am mai „vorbit” cu ei.

14938172_1333193366731814_6911558259531538910_n.jpg

 

Le „împrumuți” personajelor calitățile tale sau ale celor din jur?

” Întotdeauna. Le dau porția cuvenită de calități și defecte. Ale mele sau ale celor din jur. Sunt de părere că nu poți crea personaje cât mai reale fără să le acorzi atenția necesară. Iar toate aceste caracteristici îi fac să existe. Îi fac pe cititori să rezoneze cu ei.

Ce aduce nou seria ” Pasiuni”?

” Hmm, seria este exact așa cum reiese și din titlu: este pasională, plină de neprevăzut și scoate la iveală pasiuni ascunse și întunecate. Toată acțiunea seriei este prezentată prin filtrul personajelor. Fiecare cu trăirile lor. Am concentrat fiecare volum pe câte un cuplu, dar fără a lua din lumină celorlalte.”

14937267_1333154600069024_423409651273771455_n.jpg

Care ar fi cea mai mare provocare literara pentru tine?

” Cea mai mare provocare deja a început cu scrierea unui nou roman. Un thriller complex care aduce în prim plan personajul negativ. Mă înham de pe acum cu multă răbdare în scrierea lui.”

 Ce nu ai scris și ti-ai dori sa o faci?

”Nu am scris fantasy, dar nu este niciodată prea târziu.”

 Dacă te-ai vedea față în față cu Rodica Mijaiche la început de drum, ce i-ai spune?

”Ei, da. Să se înhame cu foarte multă răbdare. Să creadă în forțele ei și să nu se lase bătută de la primul refuz.”

Care este cea mai importanta porunca din decalogul scriitorului? Asta dacă am face unul.

” Scrie ce vrei tu, nu ce doresc alții. Doar scrie.”

Cel mai nebunesc lucru pe care l-ai făcut sau ai vrea sa îl faci?

” Lucruri nebunești nu țin minte să fi făcut. Dar aș face bungee jumping. Îmi este frică de înălțimi, deci cred că ar fi o adevărată provocare.” 

Un gând pentru cititorii tăi…

” Fără voi, cititorii, noi, autorii, nu am exista. Vă mulțumesc și vă doresc lectură plăcută. “Cărţile sunt oglinzi: vezi în ele ceea ce ai deja înăuntrul tău.” – Carlos Ruiz Zafón ”

Mulțumesc mult pentru răspunsurile acestea frumoase. Îți doresc mult succes și la cât mai multe povești minunate! 

16684146_1437043699680113_4239308627901446597_n

Taifas de weekend cu Marius Albert Neguț

16601890_248364162286646_7453377256510862760_o

Marius Albert Neguț este autorul romanului ”Îngeri rătăciți” (roman de debut), apărut la Libris Editorial.

16933545_261501787639550_564182846_n

Cine e Neguț Marius Albert? Omul, nu scriitorul. 🙂

” Un oarecare om, printre oameni… ”   🙂

Care a fost cel mai nebunesc lucru pe care l-ai făcut sau ai  vrea sa îl faci?

” Ohooo… Am făcut multe lucruri nebunești… De exemplu am trecut clandestin granița Serbiei, apoi a Macedoniei, în timpul războiului din fosta Iugoslavie. Voiam să ajung alături de câțiva prieteni, în Grecia. Sau: Am chiulit de la școală ca să mă duc la mineriada din iunie 1990. Cine ar fi crezut atunci, că asta mă va ajuta să scriu ”Îngeri rătăciți”. Am fost și la mineriada din septembrie 1991, când a căzut guvernul Petre Roman. Atunci m-am bătut prima oară cu scutierii. Eram copil, nebun… Recunosc asta, acum…

Cartea ta de debut ”Îngeri rătăciți” a fost foarte apreciată de public. Te ajuta feedbackul, te impulsionează?

” Bineînțeles! Am stat de vorbă pe messenger cu mulți dintre cititorii mei… inclusiv cu tine… 🙂 Scriu ca să bucur oamenii, e normal să le ascult opiniile, nu? ”

De care personaj creat îți este cel mai dor?

” De Rozalia! E creată după chipul și sufletul bunicii mele din București, plecată din lumea asta. Am iubit-o enorm… Ea m-a învățat să citesc, la 5 ani, deși avea doar 2 (două) clase...”

16839591_261501757639553_909990846_n

Care ar fi cea mai mare provocare literară pentru tine? Ai scrie o carte total diferita de genul abordat? 

” Chiar nu știu ce să-ți spun… Ca să scriu, trebuie să cred și să mă regăsesc în ceea ce pun pe foaie. Nu știu… Trăim și vedem…”

Dacă am alcătui un decalog al scriitorului, care ar fi cea mai importantă poruncă?

” Să transmită ceva folositor prin scrisul său! Sunt pline librăriile de maculatură…”

Dacă te-ai afla față în față cu Neguț Marius Albert, la început de drum, ce i-ai spune? 

” Drum bun, Marius! 🙂 Lăsând gluma deoparte, mi-aș oferi sfaturile necesare pentru a nu răni oamenii pe care i-am rănit.”

16923440_261501764306219_976931313_n

Ce pasiuni ai? Asta în afara scrisului, evident…

” Am un hobby foarte costisitor… Îmi plac construcțiile! Nu contează ce fac… că e o casă, ori un scaun, plăcerea e maximă! Pentru asta îi mulțumesc bunicului meu ce m-a învățat de mic, diverse chestii practice: să bat un cui, să fac un scaun, un coș… Pe vremea mea, adulții nu se fereau să pună în mâna unui copil: un fierăstrău, un ciocan… Nu critic părinții de acum, mă mulțumesc doar să observ, că băieții din ziua de azi, nu știu să bată cuie, iar fetele să coasă nasturi!

 Ce n-ai scris și ai dori să o faci?

” Eu știu? Mi-ar place să scriu un scenariu de film, o piesă de teatru. Aș vrea mult de tot, să-mi văd poveștile jucate! Ar fi frumos…”

 Ai ține cont de dorințele publicului în legătură cu traiectoria unui personaj?

 „Public” e un cuvânt ce definește un grup de persoane. Dar… Acele persoane nu gândesc la fel! În timp ce, de exemplu, tu dorești ca un personaj să aibă un anumit traseu, omul de lângă tine, component și el al publicului, dorește altceva. Am învățat că, în viață, dacă încerci să mulțumești pe toată lumea, vei eșua lamentabil, ba chiar te vei nemulțumi pe tine însuți. Deci, nu! Nu aș schimba traseul unui personaj.

 Văzusem la un moment dat pe rețelele sociale un mesaj. ”Nu enerva un scriitor, te face personaj în cartea lui și te-ar putea omorî”. L-ai adopta?

” De ce să-i dau unui ”enervant” atât de multă importanță? Prefer să-l ignor…”

 De ce ai ales să donezi drepturile de autor ?

”Pentru că, deși banii sunt importanți, nu sunt
TOTUL!”

 Punctele tale sensibile sunt…

” Copiii…”

16924256_261501797639549_38098522_n.jpg

Ce noutăți ne pregătești?

” Un roman numit momentan, ”Inocența păcatului”. Sper să vadă lumina tiparului, spre sfârșitul anului viitor.

Un mesaj pentru cititorii tăi?

 ” Trăiți într-o societate! Comportați-vă ca atare! Încetați să cereți de la alții, ceea ce voi nu oferiți!” 

16901540_261501770972885_455995755_n.jpg

 Îți mulțumesc pentru timpul acordat și pentru răspunsurile care ne-au pemis să mai aflăm câte ceva despre tine. Am spus și repet…cartea ta a fost cel mai bun roman de debut pe care l-am citit vreodată! Să ai mult succes! 

Aici este fundația pe care Marius a ales să o sprijine prin oferirea drepturilor de autor: 

Phillip House Foundation

Taifas de weekend cu…Georgiana Vâju

Georgiana  Vâju este autoarea romanului ” Nu te împiedica de mine, te implor”(#1), apărut la Editura Quantum Publishers.

16403151_10202630998893899_1458236413494504853_o

Cine este Georgiana? Spune-mi ceva despre tine. Este omul același cu scriitorul?

” Georgiana este o femeie normală ( sper) , cu preocupări normale și banale ca ale multor oameni. Și da, evident că este acelasi cu scriitorul din multe puncte de vedere. Poate că scriitorul e ceva mai visător iar omul ceva mai realist. ”

Știm că ești foarte aproape să faci istorie cu un fragment din cartea ta. Dar spune-ne, frumoaso fără cratimă, ce mesaj ai vrut să transmiți cititorului?

” Chiar că da! :)) Deci mă umflă râsul, zău. Din câte citate memorabile sunt în cartea aia se perpetuează astă fără întrerupere. Deci, suntem în epoca cratimei lipsă sau puse doar să fie una, așa să dea bine pe text, deci e lesne de priceput cam ce ce am vrut să transmit.
Oricum, mă onoreză chestia asta dar mă și amuză. ”

15385493_10202427134277411_9072165694772319745_o

Ajung cei dragi din jurul tău personaje în cartea ta?

” Da și nu chiar. Se întâmplă să împrumut câte ceva din caracterele celor apropiați mie, dar modelez atât de mult încât nici ei nu se mai recunosc, chiar dacă le-aș spune că baza au fost ei, m-ar contrazice vehement, crede-mă. ”

Le insufli personajelor trăsăturile tale?

 ” Ăăă… cred că da, dar nu tuturor personajelor mele. De multe ori le dau mult de la mine celor pe care îi aleg preferați. Celorlalți le dau ce nu-mi place la mine sau la alți oameni. ”

Știm ca ești scriitor..dar ce autor preferat ai?

” Nu am autor preferat. Am cărți preferate. Iubesc mulți autori și multe cărți dar nu mă pune să numesc pentru că nu pot. Citesc destul de mult și divers, mi-ar fi greu să mă decid.

Dacă ai primi o bagheta și praf de zâne, ce ai schimba?

” Uite că nu m-am gândit niciodată deși recent mi-a fost pusă și întrebarea cu peștișorul. Repede acum aș schimba puțin din firea mea. Aș vrea să fiu mai puternică și mai încrezătoare. Apoi aș da câțiva ani înapoi și aș mai umbla la câte ceva pe acolo, prin trecut; am lucruri pe care le-am lăsat începute si neterminate din varii motive și simt presiunea timpului asupra mea. Vreau să termin tot ce am început cândva. ”

Care este cea mai importantă poruncă din decalogul scriitorului? Asta dacă am crea unul. 

” A mea e asta: pune-te în pielea personajului și vezi ce simți. Empatizează cu el, trăiește cu el. Atunci vei putea descrie totul cât mai real.”

16716308_10202678008349106_4511679491134202910_o

Ce pasiuni ai?

” Cititul și bălăcitul. ( a nu se citi bălăcăritul. Știu că se mai întâmplă și asta.)

Ești un om liniștit sau faci și lucruri nebunești?

” Sunt un om liniștit și calculat. Rar ies din tipare. Uneori mi-aș dori să fiu mai libertină dar nu-mi permite firea. ”

Care ar fi cea mai mare provocare literară pentru tine?

” Zilele trecute mă gândeam la asta. Să scriu un roman de dragoste din postura bărbatului.”

Lucrezi la ceva nou?

” E mult spus că lucrez. Încerc să fac și altceva dincolo de acest volum. Vă voi ține la curent. Deocamdată e la stadiul de proiect și nu vreau încă să dezvălui prea multe. Pentru că sunt sucită și sigur vor interveni schimbări pe parcurs. Așa că îmi mai acord un răgaz de gândire.

11844973_10200749455776497_874485356832283631_o

Un gând pentru cititorii tai…

” Cititorii mei sunt minunați. Nu aș avea cuvinte suficiente de mulțumire. De fapt nici nu cred că s-au inventat încă.
Vă iubesc! — asta pot să vă spun. M-ați făcut foarte fericită.” 

Un gând pentru final …

Care final? Cine pleacă?
Îți mulțumesc pentru interes și pentru răbdare. Au fost interesante și haioase întrebările. Îți urez succes cu blogul și sper să ne mai intersectăm.

Îți mulțumesc  multe pentru că ne-ai lăsat să pătrundem în lumea ta. Îți doresc mult succes și spor la scris!